ACTUALITATEA TEOLOGIEI TRINITARE

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Sfintii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur, sunt considerati ca dascali si luminatori ai intregii Biserici crestine, datorita contributiei considerabile pe care au adus-o la elaborarea doctrinei crestine despre Sfanta Treime. In lupta cu marile erezii ale vremii lor (sec. IV si V), cu arianismul, cu sabelianismul, cu pnevmatomahii (adica cu cei ce luptau impotriva Duhului Sfant), cei trei parinti de seama ai teologiei crestine au reusit sa depaseasca caracterul substantial al gandirii eleniste, fie ca era vorba de aristotelism, fie de platonism, pe care le cunosteau ca nimeni altii, si au faurit pentru prima data in istoria culturii umane conceptul de persoana, pe care l-au asezat la temelia invataturii lor despre Sfanta Treime. Contributia lor remarcabila, care a conferit teologiei trinitare stralucire neintrecuta, a devenit un patrimoniu comun al Bisericii universale, atat in Rasarit cat si in Apus.

Pasind pe calea deschisa de triada sfintilor nostri Parinti si pe cea a marilor sinoade ecumenice din secolul al IV-lea, Biserica crestina ar fi trebuit sa impartaseasca si sa marturiseasca aceeasi invatatura crestina despre Sfanta Treime. In realitate lucrurile s-au petrecut diferit. Pornind de la aceeasi Revelatie divina si folosind aceleasi concepte faurite de Parintii nostri, adica cel de natura, ipostaz sau persoana, o parte insemnata a teologiei crestine a elaborat, sub imperiul unor influente filosofice si culturale pe care nu le-a putut depasi, o doctrina trinitara sensibil deosebita de cea a stralucitilor nostri Parinti, cu consecinte incalculabile pentru unitatea Bisericii, pentru viata si spiritualitatea crestina, pentru societate si idealurile ei. Dupa ce vom trece in revista mai pe larg aceste fenomene, vom incerca sa aratam ca teologia trinitara a Sfintilor Trei Ierarhi isi mentine si astazi, mai mult decat oricand, valoarea si actualitatea ei incomparabila, fiindca poate raspunde problemelor ce confrunta Biserica astazi.

Incercand sa se defineasca relatia dintre teologie si filosofie, s-a spus adesea ca filosofia trebuie sa ramana un auxiliar pretios al teologiei, o “ancilla teologiae”, fiindca in timp ce filosofia apartine Revelatiei naturale, cu caracterul ei schimbator si relativ, teologia se bazeaza pe Revelatia supranaturala, cu caracter peren si absolut. In realitate se pare ca filosofia a ajuns sa joace un rol atat de preponderent in domeniul teologiei, intr-o anumita parte a ei, incat a afectat esential doctrina trinitara crestina pana astazi. In loc sa progreseze catre o doctrina trinitara care sa devina din ce in ce mai credincioasa datului revelat, o buna parte a teologiei crestine s-a lasat influentata de gandirea substantialista a lumii precrestine, transformand doctrina trinitara intr-o teorie abstracta in care natura sau substanta divina dobandeste prioritate logica fata de persoanele Sfintei Treimi. Formula scolastica “una substantia, tres personae” pune bine in relief prioritatea care se da substantei fata de persoane. Aceasta prioritate logica a devenit cu vremea atat de profunda incat doctrina trinitara crestina a fost divizata in doua capitole separate, unul in care se vorbeste mai intai despre fiinta lui Dumnezeu (De Deo Uno) si altul care se refera apoi la cele Trei Persoane (De Deo Trio). Motivul principal al acestei separatii consta in faptul ca substanta trebuie considerata sub influenta filosofiei eleniste ca substanta pura, omogena sau simpla, nealterata de caracteristicile sau proprietatile personale ale Sfintei Treimi, plasate astfel dupa substanta unica a Divinitatii. In felul acesta, conceptul natural filosofic de “natura pura”, care nu are nimic comun cu Sfanta Scriptura, a patruns in domeniul teologiei trinitare, introducand diviziuni acolo unde totul trebuie sa ramana mai presus de orice diviziune.

Consecintele acestei dihotomii trinitare se pot descoperi la mai toate nivelurile vietii crestine si sociale. Iata cateva dintre ele. Mai intai separatia dintre natura si persoana si accentul pus pe substanta divina impersonala in detrimentul aspectului personal al Sfintei Treimi au dus la transformarea Treimii Sfinte, din taina a comuniunii si iubirii supreme, in obiect de speculatie teologica, inchis intr-o transcendenta inaccesibila si lipsit de interes si semnificatie pentru viata crestina. “Separarea dintre natura si persoana, spune Karl Rahner, a obligat teologia trinitara sa impinga pe plan secundar pe Dumnezeu Tatal, ca principiu nenascut in Divinitate si sa se puna accentul, pentru cauze care nu sunt clarificate inca, pe natura comuna celor trei Persoane. Pe aceasta cale, Treimea a fost inchisa intr-o splendida izolare, care implica riscul de a fi resimtita fara interes pentru existenta religioasa”¹. Mai mult decat atat, am putea spune ca accentul nejustificat pus pe o substanta divina impersonala nu numai ca ramane fara interes pentru existenta religioasa, dar a provocat si o criza spirituala, a determinat lumea sa se intereseze mai mult de lucrurile materiale decat de cele spirituale.

Trecand la un alt nivel, putem spune ca aceeasi separatie dintre natura si persoana a avut consecinte dezastruoase si pentru unitatea Bisericii lui Hristos. Datorita acestei separatii, unitatea Bisericii a fost franta intre doua tendinte care se confrunta pana azi. De o parte, este vorba de o unitate universala care se plaseaza deasupra diversitatii locale, si cauta sa o domine prin mijloace juridice; pe de alta parte, ne aflam in fata unei diversitati locale, care se plaseaza deasupra unitatii universale, in numele libertatii crestine. In primul caz avem de-a face cu o conceptie a unitatii de tip dictatorial, de alta parte suntem confruntati cu o conceptie sectara a unitatii. Ciocnirea violenta dintre aceste doua conceptii existente a dus la sfasierea progresiva a unitatii ecleziale si tot ea ridica barierele de netrecut in calea ecumenismului contemporan. Va fi imposibil sa se depaseasca impasul in care se gaseste miscarea ecumenica daca nu se va proceda inainte de toate la revizuirea conceptiei trinitare care se gaseste la originea diviziunilor crestine.

Domeniul social a fost si el profund afectat de conceptia trinitara care ne intereseaza in expunerea de fata. Cu toate ca s-au facut putine incercari pentru a se descoperi legatura dintre o conceptie trinitara si alta sociala, nu este mai putin adevarat ca separatia dintre natura divina impersonala si diversitatea individuala a Treimii a avut o influenta decisiva asupra ideologiilor sociale din secolul nostru si cele precedente. O natura separata de persoana, adica o natura impersonala, a dat nastere unor sisteme colectiviste si totalitare, iar o diversitate personala, lipsita de continut ontologic, a dat nastere unor sisteme individualiste. In primul caz avem de-a face cu sisteme colectiviste care nu vor sa stie de libertate, in cel de-al doilea caz, cu sisteme individualiste, care nu vor sa stie de egalitate. Daca in primul caz societatea e mai importanta decat individul, in cel din urma caz individul este mai important decat societatea. In ambele cazuri avem de-a face cu ideologii care ignora adevarata semnificatie a conceptului de persoana elaborat de marii Parinti ai Bisericii. Doar in masura in care teologia crestina contemporana va depasi separatia dintre natura si persoana la nivel trinitar, va putea depasi si ideologiile colectiviste sau individualiste care au confruntat si mai confrunta scena sociologiei contemporane.

Sfintii Trei Ierarhi au fost confruntati si ei in vremea lor de conceptii trinitare eronate provocate de relatia defectuoasa dintre natura si persoanele divine. Iata ce spune, spre exemplu, Sfantul Grigorie de Nazianz: “Invatatura despre Sfanta Treime este plina de foarte multe principii pentru cei carora li s-a incredintat grija luminarii credinciosilor; o primejdie, ca nu cumva de frica politeismului sa vorbesti de o singura persoana in Sfanta Treime si sa intelegi ca aceeasi persoana este Tatal, si Fiul, si Sfantul Duh, facand din numele lor niste simple nume (ca Sabelie); o alta primejdie, ca nu cumva sa desparti Sfanta Treime in trei persoane deosebite ca fiinta si straine intre ele, sa faca din ele, asa zicand, niste dumnezei care se lupta intre ei, si sa cazi intr-o greseala opusa celeilalte, asa cum se intampla cu un pom, pe care tragandu-l prea mult ca sa-l indrepti, il strambi in cealalta parte”². Sfintii Trei Ierarhi au fost confruntati cu o tendinta care voia sa salveze unitatea naturii divine, dar minimaliza persoanele, si cu alta tendinta, care tine seama de realitatea persoanelor, dar sfasie unitatea naturii divine. Prima era eroarea lui Sabelie (modalismul), cea de-a doua era eroarea triteista sau politeista. Ambele nu puteau gasi adevarata relatie dintre persoane si natura in cadrul Sfintei Treimi.

Pentru a depasi acest impas care privea una din dogmele centrale ale crestinismului, marii Parinti ai Bisericii au fost obligati sa introduca o adevarata revolutie in domeniul filosofiei antice grecesti. Ei n-au adaptat teologia la filosofie, ci filosofia la teologie, fiindca au transformat conceptul de substanta cu caracter impersonal din filosofia antica in concept de substanta personala la nivelul teologiei trinitare. Iata ce spune Sfantul Vasile cel Mare din acest punct de vedere: “Proprietatile personale contemplate in fiinta diferentiaza comunul prin peceti si forme... Caci aceasta este natura proprietatilor personale (Tata, Fiu, Duh), ca in identitatea fiintei arata deosebirea, iar proprietatile insele opunandu-se deseori intre ele, nu rup unitatea fiintei”³. Cu alte cuvinte, proprietatile personale ale Sfintei Treimi, adica proprietatea de Tata, Fiu si Duh, nu mai sunt privite ca niste forme si peceti ce vin dupa natura divina impersonala, ci ele sunt integrate in natura divina insasi, sunt contemplate in natura, care devine astfel o natura cu caracter personal, o natura drept comuniune. Meritul peren al Sfintilor Trei Ierarhi este acela de-a fi transformat o substanta impersonala statica intr-o substanta a comuniunii cu caracter viu si dinamic. Pentru Sf. Vasile cel Mare, “natura lui Dumnezeu este comuniunea”, comuniunea este o categorie ontologica (ontologie rationala), substanta una coincide cu comuniunea dintre cele trei Persoane. S-a inlocuit astfel conceptul de “natura pura” prin conceptul de “natura-comuniune”⁴ ca temei al iubirii perihoretice dintre Persoanele divine.

La baza comuniunii trinitare, Sfintii Trei Ierarhi au asezat conceptul de persoana pe care l-au dezvoltat in mod original in lumina Revelatiei divine, precizand in mod creator ca persoana nu este o masca exterioara, ci o forma care structureaza natura din interior, conferindu-i atat unicitate, cat si libertate. Prin intermediul conceptului de persoana, care confera fiintei nimbul unicitatii si libertatii, Parintii nostri au eliberat realitatea divina si umana de determinismul gandirii substantiale antice, care isi gasea expresia in destinul implacabil care domina tragedia antica, dupa cum se opune si astazi oricaror ideologii colectiviste, care fac abstractie de libertatea fiintei umane si cauta sa o scufunde in masa anonima (impersonala) a naturii.

Datorita contributiei lor remarcabile Sfintii Trei Ierarhi au reusit sa depaseasca individualismul gandirii antice, fiindca persoanele divine nu mai apar ca niste entitati izolate in sine si legate intre ele doar prin relatie exterioara in sens individualist, ci ca subiecte deschise unele fata de altele prin legaturile interioare ale comuniunii si iubirii reciproce. Subliniind cu precizie ca persoana nu se lasa absorbita in natura divina, ca are caracter de unicitate si de alteritate indisolubila, dar ca ramane in acelasi timp deschisa comuniunii, ca persoana in relatie, marii nostri dascali si luminatori au pus in evidenta circuitul vietii divine dintre persoanele treimice, dintre Tatal si Fiul in Duhul Sfant, care poarta numele de perihoreza si care isi gaseste temei in cuvintele Mantuitorului din noaptea lacrimilor de sange: “Precum tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21). Datorita geniului lor de exceptie Sfintii Trei Ierarhi au adaptat filosofia la Revelatia divina si au transformat invatatura crestina despre Sfanta Treime din teorie in viata si din speculatie in doxologie. Pentru cei trei mari dascali Sfanta Treime inceteaza de a mai fi obiect de speculatie pentru a deveni comuniune personala izvoratoare de viata, lumina si iubire negraita. Cuvantul Sfantului Grigorie de Nazianz constituie o marturie impresionanta din acest punct de vedere: “Din ziua in care am renuntat la cele lumesti, ca sa-mi consacru sufletul contemplarii ceresti, prea luminoase, cand intelepciunea suprema m-a indepartat de cele trecatoare, din acea zi ochii mei au fost orbiti de lumina Treimii a carei stralucire depaseste tot ce poate concepe mintea omului, iar de pe inaltimea tronului slavei Sale, Treimea revarsa peste toti si peste toate razele sale de lumina negraita comuna celor trei. Acesta este izvorul a toate care exista aici jos, separate prin timp de cele de sus. Din ziua aceea am murit fata de lume si lumea a murit fata de mine si astept sa fiu acolo unde este Treimea mea in toata stralucirea splendorii Sale”⁵. Sfintii Trei Ierarhi impresioneaza atat prin finetea gandirii lor, izvorata dintr-o vasta cultura, cat si prin forta daruirii lor, izvorata din credinta si dragoste arzatoare fata de Dumnezeu.

In lumina celor aratate anterior, teologia trinitara a dascalilor nostri este de mare actualitate sub doua aspecte. Mai intai, din momentul in care cei trei luminatori ai Ortodoxiei au integrat diversitatea personala a Sfintei Treimi in unitatea naturii divine, intelegand Treimea ca Taina a iubirii supreme dintre Persoanele divine, ei au depasit oscilatia dintre o unitate de timp dictatorial si alta de tip sectar, punand bazele unitatii sobornicesti a Bisericii, de tip sinodal sau conciliar. In cadrul acestei unitati sobornicesti, organismul si madularul, partea si intregul se gasesc intr-o relatie interna dinamica ce face ca lucrarea unuia sa se rasfranga asupra tuturor. Sau, cum spune Sf. Ioan Gura de Aur: “Egalitatea in cinstire a madularelor se datoreaza faptului ca cele mai mici iau parte la indeplinirea lucrarilor mai mari, caci valoarea unitara a lucrului comun se raspandeste ca un nimb peste toate madularele care iau parte la indeplinirea lui. Caci cele mai mici nu indeplinesc lucruri mici, ci, lipsind ele, se pagubesc si cele mari”⁶. Dupa modelul Treimii mai presus de fire in care persoanele divine exista una prin alta, unitatea si diversitatea madularelor ce alcatuiesc trupul lui Hristos se afirma reciproc spre cresterea tuturor si a fiecaruia in parte. Aceasta unitate soborniceasca, cu temeiul ei ultim in Sfanta Treime si in comuniunea euharistica, a stat la baza comuniunii dintre Biserica apuseana si Biserica rasariteana timp de un mileniu si doar redescoperirea ei va permite miscarii ecumenice sa progreseze pe calea unitatii. Sfintii Trei Ierarhi ne-au invatat sa cautam modul unitatii Bisericii la Dumnezeu, si nu la oameni.

In al doilea rand, datorita caracterului ei profund personal si iubitor, Sfanta Treime nu mai ramane inchisa in transcendent, ci coboara dinamic in intampinarea omului credincios pentru a-l inalta la asemanarea cu Dumnezeu in Hristos. De la Tatal prin Fiul in Duhul Sfant, Dumnezeu coboara catre om si Biserica, pentru ca omul in Duhul Sfant prin Fiul la Tatal sa devina partas comuniunii mai presus de fire a Sfintei Treimi. Liturghiile Sf. Ioan Gura de Aur si Sf. Vasile cel Mare vorbesc de Duhul Sfant care se coboara peste preot, peste daruri si peste tot poporul, dar si de credinciosii care se inalta catre Dumnezeu graind: “Am vazut lumina cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne”. Or, aceasta inaltare a omului catre Dumnezeu, atragerea lui in comuniunea trinitara datorita coborarii lui Dumnezeu catre om produce in adancul fiintei umane credincioase, prin jertfa lui Hristos si stralucirea luminii mai presus de fire, umanizarea omului, deschiderea lui fata de Dumnezeu si de semeni, sau, cu alte cuvinte, devine om de omenie. In aceasta rezida importanta majora a unei conceptii trinitare cu caracter profund personal si traire care duce la transfigurarea si umanizarea omului.

In opozitie cu ideologiile care aseaza omul deasupra naturii in sens individualist, sau natura deasupra omului in sens colectivist, diferit de orice ideologie egalitarista sau populista, teologia ortodoxa pune accentul pe persoana si pe relatia dintre persoane dupa chipul Treimii mai presus de fire. Omul de omenie se ridica peste egoismul individualist care nu vrea sa stie decat de propriile interese si ramane deschis fata de semenul sau, intinzandu-i o mana de ajutor cand are nevoie de ea. Omenia reprezinta modul specific al spiritualitatii romanesti de a trai comuniunea trinitara la nivelul relatiilor interumane.

Singurul model spre care poate tinde societatea din punct de vedere crestin este cel care isi are temeiul lui in Sfanta Treime si Biserica, adica comuniunea. Acest model ia in considerare atat drepturile personale ale omului, ca libertatea si proprietatea, dar si datoriile sociale ale omului cum ar fi responsabilitatea sau omenia, ca un corectiv la legea profitului specifica economiei de piata. Comuniunea si omenia reprezinta suportul spiritual al ordinii sociale intemeiate pe democratie. Daca in evul mediu se putea vorbi de un Dumnezeu, de un episcop (de Roma) si de un imparat, astazi, din punct de vedere ortodox putem vorbi de Sfanta Treime ca expresie a comuniunii supreme, de sobornicitate ca expresie a structurii sinodale a Bisericii si de democratie ca structura sociala. Structura soborniceasca sau sinodala a Bisericii, cu temeiul ei in Sfanta Treime, constituie suportul spiritual al unei societati bazate pe democratie.

Suntem cu totii de acord ca Romania are nevoie de tehnologia Occidentului pentru a intra in Europa, dar credem ca si Occidentul are nevoie de spiritualitate si omenie, ca antidot impotriva tehnicizarii masive. In aceste conditii ne intrebam daca Europa isi va mai permite sa paraseasca Dacia pentru a doua oara in zilele noastre? “Facand parte spiritualiceste si trupeste din Europa, spunea Mircea Eliade, nu vom putea fi sacrificati fara ca sacrificiul acesta sa nu primejduiasca insasi existenta si integritatea Europei. De raspunsul care va fi dat istoriei acestei probleme, nu depinde numai supravietuirea noastra ca neam, ci si supravietuirea Occidentului”. Teologia trinitara a Sfintilor Ierarhi ne ajuta sa dam o noua stralucire spiritualitatii noastre romanesti de care avem atata nevoie astazi ca sa putem deveni oameni de omenie, sa depasim ura si violenta si sa aducem contributia noastra la faurirea unei Europe noi intr-o epoca confruntata de secularizare si tehnicizare. Fie ca este vorba de spiritualitate, fie ca este vorba de ecumenism sau societate, Sfintii Trei Ierarhi au propus un program crestin al carui nume depaseste orice nume si se numeste: Treime.