SFANTA EUHARISTIE - PAHARUL VIETII,

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Domnul nostru Iisus Hristos, cu putin inainte de sfintele Sale patimi, a mers cu discipolii Sai intr-un loc deosebit, pentru ca sa oficieze cu ei CINA despartirii.

Primii trei sfinti evanghelisti, care din cauza asemanarii celor istorisite de ei, au fost denumiti cu timpul sinoptici (de la termenul grecesc

"a privi mai multe lucruri deodata si impreuna, la fel, deopotriva"), consimtind toti in fond asupra aceluiasi adevar istoric, descriu, aproape la fel Cina cea de Taina si Taina Sfintei Euharistii savarsite de Domnul. Relatarea sfintilor evanghelisti Matei si Marcu se aseamana pana si in cuvint. Sfantul evanghelist Luca descrie acest eveniment ceva mai amanuntit. El spune: "Cand a venit ceasul, Iisus s-a asezat la masa, si apostolii impreuna cu El. Si a zis catre ei: Cu dor am dorit sa mananc cu voi aceste Pasti, mai inainte de patima Mea. Caci zic voua ca de acum nu voi mai manca din acestea, pana cand nu se vor implini in imparatia lui Dumnezeu. Si luind paharul, multumind, a zis: Luati acesta si impartiti-l intre voi; caci zic voua: Nu voi mai bea de acum din rodul vitei, pana ce nu va veni imparatia lui Dumnezeu. Si luind painea, multumind, a frant si le-a dat lor zicind: Acesta este Trupul Meu care se da pentru voi; aceasta sa faceti spre pomenirea Mea. Asemenea si paharul, dupa ce au cinat zicind: Acest pahat este Legea cea Noua, intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi" (Luca XXII, 14-20). Sfantul Evanghelist Ioan, care, dupa cum se stie, a avut in vedere sa nu mai descrie cele istorisite de primii trei evanghelisti, ci sa completeze, cele omise de ei, nu mai mentioneaza evenimentul impartasirii apostolilor catre Domnul. In schimb, in capitolul al saselea din evasnghelia sa intalnim convorbirea avuta de Iisus cu iudeii, in sinagoga din Capernaum, din care se constata necesitatea pentru toti credinciosii de a manca Trupul si Sangele Domnului. Aceasta convorbire este in cea mai stransa legatura cu Taina Sfintei Euharistii, care a fost instituita la Cina cea de Taina. Dupa cum relateaza Sfantul Evanghelist Ioan, Mantuitorul Iisus Hristos spunea atunci: "Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. Caci Trupul Meu este adevarata mancare si sangele Meu, adevarata bautura. Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatal Cel viu si Eu viez pentru Tatal, si cel ce Ma mananca pe Mine va trai prin Mine. Aceasta este painea care s-a pogorat din cer; nu precum au mancat parintii vostri mana si au murit. Cel ce mananca aceasta paine va trai in veac"(Ioan VI, 53-58).

Convorbirea despre Trupul si Sangele Domnului a avut loc cu ocazia minunatei inmultiri a painilor prin care Iisus a saturat poporul. Prin aceasta cuvantare, Domnul Iisus Hristos a rusinat pe acei care cugetau numai la o hrana pamanteasca. El vorbea despre o paine cereasca si in acelasi timp despre Sine insusi, ca Painea Vietii, despre mancarea Trupului si Sangele Sau, drept conditie a unei vieti vesnice. N-au inteles si au plecat acei care nu s-au invrednicit sa inteleaga, deoarece, ca si pana atunci, n-au vrut sa inteleaga (Ioan VIII, 43). Dar predica Domnului a fost inteleasa de Petru si de cei mai apropiati ucenici: "La cine ne vom duce?" - a raspuns Apostolul Petru, Invatatorului, in numele tuturor celorlalti. "Tu ai cuvintele vesnice" (Ioan VI, 68).

Continutul cuvantarii Domnului de la Capernaum si de la Cina cea de Taina are unele deosebiri de terminologie. In capitolul al saselea din Evanghelia de la Ioan intalnim cuvantul

"trup", cu intelesul de carne. Iar primii trei sfinti evanghelisti, vorbind despre Cina cea de Taina, folosesc cuvantul

"corp". In limbajul biblic, cuvantul "trup" (

), in anumite cazuri, insemneaza mai mult decat "corp" (

) (Coloseni I, 22). Notiunea de "trup" (carne) este folosita uneori in text cu intelesulde "viata" (Efes. II, 15; Evr. V, 7). Aceasta notiune capata un inteles si mai clar, atunci cand la sfarsitul discursului Sau, Mantuitorul Iisus Hristos, ca si cum ar fi avertizat pe ascultatorii Sai asupra intelegerii exclusiv material (literar) al cuvintelor Sale, spune ca important este numai ceea ce insufleteste viata si o face sa fie sfanta: "Duhul este cel ce da viata; trupul nu foloseste la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh si sunt viata" (Ioan VI, 63). In acelasi inteles Domnul spune ca mancarea si painea Lui este sa faca voia Tatalui care L-a trimis pe El (Ioan IV, 34).

In aceasta lumina trebuie privita invatatura din capitolul al saselea al Evangheliei de la Ioan si legatura ei cu Sfanta Taina a Euharistiei, despre care scriu primii trei evanghelisti si Sfantul Apostol Pavel (I Corinteni XI, 23-26), dar care este trecuta sub tacere de Sfantul Evanghelist Ioan. Tainicul si aratatorul lui Hristos, Ioan, in locul descrierii Tainei Sfintei Euharistii, despre care vorbisera ceilalti evanghelisti, prezinta cuvantarea Domnului care a avut loc numaidecat dupa Sfanta Euharistie, si Rugaciunea arhiereasca, in care este exprimata dorinta unirii tuturor cu Dumnezeu, in Hristos. Aceasta convorbire si rugaciune reprezinta, intr-un anumit fel, o continuare fireasca si o completare a convorbirii Domnului despre impartasirea cu Trupul si Sangele Sau, prezentata de autor in capitolul al saselea.

Comparind textul capitolului al saselea de la Ioan cu descrierea evenimentelor de la Cina cea de Taina, prezentata de sinoptici, se constata, fara indoiala, ca in discutia Mantuitorului avuta cu evreii se vorbeste nu numai despre Trupul si Sangele Sau ca atare, ci si despre viata noua care este in El, ca o garantie a nemuririi.

Iata, prin urmare, de ce Sfantul Evanghelist Ioan nu mai mentioneaza momentul instituirii Sfintei Euharistii. In capitolul al saselea al Evangheliei sale este prezentat ceva mai mult decat la Cina; aici este prezentata invatatura despre unirea vietii noastre cu Hristos, despre impartasirea cu Trupul si Sangele Sau, care reprezinta comuniunea cu viata Sa, adica acea comuniune la care se refera in parte Euharistia.

Binevestind Evanghelia, proclamind invatatura despre dobandirea vietii vesnice, prin purtarea crucii si prin mancarea Trupului si Sangelui Sau, Domnului Iisus Hristos, in jurul Patimilor Sale, a incredintat ucenicilor Sai, in foisorul de pe Sion, Preacuratul Sau Trup si Preacuratul Sau sange, zicindu-le: "Voi sunteti aceia care ati ramas cu Mine in incercarile Mele. Si Eu va randuiesc voua imparatie, precum Mi-a oranduit Mie, Tatal Meu, ca sa mancati si sa beti la masa Mea, in Imparatia Mea" (Luca XXII, 28-30). Dupa intelesul adanc al Cinei celei de Taina, aceste cuvinte aveau si au intelesul, ca de aici inainte intre Hristos si apostolii Sai si urmasii acestora exista o singura viata (Ioan XIV, 19-20). Viata Sa devine una cu viata lor.

Din cuvantarile Mantuitorului Iisus Hristos si ale sfintilor prooroci, vedem ca notiunea de "pahar" era folosita adeseori in sens figurativ, - in intelesul de soarta, soarta vietii; uneori in inteles de suferinta sau de nevointa. "Paharul mantuirii voi lua", spune proorocul David (Ps. CXV, 4). "Domnul este partea mostenirii mele si a paharului meu. Tu esti care imi asezi mie iarasi mostenirea mea" (Ps. XV, 5). Sfantul Prooroc Ieremia prevesteste ca poporul iudeu, in anul saraciei, va fi lipsit de "paharul mangaierii" (Ierem. XVI, 7); iar in alt loc vorbeste despre "cupa incercarilor amare" (Plangeri IX, 21). Proorocul Iezechiel prevesteste ca Iudeea va trebui sa bea "paharul" care l-a baut "sora" ei - Samaria, in zilele navalirii dusmanilor. In aceleasi sens figurativ folosesc notiunea de "pahar" si proorocii Avacum (II, 16) si Zaharia (XII, 2).

In cuvantarile Mantuitorului Iisus Hristos "pahar" simbolizeaza greutatea sau crucea eroismului vietii. Cand mama fiilor lui Zevedei i-a prezentat lui Iisus pe Iacob si Ioan, ei fiind deja apostoli, si a cerut sa-i puna de-a dreapta si de-a stanga Sa, in Imparatia slavei Sale, Iisus i-a intrebat: "Puteti oare sa beti paharul pe care-l voi bea Eu, si sa va botezati cu botezul cu care ma voi boteza Eu?" (Matei XX, 22). Inflacaratii ucenici, au raspuns: "putem". Iar Iisus le-a zis: cu adevarat il veti bea... Au baut ei oare cu adevarat acest pahar pe care, dupa cuvintele Domnului, puteau sa-l bea? Fara indoiala, l-au baut, nu numai ei, ci si alti multi ucenici ai lui Iisus. Acest "pahar" insa a fost paharul suferintei, pe care l-a baut Fiul Omului si pe care l-a ingaduit Dumnezeu-Tatal, lui Iisus si unora dintre cei care au urmat Lui. Prin urmare, acest pahar, dupa cuvintele Domnului, a fost la fel - si pentru Fiul Omului-Hristos Mantuietorul, care a venit sa-i mantuiasca si pentru ei - fii oamenilor - care se mantuiau. "Paharul Meu il veti bea si cu botezul Meu va veti boteza...". A bea acest pahar comun, cu Rascumparatorul, inseamna a fi constient de suferintele Sale si a lua parte impreuna cu El la aceste suferinte. In Evanghelii intalnim inca o data notiunea de pahar ca simbol al unei grele incercari. Sfantul Evanghelist Marcu relateaza, ca Domnul venind in Ghetsimani, a inceput a se tulbura si a se intrista. Si adresindu-se ucenicilor, le-a zis: "Intristat este sufletul Meu pana la moarte; ramaneti aici si privegheati. Si retragindu-se intr-o parte, a cazut la pamant rugindu-se, ca, daca este cu putinta, sa treaca de la El ceasul acesta. Si spunea: "Avva - Parinte! Tie toate iti sunt cu putinta; fa sa treaca de la Mine paharul acesta, dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu" (Marcu XIV, 33-36). Presimtind paharul suferintei atat in foisorul din Sion cat si in gradina Ghetsimani, Iisus se ruga sa fie scutit de ea (de suferinta), deoarece firea Sa omeneasca, in mod normal, se impotrivea mortii si suferintei. Aceasta lupta launtrica El a indepartat-o, insa, cand ucenicii au voit sa-l salveze din mainile celor care veneau sa-L prinda. Cu acest prilej, Iisus le spune in mod hotarat: "Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatal?" (Ioan XVIII, 11). Si, in adevar, paharul suferintelor a fost baut de Iisus, pana la fund, in timpul Patimilor Sale pe Golgota.

Expresivitatea bogata a predicii lui Iisus in legatura cu insemnatatea cuvantului "pahar", atat in sens literar cat si figurativ, o intalnim si la Sfantul Apostol Pavel. El scrie corintenilor despre "paharul binecuvantarii", din care ei se impartasesc, iar mai departe spune: "Nu puteti sa beti paharul Domnului si paharul demonilor" (I Cor.X, 21). Daca in primul el are in vedere paharul luat in sens literar, concret, in al doilea - el intelege, desigur, nu obiectul, ci imaginea vietii.

Mantuitorul Iisus Hristos a fost rastignit pe o cruce materiala, dar in cuvantarile Sale cuvantul "cruce " are si un inteles simbolic, nu numai unul literar: "Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea, si sa-Mi urmeze Mie. (Matei X, 38).

Prin urmare, si cuvantul "pahar" si cuvantul "cruce", in Evanghelie, au un inteles dublu. Si chiar daca acest inteles este diferiit (cand ne gandim la aspectul lui concret si figurat), in substanta el este unul.

Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos, din care ne impartasim in Sfanta Euharistie, sunt datatoare de viata pentru fiinta noastra. "Sange" si "viata" sunt notiuni sinonime in limbajul biblic (Levitic XVII, 11; Deuteronom XII, 23). Asa dupa cum in foisorul din Sion, Paharul Sangelui lui Hristos este baut de ucenici, si prin aceasta ei intra in comuniune cu Sangele Sau, adica cu viata lui Hristos, tot asa si dupa aceea, in decursul vietii lor, ei trebuie sa bea paharul vietii in Hristos, paharul suferintei Sale, fiindca numai astfel poate fi inlaturat raul (si moartea) si numai astfel poate renaste viata. Paharul vietii lui Hristos este unul. Paharul de la Cina cea de Taina este prototipul Paharului de pe Golgota, pentru care si Apostolul spune: "De cate ori veti manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti pana cand va veni" (I Cor. XI, 26). Iar paharul pe care trebuie sa-l bea ucenicii in viata, este reprezentarea, continuarea si asemanarea Paharului lui Hristos de pe Golgota.

Paharul Sangelui lui Hristos, care s-a varsat pentru mantuirea lumii, din care ne impartasim la Sfanta Liturghie, reprezinta o unitate cu Hristos, o unitate nu ca o simpla amintire, ci o unitate reala, adevarata, unitate care, odata efectuata, face posibila viata in Hristos.

Dar paharul vietii in Hristos nu poate fi limitat numai la paharul liturgic. Daca aceasta limitare ar fi fost posibila, atunci nu mai era nevoie de a purta crucea, nu mai trebuia baut Paharul Domnului. Caci daca continutul convorbirii Mantuitorului despre painea vietii din capitolul al saselea de la Ioan, s-ar fi referit numai la Sfanta Euharistie, atunci n-ar mai fi fost nevoie nici de Golgota; atunci intreaga lucrare de mantuire a lumii ar fi avut loc numai prin intemeierea Sfintei Euharistii si prin continuarea si repetarea ei ulterioara pentru urmasii lui Hristos. Dar nu este asa. Invatatura Mantuitorului Hristos, despre Painea vietii, nu se refera numai la paharul liturgic. Comunicarea cu Hristos numai prin paharul liturgic, fara paza poruncilor Lui, sau ducind in acelasi timp o viata nevrednica, nu numai ca nu ajuta la mantuire, ci are drept urmare osanda celui pacatos. "Oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de trupul si de sangele Domnului", - scrie Sfantul Apostol Pavel crestinilor din Corint. "Sa se cerceteze deci omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului" (I Cor. XI, 27-29). Paharul vietii la omul credincios este unul singur. De aceea nu se poate ca in biserica sa bei paharul Domnului, iar in viata de toate zilele sa bei "paharul diavolului" (I Cor. X, 21).

Pentru deplinatatea vietii in Hristos, este nevoie nu numai de comuniunea liturgica cu Trupul si Sangele lui Hristos, ci si de o viata activa. Aceasta viata activa reprezinta unicul si neschimbatul drum care duce la mantuire. Caci tocmai pentru restabilirea unitatii vointei omenesti cu vointa divina a venit la noi Fiul cel Unul-Nascut al lui Dumnezeu.

Viata in Hristos reprezinta o adevarata impartasire cu Trupul si Sangele Lui, fiindca numai traind aceasta viata se restabileste adevaratul Trup al lui Hristos - Biserica lui Hristos (Efes. I, 23; Colos. I, 24). In aceasta viata intima cu El - care este marea taina a comuniunii cu Trupul lui Hristos - se infaptuieste Trupul lui Hristos (Biserica). Iisus Hristos a randuit pe cei alesi ai Sai "... la desavarsirea sfintilor, la locul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos" (Efes. IV, 12). De aceea, noi suntem chemati ca prin adevarata iubire de Dumnezeu si de oameni sa ne desavarsim in Hristos: In Sfanta Euharistie - prin comuniune liturgica, in viata - prin participare activa si slujire cu credinta si cu dragoste la desavarsirea Trupului Bisericii.

Avind in vedere cele spuse, vedem ca Cina cea de Taina, oficiata de Mantuitorul Hristos, constituie temeiul Liturghiei noastre, la care credinciosii se impartasesc cu adevaratul Trup si Sange al Mantuitorului, si pe care o savarsim dupa porunca Domnului. "Aceasta sa o faceti in cinstea Mea." In acelasi timp, vedem ca Domnul ne cheama sa-L urmam si in viata de toate zilele. Iar aceasta urmare a lui Hristos este anticipata, insotita si intarita prin comuniunea liturgica. Acest fapt este exprimat in mod convingator in rugaciunile pe care crestinii ortodocsi le rostesc inainte de a se apropia de sfanta taina a Trupului si Sangelui Domnului: "Asa, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa nu-mi fie mie spre osanda impartasirea preacuratelor si de viata facatoarelor Tale Taine, nici sa ajung neputincios; ci da-mi, pana la suflarea mea cea mai de pe urma, fara de osanda sa primesc particica sfintelor Tale Taine, spre impartasirea cu Duhul Sfant, ca merinde pentru viata de veci si spre raspuns bineprimit la infricosatorul Tau scaun de judecata, ca si eu, dimpreuna cu toti alesii Tai, sa fiu partas bunatatilor Tale cele nestricacioase, pe care le-ai gatit Doamne celor ce Te iubesc pe Tine, intru care esti prea slavit in veci, amin." (Rugaciunea intai de la Sfanta Impartasanie).

Si Cina cea de Taina si Patimile lui Hristos de pe Golgota si Dumnezeiasca Liturghie, care se oficiaza dupa porunca Domnului, si viata noastra traita dupa poruncile lui Hristos, - toate acestea reprezinta aceeasi lucrare de mantuire a lui Hristos, ca un singur corp indisolubil, ca un singur organism. In aceasta lucrare de mantuire, multipla ca aspect dar unica in substanta, totul este nedespartit unul de altul. Despartite sunt numai momentele acelei unitati ale vietii divino-umane, momentele vietii Unicului Trup al lui Hristos, care este Biserica si al carei Cap este Hristos Insusi (Efes. IV).

"Paharul vietii", pe care Domnul l-a incredintat apostolilor Sai la Cina cea de Taina, a fost in acelasi timp si paharul comuniunii, pentru cei care il vor urma pe El. Unindu-se cu Domnul lor prin Taina Sfintei Euharistii, crestinii sunt uniti si intre ei in cea mai stransa comunitate , care este Biserica Domnului, si care le ofera aceasta Taina. Ei sunt constienti ca biserica din care fac parte a fost intemeiata pe jertfa lui Hristos si rascumparata cu Sangele Sau. Astfel, Sfanta Euharistie consolideaza intr-o singura unitate pe Insusi Hristos Mantuitorul cu credinciosii, in legatura iubirii Sale, incat ei toti, impreuna cu El, alcatuiesc o unitate deplina, un singur Trup (Biserica), al carui Cap este Hristos Iisus.

Cuvantul "liturghie"(

) insemneaza lucrare publica , caci liturghia se oficiaza prin rugaciunea intregii Biserici. Aceasta publicitate este remarcata foarte clar in rugaciunile liturghiei ortodoxe. Chiar in primele rugaciuni pe care le citeste preotul in timpul cantarii antifoanelor, este exprimata dorinta ca Domnul sa pazeasca "deplinatatea Bisericii" Sale. Deosebit de semnificativa in acest sens, este rugaciunea antifonului al treilea, adresata lui Dumnezeu, Cel ce ne-a daruit noua aceste rugaciuni "obstesti si impreuna glasuite", Cel ce si la doi si la trei, care se unesc intru numele Sau a fagaduit sa le implineasca cererile...

In rugaciunea din timpu iesirii mici, preotul se roaga, spunand "ca impreuna cu intrarea noastra (in altar) sa fie si intrarea sfintilor ingeri". In constiinta credinciosilor exista convingerea ca Sfanta Liturghie este o lucrare sfintitoare, savarsita de oameni, impreuna cu sfintii ingeri.

Caracteristic e si faptul ca, in Sfanta Liturghie, toate rugaciunile se fac din partea tuturor credinciosilor prezenti. Preotul slujitor nu se roaga numai de la sine sau numai pentru sine. Nicaieri nu se pronunta cuvantul "eu"; toate rugaciunile sunt rostite de preot ca din partea intregii Biserici. De aceea, in toate aceste rugaciuni intalnim pronumele "noi". O exceptie de la aceasta regula face numai rugaciunea din timpul cantarii Heruvicului, cand preotul se roaga, ca Domnul sa-i curete sufletul si inima sa de "cugete viclene" si sa-l invredniceasca ca, prin puterea Sfantului Duh, sa stea inaintea sfintei mese, pentru a jertfi preacuratul Trup si Sange al Domnului, pentru el si pentru poporul ce sta inainte. Dar indata in rugaciunile urmatoare imnului heruvic, preotul se roaga din nou in numele tuturor: "Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Cel ce esti singur Sfant..., primeste si rugaciunea noastra a pacatosilor... Si ne invredniceste a-Ti aduce Tie daruri si jertfe duhovnicesti, pentru pacatele noastre si pentru cele din nestiinta ale poporului...".

Canonul liturgic (partea esentiala a Liturghiei) se incepe cu chemarea spre comuniune, cu aceeasi iubire si credinta: "Sa ne iubim unul pe altul, ca intr-un gand sa marturisim pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita". Aceeasi iubire a crestinilor, iubirea unul fata de altul si pacea existenta intre ei, reprezinta temeiul pentru oficierea de catre intreaga comunitate a Sfintei Liturghii, care este "mila pacii".

Rugaciunile de la incheierea canonului liturgic se rostesc de preot in numele tuturor celor prezenti in fata sfantului altar. Suntem prezenti la cel mai important moment al Sfintei Euharistii: inaltarea si sfintirea Darurilor, "ale Tale dintru ale Tale, Tie Ti-aducem de toate si pentru toate. Pe Tine Te laudam, pe Tine Te binecuvantam, Tie iti multumim si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru". In aceste cuvinte rostite de preot (prima parte) si de toti credinciosii (a doua parte) este oglindita in modul cel mai direct esenta liturghiei, ca o lucrare comuna de sfintire. In numele tuturor, sfintitul slujitor se roaga, pentru ca Dumnezeu sa trimita pe Duhul Sau cel Sfant peste credinciosii care stau de fata, si peste Darurile ce sunt puse inainte: "Duhul Tau cel Sfant peste credinciosii care stau de fata, si peste Darurile ce sunt puse inainte: "Duhul Tau cel Sfant, Bunule, nu-l lua de la noi, ci ni-l innoieste noua, celor ce ne rugam Tie". Dupa ce Sfintele Daruri sunt prefacute, prin venirea Sfantului Duh, urmeaza prima rugaciune, care caracterizeaza esenta intregii liturghii: "Iar pe noi, pe toti, care ne impartasim din aceeasi Paine si din acelasi Potir, uneste-ne unul cu altul, prin impartasirea aceluiasi Duh Sfant". Dupa ce face pomenirea tuturor celor ce stau in jurul Sfantului Jertfelnic, preotul se roaga in numele intregii comunitati, zicand: "Si ne da noua, cu o gura si o inima, a slavi si a canta preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, - al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh..."

Toti membrii Bisericii pamantesti se sfintesc prin aceasta Taina, pentru ca fiind curati sa poata intra in legatura cu Biserica sfintilor, cu Biserica cereasca. "Asa, Doamne, Dumnezeul nostru - se roaga preotul liturghisitor - pe nici unul dintre noi sa nu-l faci vinovat de aceste ale Tale infricosatoare si ceresti Taine...; ci ne da noua pana la suflarea noastra cea mai de pe urma sa primim cu vrednicie particica Sfintelor Tale Taine, ca merinde pe calea vietii vesnice si spre raspuns bine primit la infricosatorul scaun de judecata al Hristosului Tau. Ca si noi, impreuna cu toti sfintii care din veac au bineplacut Tie, sa ne facem partasi vesnicilor Tale bunatati, pe care le-ai gatit celor ce Te iubesc pe Tine, Doamne".

Invocand "unirea credintei si impartasirea Sfantului Duh", in acelasi timp, apropiindu-ne de sfantul potir, toti, cu o gura si cu o inima suntem chemati a ne ruga Unicului Parinte: "Tatal nostru"! Iar cand soseste insusi momentul impartasirii, toti - si sfintii slujitori si credinciosii mireni - se unesc cu Hristos si intre ei, "din aceeasi Paine si din acelasi Pahar".

Consumand Sfintele Daruri si fiind in cea mai stransa comuniune organica cu Hristos, toti cei care s-au impartasit sunt uniti si unul cu altul, in aceeasi stransa si organica comuniune, - toti alcatuind o singura unitate duhovniceasca si, prin aceasta, un singur Trup al lui Iisus Hristos. In felul acesta se ajunge la scopul pentru care s-au si rugat toti dupa prefacerea Sfintelor Taine, anume, ca toti, "impartasindu-se din aceeasi Paine si din acelasi Pahar" sa fie uniti unul cu altul, "prin impartasirea aceluiasi Duh Sfant", traind in armonie si colaborare cu toata lumea.

Impartasindu-ne cu Sfintele Taine si luand paharul vietii traita in Hristos, noi devenim in cea mai stransa unire cu El si unul cu altul, integrandu-ne in Biserica cea una si sfanta, care este Trupul duhovnicesc al lui Iisus Hristos, implinirea celui ce plineste toate intru toti. (Efes. I, 23).

* Prelucrare dupa N. Ivanov, in "Jurnalul Patriarhiei Moscovei", nr. 2, 1966, pag. 65-70.