Despre Pãrintele Serafim pot da mãrturie toti cei care l-au cunoscut mai de aproape. Unii retin cu bucurie cãldura sufleteascã cu care i-a întâmpinat, i-a primit si i-a ajutat. Altii stiu cã Pãrintele Serafim a fost blând si binevoitor. Nu l-au uitat pe Pãrintele Serafim cei ce au fost mângâiati de el la vreme de necaz. Îl au la evlavie pe Pãrintele Serafim cei ce i-au cunoscut veselia, izvorâtã din credintã si pe care o manifesta în chip statornic. Unii îl stiu ca om al rugãciunii. Cineva spunea cu mirare si cu admiratie: “De câte ori intri la Pãrintele Serafim în chilie, totdeauna îl vezi cu patrafirul, totdeauna îl gãsesti la rugãciune”.

Mai mult decât altii, despre Pãrintele Serafim dau mãrturie eu însumi, care l-am cunoscut în anul 1942 si de care m-am legat sufleteste de la prima noastrã întâlnire. L-am regãsit la mãnãstire, în anul 1949, când a fost a doua venire a mea la Sâmbãta. L-am mai întâlnit în vremea anilor mei de studentie, când îmi petreceam, la Mãnãstirea Brâncoveanu, zile de vacantã. De la 1 aprilie 1953 m-am încadrat si eu în mânãstirea în care vietuia Pãrintele Serafim si am fost împreunã vietuitori pânã la moartea lui. În aceastã vreme si mai ales la început, Pãrintele Serafim m-a ajutat în mod special, citindu-mi si dictându-mi cãrti întregi, pe care eu le-am transcris în braille, ca sã-mi fie accesibile - eu fiind nevãzãtor. Îmi amintesc, în aceastã privintã, câteva repere. Înainte de tunderea mea în monahism, Pãrintele Serafim a tinut sã-mi citeascã o micã lucrare, scrisã de Arseniev, intitulatã Biserica Rãsãriteanã. Aceastã lucrare mi-a fãcut mare bucurie.

Pãrintele mi-a atras atentia asupra unui articol, scris de profesorul Teodor M. Popescu, cu titlul Sfintii Trei Ierarhi în slujba Bisericii. Pãrintele Serafim mi-a citit acest articol, pe care apoi mi l-a si dictat.

N-am sã uit niciodatã bucuria pe care am avut-o când Pãrintele Serafim mi-a citit al doilea imn din Imnele dragostei de Sfântul Simeon Noul Teolog, în versificatia Maicii Teodosia Latcu. Îmi stãruie si acum în suflet bucuria pe care am avut-o când Pãrintele Serafim mi-a citit prima datã cuvântul al 72-lea din scrierile Sfântului Isaac Sirul. Mi-a mai citit Pãrintele Serafim si alte multe articole din revistele bisericesti, dintre care am ascultat cu uimire cuvântul tinut de profesorul Teodor M. Popescu la o aniversare oarecare a scriitorului Gala Galaction. Pãrintele Serafim mi-a citit si mi-a dictat multe texte din Filocalie, din cãrtile de slujbã, din Proloage etc.

Toate acestea îl tin prezent pe Pãrintele Serafim si îl fac lucrãtor în viata mea si dupã ce a trecut din lumea aceasta. Dumnezeu sã-i primeascã ostenelile fãcute pentru mine, pentru binele meu, pentru succesele mele, despre care spunea cã se bucurã de ele cum se bucurã de succesele lui.

La cele de mai sus adaug si o constatare: constatarea cã prietenii Pãrintelui Serafim erau si prietenii mei, iar prietenii mei erau si prietenii Pãrintelui Serafim. Ei ne priveau întotdeauna împreunã. Îmi amintesc de un mod de adresare pe care îl avea o credincioasã, care ne trimitea la amîndoi aceeasi scrisoare si care scria, drept titlu, “Bunii nostri Pãrinti Serafim si Teofil”.

Am lãsat la urmã cuvântul cel mai cuprinzãtor, cel mai important si cel mai reprezentativ în raport cu Pãrintele Serafim, anume cuvântul cã “Pãrintele Serafim a fost un om de care s-au bucurat oamenii”. Asta spune tot despre Pãrintele Serafim. Când spui cã “Pãrintele Serafim a fost un om de care s-au bucurat oamenii” nu mai trebuie adãugat nimic. Asa-l stiu toti care s-au bucurat de întâlnirile cu el, marcate de “Bine ati venit la noi”, “Mã bucur cã sunteti cu noi” sau de “O, batã-te nororocul! Sã te ocãrãsc frumos”. Ca om al bucuriei si ca prilejuitor de bucurie îl stiu toti câti îsi amintesc de Pãrintele Serafim, ca mângâietor si iertãtor la spovedanie. Ca “om de care s-au bucurat oamenii” îl au în amintire toti aceia care au venit în legãturã cu Pãrintele Serafim, i-au ascultat cuvântul si sfatul si au plecat din fata lui cu sufletul îmbogãtit, cã s-au întâlnit cu “un om de care s-au bucurat oamenii”.

Cuvânt de încheiere

Cea mai fireascã întrebare în legãturã cu Pãrintele Serafim, pe care si-o poate pune oricine ar dori sã fie ca el, este întrebarea: “Oare prin ce ostenealã ar putea cineva sã ajungã sã fie ca Pãrintele Serafim? Oare prin ce ostenealã a ajuns Pãrintele Serafim sã fie asa cum l-am cunoscut, asa cum îl stim?” Întrebarea aceasta am pus-o eu cândva, într-un cerc adunat spontan în jurul meu la scoala teologicã din Sibiu, fiind atunci de fatã si Pãrintele Profesor Dumitru Cãlugãr. Întrebarea mea era atunci în legãturã cu un alt om vrednic de pomenire si care mie mi s-a asezat la inimã, pentru buna lui alcãtuire sufleteascã dupã Dumnezeu. Este vorba de Episcopul Vicar, de atunci, al Arhiepiscopiei Sibiului, pe nume Teodor Scorobet. Nu stiu cum a venit vorba de el si eu am zis: “Oare prin ce ostenealã a ajuns Prea Sfintitul Teodor la asezarea sufleteascã pe care o are?” La aceasta, Pãrintele Profesor Dumitru Cãlugãr - om vesel si glumet - a rãspuns: “Prin osteneala lui Dumnezeu, cã asa l-a lãsat Dumnezeu”. Cred cã la fel se poate spune si despre Pãrintele Serafim: a fost un om lãsat de Dumnezeu, spre bucuria multora. Sã-l urmãm!