Euharistia în Ortodoxie

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Sunt multi dintre cei care aud cuvântul acesta si nu-l înteleg, fiind un cuvânt teologic, nu unul de circulatie. Euharistie înseamnã multumire. Bineînteles, când zicem Sfânta Euharistie noi nu zicem de fapt “Sfânta Multumire”. Dar cuvântul acesta se întrebuinteazã în general cu alt înteles, si anume de Sfânta Cuminecãturã sau Sfânta Împãrtãsanie. În limba noastrã se întrebuinteazã foarte putin cuvântul “euharistie”. Cei mai multi nu-l aud niciodatã, altii îl aud si-l uitã, altii îl aud si nu-l înteleg. Teologii însã stiu cã Sfânta Euharistie este ceea ce înteleg credinciosii în general prin “Sfânta Cuminecãturã” sau “Sfânta Împãrtãsanie”. De fapt nici aceste cuvinte nu corespund continutului lor. Stim însã cã atât prin “Euharistie”, cât si prin “Împãrtãsanie” si “Cuminecãturã” noi întelegem Trupul si Sângele Mântuitorului Iisus Hristos pe care Îl primim atunci când ne împãrtãsim sau despre Care stim cã se aflã pe Masa Sfântului Altar, unde întotdeauna este prezent în chivot, pentru împãrtãsirea celor care trebuie sã se împãrtãseascã grabnic, în special pentru bolnavi, ceilalti credinciosi fiind sfãtuiti sã se împãrtãseascã la Sfânta Liturghie.

Cum se poate sã existe Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru împãrtãsire? Domnul nostru Iisus Hristos, la Cina cea de Tainã – ni se spune în trei din cele patru Sfinte Evanghelii, În Evangheliile sinoptice, de la Matei, Marcu si Luca –, a luat pâine în mâinile Sale, a binecuvântat, a frânt si a dat ucenicilor Sãi, zicând: “Luati mâncati, Acesta este Trupul Meu, Care Se frânge pentru voi spre iertarea pãcatelor”. Asa a rãmas în constiinta credinciosilor si în constiinta Bisericii cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos de la Cina cea de Tainã. În legãturã cu paharul cu vin a zis Domnul Iisus Hristos: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsã spre iertarea pãcatelor”. Cuvintele acestea le spun preotii la Sfânta Liturghie. Ceea ce înseamnã cã Sfânta Liturghie are o legãturã cu Cina cea de Tainã, în întelesul cã atunci Domnul Iisus Hristos, dupã mãrturiile Sfântului Evanghelist Luca si a Sfântului Apostol Pavel din Epistola I cãtre Corinteni, a zis: “Aceasta sã o faceti întru pomenirea Mea”, a statornicit datoria ucenicilor Sãi de a face aceasta în continuare, dar si urmasilor lor. Asadar, Sfânta Liturghie este o repetare a Cinei celei de Tainã dupã partea ei euharisticã.

Pentru ca ei sã se poatã împãrtãsi cu Trupul si Sângele Domnului, trebuie sã-L aibã de undeva. Cei de la Cina cea de Tainã L-au avut din mâinile Mântuitorului. El n-a zis: Aceasta este pâine care închipuieste Trupul Meu, acesta este un simbol al Trupului Meu, ci a zis: “Acesta este Trupul Meu”. El nu a dat pâine obisnuitã, ci a dat pâine euharisticã, a dat de fapt Trupul Sãu sub chipul pâinii. Apoi, luând paharul, a zis: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, care se varsã spre iertarea pãcatelor”, prin aceasta oferind nu vin, ci chiar Sângele Lui, vin prefãcut în Sângele Lui. Aceasta este credinta noastrã si învãtãtura Bisericii. Prin urmare, ceea ce se pune înainte, prescura anume pregãtitã si vinul amestecat cu apã, anume pregãtit, se preface, prin rugãciunile preotilor si ale credinciosilor, în Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Sfânta Euharistie cu care se pot împãrtãsi credinciosii.

Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos se pomenesc separat, pentru cã înfãtiseazã Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a pomenit separat Trupul si Sângele la Cina cea de Tainã, desi ele sunt împreunã în alcãtuirea umanã. Asadar, El n-a fãcut altceva decât a arãtat cã e vorba de Trupul care se jertfeste si de Sângele care se varsã spre iertarea pãcatelor. Dar nici Sfintii Apostoli la Cina cea de Tainã nu s-au împãrtãsit, nici noi nu ne împãrtãsim cu Trupul si Sângele Domnului în situatia în care era când S-a jertfit, ci cu Trupul si Sângele cu care El a înviat din morti si S-a înãltat la ceruri, bineînteles acestea cuprinzând în sine Trupul si Sângele cu care Domnul nostru Iisus Hristos S-a rãstignit pe Cruce.

Toatã lucrarea Sfintei Liturghii are rostul de a realiza în cuprinsul ei posibilitatea de împãrtãsire a credinciosilor cu Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta se realizeazã prin rugãciunea preotilor si a credinciosilor, pentru cã Liturghia n-o fac numai preotii si nici numai credinciosii, ci o fac împreunã. Stim aceasta din faptul cã Liturghia este în asa fel alcãtuitã, încât credinciosii se roagã si ei pentru ceea ce urmeazã sã se realizeze. Preotul zice: “Pentru cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, Domnului sã ne rugãm”. Eu mã rog pentru cinstitele Daruri, iar voi fiti atenti si luati aminte la aceasta. El zice: “Domnului sã ne rugãm” toti credinciosii. Dar nu numai Sfânta Liturghie, ci toate slujbele Bisericii Ortodoxe se fac nu de cãtre preoti singuri, ci de cãtre preoti împreunã cu credinciosii. Toti care suntem de fatã la Slujbe venim ca sã slujim, nu ca sã privim, ca sã auzim ceva. Fiecare slujeste la mãsura lui: episcopii la mãsurã de episcopi, preotii la mãsurã de preoti, diaconii la mãsurã de diaconi, si apoi credinciosii. Toti trebuie sã participe la Sfintele Slujbe cu constiinta cã si ei realizeazã, cã si cu partea lor se împlineste ceea ce se urmãreste la Sfânta Liturghie, adicã ajungerea la Sfânta Euharistie pentru împãrtãsire. Noi spunem cã aceasta se realizeazã la epiclezã, adicã atunci când credinciosii cântã: “Pe Tine Te lãudãm…” Atunci preotul se roagã ca cinstitele Daruri ce sunt puse înainte sã se prefacã în Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Si anume, dupã ce preotul se roagã ca Dumnezeu sã-L trimitã pe Duhul Sfânt dupã cum L-a trimis Apostolilor Sãi, începe o rugãciune prin care cere de la Dumnezeu Tatãl sã-L trimitã pe Duhul Sfânt “peste noi si peste aceste Daruri ce sunt puse înainte” si sã prefacã pâinea în Trupul Mântuitorului, iar ceea ce este în potir, vinul amestecat cu apã, sã prefacã în Sângele Mântuitorului. În momentul acesta, prin lucrarea Sfintei Treimi, se realizeazã ceea ce noi dorim sã avem spre împãrtãsire, adicã Trupul si Sângele Mântuitorului. Dumnezeu Tatãl Îl trimite pe Duhul Sfânt prin care cinstitele Daruri ce sunt puse înainte se prefac în Trupul si Sângele Mântuitorului.

E bine sã stim si sã nu uitãm niciodatã cã Trupul si Sângele Mântuitorului nu le primim separat de sufletul si de dumnezeirea Mântuitorului. Domnul nostru Iisus Hristos este o persoanã în douã firi: este Dumnezeu adevãrat dupã firea dumnezeiascã si este om adevãrat dupã firea omeneascã. Iar om adevãrat înseamnã sã ai trup si suflet. Când ne împãrtãsim cu Domnul nostru Iisus Hristos, ne împãrtãsim de fapt nu cu Trupul si Sângele separat, ci cu Trupul si Sângele, cu sufletul Lui, cu dumnezeirea Lui, cu El întreg. Sfânta noastrã Bisericã are cuvinte în care ni se prezintã împãrtãsirea credinciosilor ca ceva ce s-a realizat în mod tainic.

Noi nu putem întelege cu firea omeneascã cum anume pâinea si vinul se prefac în Trupul si Sângele Mântuitorului nostru. La Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare se zice: „Punem înaintea Ta acestea care închipuiesc Trupul si Sângele Mântuitorului“. Dar cerând noi ca acestea sã se prefacã în Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, noi nu mai avem lucruri închipuitoare, ci Îl avem chiar pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu Trupul Sãu, cu Sângele Sãu, cu Jertfa Sa, cu Învierea Sa, cu Înãltarea Sa la cer, cu mãrirea Sa, cu sederea Sa de-a dreapta Tatãlui, cu tot ceea ce este El, cu omenirea Sa si cu dumnezeirea Sa. Acestea sunt lucruri mai presus de întelegerea omului. Într-o alcãtuire de la slujba sãrbãtorii Nasterii Domnului Iisus Hristos se spune: „Taina nu suferã ispitire“. Degeaba vrei tu sã o întelegi, cã nu o poti întelege. În fata tainei trebuie sã te pleci, sã te închini, sã stai cu mintea plecatã, stiind cã e ceva mai presus de tine. Dacã vrei cumva sã faci o analizã a tainei acesteia, indiferent cã e spiritualã sau fizicã, oricât ai încerca, nu o poti cunoaste, pentru cã e mai presus de fire, iar lucrurile mai presus de fire nu le poate întelege mintea mãrginitã. De aceea îndeamnã Sfânta noastrã Bisericã: „Drepti primind dumnezeistile, sfintele, preacuratele, cerestile, nemuritoarele, de viatã fãcãtoarele, înfricosãtoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie sã multumim Domnului“. Deci sã multumim Domnului pentru cã am primit cu vrednicie sau sã multumim cu vrednicie faptul cã am primit aceste Taine.

Întâi zicem cã Sfintele Taine sunt dumnezeisti. Dacã sunt dumnezeiesti, înseamnã cã sunt mai presus de fire, cã tin de Dumnezeu, nu de om. Sau cã Dumnezeu S-a revãrsat în ceea ce vedem noi. Ce vedem noi? Pâine si vin. Ce e acolo? Trupul si Sângele Domnului Hristos. Lucrul acesta s-a realizat prin Dumnezeu, dar si prin om: omul care aduce pâinea si vinul, omul care se roagã. Este partea omului, dar este si partea Domnului. Este ca la cresterea grâului: munceste si omul, binecuvinteazã si Domnul. Nu poate omul sã realizeze grâul, ci acesta se realizeazã de la sine, prin puterea lui Dumnezeu, datoritã si muncii omului. Asa este si la Sfânta Cuminecãturã. Trupul si Sângele Domnului se realizeazã prin lucrarea omului ca rugãtor, prin lucrarea omului ca muncitor. Pentru a avea pe masã pâinea care sã se prefacã în Euharistie, trebuie sã muncesti. Nu o iei de undeva, ci o realizezi împreunã cu Dumnezeu. Acestea sunt “ale Tale dintru ale Tale”. Adicã pâinea si vinul sunt dintru ale lui Dumnezeu, pentru cã Dumnezeu ni le dã, si I le aducem lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu sã ni le dea înapoi altfel decât I le-am dat noi lui Dumnezeu. Ni le dã prefãcute în Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, unite cu sufletul Sãu, unite cu dumnezeirea Sa.

Deci ele sunt dumnezeisti, iar dacã sunt dumnezeiesti, sunt sfinte, adicã sunt mai presus de ceruri. Ele sunt luate cumva din comun, din obisnuit, si puse separat pentru Dumnezeu, sunt atinse de Dumnezeu.

Bineînteles cã dacã sunt sfinte, sunt preacurate. Ele nu pot fi întinate, nu pot avea ceva din întinãciune, ci numai din curãtie.

Astfel ele sunt si ceresti, cum cereascã este Liturghia, cum ceresti sunt Sfintele Slujbe, cum ceresc este locasul în care se realizeazã toate acestea, biserica fiind cerul de pe pãmânt.

Tainele sunt nemuritoare, adicã ele nu se nimicesc, ci rãmân continuu. Noi nu ne putem închipui, de pildã, cã împãrtãsindu-ne cu Sfintele Taine, ele se sfârsesc. Nici în întelesul cã ne-am împãrtãsit cu El si de la o vreme nu mai este, si nici în întelesul cã intrând în noi, acestea cumva dispar. Nu, ci dumnezeistile Taine rãmân. Cum e Mântuitorul de vesnic, asa rãmân si ele de vesnice, în noi sau în afarã de noi. Dacã suntem nevrednici, atunci nu rãmân în noi, dar ele nu se pot nimici, nu se pot strica, ci rãmân în continuare în vesnicie. Deci fiecare Sfântã Liturghie are rezonantã în vesnicie. Fiecare Sfântã Liturghie este o slujbã care nu se sfârseste când se sfârseste, ci efectele ei rãmân în vesnicie, în credincios sau în afarã de credincios.

Sfintele Taine sunt si de viatã fãcãtoare, adicã Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Sfânta Euharistie au darul de a aduce viata, de a înmulti viata, de a da putere, asa cum hrana pe care o mâncãm pentru existenta noastrã fizicã are lucrarea ei si fãrã ea nu se poate. Tot asa si Sfânta Împãrtãsanie are darul de a aduce în sufletul nostru puteri dãtãtoare de viatã din viata Mântuitorului. Stiti cã Domnul Hristos a spus cã cel ce mãnâncã Trupul Lui si bea Sângele Lui are viatã întru El. Iudeii se certau pentru cuvintele acestea, pentru cã nu le întelegeau si ziceau: “Cum poate El sã ne dea Trupul Sãu sã-l mâncãm?” Sunt niste taine, niste lucruri pe care Domnul nostru Iisus Hristos nici nu ni le-a explicat, pentru cã nu se pot explica. Se pot crede, se pot primi, dar nu se pot explica. Domnul numai a afirmat încã o datã si încã o datã cã oamenii trebuie sã se împãrtãseascã pentru a avea viatã din viata Lui, din pâinea pe care o dã El, din vinul pe care îl dã El, din hrana si bãutura pe care le dã El si pe care nu le poate da nimeni altul. Noi nu o sã putem întelege niciodatã puterea iubitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos când le-a dat ucenicilor Sãi posibilitatea sã se uneascã cu El Însusi, nu numai prin cuvântul Lui, nu numai prin gândul la El, ci prin intrarea Mântuitorului nostru în noi însine. Sfintele Taine mai sunt si înfricosãtoare. Cuvântul acesta nu vrea sã spunã cã aceste Taine ne dau o fricã, ne coplesesc, înfricosându-ne, ci cã sunt uimitoare, adicã de necuprins, de nepãtruns. Ne uimim în fata lor, în fata Mântuitorului. De altfel, între cele sapte Sfinte Taine, Taina Euharistiei este cea mai tainã. La fiecare vedem ceva: apa, mirul, dar la Taina Euharistiei nu vedem ce vedem, vedem ce nu vedem. Adicã nu vedem pâine si vin, ci vedem Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dacã Sfintele Taine sunt asa de uimitoare, de înfricosãtoare, de înalte, de departe de noi, asa de neatins si de nepãtruns, atunci mai putem noi sã ne împãrtãsim cu Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos? Noi, ãstia nevrednici, care ne socotim nevrednici si care oricum suntem nevrednici; oricum suntem mai prejos de Taine. Rãspunsul ni-l dã Domnul Hristos, Care ne-a dat Tainele. El n-a dat Tainele pentru îngeri, ci pentru oameni. Gânditi-vã, de pildã, cã doi dintre cei care s-au împãrtãsit la Cina cea de Tainã cu Trupul si Sângele Mântuitorului au fãcut lucruri care nu tin de o viatã superioarã: Iuda cel împãrtãsit L-a vândut si Petru cel împãrtãsit a zis cã nu-L cunoaste. Domnul Hristos, când le-a dat Tainele acestea, n-a stiut ce urmeazã? A stiut.

Nouã, nevrednicilor, ne-a dat Trupul si Sângele Sãu, nu vrednicilor. E adevãrat cã noi trebuie sã cãutãm, sã ne silim pentru o vrednicie la care niciodatã nu putem ajunge. Dacã asteptãm vrednicia, nu ne mai împãrtãsim niciodatã, pentru cã niciodatã nu suntem vrednici. Dar Domnul Hristos ne face vrednici. Cum zic copiii în rugãciunea cãtre îngerul pãzitor: “Eu sunt mic, tu fã-mã mare; eu sunt slab, tu fã-mã tare”, asa putem spune si noi în fata Domnului Hristos: Doamne, stiu cã sunt nevrednic, stiu cã dacã ar fi dupã vrednicia mea nu ar trebui sã mã împãrtãsesc niciodatã în viatã, nici înaintea mortii. Dar: “Eu sunt mic, tu fã-mã mare…”. Adicã: Doamne, Tu ai putere sã mã faci vrednic, fã-mã vrednic. Si sã stiti cã Domnul Hristos ne face vrednici. Dacã noi avem mãrturia Scripturii cã Dumnezeu este iubire, apoi iubirea se împãrtãseste, se revarsã, dã din sine, ridicã, îl face mare pe cel mic, asa cum si noi, când avem iubire, facem lucrul acesta. Gânditi-vã, de exemplu, când avem în fatã un copil, ori ne aplecãm la el, ne facem mici ca el, ori îl ridicãm în brate. Astfel si Dumnezeu ne-a dat Sfintele Taine pentru cã ne iubeste si vrea sã ne fericeascã. Nu vrea sã ne osândeascã. Dar ele ne pot fi si spre osândã atunci când vrem sã rãmânem nevrednici, când le primim ca sã ne fãlim, când vrem sã facem niste lucruri care nu tin de ele. Dar când îti recunosti nevrednicia si când spui: “dintre pãcãtosi cel dintâi sunt eu” si te duci totusi sã te împãrtãsesti, te împãrtãsesti ca sã nu mai fii cel dintâi dintre pãcãtosi sau sã nu mai fii pãcãtos. Sfânta Împãrtãsanie sã aibã putere atât de mare, încât sã se vadã puterea Mântuitorului în noi, nu nevrednicia noastrã. Atunci când fiul risipitor s-a întors acasã si tatãl lui i-a fãcut ospãt si l-a primit, dacã el zicea cã este nevrednic, toatã veselia aceea n-ar mai fi avut nici un rost. Or, el s-a încadrat dintr-o datã în veselia pe care a fãcut-o tatãl sãu. Asa este si cu împãrtãsirea. Asa nevrednici cum suntem, ne mãrturisim pãcatele, primim iertarea pãcatelor si ne apropiem de Domnul Hristos asa cum suntem. Nici nu ne mai gândim cã suntem vrednici sau cã suntem nevrednici, ci ne apropiem pentru cã nu vrem sã refuzãm ceea ce ne dã Domnul Hristos.

El ne dã Trupul si Sângele Sãu ca sã ne mântuim, sã ne ajute, nu ca o recompensã. Sfintele Taine nu sunt o rãsplatã pentru binele fãcut de noi, ci sunt un dar al iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu Se revarsã cãtre noi, iar noi Îl primim si nu Îl refuzãm. Îi multumim Lui pentru toate acestea. Apoi avem constiinta cã toate acestea intrã în mãdularele noastre, în rãrunchi si în inimã. În rugãciunea a treia de multumire dupã împãrtãsire spunem cuvintele acestea: “Intrã în alcãtuirea mãdularelor mele, în rãrunchi si în inimã”, adicã în toatã existenta mea. Intrã, Doamne, rãspândeste-te, sã curgi si tu cum curge sângele nostru. Cum se alcãtuieste hrana noastrã pãmânteascã pentru existenta noastrã, asa sã se alcãtuiascã si Trupul Tãu.

Dacã citim aceste rugãciuni ca niste lucruri exterioare, de pravilã, sigur cã n-o sã întelegem niciodatã bucuria împãrtãsirii. Dar dacã ne gândim la ele, le purtãm în minte, atunci ele devin niste lucruri prin care trãim, prin care ne depãsim pe noi însine.

Vin credinciosi si întreabã dacã nu se împãrtãsesc cu osândã. Ei, asta o stie constiinta fiecãruia. Dacã esti curat la suflet si sincer în ceea ce faci, în ceea ce doresti, poti sã fii sigur cã Dumnezeu te primeste si intrã în alcãtuirea mãdularelor tale si îti schimbã viata. Dacã o face cineva numai asa, ca sã fie vãzut cã s-a mai împãrtãsit o datã, nu-i poate folosi si într-un fel e spre osândã. Însã Dumnezeu stie când e spre osândã, când e spre bine. Noi simtim însã prezenta Mântuitorului în noi. Si apoi avem ajutorul Maicii Domnului, cãreia îi multumim, cãci prin ea Dumnezeu a avut trup si sânge si am primit posibilitatea de a ne împãrtãsi cu dumnezeiestile Taine.

Eu sunt pentru împãrtãsire deasã, nu pentru împãrtãsire o datã pe an. Eu nici nu cred în credinta aceluia care se împãrtãseste o datã pe an. De ce, dacã ai posibilitatea sã te împãrtãsesti des, sã te împãrtãsesti rar? Zice cineva: pentru pãcatele mele. Sã nu vã închipuiti cã cei care se împãrtãsesc rar se împãrtãsesc mai bine decât cei care se împãrtãsesc des, deoarece nu stau tot timpul sã se pregãteascã. Tot înainte de împãrtãsire se pregãtesc si ei, si atunci ce rost are sã lasi sã treacã pe lângã tine. Adicã Domnul Hristos vrea sã-ti dea si tu nu vrei. Sfânta noastã Bisericã de aceea face Liturghie, ca sã se împãrtãseascã credinciosii. Nu ca sã se împãrtãseascã numai preotii, iar credinciosii sã se împãrtãseascã în Postul Pastelui, de pildã.

Dar eu nici nu trag de oameni sã se împãrtãseascã des, pentru cã nu-i pot convinge sã se spovedeascã des. Dacã oamenii sunt nepãsãtori fatã de lucrurile lui Dumnezeu, eu nu pot sã-i înghesui la acestea, pânã când ajung ei sã doreascã. Dar cine ajunge sã doreascã, acela sã nu aibã ezitãri cã, vai de mine, n-au trecut sase sãptãmâni. E mai pregãtit dupã sase sãptãmâni? Nu-i mai pregãtit decât dacã s-ar împãrtãsi a doua sau a treia zi sau peste o sãptãmânã. Mai demult, oamenii se împãrtãseau mai des, mai ales în primele veacuri. Si Sfântul Ioan Gurã de Aur îi îndeamnã pe oameni sã se împãrtãseascã mai des, cãci deja de pe vremea lui s-a slãbit dorinta si gândul de împãrtãsire mai deasã. Pe un om nepãsãtor nu îl poti îndemna sã se împãrtãseascã. Pe el îl îndemni sã se spovedeascã, iar dupã aceea si sã se împãrtãseascã.

Oamenii care au îngãduintã de la duhovnic s-ar putea împãrtãsi la fiecare Sfântã Liturghie. De ce acum, în vremea Sfântului Post, sunt Liturghii ale Darurilor mai înainte sfintite? Pentru cã credinciosii doreau sã se împãrtãseascã mai des decât sâmbãta si duminica. E adevãrat cã aceasta depinde foarte mult si de duhovnic, dar sã stiti cã si duhovnicii sunt cu gânduri felurite. Sunt unii care nu te lasã sã te împãrtãsesti. Eu nu stiu cum vin ei la împãrtãsire, dacã pe credinciosi nu îi lasã.

Sã ne silim cu totii sã întelegem lucrurile acestea la mãsurile la care le putem întelege. Sã ne depãsim si în întelegerea valorii acestor Daruri prin care ne unim cu Domnul Hristos, prin care vine în noi, se alcãtuieste în inimile noastre, devenindu-ne mai intim decât ne suntem noi însine.