+ Pãrintele ARSENIE boca

CĂRAREA IMPĂRĂŢIEI

Capitolul 3: - Neajunsurile duhovniceşti ale începătorilor

 

Iubirea e cărarea

 

         Potrivnicul L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinţa trupului, prin slava deşartă şi prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascunse în ele momeala plăcerii, sau acul păcatului, însă în chip felurit. Toate la un loc alcătuiesc chipul dintâi al vrăjmaşului, sau, după Sf. Maxim, ispita prin plăcere. Tot războiul potrivnicului acesta a fost: ca să-L facă pe Domnul să calce dragostea către Dumnezeu ca Tată. Căci ştia vrăjmaşul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are drăceasca putere ca să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. Prin urmare, dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ, stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui, de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi aceea.

         După ce Domnul l-a bătut pe diavolul în Pustia Carantaniei, a venit ca să-l bată şi între oameni. Satana i-a răsculat împotriva Mântuitorului pe oamenii puternici de atunci, viclenii vremii, cărturarii şi fariseii lumii vechi, unelte ale sale, oameni slabi dar cu putere mare, ca doară-doară Iisus îi va blestema sau îi va urî, şi aşa va greşi măcar împotriva celei de-a doua porunci, porunca iubirii de oameni. Aceasta e, cum zice Sf. Maxim, ispita a doua, prin durere, care e stârnită de potrivnicul, cu menirea de a învrăjbi pe Iisus cu oamenii şi pe oameni înreolaltă. Iată cuvintele Sf. Maxim Mărturisitorul despre acest numit al doilea fel de ispită, pe care l-a avut Mântuitorul de învins:

         "După ce aşadar, prin biruinţa asupra primei ispite, cea prin plăcere, a zădărnicit planul Puterilor, Căpeteniilor şi Stăpâniilor celor rele, Domnul le-a îngăduit să-şi pună în lucrare şi al doilea atac, adică să vină şi încercarea ce le mai rămăsese, ispita prin durere"[1][2].

         Să urmărim deci uneltirile protrivnicului, să vedem metoda lui şi metoda lui Dumnezeu, tot după cuvintele Sf. Maxim:

         "Neputând vrăjmaşul să-l facă pe Domnul să calce porunca iubirii de Dumnezeu, prin cele ce I le-a făgăduit în pustie, s-a străduit pe urmă, după ce-a venit în lume, cu ajutorul nelegiuiţilor iudei, să-L facă să calce porunca iubirii de oameni. Satana (care însemnează potrivnic) îi îndemna pe cărturari şi farisei la felurite meşteşuguri împotriva lui Iisus, ca, neputând răbda încercările, cum credea el, să fie adus să-i urască pe cei ce-I întindeau curse şi aşa să calce porunca iubirii de oameni. Dar Domnul, ca un Dumnezeu, cunoscând gândurile potrivnicului, n-a urât pe fariseii puşi la lucru de el (căci cum ar fi făcut-o fiind din fire bun?) ci, prin iubirea faţă de ei, bătea pe cel ce lucra prin ei, iar pe cei purtaţi de el, nu înceta să-i sfătuiască, să-i mustre, să-i înfricoşeze, să-i plângă, ca pe unii ce puteau să nu se lase conduşi de el. Blestemat de ei, se purta cu îndelungă răbdare. Mântuitorul, e drept, i-a mustrat şi i-a certat ce nimeni altul, însă nu i-a urât nici o clipă, de vreme ce diavolul din ei îl certa şi-l umilea dându-l la iveală şi arzându-l cu adevărat, iar pe ei îi iubea şi-i învăţa înainte. Pătimea cu îndurare şi le arăta toate faptele iubirii, îi învăţa căile vieţii şi zugrăvea prin fapte chipul vieţuirii cereşti; vestea învierea morţilor şi făgăduia viaţa veşnică şi Împărăţia Cerurilor celor ce cred; iar necredincioşilor (ateilor) le vestea înfricoşatele pedepse veşnice. Iar pe cel ce lucra prin ei (prin atei) îi bătea cu iubirea de oameni, iubindu-i şi pe ei deşi-i ducea acela.

         O, minunat război! În loc de ură Iisus arată iubirea şi răpune pe tatăl răutăţii prin bunătate. În acest scop, răbdând atâtea rele de la ei - mai adevărat vorbind, pentru ei - S-a străduit până l-a moarte, în chip omenesc, pentru porunca iubirii, şi dobândind biruiţa deplină împotriva diavolului, a primit cununa învierii pentru noi. Astfel Adam Cel nou a înnoit pe cel vechi."[2][3]

         Trăirea acestor porunci arde pe diavol aşa de cumplit, încât acesta răscoală puterile iadului şi cu ele aţâţă pe oamenii lumii acesteia, care-s biruiţi de el, şi-i năpăstuieşte împotriva lui Iisus şi a oricărui ucenic al Lui. Iar prin lege, prin stăpânitorii lumii acesteia, prin slujitorii templului: arhiereii Ana şi Caiafa, prin Iuda vânzătorul, diavolul nu-L mai putea răbda să-i facă împărăţia de jaf, şi-I cere nedreaptă răstignire pe cruce, în rând cu tâlharii.

         Când războiul nevăzut între iubire şi ură a ajuns aci, Iisus bate pe diavol - tot ca om, să nu uităm - prin neputinţa şi nepreţul trupului, adică prin desăvârşita lepădare de sine, sau prin primirea de bunăvoie a morţii. Plăcerea a alungat-o cu hotărâre puternică, durerea însă a primit-o cu dorire mare. Amin.