+ Pãrintele ARSENIE boca

CARAREA IMPARATIEI

Capitolul 1: - Cele mai bune vremi de mântuire

 

 

Măsurile

 

         "Cine nu se leapădă de sine, nu poate să vină după mine." Cine nu poate să întrebe şi cine nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc, sau nici măcar nu-l caută, nu găseşte pe Iisus. Dacă totuşi vrea să se ţină de urma lui Dumnezeu, dar fiind cu inima şi mintea întinate de plăcere şi mândrie, dă de înşelăciuni. De aceea-s rânduiţi duhovnicii, să cumpănească duhurile ce le străbat mintea, să cunoască măsurile fiecărui ins şi încotro îi înclină cumpăna.

         Încă de mult mărturisea Proorocul Iordanului că: "Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din Cer". Dar tot aşa zic şi cei înşelaţi. Cum să prindem înşelăciunea din urmă? Foarte uşor de prins. Cei ce cu adevărat au darul de la Dumnezeu, vin la duhovnici să-i întrebe, pe când cei înşelaţi nu vor să vină şi se ţin pe sine mai presus de orice dar. Ei nu mai ştiu că fără de smerenie, nu dai de Dumnezeu ci de înşelătorul; fără întrebare nu intri pe poartă, ci sari pe aiurea şi cu tâlharii te socoteşti. Râvna fără întrebare şi părerea sar măsura.

         În fiecare ins a închis Dumnezeu chemarea către tot rostul şi lucrul, pe care - la vreme - le va avea între oameni astfel: "El a dat pe unii să fie Apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori şi învăţători. Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujbei, spre zidirea la trupul lui Hristos, până când toţi vom fi ajuns la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura plinirii vârstei lui Hristos. Ca să nu mai fim copii şi jucăria valurilor, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt şi învăţătură, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci fiind credincios adevărului, prin iubire să sporim întru toate, pentru El care este capul - Hristos." (Efeseni 4, 11-15).

         El uneşte cele învrăjbite, El ne măsoară darul, El ne cheamă la lucru la vie, El ne ajută pe fiecare în parte - dacă nu uităm să-l chemăm -; iar pentru desăvârşirea obştei El luminează slujitorii.

         Sunt între cei trimişi de Dumnezeu şi oameni care au darul să vadă dincolo de zare, să audă graiuri şi cuvinte mai presus de fire. Dar aceştia, la vreme de mare însemnătate pentru ei, când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo, să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic, care le va feri mintea şi inima de bucurie străină şi care-i va ocroti cu dulama smereniei. Căci dacă nu fac aşa, cu tot darul de sus, pot cădea pradă înşelăciunii. Iată cum: Darurile lui Dumnezeu se ascund în noi, noi nu le ştim dar Satana le vede şi ca un tâlhar viclean pândeşte vremea darului de sus să se deschidă în viaţa noastră şi de nu-l va afla acoperit de smerenie şi de dreaptă socoteală, varsă el, ca un jgheab, pustiirile lui pe făgaşul lui Dumnezeu.

         Deci, de ţi-a dat Dumnezeu dar, asigură-l cu întrebarea şi ocroteşte-l cu smerenia, şi cu atât mai vârtos nu ieşi din sfatul unuia dintre nebăgaţii în seamă slujitori ai lui Dumnezeu. Că de nu ai îndemnare către socoteala aceasta, atunci darului vederii tale îi va grăi Satana care se va da pe sine Hristos, şi te va amăgi desăvârşit... "Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi" (Matei 24,24).

         Hristoşii şi proorocii mincinoşi de care ne previne Mântuitorul din vreme, sunt vicleni de dincolo de zare, care fac silă mare şi mult meşteşugită, ca să fie primiţi de oameni ca atare, să-i asculte. Nu cumva li-e vremea aproape, că tare-şi mai fac de cap?

         Iată pe scurt pricinile şi grija pentru care Predania Bisericii răsăritene se fereşte de vedenii, şi-şi fereşte şi fiii, întrucât acestea nu sunt neapărat trebuitoare mântuirii, şi desăvârşirea, la care suntem chemaţi, lasă în urmă orice vedenie. Revelaţia este deplină, iar cele ce mai lipsesc, le aşteptăm la a doua venire. Amin.