SFANTUL TEOTIM, EPISCOPUL TOMISULUI

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Un alt episcop de Tomis trecut in randul sfintilor a fost Teotim I, care a trait in a doua jumatate a veacului al IV-lea si la inceputul celui urmator. Stiri despre el intalnim in lucrarile unor scriitori bisericesti contemporani cu el. Asa de pilda, istoricul Sozomen il numea “Teotim scitul”, ceea ce arata ca el era un autohton daco-roman. Nu cunoastem nici locul sau anul nasterii sale, ca si locul in care si-a agonisit invatatura, nici data la care a ajuns episcop in scaunul de la Tomis. Oricum, in anul 392 era pomenit de Fericitul Ieronim († 420), in lucrarea sa De viris illustribus (Despre barbatii ilustri), prin cuvintele: “Teotim, episcop de Tomis, in Scitia, a scos scurte tratate, in forma de dialog, in stilul vechii elocinte; aud ca mai scrie si alte lucrari”. De vreme ce in anul 392 era trecut in randul “barbatilor ilustri”, inseamna ca era destul de inaintat in varsta, ca desfasurase o frumoasa activitate misionara si scriitoriceasca si ca se bucura de un nume bun in toata lumea crestina. A trait in aceeasi vreme cu marii Parinti ai Bisericii, Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Grigorie de Nazianz, Ioan Gura de Aur, Ambrozie din Milan si altii.

Istoricul bisericesc Sozomen ii face un portret moral de o mare sensibilitate si frumusete literara, infatisand totodata si activitatea lui misionara desfasurata printre hunii barbari. Iata ce scria el: “In aceasta zi, 20 aprilie, se face pomenirea lui Teotim scitul, care conducea Biserica din Tomis si restul Scitiei, barbat cultivat in filocalie, pe care barbarii huni, care locuiau langa Dunare, coplesindu-l cu laude si admiratie pentru virtutea lui, il numeau Dumnezeul romanilor. Intr-adevar, ei (hunii) au fost pusi la incercare cu fapte dumnezeiesti din partea lui. Se spune ca pe cand calatorea el in tara de aici a barbarilor, acestia (hunii) i-au iesit in intampinare pe acelasi drum. Cei din jurul sau, plangandu-se ca vor pieri indata, el a coborat de pe cal si a inceput sa se roage. Iar barbarii nu l-au zarit nici pe el, nici pe insotitorii sai si nici caii de pe care descalecasera, ci au trecut pe alaturi. Deoarece acestia navaleau adeseori si faceau stricaciuni scitilor, fiind salbatici din firea lor, el i-a adus la blandete, ospatandu-i si facandu-le daruri. Din aceasta cauza, un barbat barbar, banuind ca el este bogat, a incercat sa-l faca rob si pregatindu-i o funie cu lat, sprijinindu-se pe scut, cum obisnuia in lupta cu dusmanii, a ridicat mana dreapta, voind sa arunce latul, spre a-l trage la sine si catre cei de un neam cu el. Dar odata cu aceasta incercare, bratul ridicat i-a ramas nemiscat in aer, iar barbarul nu a fost eliberat de legaturile cele nevazute, pana ce n-au intervenit ceilalti barbari, iar Teotim s-a rugat lui Dumnezeu pentru el. Se spune ca el si-a pastrat parul lung, dupa obiceiul pe care-l avea, cand a inceput sa se ocupe cu filosofia. A avut un trai modest, iar timpul cinei nu si l-a stabilit la aceeasi ora, ci cand ii era foame sau sete. Cred ca era fapta de filosof sa nu cedeze trebuintelor firii, dupa bunul plac, ci dupa nevoie.

Din aceasta scurta descriere, ne dam seama nu numai de zelul misionar si de darul facerii de minuni ale Sfantului Teotim, ci si de imprejurarile vitrege in care isi desfasura activitatea la Tomis. Cu toate acestea, el n-a incetat stradaniile misionare in randul pastoritilor sai daco-romani, dar si printre barbari. Probabil el a fost acela care a rugat pe Sfantul Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, sa trimita misionari pentru increstinarea “scitilor nomazi de la Istru” (Dunare), prin care trebuie sa intelegem pe huni. Presupunem ca rugamintea i-a fost indeplinita si lucrarea de increstinare a dat roade, caci la scurt timp Fericitul Ieronim scria ca “hunii invata Psaltirea, iar frigurile Scitiei se incalzesc la caldura credintei”. Probabil ca aceasta colaborare a dus la inchegarea unei frumose si sincere prietenii intre ierarhul de la Tomis si stralucitul teolog si predicator care a fost Sfantul Ioan Gura de Aur.

Pe la inceputul veacului al V-lea s-a iscat o dezbinare intre teologi cu privire la ortodoxia operei scriitorului bisericesc Origen din Alexandria Egiptului, mort ca martir in anul 254. Teologi si episcopi de renume, ca Teofil al Alexandriei si Epifanie de Salamina, sustineau ca opera lui Origen contine invataturi eretice si, ca atare, ea trebuie condamnata. Epifanie a venit chiar in Constantinopol, incercand sa convinga si pe Ioan Gura de Aur sa semneze condamnarea lui Origen. Marele Parinte a avut insa o atitudine mai cumpanita. In toiul acestor discutii, Teotim era la Constantinopol. Intr-un sinod care a avut loc in localitatea Stejar, langa Calcedon, in anul 403, episcopul de Tomis l-a aparat cu caldura pe Sfantul Ioan Gura de Aur, invinuit ca sprijina pe calugarii “origenisti”. L-a infruntat cu hotarare si pe Epifanie din Salamina, spunandu-i ca nu vrea “sa necinsteasca pe acela care a adormit de mult, atat de frumos – adica in credinta si ca martir – si nu indraznesc sa savarsesc ceva nelegiuit, osandind lucruri pe care cei dinaintea noastra nu le-au inlaturat”. Inseamna ca ierarhul tomitan il aprecia pe Origen, cum au facut si alti Sfinti Parinti si i se parea nepotrivita si necrestineasca o condamnare a lui dupa moarte, mai ales ca el isi sfarsise viata ca martir. Din cuvintele hotarate ale lui Teotim se desprinde ca el se bucura de un mare prestigiu, intre teologii vremii, din moment ce istoricul Socrate reproduce intocmai numai parerea lui cu privire la opera lui Origen. De altfel, acest istoric isi incheia relatarea despre Teotim prin cuvintele: “Acesta este barbatul foarte stralucit prin cucernicia si sfintenia vietii sale”.

Este regretabil ca nu cunoastem opera literara a lui Teotim. In afara de cele spuse de Fericitul Ieronim, aflam scurte fragmente din opera sa scrisa in lucrarea Sfintele paralele a altui mare parinte bisericesc, Sfantul Ioan Damaschin († 749). Acesta a reprodus cateva invataturi morale date de Teotim: “Cel ce pacatuieste cu gandul, prin insasi iuteala gandului, savarseste pacatul complet, pe cand faptele trupului pot fi intrerupte de multe piedici”. “Lucrul grav nu este sa suferi aspru, ci sa suferi pe drept. A-ti aminti cu adevarat de Dumnezeu inseamna a-ti aminti de viata, iar a-L uita inseamna a muri”.

Tot de la Sfantul Teotim au ramas cateva ganduri in legatura cu linistea sufleteasca a omului in drumul lui spre desavarsire: “In mintea tulburata si plina de griji nu se afla nici un gand frumos si nu se revarsa peste ea harul lui Dumnezeu. A ajunge la desavarsirea sufletului, inseamna a-l elibera de griji, caci datorita grijilor, se nimiceste. De aceea se spune despre sufletul desavarsit ca este, intr-adevar, ca un crin in mijlocul spinilor. Caci crinul din Evanghelie inseamna sufletul lipsit de griji, care “nici nu se osteneste, nici nu toarce si totusi s-a imbracat mai frumos decat slava lui Solomon” (Matei 6, 28-29). Despre cei ce poarta grija numai fata de cele trupesti, Scriptura zice: “Toata viata celui nelegiuit este plina de griji” (Iov 15, 20). Este intr-adevar, lucru neevlavios sa porti grija toata viata numai de cele trupesti si sa nu te ingrijesti deloc de cele viitoare. De aceea zice Ieremia in Plangerile sale ca “cei ce au fost crescuti in purpura sunt trantiti in gunoaie” (Plangeri 4, 5). Cand staruim, intr-adevar, in ganduri stralucitoare si inflacarate, atunci suntem imbracati in purpura, dar cand suntem atrasi de cele trecatoare, atunci ne acoperim de gunoaie”.

Din aceste scurte fragmente ne putem da seama de ce ganduri inaltatoare era insufletit si cu ce minte stralucita a fost inzestrat Teotim. Dar Dumnezeu i-a daruit nu numai intelepciune, ci si cumpatare, smerenie, credinta, dragoste de fiii sai sufletesti, virtuti care l-au facut vrednic de aureola sfinteniei. De aceea, el a inceput a fi socotit ca sfant in Biserica din Scythia Minor curand dupa ce Dumnezeu l-a chemat la Sine. Mai tarziu, a fost cinstit in toata Biserica crestina, in ziua de 20 aprilie, probabil ziua mortii sale. Drept aceea, se cuvine sa-l cinstim si noi credinciosii romani de azi, atat “pentru sfintenia si minunile lui”, cat mai ales pentru ca a odraslit din randul stramosilor nostri daco-romani.

"Sfinti daco-romani si romani", Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 50-53.