Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi. |
CÂNTAREA AXIONULUI "AXION ESTIN"
Ia gânditi-va voi, daca o sfânta icoana a Maicii Domnului, facuta de un pictor,
este asa de frumoasa, dar acolo unde sunt Heruvimii cei cu ochi multi si Serafimii
cei cu câte sase aripi, care îi cânta Maicii Domnului imnuri, si cântarile cele
dumnezeiesti, oare ce limba le poate grai? Cum zice Apostolul Pavel: Am auzit
acolo cântari, care nu este cu putinta omului a le vorbi. Pâna la al treilea
cer. Dar Maica Domnului este peste toate cerurile! Este lânga Sfânta Treime!
Ce este acolo? Câta slava are Maica Domnului! Nu auziti ce spune în Acatistul
Sfântului Acopera-mânt: "Bucura-te, acoperamântul lumii, cel mai lat decât
norul". Un nor poate sa acopere un oras, o tara, dar Maica Domnului cu
acoperamântul si cu mila ei acopera toate popoarele lumii; ca atâta putere a
primit de la Mântuitorul. Oricine si oriunde o cheama: în padure, în pustie,
la câmp, în cetate, în casa, la închisoare, oriunde ar fi, ea aude, pentru ca
este pusa acoperitoare si mijlocitoare a întregii lumi catre Dumnezeu.
Eram în Sfântul Munte Athos, unde traiesc numai calugari care duc viata în feciorie
si în curatie. Acolo nimic nu traieste parte femeiasca. Este "Gradina Maicii
Domnului", unde ea a predicat Evanghelia cu Sfântul Ioan Evanghelistul
si Sfântul Apostol Marcu si cu Maria Magdalena. Acolo a fost oras de pagâni
când a ajuns ea.
Când am mers la Protaton, în capitala Sfântului Munte, unde sunt cele mai vechi
arhive ale Sfântului Munte de peste o mie de ani, acolo este o biserica foarte
mare. În fata acelei biserici este o piatra lata de câtiva metri pe care nu
se prinde nici ploaia, nici zapada niciodata. Nimic, nimic, nimic! Ramâne tot
uscata. Îi zice piatra sângelui. De trei ori pe an izvoraste sânge dintr-însa
si curge sângele siroaie si se duce la temelia bisericii.
Acolo, la anul 1274, în timpul împaratului Mihail al VIII-lea, Paleologul, când
a intrat Papa Grigorie al X-lea în Sfântul Munte cu armata si a vrut sa-i treaca
pe calugari cu sila la catolici, a taiat pe piatra aceea vreo câteva zeci de
calugari. Si sângele dreptilor de trei ori pe an iese si atunci se fac slujbe.
Curge sânge timp de câteva ore din piatra aceea. Dar apa nu se prinde de ea,
zapada nu se prinde, nimic, nimic. Este o minune mare.
Tot acolo în biserica Protaton am vazut sfânta icoana Axionita - Maica Domnului
cu doi îngeri care-i tin coroana. Axionita sau "Axion Estin" pe greceste
înseamna Cuvine-se cu adevarat.
Aici ne-a povestit un parinte atonit istoria acestei icoane. În valea numita
"Axion Estin", traia un mare sihastru care avea ucenic un calugar
tânar, pe care-l crestea, ca sa ramâna în chiliuta lui. O chiliuta sub munte,
în padure.
Ei aveau aceasta icoana vestita, Maica Domnului, în chilie. Odata calugarul
cel batrân a plecat la priveghere la Manastirea Protaton. Sa stiti ca la Sfântul
Munte, la toate praznicele împaratesti, privegherile sunt de toata noaptea.
În tipicul mare al Sfântului Sava sunt puse 68 de privegheri de toata noaptea,
în toate Duminicile si în cele 12 praznice împaratesti si la Sfântul Ioan Botezatorul.
Si batrânul i-a spus calugarului tânar:
- Eu ma duc la priveghere, tu ramâi acasa, fiule, si-ti fa pravila acasa, sa
nu ramâna chilia singura.
Calugarul cel tânar a întrebat pe batrân:
- Ava, eu ce pravila sa fac?
Dar calugarul batrân i-a zis:
- Fiule, tu n-ai sa poti priveghea toata noaptea. Citeste la Psaltire doua-trei
catisme si pe urma du-te la icoana Maicii Domnului si fa câteva metanii, sa
nu-ti fie somn. Si de câte ori te duci la icoana Maicii Domnului, sa cânti cântarea
asta: Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare
decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul ai nascut, pe tine
cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Pâna atunci nu se stia de
rugaciunea "Cuvine-se cu adevarat". Numai atât se stia în Sfântul
Munte. Nu stiau cum cânta îngerii în ceruri Maicii Domnului!
Atunci calugarul tânar a facut cum a zis batrânul: A citit câteva catisme la
Psaltire, s-a dus la Maica Domnului si a facut câteva metanii. A mai aprins
candela sa nu se stinga si iar a cântat: Ceea ce esti mai cinstita… Asa a facut
pâna la miezul noptii, ca sa se lupte si el si sa privegheze macar atât; pe
urma sa se culce sa doarma 3-4 ore, ca dimineata, când vine batrânul, sa se
scoale iar la rugaciune.
Când a ajuns la miezul noptii, bate cineva în usa. Dar el stia ca batrânul nu
vine niciodata în timpul noptii, ca era departe de biserica. Apoi cine sa vina
în puterea noptii, sa-i bata în usa? N-a vrut sa dea drumul. Si aude un glas:
- Evloghite, pater! (Binecuvinteaza, parinte).
El, când a auzit ca cere blagoslovenie, a zis dinauntru:
- O Kirios! (Domnul sa te binecuvinteze).
Si numai a intrat un tânar foarte frumos, tot calugar, foarte luminat la fata,
si l-a întrebat:
- Ce faci, frate?
- Ce sa fac? Merg sa ma culc, ca nu mai pot priveghea de oboseala!
- Ce pravila ai facut de aseara pâna acum?
- Asa mi-a spus batrânul, când a plecat la biserica, sa citesc la Psaltire doua-trei
catisme si pe urma sa cânt Ceea ce esti mai cinstita… si sa fac câteva metanii.
Dar cel ce a venit i-a spus:
- Nu se cânta numai Ceea ce esti mai cinstita…
- Ba da! Asa se cânta în tot Sfântul Munte, la toate manastirile.
- Nu! Iata cum cântam noi: Cuvine-se cu adevarat, sa te fericim pe tine Nascatoare
de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru,
si pe urma cântam: Ceea ce esti mai cinstita…
Dar calugarul a zis:
- Eu asa n-am auzit. Daca vrei sa-mi scrii, ca vreau sa învat si eu rugaciunea
asta.
- N-ai aici hârtie si creion?
- N-am! Dar tare as vrea sa o învat si eu!
- Du-te afara si adu-mi o lespede de piatra!
Ucenicul s-a dus afara si a luat o lespede, a curatat-o el si a spalat-o frumos.
- Am sa scriu pe dânsa.
Si cauta ceva, cu care sa zgârie pe piatra. Dar calugarul venit îl întreaba:
- Ce cauti?
- Caut un cui sa scriu, caci creion nu am!
- Nu-i nevoie sa scrii cu cuiul! Lasa ca scriu eu!
Si calugarul care a venit a început sa scrie pe piatra rugaciunea cu degetul
lui, ca prin ceara moale. Si i-a scris foarte frumos pe greceste toata cântarea:
Cuvine-se cu adevarat… (Axion Estin). Iar acesta a încremenit când a vazut ca
acela mergea cu degetul prin marmura ca prin ceara moale si iesea scrisoarea
asa de frumoasa. Si se gândea: "Ce om este acesta, de scrie cu degetul
pe marmura?"
Si dupa ce i-a scris, a semnat: "Eu am scris acestea, Gavriil, mai-marele
voievod al puterilor îngeresti", si a disparut din fata lui.
Atunci calugarul a aratat piatra batrânului când a venit, si i-a spus toata
întâmplarea cu Arhanghelul Gavriil.
S-a împânzit în tot Sfântul Munte minunea aceasta si din clipa aceea, în toate
bisericile si în toate cartile bisericesti, s-a introdus cântarea aceasta pe
care o cântam pâna astazi: Cuvine-se cu adeva-rat, sa te fericim pe tine, Nascatoare
de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât
serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu - Cuvântul ai nascut; pe tine cea
cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Amin.
*
Cine poate spune toate minunile Maicii Dom-nului? Nimeni nu le poate spune,
pentru ca sunt în tot pamântul si se lucreaza cu fiecare suflet. De aceea va
rog sa aveti toti icoana Preasfintei Nasca-toarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei
Maria în casa. Sa va siliti cât mai mult sa laudati pe Dumne-zeu si, dupa Dumnezeu,
pe Maica Domnului si apoi pe sfintii lui Dumnezeu, pentru ca Maica Domnului
este ocrotitoarea si mijlocitoarea întregii lumi!
Când a fost Mântuitorul pe Cruce, nici acolo n-a lasat fara îngrijire pe mama
lui. I-a spus Sfântului Ioan Evanghelistul: Fiule, iata maica ta! Si dintru
acel ceas a luat-o ucenicul întru ale sale, ca cincisprezece ani a mai trait
Maica Domnului, dupa Învierea Mântuitorului si dupa Înaltarea la cer. Si a stat
la Efes, la casa Sfântului Ioan Evanghelistul, si el îi purta de grija.
Iar ei i-a zis: Maica, iata fiul tau! Spune Sfântul Ioan Gura de Aur: "Prin
aceste cuvinte ale Mântuitorului de pe cruce, ne-a facut pe toti fii ai Maicii
Domnului". Toti crestinii de pe fata pamântului suntem fiii ei, pentru
ca ne-a lasat în ocrotirea Maicii Domnului. De aceea vedeti ca cele mai multe
biserici din lume, din toate tarile, sunt facute în numele Maicii Domnului.
Sa aveti mare credinta si evlavie în rugaciunile ei!
ACOPERAMÂNTUL MAICII DOMNULUI, OCROTIREA CRESTINILOR
În casele unora, dupa cum vine la urechea noastra, este mare tulburare. Nu
se împaca sotul cu sotia, nu se iubesc fratii; se bat, se judeca, se cearta
si este mare neorânduiala.
Si atunci, vazând biata mama atâta zbucium în familia ei, sau tata, sau bunicul,
care este mai credincios, pune mâna pe un acatist al Maicii Domnului, îngenuncheaza
undeva singur într-o camera si începe a se ruga: "Maica Domnului, linisteste
casa noastra, linisteste pe tata, pe mama, pe copii, pe ceilalti si da-le întelegere,
dragoste si alinare!"
Si asa s-a dus ura, s-a risipit iutimea, tulburarea, dorinta de razbunare si
s-a linistit familia. Datorita cui? Maica Domnului cu mila ei, cu îndurarea
ei, a coborât mila lui Dumnezeu peste acele suflete care o cheama în ajutor.
Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan
Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000
DESPRE
APOCALIPSA
O ISTORIOARA ADEVARATA
VINDECAREA CELOR DOI DEMONIZATI DIN GADARA
CUVaNT CATRE MAICA IRINA, AFLATA iN SUFERINTA
CUVaNT LA iNCEPUTUL POSTULUI MARE DIN ANUL 1983
PREDICA LA CALUGARIA PARINTELUI NIFON
DESPRE PUTEREA MILOSTENIEI SI POCAINTA CEA ADEVARATA
CUVaNT LA iNCEPUTUL POSTULUI MARE, DIN ANUL 1984
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR DAMASCHIN SI VITALIE
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR MACARIE, IOANICHIE SI IACOV
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR IERONIM SI AUGUSTIN
DIN PRISOSUL INIMII GRAIESTE GURA
DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT iN iNGER DE LUMINA
CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI
SFATURI DUHOVNICESTI 1
MESAJE DUHOVNICESTI ALE MARILOR PARINTI
CUVaNT LA NASTEREA DOMNULUI
CUVaNT LA SOBORUL MAICII DOMNULUI
DESPRE ANUL NOU SI DESPRE CALENDAR
O MINUNE CU SFaNTA ICOANA A MaNTUITORULUI
CUVaNT DESPRE RAI
MARIA PARTEA CEA BUNA SI-A ALES
CUVaNT LA CINA CEA MARE
CUM SA PRAZNUIM DUHOVNICESTE
DUMNEZEU ESTE TOTUL iNTRU TOATE SI iNTRU NIMENI,
NIMIC
DRAGOSTEA FATA DE ZIDIREA LUI DUMNEZEU
FILOSOFIA PAIANJENULUI
DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU
iNDOIALA iN CREDINTA
DESPRE RUGACIUNE
CUVaNT LA iNMORMaNTAREA PARINTELUI AMBROZIE
DOGARU
SFATURI DUHOVNICESTI 2
PREDICA LA NASTEREA SFaNTULUI IOAN BOTEZATORUL
O ISTORIOARA CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI
TREPTELE URCUSULUI DUHOVNICESC SAU "iNALTAREA
LA CER"
iNSEMNATATEA CELOR SAPTE LAUDE ALE BISERICII
CELE TREI TREPTE ALE MaNIEI
DESPRE CRESTEREA COPIILOR iN FRICA DE DUMNEZEU
NEASCULTAREA DE PARINTI
PEDEAPSA PENTRU COPIII CARE SE RIDICA iMPOTRIVA PARINTILOR
CELE OPT PRICINI DE NEPUTREZIRE A MORTILOR
MUTAREA MUNTELUI ADAR CU RUGACIUNEA
DARURILE MAICII DOMNULUI
CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI
CaNTAREA AXIONULUI "AXION ESTIN"
JUDECATA! O, JUDECATA!
POTOPUL CU APA SI POTOPUL CU FOC
CE VRETI SA VA FACA VOUA OAMENII, FACETI SI VOI LOR ASEMENEA
CELE PATRU ISPITE ALE OMULUI DIN VREMEA MORTII
OMUL CA IARBA, ZILELE LUI CA FLOAREA CaMPULUI
SFATURI DUHOVNICESTI 3
SFATUL DRACILOR
DESPRE MOARTE
DESPRE
FRICA DE DUMNEZEU
DESPRE PAZA MINTII
SFANTA SPOVEDANIE
SFANTA IMPARTASANIE
SFANTA CRUCE
DESPRE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU
DESPRE FELUL LACRIMILOR
HARUL MANTUIRII
DESPRE IUBIREA DE ARGINT
POCAINTA IMPARATULUI MANASE
CUGETAREA LA MOARTE
CELE PATRU LEGI DUPA CARE VA JUDECA HRISTOS LUMEA
JUDECATA DE APOI
DESPRE VISE SI VEDENII FALSE
DREAPTA CREDINTA A NEAMULUI ROMANESC
DIFERENTELE DINTRE BISERICA ORTODOXA SI CEA CATOLICA
INTREBARI DE CREDINTA
DESPRE APOSTOLI SI IERARHIA BISERICII
ROLUL FEMEII IN FAMILIE, SOCIETATE SI IN BISERICA
CINSTIREA MAICII DOMNULUI
PUTEREA SFINTEI CRUCI
CUM CITIM IN SFANTA SCRIPTURA
VORBIREA LUI DUMNEZEU CU NOI
ROLUL CELOR PATRUZECI DE SFINTE LITURGHII
STILUL VECHI SI NOU
PREDICA LA SCHIMBAREA LA FATA
PATIMA DOMNULUI
CINSTIREA MAICII DOMNULUI
CELE 14 REGULI PENTRU MERGEREA LA BISERICA
SA NU JUDECAM PREOTII !
LUCRAREA CONSTIINTEI
NUNTA CRESTINA
IDOLUL NOROC
INIMA DE MAMA
MINUNEA FACUTA DE DUMNEZEU CU VADUVA ANASTASIA
SINODUL AL VII-LEA ECUMENIC
PILDA SEMANATORULUI
PROOROCII MINCINOSI
DESPRE RAI
DESPRE IAD
DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE
DESPRE VRAJITORIE
TREPTELE RUGACIUNII
DREAPTA CREDINTA A NEAMULUI ROMANESC
SFATURI DUHOVNICESTI
Lumina si faptele credintei - convorbiri cu Parintele Cleopa
1. Introducere
2. Despre creatie, caderea omului, rai si iad
3. Despre credinta, nadejde, dragoste si har
4. Despre rugaciune si Sfanta Liturghie
5. Despre pacat, spovedanie, Sfanta Impartasanie
6. Despre casatorie, datoriile sotilor si copiilor
7. Despre suferinta, ispite, vrajitorie
8. Despre rugaciune, lacrimi, duhovnicie, datoriile
preotilor
9. Despre ingeri, moarte, viata viitoare si judecata
de apoi
10. Diverse cuvinte de folos, secte, ecumenism
11. Alte cuvinte de folos
12. Despre energiile necreate
13. Rolul ispitelor in mantuire
14. Despre copii si tineretul crestin
15. Prozelitismul
sectar, indemnuri si sfaturi pentru toti
Interviuri audio/video cu Parintele Cleopa
Predici ale Parintelui Cleopa la duminicile de peste an (pe alt site)
Parintele Arsenie Papacioc
Ne vorbeste Parintele Arsenie - vol. 1-3
- Despre smerenie
- Sfaturi duhovnicesti
- Sfintele Taine
- Taina Iubirii
- Interviu despre calugarie
- Ortodoxie si secte
- Dialog cu tinerii despre casatorie
- Despre calugarie si casatorie
- Convorbiri duhovnicesti I (NOU)
- Convorbiri duhovnicesti II (NOU)
Interviuri audio/video cu Parintele Arsenie