SFANTUL SIMEON AL TESALONICULUI

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Cuvant despre mantuitoarea numire si chemare a Domnului nostru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, sfanta cu adevarat si dumnezeiasca rugaciune [isihasta]

Sunt numeroase rugaciuni despre care in parte vom vorbi dupa cat ne va fi in putinta. Intre toate insa, mai ales, este cea data noua in Evanghelie de Domnul nostru Iisus Hristos, continand pe scurt toata invatatura si puterea evanghelica, adica mantuitoarea chemare a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care si alti multi incercati dintre cuviosii nostri Parinti au scris, cum sunt Parintele cu cuvinte de aur care a invatat despre aceasta rugaciune in trei cuvantari, sau ca Purtatorul de Dumnezeu Parinte al Scarii, sau ca Nichifor ascetul, ori ca cel intre sfinti episcop al Foticeii, Diadoh, sau ca Simeon Noul Teolog, si ca ceilalti in care in mod vrednic a locuit Duhul lui Dumnezeu. Aceasta rugaciune inca se mai numeste si in Sfantul Duh, dupa cum spune si Pavel ca "nimeni nu poate sa numeasca pe Iisus Hristos Domn decat in Duhul Sfant". Si de la Dumnezeu este cel care zice aceasta. "Orice duh, zice, care marturiseste ca Domnul Iisus Hristos a venit in trup este de la Dumnezeu".

In aceste zile ale noastre au scris impreuna cu Duhul despre aceasta mai cu osebire, ca fiind cu adevarat si ei de la Dumnezeu, de Dumnezeu graitorii si purtatorii si hristoforii si in adevar indumnezeitii Calist, cel intre sfinti Parinte al nostru si Patriarh de la Dumnezeu al capitalei noua Roma, si Ignatie, cel de un gand cu el si impreuna nevoitor. Acestia au scris cu foarte mare iscusime o carte duhovniceste si dumnezeieste gandita in care au pus la un loc cele inrudite [cu aceasta tema] asezate in o suta de capete aratand si prin numar desavarsirea invataturii. Aceste vlastare desavarsite ale imparatestii cetati, au vietuit inainte impreuna facand toate si ducand viata in feciorie si in calugareasca supunere, iar apoi traind neintrerupt impreuna ascetic si cereste viata cea in Hristos, pentru care Insusi Hristos catre Tatal s-a rugat pentru noi toti [ca s-o avem], pazind-o in ei insisi ca niste luminatori, dupa Pavel, in lume, si au fost vazuti avand cuvantul vietii. Caci s-au ostenit mai mult decat multi dintre sfinti pentru unitatea si iubirea in Hristos, incat sa nu se vada vreodata vreo deosebire in obiceiuri sau vreo intristare fie si trecatoare, lucru care intre oameni este aproape cu neputinta. De aceea, s-au facut ca niste ingeri, pazind in ei pacea lui Dumnezeu care este Iisus Hristos, pacea noastra, cum a zis Pavel, "Cel ce face pe cele doua una si a Carui pace covarseste orice minte", predandu-se cu pace linistii celei mai de sus si intreit luminate, degrab vazand tot mai clar pe Iisus pe Care L-au iubit din suflet si pe Care cu adevarat L-au cautat. Si s-au facut una cu El, si cu lumina Lui prea dulce si s-au facut partasi fara saturare Dumnezeirii. Inca si arvuna Duhului au luat de aici, curatindu-se prin faptuire si contemplatie si s-au facut partasi, intocmai ca apostolii, dumnezeiestii lumini cea din munte. Si au aratat multora in chip vizibil spre marturie fata lor stralucitoare ca a lui Stefan, harul aratandu-se nu numai in inima lor, ci si pe chipul lor. De aceea au fost vazuti la fel ca si acel mare Moise, dupa cum marturisesc cei care i-au vazut, stralucindu-le figura ca soarele. Intocmai ca acest fericit, bine patimind si invatand prin experienta, au vorbit cu limpezime despre dumnezeiasca lumina a lucrarii naturale a lui Dumnezeu si a harului. Si, in plus, aduc martori pe sfinti cand vorbesc despre aceasta sfanta rugaciune.

Deci aceasta dumnezeiasca rugaciune, chemarea Mantuitorului nostru? Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma?, este si rugaciune si fagaduinta, si marturisire a credintei, si datatoare a Duhului, si aducatoare a dumenzeiestilor daruri, si curatire a inimii, si alungarea demonilor, si locuire in noi a lui Iisus Hristos, si izvor al intelesurilor duhovnicesti si al gandurilor dumnezeiesti, si izbavire de pacate, si tamaduire a trupului si a sufletului, si datatoare a dumnezeiestii luminari, si izvor al milei dumnezeiesti, si rasplatitoare intru smerenie cu descoperiri ale tainelor dumnezeiesti si singura mantuitoare caci aduce cu ea numele mantuitor al Dumnezeului nostru, singurul nume care trebuie chemat de noi, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Si nu este altul in care sa ne mantuim, dupa cum spune Apostolul. De aceea este si rugaciune, caci prin ea cerem dumnezeiasca mila, si fagaduinta caci prin ea ne infatisam pe noi insine lui Hristos prin insasi chemarea Lui. Inca si marturisire este, deoarece aceasta a marturisit Petru, fiind fericit de Domnul; si datatoarea Duhului este fiindca "nimeni nu poate numi Domn pe Iisus Hristos decat in Duhul Sfant". Si datatoare a darurilor dumnezeiesti e, caci "pentru aceasta iti voi da tie, zice Hristos lui Petru, cheile imparatiei cerurilor". Si curatirea inimii, caci Il cheama si-L vede pe Dumnezeu care curateste pe privitor. Si izgonire a demonilor, caci in numele lui Iisus Hristos au fost alungati si sunt haituiti toti dracii. Si locuire a lui Hristos, caci, prin pomenirea Lui, Hristos este in noi si prin pomenirea-I se salasluieste si da bucurie. "Adusu-mi-am aminte, zice, de Dumnezeu, si m-am bucurat". Mai este si izvor al intelesurilor si gandurilor duhovnicesti, fiindca Hristos este comoara oricarei intelepciuni si cunostinte si da pe aceasta celor in care locuieste. E si izbavire de pacate caci despre ea zice: "cate veti dezlega vor fi dezlegate si in cer", este si tamaduire a sufletelor si a trupurilor caci "in numele lui Iisus Hristos scoala-te si umbla" zice, si: "Enea, te vindeca Iisus Hristos". Este aceasta rugaciune si datatoare a luminarii dumnezeiesti caci Hristos este lumina cea adevarata si harul si stralucirea Lui le-o daruieste celor care Il cheama pe El. "Si va fi, zice, lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi" si: "cel ce Imi urmeaza Mie, nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii". Si izvor al milei dumnezeiesti este, caci mila cerem, iar Domnul este milostiv si se milostiveste de toti cei care-L cheama, si face degraba dreptate celor care striga catre El. Este si rasplatire cu descoperiri a tainelor dumnezeiesti catre cei smeriti caci lui Petru, pescarul, aceasta i s-a dat de la Tatal cel ceresc prin descoperire. Si Pavel a fost rapit in Hristos si a auzit descoperiri, si ea, rugaciunea, intotdeauna lucreaza aceasta. E si singura mantuitoare pentru ca, in nimeni altul, zice Apostolul, nu este sa ne mantuim noi. Iar acesta este Mantuitorul lumii Hristos. De aceea in ziua cea de pe urma va marturisi toata limba si va lauda cu voie si fara de voie pe Domnul Iisus Hristos intru slava lui Dumnezeu Tatal. Rugaciunea aceasta este si semn al credintei noastre, ca suntem si ne chemam crestini si marturie ca de la Dumnezeu suntem. Caci orice duh care marturiseste ca Domnul Iisus Hristos a venit in trup, este, zice, de la Dumnezeu, dupa cum am mai aratat. Iar tot cel ce nu marturiseste aceasta nu e de la Dumnezeu. Si acesta este Antihristul, cel ce nu-L marturiseste pe Iisus Hristos. De aceea trebuie ca toti credinciosii sa marturiseasca neincetat acest nume, si pentru proclamarea credintei, si pentru dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, de care nimeni nu ne va putea desparti vreodata, si pentru harul care vine din numele Lui si pentru iertarea si izbavirea si vindecarea, sfintirea si luminarea si toate cele spre mantuire. Caci intru acest dumnezeiesc nume apostolii au savarsit si minuni si au invatat. Caci zice dumnezeiescul evanghelist "acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu" - iata credinta. "Si crezand, viata sa aveti intru numele Lui" - iata mantuirea si viata.

Acest nume deci, ca o rugaciune, sa-l zica tot cel evlavios si cu mintea in sine si cu gura, si stand si umbland, si asezat si in picioare, si orice ar face sau ar zice, pe sine insusi spre aceasta sa se osteneasca si sa se forteze. Va gasi o mare bucurie si veselie, asa cum au experienta aceasta cei ce se ingrijesc de ea. Caci aceasta lucrare este si pentru cei din pustiu, si pentru monahii ce se afla in mijlocul zgomotelor, si in orice alta conditie ar fi, toti trebuie in fiecare caz sa aiba ca model lucrarea acestei rugaciuni dupa putere, atat clericii, cat si monahii si laicii. Monahii deci, ca unii aflati in aceasta ceata, au obligatia necesara pentru aceasta, chiar avand ascultari in locuri galagioase, totdeauna sunt obligati sa se straduiasca spre lucrarea acestei rugaciuni si sa se roage Domnului neincetat, chiar si dupa vreo tulburare sau intunecare sufleteasca, ca nu cumva prin dezinteresul mintii aceasta sa fie furata de vrajmas si sa fie robita, ci sa revina la rugaciune si sa se bucure cei care se reintorc la ea. Cei hirotoniti sa se ingrijeasca de lucrarea aceasta apostolica si de dumnezeiasca predica si de savarsirea lucrarilor dumnezeiesti aratand iubirea lui Hristos. Cei din lume insa, ca pe o emblema a lor si ca un semn al credintei, si paza si sfintire, si alungare a oricarei ispite, sa lucreze aceasta rugaciune, dupa putere. Asadar toti cei hirotoniti, laicii si monahii sculandu-se din somn, trebuie sa-si indrepte gandul spre Hristos intai, si de Hristos mai intai sa-si aminteasca, si aceasta sa o aduca inceput al oricarei cugetari ca jertfa lui Hristos. Ca de Hristos, Care ne mantuieste si atat ne iubeste, trebuie sa ne amintim inainte de orice alt gand fiindca suntem si ne numim crestini si ne-am imbracat in El prin dumnezeiescul Botez, si am primit pecetea Lui prin Mir, si ne-am facut partasi Sfantului Sau Trup si Sange si inca ne impartasim cu acestea, si suntem madularele Lui, si templu caci in El ne-am imbracat si locuieste intru noi, iar pentru aceasta Il iubim si vesnic de El trebuie sa ne amintim. Fiecare, deci, sa aiba in plus si un timp hotarat dupa putere in care sa zica aceasta rugaciune de un anumit numar de ori. Iar despre aceasta ajunge cate am spus; iar de voieste cineva mai multe, sunt numeroase scrieri care invata. Caci incepusem deja sa vorbim despre rugaciunile Bisericii care se savarsesc dupa randuiala, cand s-a facut ceruta o lamurire si despre aceasta rugaciune isihasta. Si am vazut acum dupa putere. Deci, mai intai zicem ca aceasta este lucrarea ingerilor, cum am mai aratat, si ca Biserica are zel spre ea, ca spre una prea dumnezeiasca. Caci orice alta lucrare, adica milostenia si slujirea fratilor, vizitarea bolnavilor si purtarea de grija a celor intemnitati sau robiti, necazurile si cele asemenea, se savarseste pentru iubirea de frati si prin ei este dusa la Dumnezeu. Iar saracia si postul, culcarea pe jos si plecarea genunchilor, privegherea si celelalte randuite spre smerirea trupului pentru curatenie, si pe Dumnezeu Il apropie si prieten Il fac si ca jertfa buna Lui sunt, dar nu I se infatiseaza lui Insusi Dumnezeu. Rugaciunea insa infatiseaza lui Dumnezeu Insusi si uneste cu El, si cele ale prietenului savarseste si vorbeste si are indrazneala si cere si una se face cu Acela. Trebuie deci in mod necurmat si neincetat sa fie zisa aceasta rugaciune, intocmai ca cea a ingerilor. Caci doar asta cere Dumnezeu de la noi, sa ne aducem aminte de El, si impreuna cu El sa fim, si doar pe El sa-L cautam si sa-L iubim si sa-L vedem asa incat si cele ale Lui sa le primim in mod curat si nemijlocit. Dar fiindca acest lucru ne este cu neputinta din cauza invelisului trupului si a trebuintelor, si abia unora in mod rar li s-a facut acest dar al lui Dumnezeu de a fi intocmai cu ingerii, din necesitate Biserica a randuit timpuri anumite si trebuincioase pentru rugaciuni si care sunt obligatorii pentru fiecare credincios.