SFANTUL VASILE CEL MARE - EPISTOLA 2 - CATRE PRIETENUL GRIGORIE

Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Am recunoscut scrisoarea ta, ca si cei care recunosc pe copiii prietenilor lor dupa asemanarea pe care acestia o au cu parintii lor. Caci sa nu spui ca infatisarea (configuratia) locului nu determina si o importanta punere in miscare, prin provocarea, in sufletul tau, a unei anumite dispozitii ca sa traiesti impreuna cu noi, inainte de a cunoaste ceva despre modul si forma vietii noastre, aceasta fiind in realitate propria ta gandire, demna indeosebi de sufletul tau, care ia in calcul toate cele pamantesti, asa incat nimic (sa nu lipseasca) in compararea fericirii care ne asteapta potrivit fagaduintelor.

Dar eu, cate fac eu insumi in aceasta pustie noaptea si ziua, ma rusinez sa le descriu, caci am parasit intr-adevar viata de lume (civila), ca pricinuitoare de nenumarate rele, dar n-am reusit sa ma parasesc pe mine insumi. Dimpotriva, sint la fel cu cei care merg la mare si sub pretextul lipsei de experienta la navigatie sint nelinistiti si sint cuprinsi de rau de mare; sint incomodati de marimea corabiei, pentru ca din cauza ei se balanseaza mult, si cand trec de acolo in barca sau in vaporas, au din nou rau de mare si sint ametiti, pentru ca raul de mare si amareala bilei (vomarea) ii insotesc pretutindeni. Ceva asemanator se intampla si cu noi. Atata timp cit purtam cu noi patimile din noi (care isi au lacasul in noi), suntem pretutindeni in aceleasi nelinisti; asa incat n-am castigat nimic important din aceasta pustie.

In orice caz cate va trebui sa facem si cate ne vor face in stare sa urmam pasii Celui Care ne-a aratat drumul mantuirii, prin cuvintele: "Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-Si ia crucea, si sa-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24), sint urmatoarele:

Trebuie sa ne straduim sa pastram mintea in stare de liniste. Pentru ca aceasta este ca ochiul care prin neincetata lui miscare, cand intorcandu-se spre cele din dreapta si din stanga, cand intorcandu-se, cu regularitate, in sus si in jos, nu poate sa vada clar ceea ce se afla inaintea lui, ci privirea lui trebuie sa se fixeze ferm catre obiectul privit, daca e cazul sa stabileasca un aspect clar al lui; astfel si mintea omului, cand este purtata de nenumarate griji lumesti nu este in stare sa fixeze adevarul. Pe acela, spre exemplu, care nu s-a infasurat cu legaturile casatoriei, il tulbura dorintele furioase si pasiunile greu de stapanit si iubirile dezesperante; dar pe acela care este deja legat cu sotie il stapaneste altfel de neliniste, cum este, in cazul celui fara copii, dorinta copiilor, in cazul celui care are copii, protejarea sotiei, grija de casa, supravegherea slugilor, paguba din conventii, certurile cu vecinii, procesele la tribunale, riscurile din negot, oboselile bunei lucrari a ogoarelor. Fiecare zi care vine aduce cu ea o examinare deosebita a sufletului. Si noptile, care libereaza de grijile zilei, vrajesc mintea cu visarile (imaginatiile) lor. Iar de acestea exista o singura scapare, separarea de toata lumea. Dar separarea de lume nu inseamna simplu indepartarea trupeasca de ea, ci desprinderea sufletului de simpatia fata de trup, in asa masura incat cineva sa devina fara tara, fara casa, fara prieten, sarac, fara avere personala, fara mijloace de intretinere, fara intreprinderi, fara relatii sociale, necunoscator al invatamintelor omenesti, gata sa primeasca in inima impresii care iau nastere din invatatura dumnezeiasca. Dar pregatirea inimii pentru aceasta este dezvatarea celor invatate din obiceiul rau, care o stapaneau deja. Caci nici pe tablita de ceara nu este posibil sa scrie cineva, daca n-a inlaturat mai intai literele care erau scrise pe ea mai inainte; nici sufletul nu este cu putinta sa fie aprovizionat cu dogmele dumnezeiesti, daca n-au fost scoase (mai intai) preocuparile lui din obicei. Spre acest scop, asadar, pustia ne procura cel mai mare folos, imblanzind patimile noastre si dand gandului odihna ca sa le dezradacineze desavarsit din suflet. Caci, asa cum animalele salbatice sint usor de condus cand sint imblanzite, la fel si placerile, maniile si supararile rele, veninoase impotriva sufletului, cand sint imblanzite prin liniste si inceteaza sa mai irite prin continua excitare, devin usor de invins prin puterea ratiunii. Prin urmare, locul trebuie sa fie exact cu specificul nostru, indepartat de relatia cu oamenii, asa incat legatura exercitarii (ascezei) sa nu depinda de nici una din grijile (nevoile) externe. Iar exercitarea pietatii hraneste sufletul cu gandiri dumnezeiesti. Asadar ce este mai fericit decat sa imite cineva pe pamant tovarasia (corul) ingerilor? O data cu zorii zilei sa se grabeasca la rugaciune, ca sa laude pe Ziditorul cu imne si cantari! Apoi, dupa ce soarele va lumina clar, sa se intoarca la lucrari, in timp ce rugaciunea sa-l insoteasca toata vremea! Asa incat sa faca placute lucrarile lui cu imne ca si cu sarea! Pentru ca indulcirile imnelor avantajeaza starea sufleteasca in care predomina bucuria, si nu supararea. Asadar, inceputul purificarii sufletului este linistea, potrivit careia nici limba nu discuta chestiuni (fapte) omenesti, nici ochii nu privesc trupurile parfumate si armonioase, nici urechea nu atrage atentia sufletului spre ascultarea melodiilor care sint compuse pentru a produce placere (voluptate), sau spre cuvintele oamenilor glumeti si hazlii, ceva care are, prin excelenta, puterea sa dezorganizeze marea atentiune a sufletului, pentru ca mintea, cand nu este imprastiata catre cele din afara si nu se raspandeste prin simturi catre lume, se intoarce la sine si de la sine se inalta catre intelegerea lui Dumnezeu. Dar indata ce frumusetea este inconjurata de splendoare si este luminata de Acela, uita chiar si propria ei natura; nu antreneaza sufletul spre grija pentru hrana, nici spre ingrijirea pentru imbracaminte, ci, eliberata de grijile pamantesti, toata atentia ei trece la dobandirea bunurilor vesnice, adica la: cum sa dobandeasca intelepciunea si curajul, dreptatea si prudenta, precum si atatea alte virtuti, care se claseaza in cele generale de mai sus, care fac in stare barbatul bun sa indeplineasca toate indatoririle vietii.

Dar cale foarte importanta pentru aflarea indatoririlor este si studierea Scripturilor inspirate de Dumnezeu, caci in acestea se cuprind si (sfaturile) poruncile referitoare la faptele si vietile fericitilor barbati, transmise in scris ca chipuri vii ale conduitei bineplacute lui Dumnezeu, puse inaintea oamenilor pentru imitarea faptelor bune ale lor. Astfel, deci, fiecare om pentru ceea ce simte ca-i lipseste, gaseste painea binecuvantata spre remediul bolii ca si de la o oarecare clinica obsteasca, daca s-a consacrat imitarii corespunzatoare.

Si intr-adevar prietenul intelepciunii deschide fara intrerupere istoria lui Iosif si invata de la acesta faptele intelepte, afland la el nu numai simpla infranare in fata placerilor, dar si inclinare in mod statornic spre virtute. Iar curaj (barbatie) invata de la Iov, care nu numai cand viata lui s-a schimbat intr-o situatie cu totul opusa, cand a ajuns dintr-odata din bogat sarac si din cu copii buni fara copii, a ramas neclintit, pastrand totdeauna neumilit cugetul sufletului, si n-a fost cuprins de manie nici cand prietenii care au venit sa-l consoleze aprobau si mareau nenorocirile lui. Iarasi, daca reflecteaza cineva cum s-ar putea sa devina in acelasi timp bland si marinimos, asa incat mania s-o foloseasca impotriva pacatului, iar bunatatea fata de oameni, va gasi pe David intr-adevar viteaz in acte de bravura razboinica, dar bland si neclintit in razbunarea impotriva vrajmasilor. Un asemenea a fost si Moise, care inalta cu manie statura lui fata de cei care pacatuiau impotriva lui Dumnezeu, dar calomniile impotriva lui insusi le suporta cu bunatate de suflet. Si in general, asa cum pictorii, cand picteaza chipuri dupa modele, se straduiesc sa transmita caracterul modelului tehnicii lor (pentru a realiza un tablou frumos), la fel si cel care se straduieste sa se realizeze pe sine desavarsit in fiecare fel de virtute, trebuie sa priveasca la vietile sfintilor, ca si cel care lucreaza si finiseaza statui, si sa-si insuseasca bunatatea acelora prin imitare.

La randul lor, rugaciunile, urmand lecturile, afla sufletul mai intinerit si mai viguros, asa incat (acesta) se pune in miscare catre Dumnezeu din placere. Dar rugaciunea buna este aceea care inspira in suflet adevarata notiune (cunoastere) a lui Dumnezeu. Iar lacasul lui Dumnezeu este acesta, sa nu aiba nimeni pe Dumnezeu stabilit inlauntrul lui din amintire. Si devenim biserici ale lui Dumnezeu atunci cand inlantuirea amintirii nu se desprinde de grijile lumesti si mintea nu se tulbura de patimile neasteptate. Iubitorul de Dumnezeu se retrage la Dumnezeu - evitand toate cele de mai sus si alungand patimile care il provoaca la necumpatare si staruie in indeletnicirile care conduc la virtute.

Iar inainte de toate trebuie sa se ingrijeasca sa nu se amestece in discutii, cand nu cunoaste, ci, sa intrebe fara cearta, sa raspunda fara dispret, sa nu intrerupa convorbirea cand ar spune ceva folositor, nici sa nu doreasca sa intercaleze ostentativ cuvantul lui, observand echilibrul cuvantului si al ascultarii; sa invete (de la altu1) fara rusine si sa invete (pe altul) fara invidie; si, daca ar fi invatat de altul, sa nu ascunda (aceasta), ca femeile usuratice, care prezinta pe copiii nascuti din flori ca ai lor, ci sa arate cu recunostinta pe tatal cuvantului. Iar tonul vocii sa-l potriveasca asa incat nici urechea sa nu-l scape din cauza slabei lui intensitati si nici suparator sa nu fie din cauza marii lui intensitati. Sa exteriorizeze cuvantul dupa ce mai intai a examinat in sine ce anume e cazul sa spuna. Sa fie binevoitor in discutii si placut in vorbiri, sa nu urmareasca sa se faca agreabil prin gluma, ci sa-si pastreze farmecul prin sfatuire binevoitoare (generoasa). Sa inlature asprimea totdeauna, chiar si atunci cand este absolut necesar sa mustri. Caci, daca vei arata de la inceput modestie si smerenie, te vei face agreabil celui care are nevoie de vindecare. Dar, de multe ori, ne este folositor si modul mustrarii profetului care, lui David, cand pacatuise, nu i-a pronuntat hotararea de condamnare, ci folosind o persoana imaginara, s-a instituit judecatorul propriului lui pacat; asa incat dupa ce el insusi a pronuntat dinainte judecata impotriva sa, sa nu mai poata sa acuze pe cel care a blamat.

Gandirii umilite si impovarate ii urmeaza privirea intristata si injosita, infatisarea neingrijita, par neingrijit, imbracaminte murdara, asa incat cele pe care le fac cei care poarta doliu cu prefacatorie, acestea ni se infatiseaza in mod automat. Tunica (sa fie) stransa cu curea pe corp; iar incingerea sa nu fie deasupra stomacului, lucru care este femeiesc, si nici labartata, asa incat tunica sa falfaie, ceea ce este lucru prostesc. La fel, mersul sa nu fie nici incet, ca sa arate lenevirea sufletului, nici vioi si de parada, ca sa exprime pasiunile lui puternice. Destinatia imbracamintei este una, aceea ca sa indeplineasca acoperirea trupului in mod satisfacator, pe timp de iarna si de vara, si sa nu urmareasca nici stralucirea in privinta culorii, nici finetea si supletea in privinta confectionarii; caci aceasta sa n-o urmareasca nimeni, adica culori deschise la imbracaminte, spre a egala in imbracaminte impodobirea femeiasca, pe care acelea o adaptau, vopsindu-si obrajii si parul cu culori tehnice. Dar si in grosime tunica sa fie in asa fel incat sa nu fie nevoie de imbracaminte ajutatoare, ca sa incalzeasca pe cel ce o poarta. Iar incaltamintea sa fie ieftina dupa valoare, dar sa acopere indeajuns nevoia.

Dar, ca sa scurtam, asa cum in imbracaminte se cuvine ca oricine sa urmareasca necesarul, la fel si in hrana painea sa satisfaca nevoia pentru sanatate si apa sa vindece setea, precum, de asemenea, si produsele naturale care ajuta sa se pastreze taria corpului pentru nevoile indispensabile. Sa manance, dar fara sa arate lacomie salbatica, ci pastrand pretutindeni statornicia si bunavointa si cumpatarea in fata placerilor. Nici atunci (cand mananca) sa nu aiba mintea oprita de la gandirea despre Dumnezeu, ci sa ia motiv pentru preamarirea Lui de la natura alimentelor si de la structura corpului ce le primeste, cum au fost concepute de Cel care a randuit toate felurile diferite de alimente corespunzatoare particularitatilor corpurilor. Inainte de masa sa se faca rugaciuni adaptate darniciilor lui Dumnezeu, si acelea pe care le da acum si acelea pe care le va strange pentru viitor. La fel si rugaciunile de dupa masa, care cuprind multumirea pentru cele date si cererea pentru cele fagaduite. Sa fie stabilita o ora precisa pentru masa, aceeasi in fiecare zi, asa incat din cele douazeci si patru de ore ale zilei si noptii, numai aceasta sa fie destinata corpului, iar timpul celorlalte ascetul sa-l foloseasca in lucrari ale mintii (gandirii). Iar somnul sa fie usor si acomodat, urmand in mod natural masura hranei, dar sa fie intrerupt in mod deliberat pentru studierea problemelor importante. Pentru ca incredintarea somnului greu, care, prin relaxarea membrelor, procura prilej pentru inchipuiri nerationale, poarta pe cei care dorm in acest mod la moarte zilnica. Dar ceea ce este pentru altii zorii zilei, aceasta este pentru ascetii pietatii miezul noptii, cand linistea noptii procura recreere in suflet; pentru ca atunci nici ochii, nici urechile nu comunica inimii auditii si spectacole pagubitoare, ci singura mintea comunica de la sine cu Dumnezeu si se indreapta pe sine prin amintirea pacatelor, dar isi pune siesi hotarari pentru indepartarea raului si cere de la Dumnezeu colaborarea (ajutorul) pentru terminarea celor cercetate.