BluePink XHost |
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU
Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea
mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, că
văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne,
de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"
Apoi si-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile
Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de
grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul
este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz
si dă peste altul.
Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un
crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe dă, iar
altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul
Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti
totdeauna este în necaz?
Si din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecătile Tale,
ca să nu judec!" Rugându-se el asa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea
Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânăr si i-a zis:
- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ti arate mari taine,
dar să nu te smintesti!
- Unde, fiule?
- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea
orasului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu
copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă
gardul si este un copac cu o scorbură mare.
Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură,
este o fântânită. Si lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este
drumul mare. Să te duci în grădina aceea si să intri în scorbura copacului.
Să stai acolo ascuns si să te uiti spre fântână. Si ce-i vedea acolo, ai să
te folosesti mult.
Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut
fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut
si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură si se ruga la
Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede că vine un boier călare pe
un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tăscută frumoasă.
A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal să pască. Si
el a stat, a băut apă si a scos din tăscuta de piele 150 de galbeni de aur.
I-a numărat si pe urmă s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în
buzunar, i-a pus alăturea.
Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul
se depărtase mai încolo, dar păstea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga
cu galbeni i-a căzut si a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii
acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.
Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta
a făcut cruce, a băut apă si a văzut punga aceea. Si când a văzut că într-însa
e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe cărare, si nici pe drum înapoi, ci s-a
dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.
În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi
în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste
pesmeti din desagă si apă din fântână, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu
si pe urmă s-a culcat oleacă.
În timpul acesta boierul si-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut
la fântână, si s-a întors înapoi. Si găseste pe bătrânul ăsta.
- Mosule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?
ăsta nu stia nimic:
- N-am găsit nimic.
- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?
- Cucoane, n-am găsit nici un galben!
- Ei! Scoate banii că te omor!
- Cucoane, nu stiu nimic!
Boierul a crezut că a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap
si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui
si n-a găsit banii.
Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta si nici banii nu i-a găsit, s-a suit
pe cal si a plecat dându-si palme si văitându-se că a omorât om nevinovat. Si
s-a dus călare bătându-se.
Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia uite măi, câtă nedreptate
s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si pe cine a
omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât
pe bătrânul ăsta nevinovat si celălalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".
Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.
- Părinte, părinte, iesi din scorbura asta si hai să stăm de vorbă!
A iesit părintele si îngerul l-a întrebat:
- Ce ai văzut si cum ti s-a părut?
- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăti a făcut Dumnezeu. Cine a
pierdut banii, cine i-a găsit si cine a fost omorât!
- Părinte, mata ai vrut să stii judecătile lui Dumnezeu. Află că la fântâna
asta, numai dreptăti a făcut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânăr?
El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii.
Si la acela săracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus
la boier să-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia să-i ia grădina lui,
că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului.
Si a venit săracul la el, zicând:
- Cucoane, dă-mi niste bani împrumut să în-grop pe mama si pe sotia, că ti-oi
prăsi la vară, ti-oi cosi, voi secera pe lan.
Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, că-i sărac!"
- Dă-mi livada ta!
- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am răsădit si nu pot să ti-o
dau!
- Cât să-ti dau pe livadă?
Dar acela a spus asa:
- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că n-am cu ce face înmormântarea.
Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi morti, nu i-a dat mai mult
de 150 de galbeni.
- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Grădina mea face
300 de galbeni de aur.
Si săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a
dat grădina. Dar a zis: "Dumnezeu să facă dreptate".
Si acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă
dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunăvoie si 150 i-a uitat la fântână.
Dumnezeu a făcut dreptate la fântână, că el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu
să facă dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina".
Si iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.
- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era
vinovat?
- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani
si bătrânul nu stia nimic. Bătrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânăr
de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut să treacă
râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la
el: "Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!"
Si el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa
îti trebuie, cine te-a băgat acolo". Si acela s-a mai luptat oleacă cu
apa si s-a înecat. Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat,
că n-a sărit să-l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu
i-a fost milă si a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut greseala
aceea din tinerete, când nu a vrut să-l scoată pe acela din apă. El l-a omorât
pe acela că nu l-a scos din apă atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul
ăsta. Dumnezeu a făcut foarte bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie
si la rai în vecii vecilor pe sărac.
- Dar boierul?
- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat
cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomană,
si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la
un om si s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Si după 40 de ani cât o
să se pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Si
cu ocazia asta si boierul se mărturiseste si face canon si se mântuieste.
Si tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu
a făcut trei lucruri drepte si bune. Că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ajunse
de mintea omenească.
N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe
cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecătile
Mele de judecătile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si
pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecătile Domnului sunt adânc mult?
Cum ai îndrăznit tu un om, să stii judecătile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii,
nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine,
părinte, să-ti arăt că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
Si tu ai judecat ceva, dar judecătile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că
ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni si
orice vei vedea să zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecătile Tale!
Dar, fiindcă esti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înteleptesc
să nu mai îndrăznesti să iscodesti judecătile Lui, că judecătile lui Dumnezeu
sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.
*
Asadar să tinem minte din această povestire, că tot ce ni se pare nouă în lumea
asta că-i strâmb si rău, de multe ori ne înselăm! Că nu cunoastem jude-cătile
lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.
Nu cerca cele necercate si nu voi să ajungi cele neajunse! Amin.
Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan
Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000
DESPRE
APOCALIPSA
O ISTORIOARA ADEVARATA
VINDECAREA CELOR DOI DEMONIZATI DIN GADARA
CUVaNT CATRE MAICA IRINA, AFLATA iN SUFERINTA
CUVaNT LA iNCEPUTUL POSTULUI MARE DIN ANUL 1983
PREDICA LA CALUGARIA PARINTELUI NIFON
DESPRE PUTEREA MILOSTENIEI SI POCAINTA CEA ADEVARATA
CUVaNT LA iNCEPUTUL POSTULUI MARE, DIN ANUL 1984
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR DAMASCHIN SI VITALIE
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR MACARIE, IOANICHIE SI IACOV
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR IERONIM SI AUGUSTIN
DIN PRISOSUL INIMII GRAIESTE GURA
DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT iN iNGER DE LUMINA
CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI
SFATURI DUHOVNICESTI 1
MESAJE DUHOVNICESTI ALE MARILOR PARINTI
CUVaNT LA NASTEREA DOMNULUI
CUVaNT LA SOBORUL MAICII DOMNULUI
DESPRE ANUL NOU SI DESPRE CALENDAR
O MINUNE CU SFaNTA ICOANA A MaNTUITORULUI
CUVaNT DESPRE RAI
MARIA PARTEA CEA BUNA SI-A ALES
CUVaNT LA CINA CEA MARE
CUM SA PRAZNUIM DUHOVNICESTE
DUMNEZEU ESTE TOTUL iNTRU TOATE SI iNTRU NIMENI,
NIMIC
DRAGOSTEA FATA DE ZIDIREA LUI DUMNEZEU
FILOSOFIA PAIANJENULUI
DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU
iNDOIALA iN CREDINTA
DESPRE RUGACIUNE
CUVaNT LA iNMORMaNTAREA PARINTELUI AMBROZIE
DOGARU
SFATURI DUHOVNICESTI 2
PREDICA LA NASTEREA SFaNTULUI IOAN BOTEZATORUL
O ISTORIOARA CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI
TREPTELE URCUSULUI DUHOVNICESC SAU "iNALTAREA
LA CER"
iNSEMNATATEA CELOR SAPTE LAUDE ALE BISERICII
CELE TREI TREPTE ALE MaNIEI
DESPRE CRESTEREA COPIILOR iN FRICA DE DUMNEZEU
NEASCULTAREA DE PARINTI
PEDEAPSA PENTRU COPIII CARE SE RIDICA iMPOTRIVA PARINTILOR
CELE OPT PRICINI DE NEPUTREZIRE A MORTILOR
MUTAREA MUNTELUI ADAR CU RUGACIUNEA
DARURILE MAICII DOMNULUI
CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI
CaNTAREA AXIONULUI "AXION ESTIN"
JUDECATA! O, JUDECATA!
POTOPUL CU APA SI POTOPUL CU FOC
CE VRETI SA VA FACA VOUA OAMENII, FACETI SI VOI LOR ASEMENEA
CELE PATRU ISPITE ALE OMULUI DIN VREMEA MORTII
OMUL CA IARBA, ZILELE LUI CA FLOAREA CaMPULUI
SFATURI DUHOVNICESTI 3
SFATUL DRACILOR
DESPRE MOARTE
DESPRE
FRICA DE DUMNEZEU
DESPRE PAZA MINTII
SFANTA SPOVEDANIE
SFANTA IMPARTASANIE
SFANTA CRUCE
DESPRE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU
DESPRE FELUL LACRIMILOR
HARUL MANTUIRII
DESPRE IUBIREA DE ARGINT
POCAINTA IMPARATULUI MANASE
CUGETAREA LA MOARTE
CELE PATRU LEGI DUPA CARE VA JUDECA HRISTOS LUMEA
JUDECATA DE APOI
DESPRE VISE SI VEDENII FALSE
DREAPTA CREDINTA A NEAMULUI ROMANESC
DIFERENTELE DINTRE BISERICA ORTODOXA SI CEA CATOLICA
INTREBARI DE CREDINTA
DESPRE APOSTOLI SI IERARHIA BISERICII
ROLUL FEMEII IN FAMILIE, SOCIETATE SI IN BISERICA
CINSTIREA MAICII DOMNULUI
PUTEREA SFINTEI CRUCI
CUM CITIM IN SFANTA SCRIPTURA
VORBIREA LUI DUMNEZEU CU NOI
ROLUL CELOR PATRUZECI DE SFINTE LITURGHII
STILUL VECHI SI NOU
PREDICA LA SCHIMBAREA LA FATA
PATIMA DOMNULUI
CINSTIREA MAICII DOMNULUI
CELE 14 REGULI PENTRU MERGEREA LA BISERICA
SA NU JUDECAM PREOTII !
LUCRAREA CONSTIINTEI
NUNTA CRESTINA
IDOLUL NOROC
INIMA DE MAMA
MINUNEA FACUTA DE DUMNEZEU CU VADUVA ANASTASIA
SINODUL AL VII-LEA ECUMENIC
PILDA SEMANATORULUI
PROOROCII MINCINOSI
DESPRE RAI
DESPRE IAD
DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE
DESPRE VRAJITORIE
TREPTELE RUGACIUNII
DREAPTA CREDINTA A NEAMULUI ROMANESC
SFATURI DUHOVNICESTI
Lumina si faptele credintei - convorbiri cu Parintele Cleopa
1. Introducere
2. Despre creatie, caderea omului, rai si iad
3. Despre credinta, nadejde, dragoste si har
4. Despre rugaciune si Sfanta Liturghie
5. Despre pacat, spovedanie, Sfanta Impartasanie
6. Despre casatorie, datoriile sotilor si copiilor
7. Despre suferinta, ispite, vrajitorie
8. Despre rugaciune, lacrimi, duhovnicie, datoriile
preotilor
9. Despre ingeri, moarte, viata viitoare si judecata
de apoi
10. Diverse cuvinte de folos, secte, ecumenism
11. Alte cuvinte de folos
12. Despre energiile necreate
13. Rolul ispitelor in mantuire
14. Despre copii si tineretul crestin
15. Prozelitismul
sectar, indemnuri si sfaturi pentru toti
Interviuri audio/video cu Parintele Cleopa
Predici ale Parintelui Cleopa la duminicile de peste an (pe alt site)
Parintele Arsenie Papacioc
Ne vorbeste Parintele Arsenie - vol. 1-3
- Despre smerenie
- Sfaturi duhovnicesti
- Sfintele Taine
- Taina Iubirii
- Interviu despre calugarie
- Ortodoxie si secte
- Dialog cu tinerii despre casatorie
- Despre calugarie si casatorie
- Convorbiri duhovnicesti I (NOU)
- Convorbiri duhovnicesti II (NOU)
Interviuri audio/video cu Parintele Arsenie