BluePink XHost |
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
Învățătorule, toată noaptea ne-am ostenit și nimic nu am prins,
dar după cuvîntul Tău, vom arunca mrejele (Luca 5,5)
Iubiți credincioși,
De la începutul zidirii lumii toți oamenii care au ascultat de Dumnezeu au fost fericiți și în veacul de acum și în cel viitor. Așa vedem că strămoșii noștri, Adam și Eva, cît au ascultat de Dumnezeu, Făcătorul lor și au păzit cu sfințenie porunca Lui, au fost fericiți și s-au îndestulat de toată frumusețea și desfătarea raiului. Iar cînd de bună voie s-au abătut de la ascultare și au călcat porunca Ziditorului lor, au fost pedepsiți și izgoniți din rai (Facere 3, 16-19). Dacă vom merge cu memoria prin istoria cea sfîntă a lumii adică prin cele scrise în Sfînta și dumnezeiasca Scriptură vom vedea că toți oamenii sfinți și aleși ai lui Dumnezeu, care au ascultat și au împlinit poruncile Lui, au fost fericiți pe pămînt și s-au învrednicit de binecuvîntarea lui Dumnezeu.
Noe, care a fost al doilea Adam al neamului omenesc, ascultînd de Dumnezeu și făcînd corabia și toate cîte i-a poruncit El, s-a izbăvit el și toată familia sa de apele potopului și a fost binecuvîntat de Dumnezeu (Facere 6, 22; 9, 12). La fel și fericitul patriarh Avraam, ascultînd de Dumnezeu și ieșind din pămîntul său și din rudenia sa, a mers în Haran și de acolo în pămîntul făgăduinței, Canaan, unde viețuind, a arătat cea mai desăvîrșită ascultare, încît pe singurul său fiu, Isaac, a voit să-l aducă jertfă lui Dumnezeu, închipuind prin aceasta cu taină mai înainte aducerea ca jertfă de Părintele ceresc a Fiului Său iubit, pentru mîntuirea și răscumpărarea neamului omenesc din robia diavolului. Pentru această credință și ascultare desăvîrșită a lui Avraam, Dumnezeu l-a binecuvîntat cu jurămînt și tată a multor neamuri l-a numit (Facere 22, 1-18; 17, 5). Dar, pe lîngă marea binecuvîntare dumnezeiască spre veșnică fericire, Avraam a fost binecuvîntat de Dumnezeu și cu fericirea cea vremelnică spre îndestulare cu toate cele de nevoie vieții de pe pămînt. Zice dumnezeiasca Scriptură: Avraam însă era bogat în vite, în argint și în aur, iar pămîntul pe care îl moștenise spre locuire era ca raiul lui Dumnezeu (Facere 13, 2; 13, 10). La fel și fiul său Isaac a fost binecuvîntat de Dumnezeu că nu s-a pogorît în Egipt, făcînd ascultare de porunca Lui (Facere 26, 2-4).
Așa a binecuvîntat Dumnezeu și pe Iacov că a făcut ascultare părintelui său Isaac și mamei sale și s-a dus în Mesopotamia Siriei, spre a-și lua femeie din fetele lui Laban, fratele mamei sale (Facere 28, 1-4). Pentru aceasta Preabunul Dumnezeu l-a binecuvîntat cu cinste și cu avere, căci numai cu toiagul în mînă a plecat și s-a întors de acolo în două tabere (Facere 32, 10). La fel Moise, ascultînd de Dumnezeu cînd a fost trimis să scoată din robia lui Faraon pe poporul lui Israel (Ieșire 4, 20-21), și pentru ascultarea lui, Dumnezeu a făcut prin mîinile lui mari și preaslăvite minuni, prin care a pedepsit pe egipteni cu multe feluri de rane și a scos din robia lui Faraon pe poporul Său Israel (Ieșire, 14, 27-29).
Bunul Dumnezeu face mari promisiuni celor ce vor asculta de El și de poruncile Lui. Auzi ce zice Dumnezeu către poporul Său Israel: De veți asculta cu luare aminte cuvîntul Meu și veți face toate cîte vă poruncesc și de veți păzi legămîntul Meu, Îmi veți fi popor ales din toate neamurile, că al Meu este tot pămîntul, iar voi Îmi veți fi preoție împărătească și neam sfînt (Ieșire 23, 22). Apoi zice: Să slujești numai Domnului Dumnezeului Tău și El va binecuvînta pîinea ta, vinul tău, apa ta, și va abate bolile de la voi. În țara ta nu va fi femeie care să nască înainte de vreme sau stearpă și voi umple numărul zilelor tale. Groază voi trimite înaintea ta și voi îngrozi pe tot poporul asupra căruia veți merge și voi pune pe fugă pe toți vrăjmașii tăi (Ieșire 23, 25-27). Iarăși zice: De veți umbla după legile Mele și de veți păzi și plini poruncile Mele, vă voi da ploaie la timp, pămîntul și pomii își vor da roadele lor, iar treieratul vostru, va ajunge pînă la culesul viilor. Culesul viilor va ajunge pînă la semănat, veți mînca pîinea voastră cu mulțumire și veți trăi în pămîntul vostru fără de primejdie.
Voi trimite pacea pe pămîntul vostru și nimeni nu vă va tulbura; voi alunga fiarele sălbatice și sabia nu va trece prin pămîntul vostru; voi alunga pe vrăjmașii voștri și vor cădea uciși înaintea voastră; cinci din voi vor birui o sută și o sută din voi vor goni zece mii, și vor cădea vrăjmașii voștri de sabie, înaintea voastră. Căuta-voi spre voi și vă voi binecuvînta; veți avea copii, vă veți înmulți și voi fi statornic în legămîntul Meu cu voi; veți mînca roadele vechi din anii trecuți și veți da la o parte pe cele vechi pentru a face loc celor noi (Levitic 26, 3-10).
Iubiți credincioși,
Cu aceste prea puține zise despre fericirea și binecuvîntarea lui Dumnezeu pentru cei ce ascultă de El din Legea Veche, dacă vom muta cuvîntul nostru spre Legea Harului, vom afla că cea mai mare și mai desăvîrșită ascultare și supunere față de Dumnezeu, a avut-o Însuși Domnul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care a ascultat de Tatăl pînă la moarte, iar moartea de cruce (Matei 26, 42; Ioan 1, 23; 6, 38; 8, 29; 14, 31; 15, 10; 17, 4; Filipeni 2, 8; Romani 5, 19; Evrei 2, 17; 5, 8; 12, 2).
Ascultare și supunere către Dumnezeu a arătat și Preasfînta Fecioară Maria, cînd a trimis Dumnezeu la ea în Nazaretul Galileei pe arhanghelul Gavriil să-i vestească că va naște pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Mîntuitorul. Ea, deși nu știa de bărbat, înțelegînd de la înger taina cea mare și negreșită ce avea s-o săvîrșească Dumnezeu prin ea, pentru mîntuirea lumii, s-a supus cu mare smerenie și a zis către înger: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul Tău (Luca 1, 26-38). Astfel, cu ascultarea și smerenia ei pe pămînt a vindecat neascultarea Evei din rai.
Ascultare mare a avut și Dreptul Iosif, căci auzind în vis pe îngerul Domnului, poruncindu-i să nu se teamă și să ia pe Maria, logodnica sa, a făcut ascultare cu mare încredere, înțelegînd că Preacurata Fecioară Maria a zămislit de la Duhul Sfînt (Matei 1, 20). Nu numai că nu s-a îndoit de zămislirea ei, ci și cu mare smerenie și supunere a slujit Fecioarei Maria la fuga în Egipt, ca și în toată vremea vieții lui, înțelegînd că prin aceasta el slujește lui Dumnezeu la taina mîntuirii neamului omenesc, aducîndu-și aminte de cele scrise: Fericiți cei ce păzesc poruncile Lui și-L caută pe El cu toată inima (Psalm 118, 2); și iarăși Fericiți sînt cei ce ascultă cuvîntul lui Dumnezeu și îl păzesc (Luca 11, 28).
Sfinții și dumnezeieștii Apostoli au ascultat și ei de Mîntuitorul cînd au fost chemați să fie vînători de oameni (Matei 4, 19-22; Luca 5, 11- 28). Pentru desăvîrșita lor ascultare de Hristos s-au învrednicit și de mari daruri de la Dumnezeu și s-au îmbrăcat cu putere de sus la Cincizecime (Luca 24, 49). Astfel au fost învățați de Duhul Sfînt tot adevărul (Ioan 14, 26; 15, 26); au fost dăruiți cu înțelepciunea nebănuită (Matei 10, 19-20; Marcu 13, 11); au primit putere să facă minuni (Matei 10, 1-8; Marcu 3, 13; 6, 7; 16, 20; Luca 9, 2; Fapte 2, 43); au fost trimiși să propovăduiască Evanghelia (Matei 10, 1-7; 28, 19; Marcu 3, 14); au fost întăriți să vestească mila și iertarea păcatelor (Matei 16, 19; 18, 18; Luca 24, 47; Ioan 20, 23).
La judecata viitoare, Apostolii vor avea marea cinste de a judeca împreună cu Hristos poporul lui Israel, după mărturia Mîntuitorului Care a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, că cei ce ați urmat Mie la înnoirea lumii, cînd Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecînd cele douăsprezece seminții ale lui Israel (Matei 19, 28).
Ascultare desăvîrșită a făcut și mulțimea cea mare a mucenicilor, a ierarhilor și a mărturisitorilor dreptei credințe, care, împlinind cuvintele Mîntuitorului, și-au pus sufletele lor pentru El și pentru Evanghelie spre a-L dobîndi în viața cea veșnică (Matei 16, 25; Marcu 8, 35; Luca 9, 24). La fel a făcut și marea mulțime a monahilor, care, auzind cuvîntul lui Hristos, că oricine va lăsa frați sau surori, sau tată sau mamă sau femeie sau copii sau țarine sau case pentru numele Meu, însutit va lua și viață veșnică va moșteni (Matei 19, 29), au lăsat toate și au urmat lui Hristos, prin supunere, ascultare, viață curată și sărăcie de bună voie pînă la moarte, pentru mîntuirea sufletelor lor și moștenirea Împărăției cerurilor. Asemenea lor au trăit sub ascultare toți drepții următori lui Hristos, părinții și înaintașii noștri, silindu-se la ascultare și împlinirea poruncilor Lui prin fapte bune, pentru a se încununa în ziua cea mare a judecății de apoi cînd dreptul Judecător va răsplăti fiecăruia după faptele sale.
În Evanghelia de azi, vedem că Apostolul Petru, după ce arată că toată noaptea s-a ostenit cu pescuitul și nu a prins nimic, voind să facă ascultare învățătorului Său, adică Mîntuitorului, Îi zice: Învățătorule, toată noaptea ne-am ostenit și nimic nu am prins, dar după cuvîntul Tău (adică, crezînd cuvîntul Tău, voi face ascultare) voi arunca mreaja în mare. Și aceasta făcînd, a prins mulțime de pești, că li se rupeau mrejele, și a făcut semn tovarășilor lor din cealaltă corabie să vină să le ajute. Și au venit și au umplut amîndouă corăbiile, încît erau gata să se afunde (Luca 5, 6-7).
Vedeți roadele sfintei ascultări a Apostolului Petru? Cu toate că toată noaptea se ostenise în zadar, însă, ascultînd de cuvîntul Domnului, a aruncat mreaja în mare și mult s-a înspăimîntat de marea mulțime de pești ce a prins, încît, căzînd în genunchi la Iisus, a zis: Ieși de la mine, Doamne, că sînt om păcătos! (Luca 5, 8). Așadar, roadele ascultării Apostolului Petru au început a se arăta cu minunea pescuirii de pești și au crescut foarte și s-au înmulțit spre slava lui Dumnezeu prin vînarea atîtor suflete către Împărăția lui Dumnezeu. Atît el, cît și ceilalți Sfinți Apostoli, au devenit, prin ascultare față de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, cei mai vestiți pescari de oameni. Dar fiindcă ne este cuvîntul despre ascultarea de Dumnezeu și despre roadele ce se nasc din ea, este bine să știm că cel ce ascultă de Dumnezeu și cel ce ascultă pentru Dumnezeu pe cel ce îl povățuiește pe calea mîntuirii, au aceeași plată, deoarece Însuși Mîntuitorul a arătat acest lucru, zicînd: Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă și cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă (Luca 10, 16).
Iubiți credincioși,
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume pe calea ascultării, și a ascultat de Părintele Său pînă la moarte, și încă moarte de cruce (Filipeni 2, 8). Pentru aceea și Dumnezeu L-a înălțat și I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pămîntești și al celor dedesubt. Și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl (Filipeni 2, 9-11).
Biserica creștină este Biserica dragostei și a ascultării, pentru că a fost întemeiată de Hristos prin iubirea Tatălui și ascultarea "pînă la moarte de cruce" a Fiului. Mîntuitorul a ascultat de Tatăl, iar Apostolii Săi au ascultat de El. De aceea spunem că iubirea creștină și acultarea duhovnicească mîntuiesc lumea. Însuși Duhul Sfînt a venit pe pămînt trimis de Fiul, cu voia Tatălui, ca să întemeieze Biserica Sa și să reverse Harul mîntuirii peste cei ce cred și se botează în numele Preasfintei Treimi.
Vedeți ce mare este puterea ascultării? Ea se naște din credință și dragoste. Că cine crede în Dumnezeu, Îl iubește și ascultă de poruncile Lui. Iubirea Lui Dumnezeu este izvorul zidirii lumii văzute și nevăzute. Cît timp îngerii au ascultat de Dumnezeu, nu existau nici diavoli, nici iad. Iar cînd Lucifer cu îngerii lui au căzut din ascultare, dorind să fie "asemenea Celui Preaînalt", ei au căzut "ca un fulger din cer" și s-au transformat în diavoli. Asemenea lor cad în iad toți creștinii neascultători care nu vor să asculte de nimeni și trăiesc pe pămînt de capul lor.
Ascultarea stă la temelia cerului, a îngerilor, a planetelor, a Bisericii, a societății, a familiei, a fiecărui suflet care crede în Dumnezeu și dorește să se mîntuiască. Fără ascultare în societate nu este armonie, nici pace între popoare și oameni. Fără ascultare de Dumnezeu, de Biserică, de păstori, care sînt urmașii Apostolilor pe pămînt, nu este mîntuire, nu este unitate creștină, nu este pace în case și în sufletele credincioșilor noștri.
De aceea, iubiți credincioși, sînteți datori să păziți poruncile Sfintei Evanghelii, să ascultați de Biserica Ortodoxă, mama noastră duhovnicească, întemeiată de Hristos, să ascultați de slujitorii sfințiți ai Bisericii, ca de Sfinții Apostoli și să ascultați de duhovnicii pe care vi i-a dat Dumnezeu, ca de Însuși Hristos.
Cînd sună clopotele bisericii și ne cheamă la slujbă, la Sfînta Liturghie, mai ales în sărbători, lăsați grijile casei și mergeți cu toți la biserică. Îngerii Domnului vă vor scrie în cartea vieții și vă vor număra pașii. Seara și dimineața și oricînd mergeți pe drum sau lucrați cu mîinile, neîncetat să vă rugați, după porunca Sfîntului Apostol Pavel.
În timpul celor patru posturi ale Bisericii, nu uitați să vă spovediți și, dacă vă dă voie duhovnicul, să vă uniți cu Hristos prin Sfînta Împărtășanie. Acestea sînt cele mai mari daruri pe care ni le oferă Biserica după Botez. Apoi să vă creșteți copiii în duhul ascultării, al credinței ortodoxe, al smereniei și al iubirii de Dumnezeu, hrănindu-i cu cărți sfinte, cu cuvinte creștine ortodoxe, cu sfaturi părintești și mai ales cu exemplul viu, curat al vieții dumneavoastră.
Sectele sînt cancerul Bisericii. Ele se nasc din mîndrie și neascultare. Că numai cei mîndri și neascultători se rup de Biserică, hulesc pe Maica Domnului, aruncă din case icoanele și Sfînta Cruce, se leapădă de cele sfinte și urăsc pe păstorii dați lor de Hristos. De aceea, nu discutați cu ei, fiind răzvrătiți și fii ai neascultării. Nu vorbiți cu cei ce hulesc Biserica, pe sfinți, icoanele și Crucea. Ci rămîneți în Biserica Vieții, în Biserica iubirii și ascultării. Aici în Biserică este Hristos, aici sînt Sfintele Taine, aici sînt îngerii și sfinții din cer, aici sînt oamenii credincioși și toți părinții din neam în neam.
De asemenea, nu uitați să ajutați și dumneavoastră pe preot la slujbe, la curățenia Bisericii și la călăuzirea credincioșilor pe calea mîntuirii. Nu observați cum cei răi se îndeamnă unul pe altul la rău, la desfrîu, la furt și la beție? Cum să nu fim datori noi creștinii a ne îndemna, a ne sfătui și a ne trage unii pe alții la biserică, la Sfînta Liturghie, la post, la milostenie, la iertare și la citirea cărților sfinte? Nu ajunge numai credința pentru mîntuire, că și diavolii cred, dar din cauza mîndriei și a neascultării nu au iertare.
Cu aceste sfaturi duhovnicești închei această predică, reamintindu-vă că fără ascultare nu ne putem mîntui. Iar de vom trăi sub ascultare de Hristos, de Biserică și de păstori, vom dobîndi și pe pămînt binecuvîntare și pace, iar dincolo viață veșnică vom moșteni. Amin.