NASTEREA BISERCII

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

La inaltarea Mantuitorului la ceruri, credinciosii Lui formau doua grupuri: unul la Ierusalim, in numar de 120 (Fapte 1, 15), si altul in Galileea, peste 500 (I Cor. 15), cu totii asteptind <<sa fie botezati cu Duhul Sfant>> (Fapte 1, 5).

La Ierusalim, Apostolii s-au suit impreuna cu Fecioara Maria in incaperea de sus, unde se adunau de obicei, si au completat numarul lor, alegand prin sorti, in locul lui Iuda Iscarioteanul, pe Matia, unul dintre credinciosii care urmarisera tot timpul cuvantul si activitatea Mantuitorului (Fapte 1, 26).

La originea Bisericii crestine, infiintata de Sfintii Apostoli dupa invatatura si puterea Mantuitorului, sta un fapt extraordinar: pogorirea Sfintului Duh asupra lor. Dupa zece zile de la inaltarea Mantuitorului la ceruri, la sarbatoarea Cincizecimii, Apostolii se aflau cu totii impreuna in acelasi loc si asupra lor s-a pogorit puterea Duhului Sfant in forma de <<limbi ca de foc, care au sezut pe fiecare dintre ei>> (Fapte 2, 3) si le-a daruit puteri si haruri supranaturale pentru indeplinirea misiunii lor dumnezeiesti in lume. <<Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai>> (Fapte 2,4).

In urma acestui eveniment extraordinar, Sfantul Apostol Petru, plin de curaj si indrazneala, a tinut multimii de iudei si de prozeliti, adunati cu ocazia praznicului Cincizecimii la Ierusalim, o cuvantare inflacarata, in care avem un tip de predica apostolica. El le-a binevestit ca Isus Nazarineanul, cunoscut de ei prin puterile, minunile si semnele pe care le-a facut Dumnezeu prin El, pe care ei L-au omorat, a inviat, s-a inaltat la ceruri si a implinit fagaduinta primita de la Tatal de a revarsa asupra lor Duhul Sfant (Fapte 2, 22-33).

Prin Isus Hristos s-au implinit profetiile mesianice. Pe acesta, Dumnezeu L-a facut <<Domn si Hristos>> (Fapte 2, 36). Iar ei, auzind acestea, <<patrunsi la inima>>, s-au pocait de pacatele lor si au primit botezul in ziua aceea <<ca la trei mii de suflete>> (Fapte 2, 37 si 4, 31).

Astfel a luat fiinta, la Ierusalim, prima comunitate crestina constituita din iudei si prozeliti din Palestina si din imprastiere. Iar ei <<staruiau in invatatura Apostolilor si in comuniune, in frangerea piinii si in rugaciuni>> (Fapte 2, 42).

Acesti primi crestini continuau sa mearga la templu, pentru rugaciune, dar constituiau o comunitate proprie, avand un cult special, frangerea piinii in casa (Fapte 2, 46).

Un suflu de pietate si de curata dragoste frateasca unea pe toti credinciosii, caci toti <<staruiau intr-un cuget... si intru curatia inimii>> (Fapte 2, 46).

Credinciosii primei comunitati crestine au reusit sa realizeze benevol si partial comunitatea bunurilor. Caci <<aveau toate in comun>>, iar cei care aveau bunuri si averi le vindeau si <<le imparteau tuturor, dupa cum avea fiecare nevoie>> (Fapte 2, 44-45; 4, 35).

Levitul Iosif din Cipru, numit de Apostoli Barnaba (fiul mangaierii), unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai lor, si-a vandut tarina din Cipru, iar banii i-a pus la picioarele Apostolilor.

In viata admirabila a primei comunitati crestine, se descopera curand si prima umbra. Sotii Anania si Safira, voind sa faca opera de caritate crestina, dupa ce au oprit pentru ei o parte din pretul unei tarine vandute in folosul comunitatii, au spus Apostolilor ca l-au adus intreg. Ei mintisera <<Duhului Sfant>> si au fost pedepsiti indata, pe loc, cu moarte, ceea ce a impresionat profund pe cei de fata (Fapte 5, 1-11).

Apostolii predicau indeosebi la templu, iar cuvantul lor era intarit prin minunile pe care le faceau. Numarul crestinilor sporea zilnic. Vindecarea unui olog din nastere la Poarta Frumoasa a templului (Fapte 3, 2-8) a marit interesul poporului pentru predica lor. Succesul Apostolilor a trezit insa nelinistea conducatorilor iudei <<maniindu-se ca ei invata poporul si vestesc intru Isus invierea din morti>> (Fapte 4,2). In curand, numarul credinciosilor a sporit la cinci mii (Fapte 4, 4).

Apostolii sunt arestati, adusi inaintea Sinedriului si cercetati cu privire la puterea lor si a celui in numele caruia ei predicau si faceau minuni. Petru, plin de Duhul Sfint, a raspuns ca Apostolii vorbesc si savarsesc toate in numele lui Isus Hristos Nazarineanul, pe Care iudeii L-au rastignit, dar Dumnezeu L-a inviat din morti (Fapte 4, 10-12).

Apostolii continua sa predice, savarsind vindecari si minuni. Ei sunt arestati din nou, dar sunt eliberati in mod minunat din inchisoare si mergand propovaduiesc la templu din nou. Adusi din nou in fata Sinedriului, ei sunt mustrati cu mare asprime si amenintati cu moartea. Interventia invatatului si inteleptului rabin Gamaliel le scapa viata, spunand sinedristilor: <<Feriti-va de oamenii acestia si lasati-i; caci daca aceasta hotarare sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; iar daca este de la Dumnezeu, nu veti putea sa-i nimiciti, ca nu cumva sa va aflati si luptatori impotriva lui Dumnezeu>> (Fapte 4, 38-39).

Cresterea numarului credinciosilor a creat unele greutati in viata primei comunitati crestine. Iudeii elenisti se plang Apostolilor ca vaduvele lor sunt trecute cu vederea la impartirea ajutoarelor. La propunerea Apostolilor s-au ales sapte barbati <<plini de Duhul Sfant si de intelepciune>>, care sa supravegheze si sa asigure buna randuiala la mesele comune, numiti diaconi. Primul dintre diaconi purta numele de Stefan, <<barbat plin de credinta si de Duh Sfant>> (Fapte 6, 5). Ceilalti sase erau; Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae. Apostolii s-au rugat pentru ei si si-au pus asupra lor mainile (Fapte 6, 2-6). Ei serveau nu numai la mese, ci formau o treapta ierarhica, fiind hirotoniti prin punerea mainilor si rugaciune. Aveau libertatea sa predice si sa boteze. Diaconii sunt primii slujitori hirotoniti de Apostoli. Mai tirziu, Apostolii au hirotonit pe episcopi si preoti.

Primul dintre diaconi, Stefan, vorbind iudeilor cu mult curaj despre noua credinta, si-a atras ura si minia unor iudei din diaspora (elenisti). Ei l-au acuzat de blasfemie contra lui Dumnezeu si de calcare a Legii lui Moisi si l-au dus spre judecata in fata Sinedriului. In Sinedriu, Stefan tine o lunga cuvantare in care face o scurta istorie a poporului iudeu, scotand din profeti si din evenimentele Vechiului Testament ca Isus Hristos este Mesia cel prezis de ei si ca iudeii sunt raspunzatori de uciderea Lui. Indata, Stefan a fost scos afara din cetate si ucis cu pietre. Un tanar zelos, Saul, ucenicul rabinului Gamaliei, care mai tarziu va deveni Apostolul Pavel, pazea hainele ucigasilor, bucurandu-se de uciderea diaconului Stefan (Fapte 7). Sfantul Stefan este primul martir al Bisericii crestine, iar uciderea lui marcheaza primul conflict doctrinar dintre crestinism si iudaism.

Dupa uciderea diaconului Stefan, prigonirea crestinilor s-a intins asupra intregii comunitati. Saul, indeosebi, prigoneste pe crestini, urmarindu-i prin case, tarand barbati si femei la inchisoare. Din cauza aceasta, numerosi credinciosi, afara de Apostoli, au parasit Ierusalimul si s-au imprastiat prin tinuturile Iudeii si Samariei (Fapte 8, 1-3).

O comunitate crestina insemnata s-a format printre iudei si prozeliti la Damasc in Siria.

Alti credinciosi ajung in Samaria, in Fenicia, la Antiohia in Siria, si in insula Cipru.

In Samaria, cei imprastiati strabat tara si binevestesc cuvantul Domnului. Diaconul Filip predica si boteaza intr-o cetate a Samariei. Un anume mag, Simon, care se socotea pe sine <<puterea lui Dumnezeu, numita cea mare>> (Fapte 8, 10) a crezut si el si a primit botezul. Apostolii din Ierusalim, auzind ca Samaria a primit cuvintul lui Dumnezeu, au trimis la cei botezati acolo pe Petru si Ioan ca sa-si puna mainile peste ei si sa primeasca Duhul Sfant. Simon Magu, vazand ca prin punerea mainilor Apostolilor se da Duh Sfant, a cerut sa cumpere puterea Duhului Sfant pe bani, fapt pentru care a fost certat aspru de Apostolul Petru (Fapte 8, 14-24). De la numele lui Simon Magul, cumpararea celor sfinte pe bani se numeste simonie. Simon Magul e cunoscut apoi ca eretic.

Un alt episod interesant s-a petrecut in sudul Iudeei. Diaconul Filip intalneste pe drumul care ducea de la Ierusalim la Gaza un prozelit famen, mare dregator al reginei Candachia a Etiopiei. Prozelitul citea din profetul Isaia, dar nu intelegea la cine se refera profetia lui. Filip intra indata in vorba cu el si-l incredinta ca in Isus Hristos se implineste profetia lui Isaia. Famenul se converti la noua credinta, marturisind ca <<Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu>> si primi imediat botezul. Astfel el s-a intors crestin in Etiopia, binevestind pe Hristos in tara care se afla dincolo de granita cea mai sudica a Imperiului roman.

Botezul sutasului Corneliu. Propoveduirea crestina a avut succes si printre iudeii si prozelitii din Cezareea Palestinei, capitala politica a tarii, ridicata de regele Irod cel Mare (39 i.d.Hr. - 4.d.Hr.), unde se afla resedinta procuratorului si a garnizoanei romane.

Un ofiter roman, Corneliu, centurion in cohorta Italica, era prozelit <<cucernic si temator de Dumnezeu cu toata casa lui>> (Fapte 10,2), care facea rugaciuni si savarsea multe fapte bune. El dorea sa primeasca botezul si, afland ca Apostolul Petru se afla la Iope, trimise doi slujitori si un ostas cucernic sa-l cheme la Cezareea. O problema grea se punea Apostolului Petru. El trebuia sa boteze un strain si sta la indoiala, dar, in urma unei viziuni, a mers la Cezareea si a botezt pe sutasul Corneliu cu toata casa lui (Fapte 10).

La Ierusalim, Petru a trebuit apoi sa explice inaintea Apostolilor fapta sa, linistind si bucurand pe crestinii dintre iudei, care slaveau pe Dumnezeu pentru ca <<si paganilor le-a dat Dumnezeu pocainta spre viata>> (Fapte 11, 1-18).

Prin botezul sutasului roman Corneliu si al familiei sale, se castiga un principiu foarte important: primirea neamurilor in Biserica, adica a credinciosilor celorlalte religii, direct, prin botezul crestin, fara circumciziunea mozaica. Prin acest fapt, s-a afirmat principiul universalitatii crestinismului.

La Antiohia, capitala Siriei, perla Orientului, resedinta imperiala, cel mai mare oras al Imperiului roman dupa Roma si Alexandria, au predicat crestinismul mai intai iudeii din diaspora, binevestind si <<elinilor>> si convertind pe multi (Fapte 11, 2). Cind s-a aflat la Ierusalim de existenta crestinilor la Antiohia, Apostolii au trimis pe Barnaba sa cerceteze si sa sporeasca acolo lucrul evanghelic. De la Antiohia, Barnaba a plecat la Tars si a chemat pe Saul, care intre timp se convertise la crestinism, si au lucrat impreuna la Antiohia un an intreg <<invatand mult popor>>. <<Si in Antiohia, intaia oara, ucenicii s-au numit crestini>> (Fapte 11, 26).

Pana atunci, in mediul iudaic, crestinii se numeau credinciosi, ucenici (femeile, ucenite), frati, sfinti. De acum inainte ei se vor numi crestini, dupa numele lui Hristos, atat credinciosii proveniti dintre iudei, cat si cei proveniti din alte neamuri si religii. La Roma, capitala Imperiului roman, crestinismul s-a raspindit mai intai datorita <<romanilor in trecere>> si prozelitilor din diaspora care participasera la sarbatoarea Cincizecimii la Ierusalim, cind s-a pogorat asupra Apostolilor puterea Duhului Sfant (Fapte 2, 10). Mai tarziu, cand Sfantul Apostol Pavel a fost trimis de procuratorul Palestinei Porcius Festus la judecata imparatului de la Roma, acesta a fost intampinat de crestinii din Roma, in primavara anului 61 la Forul lui Apius si la Trei Taverne, ceea ce constituie o dovada evidenta ca crestinismul patrunsese in capitala Imperiului cu mult inainte ca Apostolii Petru si Pavel sa fi sosit la Roma (Fapte 28, 15).

La sarbatoarea Cincizecimii, Sfintii Apostoli se aflau cu totii adunati la Ierusalim, in incaperea de sus (foisor), unde s-a revarsat asupra lor puterea Duhului Sfant. De la aceasta data, incepe activitatea misionara a Sfintilor Apostoli in lume.

In fata iudeilor si a prozelitilor adunati la aceasta sarbatoare, parti, mezi si elamiti, a celor din Iudeea, Mesopotamia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, Libia si a romanilor in trecere la Ierusalim, Apostolul Petru a tinut o importanta cuvantare, aratand misiunea dumnezeiasca a lui Iisus Hristos in lume. Acesti iudei si prozeliti, datorita cuvantului Sfantului Apostol Petru, au devenit vestitorii credintei lui Iisus Hristos in diferite parti ale Imperiului roman in care locuiau.

Despre activitatea Sfantului Petru se va trata mai pe larg in capitolul urmator.

Dupa uciderea Sfantului arhidiacon Stefan si prigonirea Bisericii de catre Saul, multi credinciosi au parasit Ierusalimul. Apostolii, insa, n-au parasit cu totii Orasul Sfant. Faptele Apostolilor aminteste alaturi de Petru, pe Iacob si Ioan, socotiti de Sfantul Apostol Pavel <<stilpii Bisericii>> din Ierusalim (Gal. 2,9).

Apostolul Iacob al lui Zevedei, numit si Iacob cel Batran sau cel Mare, a ramas la Ierusalim, predicand cuvantul Domnului, pana la moartea sa martirica. In timpul lui Irod Agripa I (41-44), nepotul lui Irod cel Mare, ajuns rege, din gratia romanilor, peste toata Palestina, Biserica crestina din Ierusalim a avut de suferit. Pentru a se face placut iudeilor, Irod Agripa a arestat pe unii crestini, intre ei pe Apostolii Iacob cel Batran si Petru, spre a fi ucisi. Cum stim, Petru a scapat in mod minunat din inchisoare (Fapte 12, 4-11). Iacob cel Batran, insa, a fost ucis cu sabia din porunca lui Irod Agripa, in anul 44, fiind primul Apostol martir (Fapte 12, 2).

In fruntea Bisericii din Ierusalim, apare Iacob cel Mic, <<fratele Domnului>>, numit si Justus, care se bucura de mare autoritate morala nu numai la crestini, ci si la iudeii din Ierusalim si din diaspora.

Autoritatea lui cea mare provenea pe de o parte din rudenia lui cu Mantuitorul (var), iar pe de alta din pietatea lui exemplara si viata lui ascetica. El nu pare sa fie aceeasi persoana cu Apostolul Iacob al lui Alfeu, zis si Levi, cum au afirmat unii. Traditia bisericeasca l-a numit mai tarziu episcop (Eusebiu, Ist. Bis., II, 1, 3). El a ramas continuu in Ierusalim si comunitatea crestina s-a bucurat sub conducerea lui de pace si liniste. Datorita moderatiei si intelepciunii lui s-a inlaturat neintelegerea dintre tendinta iudaizanta, care cerea respectarea Legii mozaice si de catre crestinii neiudei, si tendinta universalista, care n-a impus circumciziunea si alte practici iudaice crestinilor proveniti dintre neamuri.

In anul 61 sau 62, marele preot Hanan cel Tanar, profitand de faptul ca procuratorul roman Festus a murit, iar succesorul sau, Albinus nu sosise inca, a intrunit Sinedriul si l-a arestat pe Iacob, <<fratele Domnului>>, impreuna cu alti crestini, fiind socotiti vinovati ca au incalcat Legea lui Moisi. Refuzand sa renege pe Hristos, el a fost aruncat de pe aripa templului si ucis cu pietre (Iosif Flaviu, Ant. Jud., XX, 9, 1; Eusebiu, Ist. bis. II, 23, 21).

Sfantul Apostol Ioan, fiul lui Zevedeu si fratele lui Iacob cel Batran, a ramas la Ierusalim pana la moartea Fecioarei Maria - pe care Mantuitorul a lasat-o in gija lui - sau poate pana la inceputul razboiului iudaic, in anul 66.

Impreuna cu ceilalti Apostoli, Sfantul Ioan a luat parte la Sinodul apostolic din Ierusalim din anul 50, care a hotarat ca observarea Legii mozaice sa nu fie impusa crestinilor proveniti dintre neamuri (pagani). In modul acesta s-a usurat mult misiunea crestina printre neamuri.

Traditia bisericeasca cunoaste ca Sfantul Evanghelist Ioan a predicat cuvantul Domnului in provincia romana Asia Proconsulara, indeosebi in capitala acesteia, la Efes. In afara de Efes, el a infiintat in mai multe orase din Asia Proconsulara Biserici importante, de care se face mentiune in Apocalipsa, cap. I si II.

Stirea ca ar fi murit la Ierusalim, ca si fratele sau, Iacob cel Mare, sau ca ar fi suferit la Roma, fiind aruncat intr-un cazan cu ulei fierbine, din care a iesit nevatamat, in timpul imparatului Domitian (81-96) nu este intemeiata. Exilul sau pe insula Patmos din Marea Egee, in anul 96, este confirmat de scrierea sa Apocalipsa (1, 9). El a murit de moarte naturala in timpul imparatului Traian (98-117).

Traind dupa anul 70, cand toti sau mai toti Apostolii murisera, Sfantul Apostol Ioan face legatura intre perioada apostolica, cand Biserica s-a separat complet de sinagoga, cautand sa se conduca singura. Spre sfarsitul vietii sale, apar primele erezii, ereziile gnostice, ca de exemplu, aceea a lui Cerint, contra caruia Sfantul Ioan a luptat cu toata taria.

Despre ceilalti Apostoli, scrierile Noului Testament nu ne spun nimic. Oarecare stiri avem despre ei din traditia bisericeasca. Cea mai importanta stire ne-o da istoricul Eusebiu de Cezareea († 340), catre anul 324, dupa relatarile mai vechi cu un secol ale teologului alexandrin Origen († 254). Iata cuvintele lui Eusebiu:

<<Cand Sfintii Apostoli si ucenici ai Mantuitorului nostru s-au imprastiat peste tot pamantul locuit, Toma, precum ne spune traditia, a luat tara partilor, Andrei, Scythia, Ioan, Asia, unde si-a petrecut viata pana ce a murit in Efes...>> (Eusebiu, Ist. bis., III, 1; Origen, Tom. III Com. In Genesis, 24, 9).

Sfantul Apostol Andrei, cum aflam din traditia crestina, a predicat mai intai in provinciile Asiei Mici, Capadocia, Galatia, Pont, indeosebi in cetatea Trapezunt, Bitinia si Tracia, si <<in regiunile care se intind pana la Dunare>> (Sinaxarul Bis. De Constantinopol).

Dupa marturia lui Origen si a istoricului Eusebiu de Cezaree, el a predicat in Scitia, prin care poate fi inteleasa regiunea de la nordul Marii Negre, numita Scythia Major, sau mai sigur in Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea), in cetatile Histria, Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), Dionysopolis (Balcic).

Dupa traditie, Sfantul Andrei a mers la Bizant, unde a pus episcop pe Stachys, iar de aici a plecat in Ahaia sau Grecia, unde a murit ca martir in orasul Patras, fiind rastignit pe o cruce in forma de X.

Despre Sfantul Apostol Toma, Origen si Eusebiu de Cezaree spun ca el a predicat in Partia, apoi in India, unde a murit ca martir, fiind strapuns cu lancea. De la numele lui, crestinii de pe coasta Malabarului din India se numesc pana azi <<Tomiti>> (Eusebiu, I st. bis., III, 1).

Despre Sfantul Apostol si evanghelist Matei traditia spune ca a predicat mai intai la iudeii din Palestina, pentru care a scris Evanghelia in limba aramaica, vorbita atunci in Palestina. A predicat apoi in tarile din jurul Palestinei, Arabia, Siria, ajungand pana in Persia, iar la sfarsit a mers in Etiopia, unde a murit ca martir, fiind taiat cu fierastraul.

Dupa traditie, Sfantul Apostol Bartolomeu sau Natanael a propovaduit in Arabia de Sud, unde a dus cu sine Evanghelia scrisa in limba aramaica de Sfantul Matei, pe care a gasit-o acolo Panten (sec. II), primul conducator al scolii din Alexandria.

Despre Apostolul Tadeu (Lebeu), fratele lui Iacob cel Mic, se crede ca a predicat in Palestina. Fiii sai au fost adusi la Roma, din porunca imparatului Domitian (81-96), fiind suspectati, <<ca urmasi ai lui David>>, de revolutie politica. Cand imparatul a vazut saracia imbracamintei si palmele lor batatorite de munca, s-a convins ca banuiala lui este neintemeiata si i-a lasat liberi (Eusebiu, I st. bis., III, 19, 20).

Apostolul Filip a fost confundat uneori cu diaconul Filip. El este numit si evanghelist, adica misionar, si a predicat cuvantul Domnului impreuna cu doua din fiicele sale, <<care aveau darul profetiei>>, la Ierapolis, in Frigia, unde ar fi murit ca martiri. Alta fiica a sa a murit la Efes (Eusebiu, I st. bis., III, 1).

Stiri neconfirmate de documente spun despre apostolul Simon Zelotul sau Canaanitul ca a predicat in Persia si Babilonia.

Despre Apostolul Matia, cel ales la sorti in locul lui Iuda Iscarioteanul (Fapte 1, 26), se spune, dupa traditie, ca a predicat in Etiopia, unde a si fost martirizat.

Ucenicii si colaboratorii Apostolilor au fost numerosi. Cei 70 (72) de ucenici ai Domnului Hristos mergeau predicand doi cate doi in orasele si satele Palestinei, insoteau pe Apostoli sau colaborau cu ei la raspandirea Evangheliei.

Unul dintre cei mai activi colaboratori ai Apostolilor a fost Barnaba (fiul mangaierii), originar din insula Cipru, unde avea o tarina pe care a vandut-o, iar banii i-a pus la picioarele Apostolilor (Fapte 4, 37).

Cind s-a aflat la Ierusalim ca la Antiohia, capitala Siriei, s-a raspindit cuvantul lui Dumnezeu prin iudeii din diaspora, Sfintii Apostoli l-au trimis pe Barnaba la Antiohia sa sporeasca lucrul evanghelic. De aici, Barnaba a mers la Tars, de unde a adus pe Saul, convertit intre timp la crestinism, si au lucrat impreuna la Antiohia un an intreg <<invatand mult popor>> (Fapte 11, 26).

Barnaba, impreuna cu varul sau, Ioan Marcu, au insotit pe Apostolul Pavel in prima sa calatorie misionara, dintre anii 45-48, mai intai in insula Cipru, apoi la Perga Pamfiliei, de unde Marcu s-a intors la Ierusalim (Fapte 13, 13). Barnaba l-a insotit mai departe pe Sfantul Pavel in calatoria sa in provinciile Pamfilia, Pisidia si Licaonia, apoi s-au intors la Antiohia (Fapte cap. 14).

Ivindu-se la Antiohia disputa despre valabilitatea Legii mozaice, intre crestinii proveniti dintre iudei si cei dintre neamuri, Pavel, Barnaba, Tit si altii au fost trimisi ca delegati ai Bisericii din Antiohia spre a cere sfatul Apostolilor. Adunarea sau Sinodul Apostolilor din anul 50 a hotarat ca nu trebuie sa-si impuna Legea mozaica si crestinilor dintre pagini si a trimis la Antiohia pe Pavel, Barnaba si Sila, sa le anunte hotararea lor (Fapte 15, 1-35), fapt care a bucurat pe crestinii din Antiohia.

In anul 51, Barnaba, insotit de Ioan Marcu, merge din nou in insula Cipru (Fapte 15, 36).

Dupa traditie, Barnaba a mers mai tarziu in Italia de nord, unde a intemeiat Biserica din Mediolanum (Milan).

Ioan Marcu, varul lui Barnaba, a fost colaboratorul apropiat al Sfintilor Apostoli Pavel si Petru. El traia la Ierusalim, unde mama sa, Maria, avea o casa in care a fost adapostit si Sfantul Petru in noaptea cand a avut loc eliberarea sa minunata din inchisoare in anul 44, in urma uciderii Apostolului Iacob cel Batran, din porunca regelui Irod Agripa (Fapte 12, 12). Mai tarziu, Marcu a insotit pe Sfantul Apostol Petru, dupa a carui predica a scris Evanghelia sa. In Epistola I Petru, se spune ca Marcu se afla impreuna cu Petru in Babilon (I Petru 5, 13).

Pe la anul 63, Ioan Marcu se afla impreuna cu Apostolul Pavel la Roma (Col. 4, 10; Filimon 1, 24). Dupa o traditie de mai tarziu, Sfantul Marcu a mers in Egipt, unde a infiintat Biserica din Alexandria. Din dorinta de a da o origine mai aleasa Bisericii lor, Venetia si Aquileea l-au revendicat ca intemeitor al comunitatilor crestine din aceste orase, fapt pe care istoria nu-l poate confirma.

Printre alti colaboratori ai Sfantului Apostol Pavel, mai insemnati sunt: medicul Luca, autorul Evangheliei a treia si al Faptelor Apostolilor, Sila sau Silvan, Timotei si Tit si cateva femei mai devotate, care au adus misiunii crestine pretioase servicii.

Doctorul Luca, Evanghelistul, originar din Troa (Fapte 16, 8 si 10), a fost un insotitor nedespartit al Sfantului Apostol Pavel, incepand din a doua calatorie misionara (51-54), pana la sfarsitul primei captivitati a acestuia la Roma, in anul 63. Luca se afla in acest timp la Roma, impreuna cu Sfantul Apostol Pavel, cum aflam din Epistola catre Coloseni carora Apostolul neamurilor le scrie: <<Va imbratiseaza Luca, doctorul cel iubit>> (Col. 4, 14).

Dupa moartea Sfantului Apostol Pavel, Sfantul Luca a facut misiune crestina in Italia, Dalmatia, Macedonia si mai ales Ahaia, unde traditia crestina spune ca s-ar fi savarsit din viata la o varsta memorabila. Mai tarziu, osemintele sale au fost transportate in anul 357 la Constantinopol, din ordinul imparatului Constantiu (337-361), si asezate in biserica Sfintilor Apostoli, necropola a imparatilor bizantini.

Despre Sila sau Silvan, care era prorooc, stim ca a jucat un rol, impreuna cu Pavel si Barnaba, la incetarea disputei despre valabilitatea Legii mozaice, ivita in Biserica din Antiohia (Fapte 15, 27-34). Dupa aceea a insotit pe Sfantul Apostol Pavel intre anii 51-54, in a doua sa calatorie misionara, fiind de mare folos propoveduirii crestine printre neamuri (Fapte 15, 40-17, 15).

Unul dintre cei mai iubiti discipoli si colaboratori ai Sfantului Apostol Pavel a fost Timotei, fiul unei femei iudee credincioase, numita Eunice, si al unui tata elin. Apostolul nemurilor l-a intalnit pe Timotei la Listra si l-a convertit la crestinism, in a doua calatorie misionara (Fapte 16, 1; II Tim. 1, 5). Dupa convertire, Timotei a insotit pe Sfantul Apostol Pavel, impreuna cu Sila, la Bisericile infiintate mai inainte, intre 45-48, in provinciile Asiei Mici, apoi, mergand prin Galatia, Frigia si Misia, unde au infiintat noi Biserici, au trecut in Macedonia si Grecia, unde au infiintat alte Biserici. Apostolul neamurilor si-l asociaza de sase ori in epistolele sale.

Dupa prima captivitate a Sfantului Apostol Pavel la Roma (61-63), Timotei a fost orinduit episcop al Bisericii din Efes, fiind primul ei episcop. Dupa o veche traditie inregistrata de patriarhul Fotie al Constantinopolului (858-866; 877-886), el a murit ca martir in timpul domniei imparatului Domitian (81-96) (Fotie, Bibliotheca, cod. 254).

Un alt apropiat colaborator al Sfantului Apostol Pavel a fost Tit, de origine greceasca, caruia Apostolul neamurilor i-a trimis o epistola. Impreuna cu Sfantul Apostol Pavel si Barnaba, el a jucat un rol la rezolvarea disputei despre valabilitatea Legii mozaice, ivite in Biserica Antiohiei (Fapte 15, 11-35; Gal. 2, 1-3). De la Sfantul Apostol Pavel stim ca Tit a facut misiune crestina in Dalmatia (II Tes. 4, 10). Sfantul Apostol Pavel l-a lasat pe Tit episcop in Creta, cu misiunea de a aseza preoti prin cetati (Tit 1, 5).

Un rol insemnat in raspandirea crestinismului printre neamuri l-au avut sotii Acvila si Priscilla, pe care Sfantul Apostol Pavel i-a gasit la Corint in 56-58, in timpul cele de a doua calatorii misionare (Fapte 18, 2; Rom. 16, 3; I Cor. 16, 19). Ei au venit la Corint de la Roma in anul 49, in vremea poruncii imparatului Claudiu (41-54), care a hotarat ca Iudeii sa paraseasca Roma, fiindca se certau intre ei din pricina numelui lui Hristos (Suetoniu, Vita Claudii, 25, 4).

Dintre femeile mai devotate care au adus insemnate servicii raspandirii crestinismului, Sfantul Apostol Pavel aminteste indeosebi pe Febe, diaconita Bisericii din Chenhrea, pe care o recomanda romanilor ca sa fie bine primita, <<cu vrednicia cuvenita sfintilor (crestinilor), si sa-i fie de ajutor la orice ar avea nevoie... caci ea a ajutat pe multi si pe mine insumi>> (Rom. 16, 1-2).

Sfantul Apostol Petru era cel mai in varsta dintre Sfintii Apostoli. Activitatea lui misionara incepe din ziua Cincizecimii, cand Duhul Sfant s-a pogorat asupra Sfintilor Apostoli. In aceasta zi, el a tinut in fata iudeilor si a prozelitilor adunati in numar mare la sarbatoarea Cincizecimii o importanta cuvantare, scotand in relief scopul misiunii dumnezeiesti a lui Isus Hristos in lume (Fapte 2, 1-36).

De la sarbatoarea Cincizecimii pana la anul 50, activitatea Sfantului Petru s-a desfasurat la Ierusalim, in Iudeea, Samaria si Galileea (Fapte 9, 31).

Mergand intr-una din zile la templu pentru rugaciune, impreuna cu Ioan, Petru a vindecat in mod minunat un olog din nastere la Poarta Frumoasa dinaintea intrarii la templu, fapt care a umplut de uimire tot poporul (Fapte 3,1-10).

Apostolii, fiind arestati de iudei, sunt dusi in fata Sinedriului. Fiind intrebati in numele cui predica, Petru a raspuns cu curaj ca ei vorbesc in numele lui Iisus Hristos, intrucat <<in nimeni altul nu este mantuirea, caci nu este sub cer un alt nume, dat intre oameni, in care trebuie sa ne mantuim noi>> (Fapte 4, 12). La sfatul inteleptului rabin Gamaliel, ei au fost eliberati, membrii Sinedriului poruncindu-le sa nu mai invete in numele lui Iisus.

Dupa uciderea cu pietre a arhidiaconului Stefan, credinciosii Bisericii din Ierusalim s-au imprastiat prin tinuturile Iudeii si Samariei, predicand pe Hristos. Sporind numarul crestinilor in Samaria, Apostolii au trimis acolo pe Petru si Ioan sa puna mainile pe cei botezati de diaconul Filip si sa primeasca Duhul Sfant. Sfantul Petru a combatut aici pe ereticul Simon Magul, care voia sa cumpere Puterea Duhului Sfant pe bani (Fapte 8, 14-24).

Sfantul Apostol Petru a predicat si in cetatile Lida, Iope si Cezarea Palestinei, capitala politica a tarii. In Lida, a vindecat pe paraliticul Enea, care de opt ani zacea in pat, iar in Iope pe fecioara Tavita, care se talmaceste Caprioara (Fapte 9, 32-37). La Cezareea, a botezat, cum stim, pe sutasul Corneliu, cu toata casa lui (Fapte, cap. 10).

Pana la uciderea Apostolului Iacob cel Mare in anul 44, din porunca regelui Irod Agripa I (41-44), Sfantul Petru a ramas in Ierusalim. Vazand ca uciderea lui Iacob cel Mare este pe placul iudeilor, Irod Agripa a arestat si pe Sfantul Petru la sarbatoarea Azimilor, si l-a dus la inchisoare, cu gandul de a-l ucide. Scapand in mod minunat din inchisoare, Sfantul Petru a mers noaptea la casa Mariei, mama lui Ioan Marcu, <<unde erau multi si se rugau>> (Fapte 12, 12). Nu stim unde s-a dus apoi, caci <<iesind de aici, s-a dus in alt loc>> (Fapte 12, 17). Dupa toata probabilitatea, el a ramas in Ierusalim, unde il intalnim cu prilejul intrunirii Sinodului apostolic din anul 50, cind el tine o importanta cuvintare. La indemnul sau, Sfintii Apostoli au hotarit sa nu impuna respectarea legii mozaice crestinilor proveniti dintre neamuri si le-au scris acestora la Antiohia prin Pavel, Barnaba, Iuda si Sila, sa se fereasca de jertfele idolesti, de desfranare, de animalele sugrumate si de sange (Fapte 15, 1-21).

La putin timp dupa Sinodul apostolic, Sfantul Apostol Petru a predicat la Antiohia. Pentru a nu supara pe iudaizanti, el s-a ferit de a mai manca la mesele crestinilor proveniti dintre pagani, fapt pentru care a fost mustrat inaintea tuturor de Apostolul Pavel (Gal. 2, 11-14).

Avand in vedere ca Sfantul Apostol Petru a scris Prima sa Epistola comunitatilor din Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia, se crede ca el a predicat si in aceste provincii. Stirea aceasta este confirmata de istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea († 340), dupa relatarile mai vechi cu un secol ale lui Origen († 254), care se exprima astfel: <<Cand Sfintii Apostoli si ucenici ai Mantuitorului nostru s-au imprastiat peste tot pamantul locuit..., Petru a predicat evreilor din imprastiere in Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia si Asia, pentru ca, la sfarsit, ajungand la Roma, sa fie rastignit cu capul in jos, cum el singur a dorit sa patimeasca>> (Eusebiu, I st. bis., III, 1).

Dupa aceeasi traditie, consemnata de Origen si citata de Eusebiu, se crede ca Apostolul Petru a predicat si in Macedonia.

Din Epistola I-a catre Corinteni, aflam ca credinciosii din Corint se numeau unii ai lui Pavel, altii ai lui Apollo, iar altii ai lui Chifa (Petru) (I Cor., 1, 12-13), ceea ce ne lasa sa intelegem ca Sfantul Petru a stat un timp si in Corint, cum afirma Sfantul Clement Romanul (88-97) in I-a sa Epistola catre Corinteni, scrisa in anul 95.

Spre sfarsitul vietii, Sfantul Petru a ajuns si in Roma. In timpul persecutiei imparatului Nero (54-68) din anul 64, care a acuzat pe crestini de incendiul Romei, Sfantul Petru a fost inchis, dar a scapat. Catre sfarsitul domniei lui Nero, in anul 66, Sfantul Petru este inchis pentru a doua oara in inchisoarea mamertina, la picioarele Capitoliului. Fiind condamnat de autoritatile romane la moarte prin rastignire pe cruce, el a cerut sa fie rastignit <<cu capul in jos spre pamant si cu picioarele in sus>>, socotind ca este nevrednic a fi rastignit ca Domnul nostru Iisus Hristos. El a fost rastignit intre doua borne din Circul lui Nero in anul 67 si a fost ingropat la Roma, in Vatican, langa Calea triumfala, bucurandu-se de cinstirea intregii lumi crestine (Fer. Ieronim, De viris illustribus,I). In acelasi an a fost ucis la Roma Sfantul Apostol Pavel. Unii istorici sustin ca intre moartea martirica a celor doi Apostoli, este o diferenta de un an, Sfantul Petru fiind rastignit in anul 66. Sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel se savarseste in fiecare an la 29 iunie.