MISCAREA ISIHASTA SI LEGATURILE EI CU ROMANII

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Am vazut cum a luat nastere miscarea isihasta in sanul Bisericii Ortodoxe ca un curent de reinnoire spirituala care nu are egal in lumea occidentala "desi spiritualitatea ortodoxa nu este opusa intotdeauna celei occidentale dar apare bine diferentiata si de multe ori sunt complementare"¹. Aceasta miscare care are ca obiect rugaciunea neintrerupta, pomenirea numelui lui Iisus cu mintea coborata in inima dupa ce a fost spalata de lacrimile pocaintei si supusa cu credinta, caldura si dragoste a patruns si la noi la romanii de-a lungul veacurilor, cunoscut fiind ca romanul a fost un mare iubitor de liniste, de pace interioara. Este demn de subliniat ca miscarea isihasta pe aceste meleaguri nu a fost adusa de nimeni, ea existand sub o anumita forma din timpuri stravechi. Chiar inainte de a fi crestini stramosii nostri erau mari iubitori de liniste. Odata cu increstinarea, linistea a fost cautata tot mai mult, atat cea interna pentru a fi fortificata in propria fiinta cat si cea externa, fortificare ce se impunea si datorita pozitiei geografice a tarii care seamana cu o "adevarata catedrala naturala dupa cum afirma parintele ieromonah Ionichie Balan in cartea sa "Vetre de sihastrie romaneasca".

Deci trebuie sa remarcam ca isihia, noua romanilor nu ne-a venit de undeva de afara, nu ne-a adus-o nimeni, ci dimpotriva noi am dat pilda, la noi au venit de-a lungul veacurilor patriarhi din cele patru centre ale Rasaritului ortodox, de aici ei au plecat cu idei in cautarea linistii adevarate, aceea a trairii dupa si prin Evanghelia lui Hristos.

Mai degraba aici pe pamant s-a pastrat linistea adevarata a Rasaritului ortodox. Locuitorii acestui pamant nu si-au uitat niciodata menirea ce o au pe acest pamant dar in acelasi timp nu au fost niste rigizi, adica de a nu primi ceva din afara. Dimpotriva am primit cu placere ceea ce ni s-a potrivit, ceea ce ne-a fost de folos pentru linistea adevarata care duce la mantuire, idei pe care le-am prelucrat cum ne-a convenit pentru ca n-am fost niste marionete ca sa executam ceea ce au poruncit altii. De-a lungul timpului romanul a sacrificat ordinea impusa, farmecul creat artificial, impropriu sufletului sau, de dragul linistii si bucuriei interioare, a trairii sale cat mai mult in mijlocul naturii. Din aceasta liniste divina, din aceasta armonie si frumusete nepieritoare au iesit comorile si capodoperele sacre ale neamului nostru incepand de la marii nostri sfinti, continuand apoi cu domnitorii nostri vrednici si intelepti si terminand cu frumoasele noastre colinde si balada "Miorita"³.

Toate acestea sunt rod al linistii si pacii sufletului romanesc. La poporul roman se mai constata inca un fapt important si anume existenta dintru inceputuri a asa-numitelor sihastrii satesti, chiar din primele secole ale increstinarii sale. Aici erau mici fratii intemeiate pe traditia apostolica a primilor crestini si care isi duceau activitatea duhovniceasca pe langa bisericile satelor respective. Batranii si vaduvele mai evlavioase renuntau de bunavoie la cele pamantesti punandu-se intru totul slujba lui Hristos si a Bisericii sub povatuirea preotului respectiv, obicei practicat de la inceput in toate tarile din bazinul mediteranean. Ei nu depuneau juramantul calugaresc dupa cum nici calugarii nu faceau aceasta din primele veacuri⁴.

Aceste mici "fratii" ajutau pe preot in apararea ortodoxiei. Alti crestini nu se multumeau cu atat si singuri construiau mici locuinte din lemn se separau de lume, retagandu-se in mijlocul naturii, astfel luand nastere sihastriile satesti. Langa chiliile lor luau nastere de indata noi case si astfel lua fiinta un nou sat pe diferite vai, munti sau dealuri, iar adevaratii sihastri trebuiau sa migreze. Se poate afirma ca sihastri nu au avut niciodata liniste si nici un loc stabil si o asezare statornica⁵. Ei erau cei dintai deschizatori de drumuri pentru viata duhovniceasca fiind adevarati parinti ai viitoarelor noastre manastiri, duhovnici pentru marii dregatori si domni⁶.

O caracteristica a sihastriilor romanesti este trairea in mici comunitati in asceza si nevointa individuala dupa ravna si puterea fiecaruia, trasaturi firesti si specifice sufletului de roman. Ei nu acceptau inregimentarea de obsti mari cu mancarea si munca in comun. Sufletul lor prea solitar era prea mult legat de liniste, de libertatea interioara⁷.

Calugarii romani s-au impotrivit obstii chiar si la Muntele Athos si nesuportand asprimea vietii de obste au cerut infiintarea vietii idioritmice, cu care erau obisnuiti in tara. In Moldova procesul de trecere de la idioritmie la viata de obste a fost mult mai tacit, mai lent, iar in Tara Romaneasca au patruns si elemente de influenta slava si greaca. In Transilvania datorita conditiilor vitrege, trecerea de la sihastrie la manastire cu viata de obste organizata a fost mai lenta. In sec. XV in Moldova trebuie mentionate doua puternice centre idioritmice:

1. Vatra sihastreasca de la Putna, Voronet, Rarau unde activau isihasti ca Sf. Levrentie de la Radauti, Sf. Daniil Sihastrul cu ucenicii lor, si

2. Vatra sihastreasca din tinutul Neamtului, de fapt cea mai mare de la noi din tara. Acum ia fiinta in muntii Neamtului sihastria lui Agapie, sihastria lui Iosif de la Bisericani, sihastria Ceahlaului, sihastria lui Silvestru si multe altele.

In Tara Romaneasca codrii Vlasiei reprezinta terenul prielnic al aparitiei sutelor de sihastrii.

In Transilvania cel mai important centru isihast il constituie manastirea Ramet din Muntii Apuseni⁸.

Spiritualitatea isihasta a venit la noi fara indoiala si prin legaturile stranse ce le avea Tara Romaneasca cu manastirea Cutlumus al carei staret Hariton a primit ajutoare de la domnul Tarii Romanesti Vladislav I pentru reparatii si desigur odata cu aceste ajutoare au sosit si multi calugari. Multi dintre acestia insa, nu au putut vietui aici datorita randuielilor din manastire. Acest fapt se petrecea in perioada in care isihasmul este in floare. Sa nu uitam ca la interventia domnitorului Nicolae Basarab al Tarii Romanesti, patriarhii Calist si Filotei, vestiti isihasti, vor trimite ca titular al Mitropoliei Ungrovlahiei pe Iachint de Vicina, la 1359. De asemenea la 1372 domnitorul Vladislav I va aduce pe insusi staretul Hariton pe care-l va aseza ca mitropolit la Curtea de Arges⁹.

Un nou impuls vietii monahale, dar care aduce cu el si ideile curentului isihast se face odata cu sosirea calugarului Nicodim de la Muntele Athos care este intemeietorul vietii de obste la noi. In sec. XV-XVI domnitorii, marii dregatori cautau tot mai mult marile centre isihaste pentru infiintarea de noi centre manastiresti. Desi multe centre isihaste se prefac in manastiri numarul lor nu scade ci dimpotriva se mareste. Acesti iubitori de liniste desi pot face parte din manastire, se puteau retrage in timpul anului dar mai ales in posturi, in chilii special amenajate in jurul manastirilor nevoindu-se aici cu postul si cu rugaciunea. Aceste chilii, adevarate locuri de retragere erau inchinate manastirilor de care apartineau vietuitorii lor. De asemenea multi din cautatorii linistii vor infiinta noi centre de sihastrie prin cele mai pustii locuri subcarpatice in sec. V-XVII.

Astfel pentru ucenicii Sf. Daniel Sihastrul se infiinteaza noi centre sihastresti in nordul Moldovei, acestea ajungand mari centre isihaste. Mentionam pe Sisoe, intemeietorul sihastriei Radauti, cuviosul Onofrie, sihastria lui Onofrie, cuviosii Nil si Pahomie au intemeiat sihastria Muntele Suha, pe varful muntelui Ceahlaul, sihastria lui Zosima, sihastria lui Ioan si multe altele.

In Tara Romaneasca se constata pentru secolul XVI un avant inca si mai mare pentru intemeierea de noi manastiri si sihastrii.

In Transilvania in sec. XVI viata sihastreasca din Muntii Apuseni ajunge acum la o mare inflorire prin cuviosul egumen Ghelasie de la Ramet si cuviosul Ioan Sihastrul din manastirea Prislop. Cu toate acestea in sec. XVIII monahismul romanesc cunoaste un declin duhovnicesc datorita numarului mare de manastiri inchinate peste hotare. Majoritatea calugarilor din manastiri se retrageau acum spre sihastrii. Impreuna cu ucenicii lor formau noi sihastrii. Slabirea generala a manastirilor s-a facut prin retragerea multor calugari spre sihastrie. Acesta era drumul unei iminente caderi din viata duhovniceasca a manastirilor¹⁰.

O lovitura puternica au suferit sihastriile romanesti in anul 1864 dupa actul de secularizare, cand sunt desfiintate si lasate in paragina sau transferate in biserici de sat. astfel peste patru sute de sihastrii si schituri au fost transformate in biserici de enorie. Cel mai mult au avut de suferit cele aflate in zona de campie, reusind in schimb sa fie salvate cele din zona de deal si de munte. Spre sfarsitul sec. XIX isi reiau activitatea cateva sihastrii. Cea mai mare vatra sihastreasca de la noi se afla in zona Neamtului la manastirile Agapia, Secu, Sihastria, Sihla unde in sec. XIX se aflau peste 100 de sihastrii. In prima jumatate a secolului XX viata de sihastrie propriu-zisa se mentine doar in cateva sihastii mai importante ca: Sihastria Ucrainei, a Neamtului, Agapia Veche, Sihastru, Poiana Marului, Frasinei, Pestera. Pe langa aceste sihastrii organizate mai existau peste 200 de sihastrii solitare. In 1950 Biserica Ortodoxa Romana numara aproximativ 150 de manastiri, schituri si shiastrii in toate zonele tarii, dintre care cele mai numeroase in Moldova si Muntenia¹¹.

La inceputul secolului XX s-a ivit unul dintre cei mai desavarsiti sihastri, pustnicul Ioan. Apoi este de mentionat schimonahul Gherasim, iar in regiunea Ialomicioarei s-a gasit un alt sihastru mutat la Domnul al carui nume nu e mentionat.

De-a lungul veacurilor monahismul romanesc a avut legaturi cu cel bizantin. Influenta monahismului bizantin la noi a culminat cu venirea lui Nicodim de la Tismana care a venit de la Athos si a adus cu el modul de organizare de aici. Legaturile cu Muntele Athos incepute in sec. IX-X se vor intensifica in sec. XIV-XV. Cu timpul legaturile dintre Biserica noastra si alte Biserici Ortodoxe si mai ales legaturile cu renumitele centre monahale de la Muntele Athos si Muntele Sinai au dus la o organizare a vietii monahale romanesti, iar viata isihasta a patruns si in manastire.

Vom reda in continuare viata si activitatea a doi renumiti isihasti romani, unul traitor dintru inceputurile vietii sale pe aceste meleaguri ale linistii naturale, l-am numit aici pe Sf. Daniil Sihastrul, iar celalalt Sf. Nicodim de la Tismana, organizator al vietii manastiresti, dupa regulile Sf. Munte la noi.

Sf. Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinti pe care I-a odraslit pamantul Moldovei, mare dascal al pustiei si povatuitor al calugarilor. Pasind in viata monahala de la varsta de 16 ani se va retrage in viata de sihastrie si va petrece mult timp langa manastirea Putna. De aici va pleca langa Voronet, petrecand sub stanca Soimului multi ani. Aici era cercetat de popor si de calugari. Cand domnitorul Stefan cel Mare al Moldovei va ridica manastirea Voronet, cuviosul Daniil va fi primul ei staret si tot aici isi va afla sfarsitul. Daniil a avut o mare ravna pentru viata calugareasca, marile lui iubiri fiind linistea, postul si rugaciunea. Zilnic nu gusta nimic pana la asfintiul soarelui. Astfel nevoindu-se a devenit vas ales al Duhului Sfant. Ziua si noaptea priveghea in rugaciune si cugeta la cele dumnezeiesti, postind si cautand linistea interioara. Primea la el pe cei ce veneau pentru vindecarea de boli, pentru cuvant de folosinta si in general pentru tot omul nevoitor.

A fost chiar sfetnicul domnitorului Stefan cel Mare caruia I-a dat pretioase sfaturi in clipele grele ale luptelor cu turcii, dandu-i posibilitatea de a-si aduna gandurile intr-un singur gand, acela catre Dumnezeu si astfel sa continue lupta contra turcilor. Dupa terminarea unei lupte in care domnitorul iesea biruitor, Sf. Daniil il indemna sa ridice o biserica. Astfel s-a intamplat dupa infrangerea de la Podul Inalt cand domnitorul Stefan cel Mare a ridicat biserica cu hramul Sf. Gheorghe de la Varatec, cu nadejdea ca Sf. Gheorghe il va ajuta contra turcilor si lucrul n-a fost in zadar¹².

Fiind un exemplu demn de urmat, numerosi calugari iubitori de liniste din chinovii se retrageau in pustiu cu binecuvantarea Sf. Daniil si deveneau sihastri, lucratori sporiti in rugaciunea lui Iisus. Astfel el avea prin manastiri si sate mii de fii duhovnicesti, iar prin munti si prin codri avea sute de ucenici si sihastri, care se nevoiau in placerea de Dumnezeu, dupa sfatul sau¹³. Intr-un fel Sf. Daniil Sihastrul a creat in Moldova o mare miscare isihasta, aproape fara egal, specific romaneasca, fara influente din afara, inaintand astfel pentru multa vreme viata duhovniceasca in manastiri si schituri si ridicand o generatie de sihastri, adevarati rugatori ai rugaciunii lui Iisus. A murit in 1496 ¹⁴.

De neam macedo-roman, Sf. Nicodim de la Tismana a venit in Tara Romaneasca pe la anul 1364 si a intemeiat cu ajutorul domnitorilor romani manastirile Vodita si Tismana, iar in Tara Hategului, manastirea Prislop. De asemenea a mai intemeiat doua mici asezari monahale in sudul Dunarii. Sf. Nicodim a fost un traitor al vietii de obste dar si al vietii de pustiu unde a reusit sa se curete de patimi si unde deprinde lucrarea cea dumnezeiasca a sfintei rugaciuni, invednicindu-se totodata de darul vederii mai inainte si al facerii de minuni. Desi a intemeiat mai multe centre monahale pe care le-a organizat dupa regulile Sf. Munte si a intemeiat cateva schituri, a indemnat pe ucenicii sai sa se indeletniceasca cu practicarea rugaciunii lui Iisus. Centrul cel mai important reorganizat de el il constituie manastirea Tismana. Nicodim a fost un mare reprezentant al miscarii isihaste organizate la Muntele Athos, pe pamantul Tarilor Romane. El reprezinta pentru istoria monahismului de la noi un important moment de spiritualitate ¹⁵.

Ucenicii lui Nicodim au inscris o etapa noua in istoria monahismului romanesc contribuind la statornicia unor reguli noi de organizare si manifestare manastireasca. Caracteristica principala a lui Nicodim a fost taria lui de caracter si vrednicia lui calugareasca desi nu a avut opere de mare importanta doctinara¹⁶.

Si in aceasta perioada au activat multi isihasti. Amintim astfel in sihastria Putna pe Spiridon, monahul Paladie si Eustatie, iar in tinutul Neamtului amintim pe Chiriac Sihastrul.

Tot in Moldova pentru ideile lor innoitoare in ale isihiei amintim pe mitropolitii Gheorghe I si Teoctist II, apoi pe Serghei Sihastrul, Pahomie, Zosima, Moise, Pahos Spiridon, Iov-Pustnicul, Isaia, Rafael de la Agapia, Partenie, Chiriac, Ioan de la Bisericani si nu in ultimul rand pe mitropolitul Dosoftei (1624-1693), bland si smerit mult doritor de Dumnezeu si cu multa intelepciune si ravna dumnezeiasca. A adunat invatatura duhovniceasca de la multi sporiti in viata duhovniceasca, sporind apoi in dragoste incat s-a invrednicit a fi parinte duhovnicesc si incepator al obstii de la Probota ¹⁷.

Pe langa viata duhovniceasca pentru care era foarte apreciat mitropolitul Dosoftei a fost si un mare carturar al vremurilor sale. De asemenea vom mai aminti pe mitropolitul Atanasie Crimca, pe Ioanichie Schimonahul, Meletie, Epifanie, pe mitropolitul Varlaam, mitropolitul Antim Ivireanul si mai ales pe marele traitor in duhul sihastriei parintele Vasile de la Poiana Marului, mort in 1766.

Cuviosul schimonah Vasile a fost parintele duhovnicesc al staretului Paisie si unul din cei mai vestiti dascali si lucratori ai rugaciunii lui Iisus"¹⁸.

A fost hirotonit, iar in vara anului 1715 ajunge egumen al manastirii Dalhauti si vestit povatuitor de suflete incat numele lui se facuse cunoscut peste tot pana la Domnul Tarii Romanesti, Constantin Mavrocordat¹⁹.

Timp de 20 de ani cat a fost staret la Dalhauti, cuviosul Vasile aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari si sihastri pe care-i deprinde in ascultare, smerenie, tacere si lucrarea cea de taina a rugaciunii lui Iisus. Astfel staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala duhovniceasca, de traire isihasta²⁰. Prin anii 1730-1733, staretul Vasile reinnoieste schitul Poiana Marului si se muta aici cu 12 ucenici. Ca staret la Poiana Marului, egumenul Vasile conduce duhovniceste toate schiturile din muntii Buzaului pe care le cerceteaza regulat fie personal, fie prin scrisori. Chemat la Bucuresti pentru a primi ajutor sa ridice schitul pentru ca "gasise loc potrivit pentru o viata mai pustniceasca"²¹ in prezenta patriarhului de Ierusalim si Alexandria i se da acest ajutor de catre domnitorul Constantin Mavrocordat.

Ucenicul sau, Paisie marturiseste ca acestia l-au intrebat despre viata lui si despre credinta sfanta si gasindu-l fara pata si neclintit intru credinta pravoslavnica"²², si vazand ca de la sine nimic nu vorbeste "numai vazand pe dansul numai dupa puterea Sfintei Scripturi, urmand intru toate invataturile sfinte bisericesti si dupa ele ascultate de preasfintii patriarhi intru nimic nu au aflat intru dansul prihana si foarte s-au bucurat Prea Sfintii Patriarhi si l-au blagoslovit pe dansul si l-au marturisit pentru dansul inaintea tot norodului ca nimenea pentru invatatura lui sa nu se indoiasca"²³.

In 1750 va calatori la Muntele Athos unde va hirotoni pe ucenicul sau Paisie "invatandu-l si descoperindu-I lui din Sfanta Scriptura despre cele trei randuieli monahicesti"²⁴.

Viata duhovniceasca dusa la schit a obligat pe multi sa faca danii schitului si "acest schit sa nu fie supus si nici sa nu se strice ci numai de stricarea vremii"²⁵.

Cei ce au ucenicit la aceasta scoala de la Poiana Marului au trait in duhul inspirat de staretul lor, adica in rugaciuni repetate, post si ascultare.

In duhul rugaciunii lui Iisus au trait si altii ca de pilda mitropolitul Iacob Putneanul, Sofroaie, Rafail Caligraful, arhimandritul Vartolomeu Mazareanu, dar cel care reinnoieste curentul duhovnicesc la noi este cuviosul Paisie Velicicovschi. El este unul din cei mai mari stareti pe care I-a avut monahismul romanesc veodata. S-a nascut la 21 decembrie 1722 la Paltana din parinti foarte evlaviosi. La 17 ani neimpacat cu cele lumesti va lua drumul manastirii in cautarea unui duhovnic bun. Negasind odihna sufleteasca in manastirile din Ucraina, indemnat de Duhul Sfant trece in Moldova si se aseaza la schitul Traisteni-Ramnicu Sarat, iar de aici se muta la schitul Carnu pe apa Buzaului.

In vara anului 1746 pleaca la Muntele Athos si traieste un timp in singuratate in preajma manastirii Pantocrator. In anul 1750, staretul Vasile il calugareste pe pustnicul Platon, dandu-I numele de Paisie. Din acest an smeritul Paisie incepe sa primeasca ucenici, I se da schitul Sf. Ilie, petrecand la Athos in total de 16 ani.

In vara anului 1763 staretul Paisie vine in Moldova impreuna cu cei 64 de ucenici ai sai si ia in primire manastirea Dragomirna. Aici va petrece 12 ani si formeaza o obste de 350 de calugari. In toamna anului 1775 vine la manastirea Secu insotit de 200 de calugari, apoi in vara anului 1779 se stramuta pentru ultima data la manastirea Neamt, marea Lavra a Moldovei. Aici face numeroase traduceri din operele Sfintilor Parinti, organizeaza obstea dupa randuiala Sfantului Munte, formeaza un sobor de aproape o mie de calugari, deprinde pe toti ucenicii sa practice rugaciunea lui Iisus si intretine relatii duhovnicesti cu multe manastiri, stareti, duhovnici, pustnici, episcopi si dregatori. La 15 noiembrie 1794 marele staret al manastirii Neamt se muta la odihna cea vesnica in varsta de 78 de ani fiind inmormantat in gropnita manastirii²⁷.

Pentru tara noastra el a insemnat mai mult decat generatii intregi de vladici. A luminat ca o faclie puternica in veacul al XVIII-lea si departe chiar peste hotare, iar scoala lui ca si pravila pe care a asezat-o la Dragomirna, Secu si Lavra Neamtului a dat un indemn nou, puternic de propasire bogata, culturala si de pietate si a produs asa-numita "directie pasiana"²⁸.

Mari ierarhi din veacul urmator ca: Iacob Chesarie, Veniamin Grigorie sau Iosif Nanitescu s-au format la scoala lui Paisie. De asemenea sub el s-au pregatit numerosi egumeni.

Conceptia staretului Paisie era ca viata de obste si ascultare au fost binecuvantate de Dumnezeu. Viata de obste in numele lui Hristos ii urneste pe oameni cu asa de mare dragoste incat ei devin un trup, avand un singur cap pe Iisus Hristos. Viata de obste si ascultarea nu au ramas simple idei ci au fost traduse in practica astfel ca in toate manastirile s-au pus bazele randuielilor de obste.

In Tara Romaneasca curentul a fost sprijinit de ierarhi. Aici curentul paisian a lasat urme in randul cuviosilor. Ucenicii care s-au format la scoala lui sunt: mitropolitul Grigorie Dascalul, Calinic, Gheorghe Staretul, Macarie Tipograful si multi altii. Principiile fundamentale ale comunitatii paisiene erau munca manuala care duce la o aleasa gospodarire. Viata calugarilor dintr-un centru paisian nu se poate concepe decat in obsti adica impreuna vietuitoare, in ascultare desavarsita si in renuntarea completa la orice avere personala²⁹.

Lucrarea lui Paisie a facut inceputul unui curent duhovnicesc si carturaresc in manastirile noastre numit curentul paisian³⁰.

Datorita acestui curent Biserica Ortodoxa Romana a primit un puternic impuls de viata duhovniceasca si de cultura, de progres si libertate ce se deschidea la sfarsitul secolului XVIII si inceputul celui de al XIX-lea. Staretul Paisie a dat un nou imbold traducerilor romanesti, a reinviat dragostea de carte, de scris si de citit³¹.

Atata timp cat a stat la Neamt a repus in functie atelierele de icoane si odoare ale manastirii, de vase liturgice si obiecte sfinte, fiind un mare cititor.

De asemenea cuviosul Paisie a fost nu numai un bun muzician dar si un pasionat pentru muzica ³². Avea un deosebit simt muzical cu o voce clara si grava, el fiind printre primii care a cerut transcrierea din psaltica in liniara realizand armonia pe trei sau patru voci. Cuviosul Paisie a contribuit si prin muzica la introducerea limbii romane in cult diminuand influenta greceasca si in acelasi timp incepand imbinarea recitalului liturgic slavon cu muzica autohtona romaneasca cu usoare accente folclorice. Este deosebit de important acest aspect pentru cultura veche romaneasca. Paisie a lasat o mostenire demna de luat in seama lasandu-ne in manuscris peste 300 lucrari intre care se detaseaza tiparirea in anul 1793 a "Filocaliei".

Este unanim recunoscuta influenta cuviosului Paisie in monahismul ortodox romanesc dar si in Balacani. "Paisianismul" dainuieste si astazi in manastirile noastre, iar regulile sale sunt respectate cu strictete de adevaratii traitori din manastiri si schituri. Dupa cuvantul celui ce i-a fost duhovnic, Vasile de la Poiana Marului, Paisie era de acord ca cel ce traieste singur lucreaza numai pentru sine. Iar cel ce traieste in obste lucreaza numai pentru Domnul din iubire de Dumnezeu. De aceea se cuvine ca noi neputinciosii sa tinem calea imparateasca, petrecand mai multi ani la un loc. In felul acesta si ispitele le vom birui si de pacatul iubirii de sine ne vom izbavi³³.

Paisie este cel ce imbina isihasmul romanesc care are drept specific sihastria cu isihasmul din marile Lavre de la Muntele Athos.

Unul din ucenicii sai care a dus cu el invatatura lui Paisie in Tara Romaneasca este staretul Gheorghe. Originar din partile Fagarasului va pleca de aici datorita impunerii de catre cotropitorii austrieci a trecerii la uniatie. Pleaca la Muntele Athos unde devine ucenic al staretului Paisie la schitul Sf. Ilie. Pleaca impreuna cu Paisie la manastirea Dragomirna si de aici la Secu. Se intoarce apoi din nou la Athos la acelasi schit. In anul 1781 revine in Moldova sa-si revada staretul.

Intre timp, mitropolit al Tarii Romanesti ajunge Grigorie Dascalul un alt ucenic al lui Paisie. Grigorie il va numi pe Gheorghe staret la manastirea Cernica, lasata de mult timp in paragina. Timp de patru ani organizeaza schituri si aduna 54 de ucenici. Se imbolnaveste si va lasa scris cum sa petreaca aici ucenicii sai. Dupa ce s-a insanatosit si ucenicii sai s-au inmultit foarte mult a fost nevoie ca mitropolitul Grigorie sa-I dea si manastirea Caldarusani. Staretul Gheorghe imparte obstea in doua la cele doua manastiri. Aseaza pravila zilnica care cuprinde: spovedanie deasa, ascultare si masa de obste dupa traditia Athosului si potrivit asezamantului sau. Va muri la 3 decembrie 1806 dupa ce a format multi ucenici destoinici.

Un alt mare ucenic al cuviosului Paisie este mitropolitul Grigorie Dascalul. Era prieten bun cu Gheorntie si el ucenic al staretului Paisie, la manastirea Neamt unde va gusta frumusetea vietii duhovnicesti. Alaturi de prietenul sau face traduceri din Sfintii Parinti din greceste in romaneste. Toata viata si-a petrecut-o in intelepciune, in post si rugaciune. Pentru el averea era reprezentata la locul cu carti si o rogojina pe care dormea. A participat la traducerea unor carti in limba romana cum sunt: Patericul, Octoihul, Cele 12 cuvinte, Vietile Sfintilor si de asemenea a purtat mare grija pentru infiintarea scolilor. In chilia in care a trait ucenicii sai nu au gasit nici o avere³⁴.

Un alt ierarh roman format in duh paisian a fost Veniamin Costache. Mare iubitor de carte si de liniste Veniamin a fost un bun carturar, a contribuit mult la infiintarea de noi scoli unde sa se pregateasca viitori slujitori ai altarelor. De asemenea s-a preocupat foarte mult de intarirea disciplinei in parohii. Fiind mare iubitor de carte s-a ingrijit de popor ca sa invete carte.

A randuit in manastiri reguli noi si ca stareti pe cei mai desavarsiti duhovnici pe care ii avea in timpul sau. S-a ingrijit si de isihastii din jurul manastirilor.

Unul din cei mai vestiti ierarhi pe care I-a avut Biserica noastra vreodata a fost Sf. Calinic de la Cernica. Inca de tanar se indeletnicea cu postul si rugaciunea si cu privegherea. Datorita postului aspru pe care il ducea ochii lui erau adanciti in fundul capului. Ales staret al manastirii Cernica inca inainte de a implini varsta de 30 ani Sf. Calinic era un duhovnic desavarsit, traitor in duhul paisian si in acelasi timp un mare traitor al isihasmului nostru romanesc in viata de obste. Bland si smerit cu inima, recomanda ucenicilor sai rugaciunea mintala pentru ca duhul lor sa nu fie cuprins de multimea gandurilor si sa se piarda printre ele. El inlocuieste indelunga vorbire cu rugaciunea lui Iisus. Inca din timpul cand traia savarsea minuni prin vindecarea celor care erau indraciti fiind inzestrat totodata cu darul vederii mai inainte.

Si alti nevoitori aflati la loc de frunte in Biserica noastra trebuie amintiti: mitropolitul Andrei Saguna, Chesarie, Iosaf, Teofan, Melchisedec Stefanescu si altii.

In secolul XIX un ierarh care se impune este mitropolitul Iosif Naniescu format si el la scoala lui Paisie. A fost un mare ierarh al Moldovei fiind numit si cel sfant si milostiv. Este considerat de asemenea cel mai stralucit vladica al Bisericii romanesti dupa Sf. Calinic Cernicanul. Era un om evlavios, mare iubitor de liniste indeletnicindu-se cu privegherea, postul si rugaciunea si punand un mare accent pe rugaciunea lui Iisus.

Si monahii au fost mari iubitori de liniste precum Xenia, Suzana, Epraxia si Elisabeta.

In a doua jumatate a secolului XX s-au remarcat alti entuziasti purtatori ai isihasmului. Printre acestia amintim pe Varvara Lascari la manastirea Bistrita care era preocupata de liniste, pe Eugenia Dumitru de la schitul Busi-Vrancea, pe Cosma Popa, Atanasie Pareline, traitor in pestera Ialomicioara, Silvestru Florescu la manastirea Frasinei, Sf. Ioan Iacob care a murit pe Valea Iordanului, Melania de la schitul romanesc Sf. Ioan Botezatorul de pe Valea Iordanului, Anton Gaina de la manastirea Secu si multi altii.

Si in zilele noastre, monahii romani cauta cat mai mult aplicarea in viata a rugaciunii lui Iisus pentru gasirea linistii interioare si astfel sa realizeze dezideratul acestei vieti pamantesti care ne este altul decat trairea in duhul invataturii Domnului nostru Iisus Hristos care asigura mantuirea sufletului.

"Revista Teologica", revista oficiala a Mitropoliei Banatului, nr. 1/1995, pag. 81-91.

1. Ibidem, pag. 1121.
2. Dr. Antoaie Plamadeala, Traditie si libertate in spiritualitatea ortodoxa, Sibiu1913, pag. 217.
3. Ierom, Ioanichie Balan, vetre de sihastrie romaneasca, p. 10.
4. Ibidem, pag. 16.
5. Ibidem, pag. 17.
6. Ibidem, pag. 17.
7. Ibidem, pag. 18.
8. Dr. Nestor Vornicescu, Manastirea Tismana, in "Biserica Ortodoxa Romana" nr. 11-12/1974, pag. 1390.
9. Scarlat Porcescu, Cuviosul Nicodim de la Tismana, in Mitropolia Moldovei si Sucevei, nr. 5-6-7/1952, pag. 961.
10. Ierom, Ioanichie Balan, Patericul romanesc, Bucuresti, 1988, pag. 161.
11. Ibidem, pag. 213.
12. Ibidem, pag. 214.
13. Ibidem, pag. 214.
14. Pr. G. Cocora, Pr. H. Constantinescu, Poiana Marului, in "Glasul Bisericii" nr. 5-6/1964, pag. 473.
15. Ibidem, pag. 473.
16. Ibidem, pag. 473.
17. Ibidem, pag. 474.
18. Ibidem, pag. 475.
19. Ierom, Ioanichie Balan, op. cit., pag. 233.
20. Ibidem, pag. 234.
21. Ibidem, pag. 235.
22. Pr. Prof. Dr. Vasile Gh. Sibiescu, Paisie Velicicovschi, vietuitor la schitul Carnu (jud. Buzau) intre anii 1744-146, articol in Spiritualitatea si istorie la Intorsura Carpatilor, vol. I, Buzau, 1983, pag. 353.
23. Ibidem, pag. 353.
24. Dr. Antonie Plamadeala, Dascali de cuget si simtire romaneasca, Sibiu, 1983, pag. 120.
25. Diac. P. I. David, Cuviosul Paisie cel Mare, un desavarsit monah roman, in "Biserica Ortodoxa Romana" nr. 1-2/1975, pag. 256.
26. Ibidem, pag. 311.
27. Drd. Corneliu Zaboian, Rugaciunea lui Iisus in Imperiul bizantin, raspandirea ei in peninsula Balcanica, in "Glasul Bisericii" nr. 11-22/1981, pag. 1100.
28. Ibidem, p. 1123.
29. Ibidem, p. 1124.
30. Ibidem, p. 1125.
31. Ibidem, p. 1126.
32. Ibidem, p. 1127.
33. Ibidem, p. 1128.
34. Ibidem, p. 1129.