Convorbire.htm

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Interviu cu Arhim. Teofil Paraian :

- Prea Cuvioase, în numeroasele conferinte si interviuri pe care le-ati oferit credinciosilor în acesti ultimi 10 ani, nu o data ati afirmat ca viata v-a fost ajutata de doua lucruri: credinta în Dumnezeu si Cultura. Pentru început, v-as ruga sa ne spuneti un cuvînt despre aceste doua cai.
- M-a ajutat în viata credinta în Dumnezeu si Cultura. M-a ajutat credinta în Dumnezeu caci cu ea m-am pomenit în lumea aceasta. M-am pomenit într-un sat de oameni credinciosi, de oameni care stiau de Dumnezeu, stiau de Biserica, stiau de sarbatori, stiau de posturi, stiau de legea lui Dumnezeu, stiau de rînduieli… Erau niste oameni care n-as putea zice ca au trait viata religioasa la ultima posibilitate, dar atmosfera, în general, era una îndemnatoare catre viata religioasa. Nu stiu cînd am învatat Tatal Nostru si Îngerelul, m-am pomenit cu ele asa cum m-am pomenit si cu limba pe care o vorbesc. Am adaugat apoi altele si altele, mai întîi în familie si apoi la scoala. În familie erau niste rînduieli care astazi nu mai sunt nici macar în familiile fratilor mei, rînduieli care s-au pierdut, care s-au parasit. Ma refer în special la rugaciunea de seara. Noi, copii, eram obligati de mama sa ne facem rugaciunile. Mama ne-a învatat rugaciuni, asa am spus rugaciuni. Tot ea ne spunea sa ne facem cruce pe perna. Daca vreodata eram obositi si nu doream sa ne mai si rugam, ne spunea: ”Mai copii, sculati-va la rugaciune, nu va puneti precum caii!”
Erau deci niste reguli pe vremea aceea. Biserica era singura institutie angajanta pentru credinciosi. M-am pomenit deci în Biserica. Am mers la Biserica înca de la vîrsta la care nu stiam ca acolo se spune ceva cu sens, si abia dupa aceea am început sa-mi dau seama de importanta slujbelor. Poate ca nu o faceam însa asa cum trebuie pentru ca abia la Institutul Teologic am înteles comorile ortodoxiei cuprinse în Sfintele Slujbe. Deci credinta în Dumnezeu a fost ceva care s-a impus prin mediul în care am trait.
În ceea ce priveste cultura, pe aceasta mi-am cîstigat-o pe masura ce am facut scoala. Si, pentru ca credinta în Dumnezeu a predominat întotdeauna, cultura s-a conectat la credinta, atît cît am avut. M-am bucurat deci si de una si de cealalta, recomandîndu-le, la rîndul meu, pe amîndoua. Nu spun asta în sensul ca fara cultura nu se poate, ci în sensul ca este mai bine sa ai si cultura. Sigur, Mîntuirea ne-o da credinta, nu cultura. Însa cultura cultiva si ea. Si, daca este o cultura adevarata – care îsi merita numele si care are un continut îndrumator de suflet, atunci este un lucru minunat sa fii si credincios si sa fii si om cult.
- Însa tineretul din zilele noastre nu se poate spune ca a avut sansa de a fi crescut într-un mediu profund credincios si nici ca a acumulat cultura îndeajuns. În aceasta situatie, ce drum poate el parcurge?
- Tineretul nu poate apuca decît drumul pe care merge deja. El se schimba doar daca se trezeste cumva, daca ajunge sa constate anumite valori. Altfel îl duce valul, îl duce suvoiul. Credinta în Dumnezeu este o valoare pe care, daca omul nu o are, nici el nu este de valoare. Cineva care nu are credinta în Dumnezeu nu are suport pentru viata, nu are o orientare, nu are un suport pentru a înainta în cele bune. Daca te rezumi numai la ceea ce poti face fara o îndrumare venita de undeva de mai presus de tine, poti avea o viata fluctuanta si ai, de fapt, de multe ori oscilatii, de multe ori faci bine, de multe ori nu faci bine, uneori esti bun, alteori esti rau, precum îti vine tie. Pe cînd cineva care are credinta în Dumnezeu are o orientare, se jeneaza sa faca rau, are un program de viata precum este programul prezentat în Psalmul 33:” Veniti fiilor, ascultati-ma pe mine, frica Domnului va voi învata pe voi; Cine este omul cel ce voieste viata, care iubeste sa vada zile bune? Opreste-ti limba de la rau si buzele tale sa nu graiasca viclesug. Fereste-te de rau si fa bine, cauta pacea si o urmeaza pe ea.” Ori, lucrurile acestea nu se pot realiza asa, spontan, ci se realizeaza pregatindu-te pentru ele, stiind de ele. Sfîntul Apostol Pavel zice: Nu te lasa biruit de rau ci biruieste raul cu binele (Rom. 12, 21). Sfîntul Isaac Sirul zice: "Împaca-te cu tine însuti si va fi în pace cu tine si cerul si pamîntul." Sfîntul Marcu Ascetul are cuvîntul: Cînd îti aduci aminte de Dumnezeu înmulteste rugaciunea ta ca, atunci cînd îl vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine.
Deci toate lucrurile acestea ni le ofera credinta în Dumnezeu care ne mai ofera, pe lînga asta, si o disciplina – disciplina postului, de pilda, care întareste disciplina umana în general. Sunt atîtea si atîtea lucruri care nu le poti avea în alta parte decît în credinta.
În ceea ce priveste Cultura, trebuie sa stiti ca oamenii o pretuiesc pe masura ce înainteaza în ea. Asa-i si cu Credinta, o pretuiesti pe masura în care înaintezi în Credinta. Cu Cultura-i ca si cu Credinta iar cu Credinta-i ca si cu Cultura! Daca faci faptele credintei, înaintezi în Credinta. Daca faci faptele culturii înaintezi în Cultura, în aprecierea Culturii. Deci ele pot fi legate una de alta.
Numai ca, în tineretul nostru de astazi nu mai exista interesul care era odinioara. Cînd eram eu elev de liceu, la Timisoara am facut eu liceul, aveam un profesor de limba latina care avea peste 50 de ani atunci, si care ne spunea ca, pe vremea lui, adica pe vremea tineretii lui, se citea mult mai mult. Stia poezii de Eminescu, ne recita anumite versuri. Mi-aduc aminte ca de la el am auzit pentru prima data, poate ca le-am citit si singur dar nu le-am retinut atunci, versurile:
Si Narcis, vazîndu-si chipul în oglinda sa, izvorul
Singur fuse îndragitul, singur el îndragitorul
Sau:
Pentru numele Sfîntului
Taci, s-auzi cum latra
Catelul pamîntului
Sub crucea de piatra!
Sunt cuvinte din poezii, cuvinte din Eminescu pe care eu le-am auzit de la acest profesor. Deci el avea un suflet îmbogatit cu versuri de Eminescu, avea un suflet îmbogatit cu ceea ce a acumulat prin citit. Ori, el constata ca, pe vremea noastra, se citeste mult mai putin. Si, acum este si constatarea mea, ca pe vremea noastra de acum, în contemporaneitatea noastra, tinerii citesc mai putin decît citeam noi în tinerete. Iar noi, la vremea aceea, citeam mai putin decît citeau înaintasii nostri, de exemplu profesorul meu de latina.
- Sper sa nu mergem tot în ritmul acesta…
- Draga, sa stii ca eu nu prea sper la multe. Pentru ca exista o atmosfera de delasare. Sunt, într-adevar, si oameni preocupati de cultura, care scriu, care studiaza. Însa acestia sunt foarte putini fata de majoritatea oamenilor care, am putea zice ca din punctul acesta de vedere, sau nu fac nimic, sau fac prea putin.
- Fiindca am vorbit despre Credinta si Cultura, spuneti-ne daca se poate una fara cealalta si care din cele doua ar trebui sa o alegem în primul rînd?
- Se poate Credinta fara Cultura, se poate si Cultura fara Credinta. Însa Credinta fara Cultura este mai buna decît Cultura fara Credinta.
- În România avem mai multa Credinta fara Cultura sau invers?
- În România este mai mult necredinta si necultura. Asta-i realitatea!!! O credinta fara faptele credintei nu exista de fapt. Un om care zice ca-i credincios, si sunt multi care spun asta în sensul ca nu tagaduiesc pe Dumnezeu cu cuvîntul dar care-l tagaduiesc cu fapta, unul care zice Cred în Dumnezeu dar care nu merge la Biserica, înseamna ca acela nu crede. Sau ca nu are atîta credinta care sa-l duca în Biserica, sau sa-l tina în Biserica. Sunt atîtia oameni care se duc si aprind o lumînare în Biserica, lasînd-o acolo în locul lor pe cînd ea sta, de fapt, în locul ei. Ei se duc si îsi vad de treaba, ca si cînd si-au îndeplinit o datorie. Pe cînd asa ceva, pentru un om credincios, cu adevarat credincios, un om care îl are pe Dumnezeu si care nu-l poate sa-l neglijeze pe Dumnezeu, asa ceva nu se poate! Nu se poate sa crezi în Dumnezeu si sa nu te rogi lui Dumnezeu, nu se poate sa crezi în Dumnezeu si sa nu citesti cuvintele Lui din Sfînta Scriptura, nu se poate sa crezi în Dumnezeu si sa nu-ti pazesti mintea de gînduri rele, nu se poate sa crezi în Dumnezeu si sa nu postesti, nu se poate sa crezi în Dumnezeu si sa înjuri, nu se poate sa crezi în Dumnezeu si sa faci pacate tineresti, sa traiesti cu o prietena, si asa mai departe. Asa ceva nu se poate! Deci, cine crede în Dumnezeu, are o viata dupa Credinta. Masura Credintei este masura vietii. Cum îti este viata, asa e si credinta. Nu exista o credinta în suflet si o viata în afara. Asa ca acestea sunt niste chestiuni care trebuie avute în vedere si numai acestea explica pîna la urma asezarea ta. Numai pe acestea se poate baza viitorul, la fel cu Credinta sau în afara de Credinta, dupa cum este viata. Pentru ca omul creste în ce porneste, nu în ce nu porneste. Cineva care vrea sa progreseze în post trebuie mai întîi sa posteasca, cineva care vrea sa progreseze în rugaciune trebuie sa se roage, cineva care vrea sa progreseze în fapte bune trebuie sa faca fapte bune. Exista deci o angajare. O credinta neangajata nu-i credinta, nu-i mîntuitoare.
- Pentru ca tot am ajuns aici, v-as ruga sa va spuneti parerea privind anumite partide ce se autointituleaza partide crestine.
- Aceasta este o chestiune politica iar eu nu fac politica! Însa poate ca nu sunt partide crestine. Au mai mult o eticheta pe care o afiseaza electoratului!
- Dar cîti dintre acesti politicieni crestini respecta programul pe care l-ati expus mai sus? Cîti citesc, de pilda, Sfînta Scriptura?
- Nu stiu, nu am stat sa-i urmaresc. În orice caz, ca sa fii cu adevarat crestin trebuie sa îti traiesti credinta. Adica sa faci lucrurile acestea: sa mergi la Biserica, sa te rogi dimineata, seara si la masa, sa citesti zilnic cel putin 2 capitole din Noul Testament, sa îti pazesti mintea prin rugaciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, si sa postesti. La asta as adauga programul recomandat de Parintele Arsenie Boca: Oxigen, glicogen, somn, sa-ti pastrezi hormonii si sa ai conceptie de viata crestina.
- Ce parere aveti despre libertatea, uneori exagerata, pe care si-o iau oamenii din zilele noastre? Ajuta ea la ceva?
- Draga, libertatea, în general, este buna daca stii cum sa o folosesti. Daca nu stii cum sa o folosesti, nu-i buna libertatea, devine înrobire. Domnul Hristos a spus iudeilor care au crezut în el: De veti pazi cuvîntul Meu veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi. Si atunci au zis iudeii Noi suntem fiii lui Avram si nimanui n-am fost robi vreodata. Cum zici Tu: adevarul va va face liberi? Iar Domnul Hristos a spus: Cel ce savîrseste pacatul, rob este pacatului!(In. 8, 32 si urmatoarele) Deci o libertate necontrolata, o libertate nedirijata, poate duce la înrobire.
- România a stiut, în decursul acestor ultimi 10 ani, sa-si controleze, sa-si dirijeze libertatea?
- N-a stiut nimic! În decursul acestor 10 ani oamenii n-au stiut de unde sa înceapa, n-au stiut cum sa mearga, au mers întîmplator, au mers cum le-a venit. Au cautat ei sa faca anumite lucruri dar ... Ma gîndesc numai cîta vorba a fost la început privind coruptia, privind înlaturarea ei, si pîna la urma s-a stins totul.
- Prea Cuvioase, suntem în pragul alegerilor electorale, promisiuni ca cele de mai sus vor apare din nou pe piata …
- În sfîrsit, Dumnezeu sa-i miluiasca pe toti … Eu cred însa ca toate ale omului sunt la nivelul omului si, tocmai din acest motiv omul nu poate face mai mult decît face.
Fiindca vorbeam despre libertate, eu cred ca libertatea pe care noi o avem astazi a adus si rele pe care odinioara nu le-am avut. Înainte de pragul acesta al revolutiei, sau cum vreti sa numiti ceea ce a fost atunci, erau niste lucruri pe care societatea si orientarea politica de atunci le socotea degradante. Ma refer la pornografie, la avort si la homosexualitate. Erau condamnate! Acum sunt libere. Iata deci libertatea care aduce înrobire.
- Si ce putem face ca libertatea sa nu mai aduca aceasta înrobire?
- Nu stiu ce putem face! Mai întîi de toate trebuie sa se creeze niste legi care sa îngradeasca libertatea iar omul sa stie ca libertatea îngradita este mai mult decît libertatea neîngradita. Adica sa nu se spuna sunt drepturile omului sa faca cutare sau cutare lucru, este dreptul omului sa faca avort, este dreptul omului sa citeasca lucruri necuvincioase, este dreptul omului sa aiba baruri striptease, este dreptul omului sa priveasca filme necuvincioase … Tot auzim: e dreptul omului, e dreptul omului … E dreptul omului sa fie prost, prost sa fie daca-i dreptul omului!
- Fiindca v-ati referit înainte la Psalmul 33, spuneti-ne cum sa cautam pacea si cum sa o urmam ?
- Draga, pacea nu poate fi cautata altfel decît prin nepatimire. În Filocalie este scris: Pacea este nepatimire. Deci, pacea fiind nepatimire, întîi trebuie sa ajungi la nepatimire si atunci vei ajunge si la pace. Pacea este un dar al lui Dumnezeu pentru omul curat la suflet: Nu esti curat la suflet, n-ai pace în suflet, si n-ai pace nici cu Dumnezeu, nici cu altii nu ai pace. Noi, la slujbele noastre, ne rugam pentru pace, pacea de sus, pacea a toata lumea. Dorim sa avem zile cu pace, sfîrsitul sa ne fie cu pace, cele bune si de folos sufletelor noastre si pace lumii … Insistam foarte mult pentru pace, numai ca pacea este ceva ce se realizeaza, nu se asteapta.
- Prea Cuvioase, va rog sa rostiti un cuvînt privind cele 3 etape din viata omului: Vorbeati, Prea Cuviosia voastra despre mîntuire, desavîrsire si îndumezeire.
- Mîntuirea este eliberarea de pacat, eliberarea de vina în fata lui Dumnezeu. Este iertare în fata lui Dumnezeu, este excluderea raului din sufletul omului. Omul, cînd ajunge la mîntuire, ajunge la eliberare de negativ, de pacat, de boala, etc. Exista si mîntuire de boala, exista si mîntuire de moarte. Deci noi consideram ca mîntuirea este o eliberare care se realizeaza, prin puterea lui Dumnezeu, pentru omul credincios. Cine n-are credinta, n-are mîntuire iar cine are mîntuire are si credinta. Credinta este Mîntuitorul iar mîntuirea se realizeaza la interventia Mîntuitorului. Nu exista o mîntuire pe care si-o realizeaza omul, asa cum cred cei care au teoria reîncarnarii, cei ce afirma ca mîntuirea se realizeaza prin experienta, care îti aduce o cunostiinta care, la rîndul ei, te face sa te departezi de rau. Nu-i asa! Noi credem ca mîntuirea priveste raportul între Dumnezeu si om si înaintarea, progresul omului. Deci mîntuirea, considerata un raport între Dumnezeu si om, vine din partea lui Dumnezeu, pentru ca pacatul strica legatura dintre om si Dumnezeu. Pacatul priveste atît pe om, pe cel ce face pacatul, si pe Dumnezeu, catre care se îndreapta rautatea omului. Si atunci este nevoie, pe de o parte, de iertare din partea lui Dumnezeu, si, pe de alta parte, de eliberare de negativul pe care l-a facut omul. Asta este mîntuirea.
Desavîrsirea este deplinatate în mîntuire, pîna unde poate ajunge omul, excluderea tuturor relelor dar si împlinirea binelui. Pentru ca pocainta, în fond, nu înseamna numai parasirea pacatului, ci înseamna si lucrarea virtutii. Deci mîntuirea are si o parte pozitiva, asa cum si pocainta are o parte pozitiva. Fereste-te de rau si fa binele zice psalmistul. Sfîntul Apostol Pavel spune: Nu te lasa biruit de rau si biruieste raul cu binele. Asa ca si asta tine de mîntuire, însa deplinatatea în lucrarea binelui, daca exista o deplinatate, aceasta înseamna desavîrsire. Cu alte cuvinte, desavîrsirea se exprima prin perfectiune.
- Spuneati Cuviosia Voastra ca desavîrsirea se face prin iubire si prin smerenie.
- Exact! Desavîrsirea o putem întelege numai prin deplinatate în iubire si deplinatate în smerenie.
Si mai avem tot aici îndumnezeirea. Aceasta vine din partea lui Dumnezeu spre om. Dumnezeu îl cuprinde pe om, îl învaluie, îl ridica pe om mai presus de om prin puterea Lui. Asta este îndumnezeirea, o revarsare a lui Dumnezeu catre om, o transformare a omului prin puterea lui Dumnezeu. Omul ramîne tot om însa om îndumnezeit, asa cum zic Parintii ca fierul ars în foc este tot fier, însa fier înrosit, fier încalzit.
- Va rog sa rostiti cîteva cuvinte privind sfatul Sa te depasesti si sa te daruiesti, sfat pe care l-ati primit în manastire.
- Este un cuvînt pe care mi l-a dat Parintele Serafim Popescu, duhovnicul meu din acele vremuri. El mi-a spus, la spovedanie: Sa te depasesti si sa te daruiesti!
- Si cum putem face aceste lucruri?
- Prin stradania de a înainta în bine ne depasim si prin iubire ne daruim. Deci sa te depasesti, as zice eu, în credinta, sa înmultim credinta, si sa te daruiesti prin iubire. Este ceea ce zice Sfîntul Apostol Pavel în Epistola catre Galateeni: În Iisus Hristos nici taierea împrejur nu foloseste la nimic, nici netaierea împrejur, ci credinta lucratoare în iubire. Sau ceea ce zice în Epistola I catre Corinteni: De-as avea credinta atît de multa încît sa mut si muntii, daca nu am dragoste nimic nu sunt! Deci nu am nici o valoare. Cine are credinta trebuie neaparat ca sa o însoteasca de iubire, de iubirea dirijata si orientata prin porunca lui Dumnezeu.
- Vorbiti-ne, va rugam, despre gînd. Spuneati Cuviosia Voastra cîndva Trebuie sa ai grija la ceea ce gîndesti. Aici este cheia vietii sufletesti.
- Cheia vietii sufletesti, ridicarea si coborîrea în viata interioara, se realizeaza în gînd. Toate ale omului pornesc de la gîndul omului. Absolut tot ceea ce face omul, întîi gîndeste si apoi face. Religia se foloseste foarte mult de gîndul acesta si orienteaza pe om spre cercetarea gîndurilor. Pentru ca Din inima omului, zice Domnul Hristos, pornesc gîndurile cele rele. Bineînteles, si gîndurile cele bune tot din inima omului pornesc. Cu alt prilej a zis Domnul Hristos Din prisosinta inimii graieste gura si Omul cel bun din visteria cea buna a inimii sale scoate cele bune, pe cînd omul cel rau din visteria cea rea a inimii sale scoate cele rele, (Mt. 13, 52) ca nu se poate pom bun sa faca roade rele si nici pom rau sa faca roade bune. Deci toate lucrurile acestea ne duc la întelegerea faptului ca toate ale omului pornesc de la gîndul omului. Asa ca toata grija noastra trebuie sa fie sa ne curatim partea dinlauntru a paharului si a blidului, dupa expresia Domnului Hristos, ca si celelalte sa ne fie curate.
- Prea Cuvioase, marturisesc ca tare m-am mirat atunci cînd am auzit cele spuse de Cuviosia voastra ca un calugar trebuie sa fie vesel. Am întîlnit apoi puncte de vedere similare si în cele spuse de parintii Cleopa si Arsenie. Însa, explicati-ne si noua, de ce un calugar trebuie sa fie vesel?
- Pentru ca un crestin trebuie sa fie vesel. Si daca esti calugar esti si crestin, iar daca esti crestin nu poti sa fii altfel decît vesel. Pentru ca asa vrea Domnul Hristos. Domnul Hristos a spus: Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este în Ceruri, a spus: Acestea vi le spun ca bucuria mea sa fie întru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina, (In. 15). Domnul Hristos a spus: Iarasi ma veti vedea, se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimenea nu o va lua de la voi, (In. 16) Domnul Hristos a spus: ca împaratia lui Dumnezeu este prilej de bucurie si a asemanat-o cu un ospat, (Mt.8; Mt.22; Lc.14; Mt.25) Domnul Hristos a spus cuvintele: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincios, peste multe te voi pune stapîn (Mt.25(. Intra în bucuria Domnului tau! La nasterea Domnului nostru Iisus Hristos s-au spus cuvintele În cîntare îngereasca, slava întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamînt pace, între oameni bunavoire. Iar îngerul binevestitor le-a spus pastorilor din preajma Betleemului Iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; ca vi s-a nascut azi Mîntuitor, care este Hristos Domnul (Lc. 2, 11). Iar, la Înaltarea Domnului nostru Iisus Hristos citim în Sfînta Evanghelie de la Luca faptul ca ucenicii s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Deci bucuria tine de viata crestina. Cine întelege viata crestina asa cum trebuie, sa stie ca trebuie sa fie un om al bucuriei, un om care se bucura si un om care raspîndeste bucuria. Sfîntul Apostol Pavel are si el cuvinte de îndemn la bucurie. De exemplu Bucurati-va cu bucuria nadejdii (din Epistola catre Romani) sau Bucurati-va pururea si iarasi zic bucurati-va (cuvinte scrise în Epistola catre Filipeni) sau Totdeauna sa va bucurati, neîncetat sa va rugati, pentru toate multumiti (cuvinte pe care le citim în Epistola I catre Tesaloniceni). Toate acestea arata ca un crestin trebuie sa fie bucuros. Si un calugar, fiind în elita crestinilor, trebuie sa fie si mai bucuros, pentru ca este calugar. Iar cea dintîi haina cu care se îmbraca fratele calugar este haina alba si se numeste haina veseliei Fratele nostru (si i se spune numele) se îmbraca cu haina veseliei. Sa zicem pentru dînsul Doamne miluieste. Deci fondul trebuie sa fie bucuria. Si apoi, la slujbele noastre, la Sfîntul Maslu, spunem Faca-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfintenie, îmbracaminte împarateasca, pavaza puternica, izbavitor de toata lucrarea diavoleasca, pecete nestricata, bucurie a inimii, veselie vesnica. Sau, la Sfînta Liturghie, la sfîrsit, cînd credinciosii cînta Fie numele Domnului binecuvîntat de acum si pîna în veac, la Liturghia Sfîntului Ioan Gura de Aur, preotul spune Împlinirea Legii si a Proorocilor, Tu însuti fiind Hristoase, cel ce ai plinit rînduiala cea Parinteasca, umple de bucurie si de veselie inimile noastre. Pai, cum sa nu fim bucurosi daca toate acestea sunt îndrumatoare de bucurie?
- Prea Cuvioase, dar cum se împaca asta cu citatul Umileste-te zilnic pentru ca, în golul lasat în tine, sa poata intra Dumnezeu? Cum se împaca bucuria unui calugar cu retragerea lui în vîrful muntilor în cautare de liniste?
- Calugarii pot sa fie veseli din bucuria pe care le-o da Dumnezeu. Daca te duci în pustie, te duci cu credinta ta, te duci cu ostenelile tale pentru o îmbunatatire sufleteasca, si Dumnezeu nu ramîne dator. Dumnezeu îi da omului bucurie. Dumnezeu nu îi da omului bucurie din relatiile cu oamenii ci îi da bucurie în starea în care se gaseste el. Eu, de exemplu, cînd ziceam ceea ce ma învatase Parintele Arsenie, cînd ziceam Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, eram elev la Timisoara si mergeam catre scoala, aveam uneori atîta bucurie ca aveam impresia ca ma ridica cineva pe sus, ca nu as mai putea suporta mai multa bucurie. Iar bucuria acesta era din credinta, bucuria din legatura cu Dumnezeu. De aceea eu recomand foarte mult rugaciunea aceasta pentru bucuria pe care o aduce în suflet.
- Spuneati Cuviosia Voastra ca Omul este fiinta care poate zice nu …
- Da, si zice nu.
- Dar nu zice cam des?
- Ba, cam zice!
- Nu zice unde nu trebuie?
- Zice, zice!
- Si ce este de facut?
- Sa stie cînd sa zica nu si cînd sa zica da.
- Si cum stim asta?
- Stim prin îmbogatirea mintii cu gînduri ale lui Dumnezeu, gînduri care ne orienteaza.
- Prin Credinta si Cultura …
- Exact!
- Spuneti-ne, fiindca am vorbit aici despre cele 5 etape ale programului recomandat credinciosilor de catre Prea Cuviosia Voastra, spuneti, deci un cuvînt despre cîteva din aceste etape.
- De fapt este vorba de 5 puncte ale aceluiasi program, ele merg împreuna. Sa ma refer mai întîi la frecventa la biserica. De ce am pus întîi frecventa la biserica, respectiv prezenta la biserica în timpul Sfintei Liturghii în duminici. Pentru ca asa ceva face omul o data pe saptamîna. Si daca nici o data pe saptamîna nu poate face omul aceste lucruri, înseamna ca acel om n-are credinta în Dumnezeu. Prezenta la biserica este obligatorie pentru toti credinciosii si cine nu merge la biserica înseamna ca-l neglijeaza pe Dumnezeu si tot ceea ce se face în biserica. Pentru el ar putea sa nu existe biserica , sa nu exista slujba, sa nu exista liturghie. Oameni de acest gen nu au nici o aderenta la biserica. Eu, pe cei care nu merg la biserica duminica, la pagîni îi numar. Cineva care nu merge la biserica se leapada de tot ceea ce se face la biserica. Deci pe cineva care nu merge la biserica nu-l intereseaza biserica, nu-l intereseaza slujba, nu-l intereseaza predica, nu-l intereseaza Evanghelia, nu-l intereseaza binecuvîntarile, nu-i preocupat sa cînte împreuna cu îngerii Sfînt, sfînt, sfînt Domnul Savaot, nu-l intrereseaza rugaciunea. Deci nu neglijeaza un singur lucru ci tot ceea ce se face în biserica: Iar cel care merge la biserica, acela se bucura de binecuvîntari, se bucura de slujba, se bucura de rugaciune împreuna cu altii, se bucura de Evanghelie, se bucura de predica, se bucura ca-i închipuie pe heruvimi cîntînd între ei Sfînta Cîntare a Sfintei Treimi, se bucura ca si el cînta împreuna cu îngerii Sfînt, sfînt, sfînt Domnul Savaot. Toate acestea sunt spre bucuria lui si spre înaintarea lui în Credinta.
În ceea ce priveste cel de-al doilea punct, rugaciunea de dimineata, de seara si de la masa, daca crezi în Dumnezeu nu poti neglija pe Dumnezeu. Si atunci trebuie sa ai o vreme de întîlnire cu Dumnezeu: 5-10 minute dimineata, 5-10 minute seara, 1 minut înainte de masa si 1 minut dupa masa. Adica trebuie sa tii sema de Dumnezeu. Daca nu faci lucrul acesta înseamna ca-l neglijezi pe Dumnezeu, iar cine îl neglijeaza pe Dumnezeu este mai rau decît necredinciosii. Pentru ca, zic eu, este mai bine sa nu crezi în Dumnezeu decît, zicînd tu ca crezi în Dumnezeu, sa-L neglijezi pe Dumnezeu.
Al treilea punct din programul meu este citirea Sfintei Scripturi, respectiv a Noului Testament. Zic eu ca în fiecare zi sa se citeasca cel putin 2 capitole din Noul Testament. Daca acest lucru se poate, este foarte bine, pentru ca prin asta îti îmbogatesti mintea cu gîndurile lui Dumnezeu, prin asta ajungi sa fii orientat si în viata de toate zilele. Este mare lucru sa îti împodobesti mintea cu cuvintele lui Dumnezeu, cuvinte aduse din Cer pe pamînt. Aceasta este credinta noastra.
- Dar ce ne facem cu cei care se lauda ca citesc Noul Testament ca pe un ziar?
- Draga, oricum l-ai citi, ai totusi un cîstig ca l-ai citit!
- Prea Cuvioase, Parintele Arsenie spunea ca cea mai lunga cale este cea care duce de la urechi la inima. Vorbiti-ne însa de calea care duce de la inima la inima. Nu este aceasta o cale mai lunga?
- Calea care duce de la inima la inima este Iubirea. Cineva de la Sfîntul Munte spunea asa Inima mea are doar intrari, iesiri nu are. De aceea cineva care a intrat în inima mea nu mai poate iesi de acolo. În ceea ce priveste cît de lunga sau cît de scurta este aceasta cale, eu nu am de unde sa stiu. Stiu doar ca aceasta este calea!
- Rostiti, va rugam, un cuvînt despre Rugaciunea Inimii.
- Draga, despre Rugaciunea Inimii s-a vorbit foarte mult în istoria bisericii, mult mai mult decît este necesar. Aceasta este parerea mea. S-au scris carti mari, mari, cu tot felul de aprecieri în legatura cu Rugaciunea lui Iisus. Parintele Arsenie numea aceasta rugaciune, rugaciunea cu care se mîntuiesc calugarii. Eu m-as bucura ca ea sa fie numita mai mult rugaciunea de toata vremea. De ce? Pentru ca este recomandata sa se faca toata vremea. Parintele Arsenie a numit-o rugaciunea cu care se mîntuiesc calugarii, pentru ca aceasta este rugaciunea cu care-s datori calugarii. Cred ca numele de Rugaciunea lui Iisus nu este un nume potrivit, pentru ca nu Iisus se roaga, ci noi ne rugam lui Iisus. Cînd zici Rugaciunea lui Iisus ai impresia ca înveti o rugaciune cu care se roaga Iisus. Aceasta este parerea mea. Sau mai auzi pe cîte unii zicînd Aaa, stiu Rugaciunea Inimii! Pai, domnule, pîna la Rugaciunea Inimii este cale lunga. Poti sa ajungi la Rugaciunea Inimii, cum poti la fel de bine sa nu ajungi la ea. Deci, Rugaciunea de toata vremea, Rugaciunea cu care se mîntuiesc calugarii, este aceasta Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul. Unii au mai scurtat-o, altii au mai lungit-o, însa formula clasica a acestei rugaciuni este cea care am spus-o mai sus. Trebuie spus aici ca nu continutul este rugaciune, ci angajarea prin continut în rugaciune este Rugaciunea. Cînd cineva se face calugar si i se dau metaniile, se spune Fratele nostru (si i se spune numele) primeste sabia duhului, care este cuvîntul lui Dumnezeu spre rugaciunea din tot ceasul catre Hristos. Aceasta este prezentarea în fata obstii. Si apoi i se spune candidatului la calugarie Ca esti dator, în toata vremea, a avea în minte, în inima, în cugetul si în gura ta numele Domnului Iisus si a zice Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Asta este esentialul în Rugaciunea de toata vremea, esti dator, trebuie sa o faci, esti obligat sa zici – cît poti de des - Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Daca esti calugar si nu faci treaba asta, sa stii ca nu esti calugar! Daca nu esti preocupat de lucrul acesta, nu esti calugar!
Bineînteles ca rugaciunea aceasta nu exclude pravila liturgica, rugaciunea din biserica. Dar, cît poti, mai ales atunci cînd mintea nu e ocupata cu altceva de folos, esti dator sa zici Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Aceasta este o datorie a calugarilor dar sunt îndemnati la ea si credinciosii care nu sunt calugari. Si ei trebuie sa spuna rugaciunea aceasta în folosul lor. Numai ca acestia din urma nu sunt obligati, nu li se poate reprosa ca n-au zis destul aceasta rugaciune, ca au zis-o prea rar sau ca n-au zis-o deloc. Rugaciunea aceasta este un ajutor pentru cei care sunt mireni si o obligatie pentru cei care sunt calugari. Asta trebuie accentuat si asta trebuie subliniat cît se poate de mult si cît se poate de des.
Eu am învatat rugaciunea aceasta cu 11 ani înainte de a fi obligat sa o fac, cu 11 ani înainte de a fi calugar. Era în anul 1942, aveam 13 ani si jumatate, cînd am venit aici, la manastirea Brîncoveanu. Am vorbit atunci cu Parintele Arsenie Boca, doream deci sa ma calugaresc, Parintele a vorbit cu mine ca si cu un om mare, m-a luat la spovedit si mi-a pus în vedere Rugaciunea cu care se mîntuiesc calugarii. De ce a facut acest lucru nu mi-a spus, dar stiu eu de ce. Pentru ca Parintele si-a dat seama, cum era un om cu putere de patrundere, de intuitie, cu capacitatea de a întelege esentialul din orice lucru, a realizat deci ca ceea ce as putea face eu ca mirean, nefiind calugar, ar fi sa ma angajez la rugaciunea aceasta a calugarilor, Mi-a spus sa o spun cu gîndul, nu cu cuvîntul vorbit – desi se poate spune si cu cuvîntul vorbit, uneori este si necesar, simti tu nevoia sa o spui astfel. Însa Parintele mi-a spus sa o spun cu gîndul, sa o lipesc de respiratie, si sa zic asa Doamne (între respiratii) Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu (tragînd aer în piept, odata cu aceasta) miluieste-ma pe mine, pacatosul! (dînd aerul afara din piept, odata cu aceasta). Asta am învatat eu de la Parintele Arsenie, cu asta am plecat la drum si aproape n-am mai adaugat nimic la aceasta – ma refer ca informatie în chestiunea aceasta a Rugaciunii de toata vremea. Parintele Arsenie nu mi-a zis ca trebuie sa iau legatura cu un om experimentat, cu un om duhovnicesc, cu un om care zice de rugaciunea aceasta si de la care as putea sa învat ce am de facut în cazuri deosebite. Cred eu ca Parintele nu mi-a spus asta pentru ca si-a dat seama ca nu întîlnesc un astfel de om. Si, de fapt, nici n-am întîlnit!
Mai tîrziu am ajuns eu si pe la Sihastria, am vorbit si cu Parintele Cleopa. Parintele Cleopa, daca l-am întrebat despre Rugaciunea Inimii a început sa-mi spuna ca Fericitul Ioan de la Valaam a spus … sau ca Sfîntul Diadoh, episcopul Foticeii zice … I-am spus Parinte, nu asta ma intereseaza, astea le citesc si singur, nu de informatie d-asta am nevoie! Pe mine ma intereseaza niste lucruri din experienta proprie. Domnule, ce fac eu ca sa fie rugaciunea lucratoare? Deci, chestiunea esentiala în aceasta privinta este angajarea în rugaciune. Dar accentuez din toate puterile mele de a afirma un lucru, ca rugaciunea nu trebuie sa se faca cu exclusivitate, chiar daca esti calugar. Nu te gîndesti ca, atunci cînd vorbesti cu cineva trebuie sa spui Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Nu-i adevarat! Cînd vorbesti cu cineva îl asculti pe ala si te raportezi la ce îti spune. Nu spui, cînd asculti o predica, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Fiindca, daca spui asta atunci nu mai asculti predica. Deci sunt niste lucruri care trebuie puse în evidenta si care trebuie stiute de catre toti oamenii care vor sa zica Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!
Eu am spus oamenilor Mai fratilor, eu nu cred ca atunci cînd ma voi întîlni cu Dumnezeu, El îmi va spune: E drept ca ai zis Rugaciunea Inimii, ai zis-o de multe ori, dar sa stii ca o mai puteai zice de vreo 2 milioane de ori si n-ai zis! Nu se poate! Pentru ca asta nu este o chestiune preamaritoare de Dumnezeu ci este o chestiune în favoarea omului. Eu cred ca ar trebui sa ajungem sa spunem si multe alte rugaciuni în afara de Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! De exemplu: Mare esti Doamne, si minunate sunt lucrurile tale, si nici un cuvînt nu este de ajuns în lauda minunilor tale, sau Slavescu-te Doamne, ca sunt minunat întocmit!, sau: Cît de minunat este numele Tau Doamne, în tot pamîntul, sau: Cît de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu întelepciune le-ai facut!
Sunt deci atîtea si atîtea lucruri pe care le poti purta în suflet si spre slava lui Dumnezeu. Mai este, de exemplu, si rugaciunea Pe Tine te laudam, pe Tine binetecuvîntam, tie îti multumim Doamne, si ne rugam tie, Dumnezeul nostru. Sunt, iata, atîtea lucruri pe care le poti spune si care sunt tot rugaciuni si tot cu efect. Nu înseamna ca, daca nu spui Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Dumnezeu nu te mîntuieste si nu te miluieste. Nu-i adevarat! Eu cred ca, în momentul în care ai zis lui Dumnezeu si lui Domnul Hristos, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! El te-a miluit. Si poate ca te-a miluit chiar cu asta, cu faptul ca mai poti zice de multe ori Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Asta este credinta mea. Nu ca fii atent ca n-ai zis, baga de seama ca nu te primeste Dumnezeu! Nu-i adevarat, te primeste Dumnezeu cu ceea ce faci spre slava Lui. Daca Rugaciunea Inimii ar fi fost necesara, ne-ar fi dat-o Dumnezeu în Evanghelie. Ori, rugaciunea aceasta s-a introdus mult mai tîrziu în spiritualitatea ortodoxa. Deci, cei care nu au zis Rugaciunea Inimii nu s-au mîntuit? Ananianul a zis doar: Doamne ajuta! Este si asta o rugaciune…
- Sfîntul Macarie spune Omule, roaga-te cum poti, dar roaga-te adeseori! Acest lucru nu se contrazice cu regulile stricte ale rugaciunii pe care le recomanda, de pilda, Parintele Cleopa?
- Draga, Parintele Cleopa a fost si el un om. A avut si el niste gînduri, o experienta … Asta nu înseamna ca Parintele Cleopa este o autoritate, ca trebuie sa te tii de el ca altfel, gata, te duci în iad si el se duce în Rai.
- Si atunci cum ne întîlnim la poarta Raiului?
- Nu stiu cum ne-om întîlni, om vedea noi atunci cum.
- Rostiti, va rog, un cuvînt despre uitare.
- Draga, Sfîntul Marcu Ascetul spune Uitarea este pierzare. În Epistola catre Nicolae Monahul, el face afirmatia Înaintea a tot pacatul merg 3 uriasi: Nestiinta, Uitarea si Nepasarea. Uitarea este, poate, o deficienta a omului, este pierderea din memorie a unor lucruri care ne ramîn acolo. Uitarea, zic unii, este necesara. Altii spun ca nu este necesara si aceasta opinie o am si eu. Ar fi bine sa nu uiti, mai ales lucrurile pe care le-ai învatat. Se zice ca, dintr-o carte întreaga citita, în memorie îti ramîne doar 4 % din ceea ce ai citit. Pai îti ramîne o carte mult mai mica!
Deci uitarea este ceva ce nu putem noi realiza, prin puterea noastra, ceva ce se întîmpla fara noi. Adica eu nu vreau sa uit si totusi uit. Cînd vreau sa învat ceva, o pot face fara probleme. Deci stim metoda de acumulare însa nu stim metoda de uitare. Asta cred eu ca este uitarea.
- Vorbiti-ne, va rugam, despre icoane si despre rolul lor în biserica ortodoxa.
- Eu sunt într-o biserica plina cu icoane. Nu exista ortodoxie fara icoane si nu exista ortodoxie fara cultul icoanelor. Cineva ar putea zice ca icoanele sunt doar niste imagini care creaza o atmosfera. Este adevarat acest lucru însa icoanele nu reprezinta numai atît. Icoana este o prezenta harica, o prezenta a celor înfatisati pe icoana: Ea ne pune în legatura cu persoana care este în icoana. De aceea în ortodoxie exista o cinstire a icoanelor în legatura cu cinstirea persoanelor de pe icoane. La slujba noi zicem, în fata icoanei Domnului Hristos Prea Curatului Tau chip (vorbim cu Domnul Iisus nu cu chipul) ne închinam, Bunule (Bunul fiind Domnul Hristos) cerînd iertarea greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Ca de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce, ca sa mîntuiesti din robia vrajmasului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu multumire strigam tie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mîntuitorul nostru, cel ce ai venit sa mîntuiesti lumea. Aceasta este o alcatuire care pune în evidenta chipul Domnului Hristos, în legatura cu Domnul Hristos. Aceasta este conceptia ortodoxa. Deci, eu ma apropii de icoana Mîntuitorului, sarut icoana Mîntuitorului ca si cînd as saruta pe Domnul Hristos însusi, si aceasta o primeste Domnul Hristos ca o cinstire din partea mea, a credinciosului ortodox. La fel se întîmpla si cu icoana Maicii Domnului, la fel si cu icoanele Sfintilor lui Dumnezeu.
Numai ca icoana are valoare numai pentru cine o vede. Cei ce nu vad icoana stiu doar ca ea este un obiect sfintit, ca este pusa acolo spre sfintire, si o cinstesc fara a avea însa impresia pe care o are cel ce vede icoana.
- Prea Cuvioase, spuneti, va rugam si cîteva cuvinte despre viata si greutatile manastirii Brîncoveanu, manastire ortodoxa în mijlocul Ardealului.
- Draga, noi, ca toti calugarii, facem slujba în biserica timp de 7 ore pe zi. Ar trebui sa facem cele 7 Laude, dar noi una nu o facem, ma refer aici la miezonoptica ce ramîne de facut personal, fiecare facînd-o atunci cînd poate. Facem deci cele 6 Laude pe care le împartim în 3 parti: dimineata, la ora 7, facem un Acatist, slujba Ceasului VI, slujba Ceasului III si Sfînta Liturghie; dupa-masa, la ora 18, facem slujba Ceasului IX, Vecernia si Pavecernita, iar mai tîrziu, la ora 20, începem Utrenia si facem si slujba Ceasului I. Aceasta este slujba pe care o facem în biserica. Personal, fiecare face rugaciunile pe care le poate, rugaciuni de dimineata, de seara, etc. În biserica, în cadrul Sfintei Liturghii, se face si Paraclisul Maicii Domnului. Iar Rugaciunea de toata vremea, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Este o rugaciune pe care o are în vedere fiecare, dupa posibilitatile sale, pentru ca este o rugaciune necontrolabila.
În ceea ce priveste greutatile pe care le întîmpina manastirea, eu nefiind în conducerea manastirii nu am cunostinta care sunt aceste greutati. Poate or fi si probleme caci în lumea asta nu sunt numai lucruri usoare. Trebuie însa sa le împlinim pe toate, cu ajutorul Domnului, dupa puterile noastre.
- Prea Cuvioase, va voi pune acum o întrebare pe care am mai pus-o si celorlalti parinti duhovnicesti cu care am mai discutat. Vreau însa sa aud si parerea Prea Cuviosiei voastre: alegem estul sau vestul?
- Asta este o chestiune personala pe care fiecare ar trebui sa o aiba în vedere. Eu, de exemplu, nu aleg nimic dintre acestea doua, stau în tara în care m-a pus Dumnezeu. Dar, trebuie sa recunosc, nu ma nelinisteste niciodata faptul ca cineva se duce în strainatate pentru a realiza lucruri pe care aici nu le poate realiza. Sunt prea mici salariile, sunt prea mici pensiile, nu se poate trai o viata decenta, este mereu nesiguranta aceasta a zilei de mîine – în sensul ca mîine poti sa fii somer si dupa aceea poti sa nu mai fii nici somer. Deci sunt atîtea si atîtea lucruri pe care nu le judeca nimeni ca nu-s bine facute. Nu stiu ce s-ar putea face ca sa nu mai fie asa. Am întîlnit oameni care au o pensie foarte mica si datorii, la bloc, foarte mari. Ce face omul acela? Cine se gîndeste la situatia asta? Cine poate interveni pentru binele acelui om? În Germania, de exemplu, sunt asociatii care completeaza trebuintele oamenilor, le dau bani pîna la masura în care acei oameni pot sa traiasca decent. Asta o face biserica, asta o fac diferite asociatii. Asa ca, acolo, oamenii gîndesc si astfel ai putea zice ca alegi vestul: Domnule, ma duc acolo, daca pot ramîne acolo – acolo ramîn! Pentru ca munca se plateste mai bine, chiar daca muncesc mai mult decît în tara, si dupa aceea am o pensie din care pot sa traiesc comod. Ori, la noi nu se poate lucrul aceta si noi trebuie sa recunoastem ca nu se poate. Parintele Arsenie zicea ca în America este mai bine pentru trup iar aici este mai bine pentru suflet. Totul este deci în functie de ceea ce îsi alege omul. Trebuie sa recunoastem însa ca nu suntem numai suflet ci avem nevoie si de cele pentru trup, de cele ce sunt mai greu de agonisit în societatea româneasca actuala.
- Referitor la vizita Sanctitatii Sale în România, stiu ca ati spus ca va pare bine ca vine … si ca pleaca!
- Asta am declarat înainte de venirea sa aici. M-a întrebat un profesor de teologie din Elvetia ce zic eu despre venirea Papei. Si am zis ca-mi pare bine ca vine si îmi pare bine ca pleaca.
- Va mentineti aceasta pozitie?
- Sigur. De ce nu? Mie îmi pare bine ca a venit!
- Si ca a plecat?
- Îmi pare bine si ca a plecat. Pentru ca nu e locul lui aici! Cred ca si lui îi pare bine ca a plecat.
- Credeti ca apropierea bisericilor, lucru pe care Papa încearca acum sa îl faca, se va realiza?
- Nu! Cred ca nu se va realiza. Nu suntem în stare sa ne unim.
- De ce?
- Pentru ca nu putem! Fiecare crede ca unirea trebuie facuta din partea celorlalti cu el. Si atunci, cum sa te unesti?! Cum sa ma unesc eu cu Papa daca el vrea sa-si pastreze prerogativele si sa ramîna tot Papa?! Cum sa ma unesc?!
- Dar Sanctitatea Sa nu întelege lucrul acesta?
- Se vede ca nu întelege. Si atunci, el nu cedeaza, eu nu vreau si Doamne-ajuta!
- Nu ar fi mai bine sa cedam noi?
- Nu o sa putem ceda! Nu o sa putem! Daca cedam noi înseamna ca ne desfiintam, înseamna ca nu mai suntem ortodocsi ci suntem catolici. Si apoi, mai este ceva. Draga, pîna acum nu s-a ajuns la nimic esential în ceea ce priveste apropierea oamenilor din punct de vedere religios. Nu s-a ajuns la nimic esential în ceea ce priveste lucrarea aceasta ecumenica. Doar Hai sa ne unim! Sau, cum am scris eu în Convorbiri duhovnicesti, s-a ajuns doar la Hai sa dam mîna cu mîna! Atît! Mai mult nu se poate.
Acum suntem în situatia pe care o stim cu totii, nu putem face mai mult.Am zis Domnule, daca totusi oamenii ar vrea sa se uneasca în ceva care ar da nadejde ca se pot uni si mai mult, asta ar fi sa praznuiasca Pastele la aceeasi data. Toti credinciosii crestini din lumea aceasta sa praznuiasca, la aceeasi data, Pastele.Nu se poate! Uite, nici catolicii nu praznuiesc la aceeasi data Pastele. Pentru ca romano-catolicii îl praznuiesc la o data iar greco-catolicii îl tin o data cu ortodocsii. În ceea ce priveste pe greco-catolici, fiindca a venit vorba de ei, trebuie sa spun ca, din punctul meu de vedere, ei nu au nici o ratiune de a exista, sunt un fel de doua feluri – nu sunt nici catolici puri si nici ortodocsi. Ei iau de la ortodocsi ce vreau, iau de la catolici ce le convine si apoi se declara catolici. Deci nici macar ei, în aceeasi biserica, nu au aceeasi data de praznuire a Pastilor. Atunci ce sa mai zicem de celelalte lucruri care trebuie sa formeze unitatea?
Sa ne referim la semnul crucii. Romano-catolcii fac semnul crucii de la stînga la dreapta. Noi, de la dreapta la stînga. Greco-catolicii tot de la dreapta la stînga. Si uite asa mai avem înca un punct de neunire.
Asa ca eu nu cred în posibilitatea unirii bisericilor!
- Prea Cuvioase, va rog sa spuneti un cuvînt despre fratii armeni care vor sarbatori anul viitor 1700 de ani de la crestinarea Armeniei.
- Pot sa va spun doar o întîmplare petrecuta la manastirea noastra. A venit odata la noi un episcop armean. El era însotit de mitropolitul Nicolae Mladin. Armenii au fost crestinati de Sfîntul Grigore Luminatorul. Ei bine, acest episcop armean mi-a spus un lucru care mie mi-a placut tare mult si pe care l-am spus si eu la rîndul meu, pentru ca ce-mi place mie spun si la altii, sa le placa si lor. El mi-a spus ca în Armenia exista o legenda care spune ca un copil citea din scrierile Sfîntului Grigore Luminatorul. Si, citind, nu întelegea. Atunci Sfîntul Grigore, fiti atenti, a iesit din carte si i-a spus copilului ceea ce trebuia sa înteleaga. Asta mie îmi place tare mult! A iesit din carte, nu a venit de undeva de departe, de sus sau de jos, din dreapta sau din stînga. A venit din carte! Îmi place tare mult, pentru ca orice carte este o întîlnire cu cel care a scris-o. Asta stiu eu despre armeni si altceva nici nu ma intereseaza.
- Dati un sfat tinerilor. Îi îndemnati sa intre în viata aceasta calugareasca, sa se faca monahi?
- Nu!
- De ce?
- Nu vreau! Draga, eu niciodata n-am îndemnat pe cineva sa se faca calugar. Asta nu înseamna însa ca mie nu-mi place sa fiu calugar. Îmi place! Îmi place de nu va pot spune cît îmi place! Eu simt ca asta mi-a fost calea în viata. Dar nu am îndemnat pe nimeni, niciodata, sa se faca calugar. De ce? Pentru ca asta este o chestiune pe care trebuie sa o stie doar respectiva persoana, sa o simta ea. Sunt destui improvizati în calugarie, sunt destui domiciliati la manastire. Sunt destui calugari despre care Parintele Arsenie Boca ar spune ca sunt cuiere de haine calugaresti. Sunt destui de genul acesta si nu vreau sa mai fie asa. Vreau sa fie oameni cumsecade, oameni care sunt cîstigati pentru Dumnezeu, si aceia sa aleaga singuri viata calugareasca. Asta vreau! Si daca-i asa, e bine. Si daca nu-i asa, nu-i bine!
- Ce sa faca tinerii pentru a redresa situatia în care se afla tara noastra?
- Draga, acesta este o chestiune pe care nu o poate realiza numai cineva pentru toata tara. Oricît ai fii de important, chiar de ai fii un Corneliu Zelea Codreanu, tot nu vei putea sa schimbi ceva în tara asta!
- De ce ati ales acest exemplu?
- Pentru ca el a fost o personalitate puternica. Cea mai puternica personalitate româneasca pe care o stiu eu! Nu a mai fost nimeni la nivelul lui!
- Dar Nae Ionescu?
- Dupa Nae Ionescu s-au orientat foarte mult intelectualii. Însa Nae Ionescu nu a fost un om extraordinar. A stiut ce a stiut, a afirmat ce a afirmat, dar nu a fost un om mare. Uite, Parintele Staniloae … Mai frate, Parintele Staniloae a scris lucruri multe si frumoase dar nu a determinat ceva prin scrierile lui. Ce a determinat Parintele Staniloae?! Nimic! Doar o scoala teologica, atîta tot!
- Nu este de ajuns?
- Nu-i de ajuns! Pai, cum sa fie de ajuns domnule?! Oamenii traiesc din carti?!
- Dar altii nu fac nici macar atît …
- Zici si tu cum a zis unul de aici, de la manastire. Era unul care facea poezii, dar nu facea poezii bune. Si, cînd îi spuneam eu ca nu-s bune, zicea Tu nici asa nu poti sa faci!
Draga, deci trebuie sa fim cu judecata. Este adevarat ca Parintele Staniloae a scris frumos. Dar, as vrea sa stiu cîti mai citesc scrierile Parintelui Staniloae? Cîti le înteleg? Cîti le aplica în viata? Este doar o teorie teologica pe care Parintele Staniloae a putut sa o gîndeasca, si este foarte bine caci sunt lucruri bune. Dar el nu a fost o personalitate puternica, nu a determinat ceva. Personalitate puternica în biserica a fost Parintele Arsenie Boca. Stii ce era aici, la manastire, cît a fost Parintele Arsenie, pîna în 1948? Lumea de pe lume!
- Dar cine mai stie astazi de Parintele Arsenie si cîti stiu cine a fost Parintele Staniloae?
- Asta este pentru ca Parintelui Staniloae i s-a facut atmosfera, ca au spus altii despre el. Despre Parintele Arsenie stiu însa toti cei care au venit în contact cu el, cei care au primit dar de la Dumnezeu prin Parintele, cei la care a ctitorit Parintele si cei care si-au schimbat viata prin actiunea Parintelui.
- Pentru ca tot am ajuns la acest subiect, v-as ruga sa amintiti cîtiva din parintii mai sporiti pe care i-ati cunoscut în viata Cuviosiei Voastre, parinti care astazi sunt uitati de lume.
- Un Parinte uitat, un Parinte sporit care ar trebui sa fie astazi cunoscut, care a trait aici, la manastire, este Parintele Arhimandrit Serafim Popescu. Însa nu are rost sa-l facem acum cunoscut. El a scris o singura carte iar eu am scris despre el un articol în doua numere, aparut în anul 1996 în revista Epifania. Mie tare mi-a placut cum am scris acel articol si cred ca din cauza aceasta le-a placut si altora. Am scris asa cum era Parintele, om senin, binevoitor, mîngîietor, iertator, pogorîtor, cum se bucura de întîlnirea cu oamenii, cum zicea: Bata-va norocul!, cum era vesel, cum glumea, cum spunea bancuri cuviincioase (cum ca unul s-a dus la stîna si ciobanii au facut balmus tare bun si au vrut apoi sa-l serveasca si pe oaspete. Ala nu a vrut, ca nu-i trebuie, ca nu-i place … Iar unul din ciobani a zis atunci: Ba, tineti-l doi si dati-i unu’! si cînd i-a dat si a vazut el cît este de bun, a zis: E, acum schimbati-va: sa ma tina unu’ si sa-mi dea doi!)
- Pentru ca as vrea sa încheiem aceasta convorbire cu Prea Cuviosia voastra v-as ruga, în final, sa rostiti cîteva poezii dragi inimii Cuviosiei Voastre. Poate poezii de dragoste …
- Stii cum este cu poeziile de dragoste? Eram la Iasi si m-a întrebat cineva cum poate sa-si manifeste cineva iubirea fata de o anumita persoana. Si atunci mi-am adus aminte de o poezie de Zorica Latcu, poezie intitulata Te port în mine. Si am raspuns prin aceasta poezie:
Te port în suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port în trup, în sînii albi si grei,
Cum poarta rodia samînta ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cîntec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gît, nepretuit sirag
Strînsoarea cald-a bratului tau drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port în brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adînc te port în trupul meu si-n vis.
Si imediat am primit un alt bilet Parintele ne-a spus o poezie de dragoste. Va rugam sa ne mai spuneti vreo doua. Dar n-am stiut atunci. Apoi mi-am pus mintea cu studentii, am venit acasa si am mai învatat doua poezii de dragoste Somnoroase pasarele de Eminescu si Epitalam de Zorica Latcu. Cînd am fost din nou la Iasi le-am spus studentilor V-am ramas dator cu doua poezii de dragoste. Voi spune trei, pe cea de data trecuta si cele doua de acum. Si am spus Epitalam, care a avut un foarte mare succes. Epitalam înseamna cîntec de nunta:
Iata, fecioare din Chios, rasare Luceafarul serii.
Marea e lina, vazduhul e greu de miresmele verii.
Tortele ard luminos si rasuna de cîntece casa;
Doris, frumosul pescar, în iatac îsi asteapta mireasa.