SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL DESPRE PARINTII SI FRATII SAI

Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Inainte de a aborda acest subiect, fie-mi ingaduit sa fac o scurta marturisire explicativa personala.

Cu multi ani in urma, cand eram student in anul doi la Institutul teologic din Bucuresti, marele profesor Pr. Ioan G. Coman mi-a fixat ca lucrare de seminar la Patrologie Sfantul Grigorie de Nazianz ca autobiograf. Subiectul mi-a placut si l-am lucrat "cu pasiune si cu multa intelegere pentru personalitatea complexa a marelui Parinte capadocian", cum se exprima exigentul profesor in referatul scris pe lucrare, pe care mi-a apreciat-o cu nota maxima, facandu-mi si recomandarea - tot scrisa - "sa fie transformata in teza de licenta" ... De atunci, Sfantul Grigorie de Nazianz a devenit - daca imi este ingaduita aceasta optiune preferentiala fata de Sfintii Parinti - teologul meu, calauza mea spirituala, mentorul meu in preocuparile si stradaniile mele intelectual-teologice.

Randurile de mai jos izvorasc, asadar, din aceasta afectiune si preferinta si ele se constituie intr-o continuare si amplificare cu noi laturi a biografiei Sfantului Griogorie Teologul, acest "campion al Ortodoxiei", cum il numea, plin de entuziasm, neintrecutul meu dascal de Patrologie, la orele sale de curs, si caruia el insusi ii inchinase pana atunci si avea sa-i inchine in continuare, pana in clipa incetarii sale din viata, in 1984, alte valoroase studii.

Pe linia preocuparilor mele gregoriene - daca ma pot exprima asa -, acest eseu se adauga lucrarii de seminar mentionata mai sus, pastrata in manuscris, precum si celor doua alocutiuni festive: Opera teologica a Sfantului Grigorie de Nazianz si ecoul ei asupra contemporanilor si posteritatii si Sinteza teologica gregoriana, publicate in revista "Glasul Bisericii".

In scrisul sau, dens si variat si de aleasa expresie literar-stilistica, Sfantul Grigorie de Nazianz s-a manifestat ca un talentat manuitor al condeiului. In multe din paginile scrisului sau, indeosebi in cele cu caracter autobiografic, vorbind despre sine personal, vorbeste si despre parintii si fratii sai, despre prieteni si cunoscuti, - aceste pagini constituindu-se in pretioase surse si documente monografice, la care se apeleaza, axiomatic, ori de cate ori este vorba de a prezenta epoca, viata, activitatea si personalitatea marelui Teolog.

Sfantul Grigorie de Nazianz se tragea dintr-o familie instarita, alcatuita din cinci persoane: Sf. Grigorie - zis "cel batran", tatal; Sfanta Nona, mama; Sfantul Grigorie zis "cel tanar", fiul cel mare, ce avea sa fie numit "Teologul"; Gorgonia, sora si Cezar frate mai mic.

Din capul locului, trebuie sa facem doua precizari; in primul rand, pana in prima jumatate a veacului IV, cand, la sinodul I ecumenic de la Niceea (325) se reglementeaza noua lor situatie canonica, episcopii puteau sa-si aiba familie proprie intemeiata prin casatorie binecuvantata de Biserica; in al doilea rand, de observat ca trei dintre membrii familiei din care facea parte Sfantul Grigorie Teologul s-au invrednicit de calitatea de sfinti.

Sfantul Grigorie "cel batran" s-a nascut, probabil, pe la anul 279 din parinti necrestini si va ramane in aceasta stare pana prin jurul anului 325 cand, la staruintele sotiei sale care era crestina, primeste botezul dupa ce trecuse prin fazele de catehumen si de neofit. De acum incolo, viata Sfantului Grigorie-tatal, ne incredinteaza fiul sau, a fost "dominata de virtuti" si a fost "inflorita" de duhul preotiei crestine. Era un pastor vrednic, "o parada a pastorilor". In admiratia lui pentru tatal sau, Sfantul Grigorie Teologul spune ca odata cu iesirea din apa botezului a parintelui sau, chipul acestuia era aureolat de "lumina energiilor Divine".

In anul 334, Grigorie-tatal primeste hirotonia in episcop. Constient de marea misiune a treptei ierarhice in care fusese consacrat, acesta vedea in pastorul de suflete chipul lui Dumnezeu, si, pentru a fi un "vestitor divin si un colaborator al lui Dumnezeu, isi dadea seama ca el trebuie sa aiba o viata cat mai induhovnicita. Anticipand pe Sfantul Vasile, pe fiul sau Grigorie si pe Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Grigorie-batranul vedea in preotie o "slujire cereasca si nu pamanteasca". Pastoria sa, care a avut loc in vremuri vitrege - suntem in epoca marilor erezii antitrinitare patriciene - a fost in general pe linie ortodoxa, cu o singura exceptie cand - indus in eroare sau de frica - a semnat o formula de credinta semiariana, in spiritul sinodului de la Rimini din anul 363 - ceea ce a dus la indepartarea comunitatii din Arianz, unde pastorea ca episcop, de conducatorul ei bisericesc. Cu ajutorul fiului sau cel mare, lucrurile se impaca, atitudinea pastoritilor fata de pastorul lor intra pe fagasul normal, iar batranul Grigorie pastoreste in buna armonie si cu vrednicie ca episcop inca multa vreme. Avea sa traiasca aproape o suta de ani.

Facand odata o scurta incursiune in viata si activitatea de pastor de suflete a tatalui sau, Sfantul Grigorie Teologul facea urmatoarea analogie: "(…) pe tata l-am putea asemana unui maslin salbatic schimbat prin altoire in chip desavarsit dintr-un maslin roditor (…); atat de bine s-a patruns in rodnicia maslinului cel bun, incat i-au fost incredintate pentru altoi si i s-au dat pentru cultivarea sufletului sufletele altora…. Ajuns la treapta cea mai inalta de pastor a fost socotit vrednic sa se apropie de Dumnezeu si sa imparta cuvantul dumnezeiesc celor ce se tineau departe de credinta noastra" - aluzie la crestinarea acestuia si la vrednicia pastoririi sale ca preot si ca episcop peste obstea credinciosilor crestini din Arianz. Apoi, continua cu aceasta caracterizare: "Bland, fara manie, cu infatisare senina, cu suflet inflacarat, bogat in ceea ce apare privirii, dar mai bogat in comori launtrice"… Cu alta ocazie, Sfantul Grigorie de Nazianz scoate in evidenta pietatea ca trasatura statornica a firii tatalui sau, virtute inteleasa de aceasta ca o puternica si nezdruncinata credinta si iubire fata de Dumnezeu - virtute proprie, de altfel, si mamei sale: "Din multele si marile calitati care fac renumele acestor parinti, una - spune Sfantul Grigorie Teologul - este cea care mi se pare mai insemnata si-i caracterizeaza mai bine: pietatea. Da! Vorbesc de acesti oameni venerabili, cu parul alb, deopotriva de demni de respect pentru virtutea lor, cat si pentru batranetile lor".

Cu prilejul mortii tatalui sau, Sfantul Grigorie Teologul, relevand alta trasatura a parintelui raposat, anume milostenia, se intreaba retoric: "Cine a avut fata de sarac - cea mai dezmostenita parte a neamului omenesc si totusi egala oamenilor - mai multa mila si mai multa darnicie ca el?"

Despre Sfanta Nona, mama sa, Sfantul Grigorie are cuvinte admirabile, de calda afectiune si pretuire filiala; o adora. De ea s-a simtit nespus de mult atasta, iar aceasta a exercitat asupra fiului sau mai mare, ca, de altfel, si asupra celorlalti doi copii ai ei, o puternica si binefacatoare influenta, un val adesea "providential", cum il apreciaza fiul sau.

Puternicul atasament al Sfantului Grigorie fata de mama sa nu se explica doar "prin instinctul natural al iubirii filiale", ci si prin profilul ei "putin comun"… Chipul ei moral de inalta tinuta, impodobit cu pietate, este un "imn adresat Creatorului". Frumusetea caracterului ei trezeste atata admiratie fiului, incat acesta o socoteste "incoronarea virtutilor feminine". "Daca tata - spune Sfantul Grigorie conturand profilul sufletesc al mamei sale - era podoaba barbatilor, mama era podoaba femeilor. Si nu numai o podoaba, ci si model de virtute. Mama, sotie a unui asemenea om si de o pretuire egala, era din parinti evlaviosi, ea insasi o evlavioasa. Femeie ca trup, ea intrecea in caracter pe orice barbat. Despre amandoi se vorbea deopotriva de bine - ca de o linie nezdruncinata a vietii… Era obisnuita sa ascunda marile ei insusiri, pe care toti le vedeau. Aceasta, pentru ca sa-si faca glorie din lucruri care nu se vedeau. Teama de Dumnezeu, acest mare Invatator, era calauza ei… Pentru ea, Hristos era o persoana vie cu care intretinea convorbiri".

Tot pe aceeasi linie de aprecieri a virtuoasei sale mame, Sfantul Grigorie spunea: "Unele femei sunt celebre prin lucruri casnice, altele prin daruri deosebite si intelepciune, altele prin faptele pietatii sau prin durerile trupului, prin lacrimi, rugaciuni si prin mana deschisa saracilor. Nona, mama mea, decat toate a fost mai minunata".

Casatorita cu un pagan, pe care l-a convertit dupa aceea la evanghelia Domnului Hristos, viata conjugala a ei era de aceeasi curatie sufleteasca si de aceeasi demnitate, necunoscand compromisuri sau devieri. Armonia dintre cei doi soti era asa de perfecta, incat Sfantul Grigorie spunea ca "nimeni nu era mai fericit" decat tatal sau, ca familia lor, "unea desavarsirea calitatilor barbatesti si feminine". Rugaciunea era ratiunea de a fi a Sfintei Nona. Din rugaciuni ea isi facea datorie si podoaba si de rugaciune se leaga lucrarile ei. Venirea pe lumea a Sfantului Grigorie este rodul staruitoarelor si ferbintilor ei rugaciuni: "Si pentru ca Dumnezeu nu putea sa nesocoteasca dorinta inimii sale - spune fiul sau - in dar i-l dadu (Dumnezeu) pe cel pe care ea dorea mult sa-l primeasca". Rugaciunii ii tineau trena, "modestia, postul si milostenia".

Sfarsitul pamantesc al mamei sale il evoca Sfantul Grigorie intr-un epitaf de o "miscatoare duiosie" si de o "frumusete impunatoare" : "Intr-o zi, spune acesta, pe cand Nona se ruga, Dumnezeu ii zise: "Vino!" Si, bucuroasa, isi parasi trupul, parand a spune: "Hristoase, Imparatul meu, ajuta-ma!"

Despre Gorgonia, sora sa, si despre Cezar (Chesane), fratele sau mai mic, aflam relatari biografice mai cu seama din necrologurile inchinate de Sfantul Grigorie acestora.

Pentru fratele sau mai mare, Gorgonia era "sinteza prin excelenta a celor mai frumoase calitati omenesti". Ea era o "arca plina de harnicie, de pudoare si de intelepciune; era realizatoarea celor mai inalte virtualitati ale faptuirii si destinului nostru, intrecand prin frumusetea putin comuna a sufletului sau majoritatea femeilor".

Nascuta din oraselul Arianz, ca si fratii sai, viata Gorgoniei a fost scurta. A trait intre anii 336-373. O viata caracterizeaza printr-o "inalta tinuta morala si o puternica credinta in Dumnezeu", astfel incat, pe pamant, patria Gorgoniei - spune Sfantul Grigorie - "era Ierusalimul de sus, nu cetatea vazuta cu ochii trupului, ci aceea vazuta cu ochii mintii, ai sufletului, cetate in care suntem insine cetateni si catre care ne silim".

La vremea potrivita, Gorgonia se casatoreste, ca si maica-sa, tot cu un pagan, pe care - ca si aceasta - il converteste la invatatura evanghelica a Domnului Iisus Hristos. In casa celor doi soti, apar copiii. "Lucrul cel mai frumos si mai nobil, spune Sfantul Grigorie despre toate acestea, a fost ca ea si-a atras si sotul in preocuparile sale, facandu-si-l nu stapan absurd, ci un bun si impreuna-slujitor. Nu numai atat, dar insusi rodul trupului ei, copiii (…) i-a facut rod al duhului, afierosind lui Dumnezeu (…) intreaga lor casa, ca pe un singur suflet. Ea si-a facut din casatorie un monument de lauda, prin felul frumos si gratia in care a trait-o".

Gorgonia era si o femeie cu "predispozitii intelectuale" cultivate in casa sa cu oarecare traditii carturaresti a parintilor sai: "citea si explica Sfanta Scriptura si era neintrecuta in cantarea Psalmilor".

Ca femeie, si mai cu seama ca femeie frumoasa si cu stare materiala imbelsugata, ar fi putut sa fie roaba luxului, a podoabelor exterioare cele mai scumpe. Dar ea le dispretuia pe toate acestea. Daca "cunostea atatea si atatea podoabe exterioare de ale femeilor, nu cunostea - spune fratele ei - nici una mai pretioasa decat caracterul si decat stralucirea ei interioara. O singura roseata ii placea: aceea a pudorii, o singura albeata: aceea a cumpatarii; sulemeneala, dresurile (….) le lasa pe seama celor de la raspantii si pe seama tuturor acelora de care pe drept cuvant se cuvine sa rosesti". Podoaba cea mai de pret a ei era virtutea; virtutea sub toate formele si manifestarile ei, la gradul superlativ.

Potrivit obiceiului si scrupulozitatii morale, simtindu-se niciodata indeajuns de pregatita pentru a se apropia de luminoasa baie a Sfantului Botez, Gorgonia a primit aceasta Sfanta Taina tarziu, cu catva timp inainte de a-si incheia rosturile vietii ei aici pe pamant. Spre sfarsitul vietii, ea fusese lovita de o paralizie imobilizanta.

Clipa despartirii de aceasta viata n-a inspaimantat-o; teama de necunoscut nu avea. Era constienta ca se duce… Dadea sfaturi celor apropiati; le vorbea mai ales despre viata vesnica, clipa mortii facand-o invingatoare, nu o invinsa.

In accente de lirism elegiac si vizionar in acelasi timp, sfantul Grigorie vorbind de clipele trecerii la Domnul a surorii sale, spune ca "in armonia corurilor ingeresti, contempland splendorile divine" de care dorise "sa se desfete", aceasta ar fi rostit ca ultime cuvinte: "In pacea Ta, Doamne, vreau sa dorm si sa ma odihnesc!".

Necrologul inchinat fratelui sau mai mic Cezar de catre Sfantul Grigorie este - schimbam continutul normal, obisnuit al acestei notiuni, care implica durere si lacrimi - mai de graba un "veritabil imn adresat cumpatarii, puterii de munca si intelepciunii", toate caracterizand persoana celui mai tanar membru al acestei deosebite familii crestine.

Cezar, spune fratele sau mai mare, era tipul tanarului mistuit de dorinta de a cunoaste si de a sti totul, de a explora taine, de a dezlega enigme si, spre deosebire de sine, fratele sau mai mic avea destule inclinatii realiste practice, studiind in special geometria, logica, gramatica, retorica si medicina. Facuse stralucite studii la Alexandria in Egipt. Respingand lucrul infaptuit pe jumatate si mediocritatile, Cezar studia temeinic si nu unilateral, ci in ansamblu, global, aprofundand toate disciplinele. Despre capacitatea si posibilitatile intelectuale exceptionale, despre perseverenta cu care Cezar studia, Sfantul Grigorie spune: "Cine a fost mai cunoscut decat el pentru intelepciunea sa si mai ilustru decat el pentru inteligenta sa in tot orasul? Ce stiinta i-a ramas necercetata sau pe care n-a aprofundat-o asa cum altul nu reuseste macar sa studieze numai una? Nu vorbesc de cei de seama lui sau de aceeasi varsta cu el, ci de cei mai mari si mai vechi in studii. Ca el manuia stiintele cu aceeasi pricepere ca pe una singura si pe fiecare in parte"… Cu aceste calitati intelectuale deosebite, cu puterea sa de munca uriasa, daca ar fi trait mai mult, Cezar ar fi putut sa devina un "stralucit savant" pentru timpul sau, ne asigura admirativ fratele sau mai mare.

Ca student, Cezar a avut o comportare morala exemplara, cultivand si el, ca si fratele sau, o prietenie calda, cu care inconjura pe toti care corespundeau vederilor sale, caci "in alegerea prietenilor era condus de un criteriu propriu: nu privea si nu-l interesau atat blazoanele sociale sau puterea de munca, pentru ca nu oricine era in stare sa-i semene in aceasta privinta lui, ci starea morala, masura virtutii".

Reintorcandu-se de la studii din Alexandria, unde se specializase indeosebi in medicina, Cezar a ajuns pentru scurt timp medic imperial. Pentru ca voia sa staruie in credinta si tanjea dupa atmosfera religioasa din casa parintilor sai, "dintre multele si marile titluri pe care le purta, cel care avea mai mult pret in ochii lui era acela de a fi crestin si de a purta acest nume". Din pricina numelui si calitatilor sale de crestin, care pentru el era supremul titlu, Cezar avea sa intampine surprize neplacute, pline de necazuri, mergand pana acolo incat - nelasandu-se convins si induplecat de Iulian, imparatul apostat din acea vreme, care-l ademenea cu fel de fel de promisiuni ispititoare sa imbratiseze paganismul - va trebui sa ia calea exilului, fie si pentru numai catva timp. Caci, intr-adevar, dupa moartea imparatului apostat, in 363, Cezar se intoarce printre demnitarii curtii, ca subaltern foarte apreciat al marelui imparat crestin ortodox, Jovian.

Subliniind credinta puternica si viata morala curata ale fratelui sau, Sfantul Grigorie Teologul ne relateaza un fapt deosebit, cu insusire si valoare de minune, intamplat cu Cezar. Pe cand acesta era intr-o misiune oficiala in Bitinia, un puternic cutremur distruge orasul Niceea. Printre putinii supravietuitori prinsi intre daramaturi se gasea si Cezar, care scapase teafar "numai gratie rugaciunilor sale fierbinti si mainii ocrotitoare a lui Dumnezeu" si nu "unei simple intamplari", tine sa ne asigure fratele sau.

Vorbind despre felul in care fratele sau intelegea sa slujeasca omul practicand medicina, Sfantul Grigorie spune ca "Cezar vedea in medicina o misiune", de aceea "oferea gratuit serviciile sale; era un doctor fara de arginti". Aceasta, pentru ca era convins ca "slujind aproapelui, il slujea pe Hristos". Frumos apostolat stiintific si umanitar!

Ca toti din familia sa, si Cezar primise botezul crestin catre sfarsitul vietii, dupa un indelungat si rodnic stagiu de catehumen.

Am infatisat in eseul nostru cateva aprecieri, opinii si caracterizari facute de Sfantul Grigorie Teologul despre parintii si fratii sai. Cum este, intr-un fel, firesc, acestea poarta pecetea unor confesiuni cu multa incarcatura afectiva si subiectiva, invesmantate insa cu haina unei superlative exprimari, ceea ce, la prima impresie ar putea sa eclipseze mult adevarul si credibilitatea lor.

Coborand insa atat cat este necesar stacheta aprecierilor superlative ale Sfantului Grigorie Teologul la adresa parintilor si fratilor sai, aprecieri explicabile din punct de vedere al stranselor raporturi filiale si fraterne, caracterizate printr-o puternica pretuire si iubire reciproca, avem toate motivele sa credem ca nu gresim afirmand ca relatarile despre familia din care se tragea Sfantul Grigorie Teologul sunt reale si autentice.

Astfel, putem spune fara rezerva ca familia din care facea parte Marele Teolog a fost o familie crestina model; un stralucit exemplu de urmat, atat pentru crestinii cat si pentru paganii din vremea sa; un stralucit exemplu de imitat si pentru lumea noastra moderna de astazi. Asadar, un exemplu cu folos si valoare permanenta. Fidelitatea conjugala intre soti, copii crescuti intr-o ambianta de credinta, evlavie si puritatea morala crestina; respect si dragoste sincera, atmosfera de munca staruitoare si cinstita, in care sa se urmareasca si infaptuiasca totdeauna lucrul bun, bine placut lui Dumnezeu - toate acestea, asa cum arata Sfantul Grigorie Teologul, sunt virtuti, sunt coordonate care ar trebui sa caracterizeze si pe care ar trebui sa mearga orice familie crestina de azi si dintotdeauna.

1. J. P. Mygne, Patrologiae cursus completus, series greaca, vol. 35, 37, 38, (unde sunt cuprinse: cuvantari, poeme, necrologuri, epitafe, unele continand referinte despre parintii si fratii Sf. Grigorie de Nazianz).
2. L'abbe A. Benoit, Saint Gregoire de Nazianze, Marseille, 1876.
3. L'abbe Louis Montaut, Revue critique de quelques questions historiques se rapportent a Saint Gregoire de Nazianze et a son temps, Paris.
4. Pr. prof. Ioan G. Coman, Vocatia si pregatirea pentru preotie, in "St. teol", nr. 5-6/1954.
5. Idem, Doua femei de elita din epoca de aur a patristicii: Gorgonia si Macrina, Bucuresti, 1941.
6. Mag. Const. I. Cornitescu, Sfantul Grigorie de Nazianz despre familia sa, in "St. teol." nr. 5-6/1964.
7. P. Papadopol, Elogiul funebru al lui Cezar, trad. rom. Rm. Valcea, 1939.