IMPORTANTA SFINTELOR TAINE IN CRESTEREA NOASTRA IN HRISTOS

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Mintuirea noastra, refacerea comuniunii cu Dumnezeu, este in raport de intilnirea noastra cu Mintuitorul, care este calea, adevarul si viata si care ne spune ca: <<Nimeni nu vine la Tatal Meu decit prin Mine>> (Ioan XIV, 6).

Or, aceasta ar insemna ca, odata cu inaltarea Mintuitorului la cer, legatura noastra cu Dumnezeu, comuniunea cu El, singura ganatie a mintuirii ar inceta, ar dispare.

Cuvintele Mintuitorului spun insa clar: <<Va este de folos ca sa Ma duc Eu. Caci daca Ma voi duce, Mingietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, Il voi trimite la voi>> (Ioan XVI, 7), si aici, si in cele ce urmeaza acestui verset, ni se reveleaza pentru prima oara importanta Sfintelor Taine pentru mintuirea noastra, Taine – de data aceasta in sensul restrins al cuvintului – in sensul de sacramente crestine.

Harul Duhului Sfint, trimis de Mintuitorul Apostolilor Sai si prin ei Bisericii Sale, are misiunea de a invata toate si a aduce aminte de toate cele spuse si faptuite de Mintuitorul (Ioan XIV, 26).

Harul trimis prin sfintele taine va face simtita prezenta Mintuitorului fata de toti oamenii: <<Si iata Eu cu voi sint in toate zilele pina la sfirsitul veacului>> (Matei XXVIII, 20).

Absenta intilnirii vizibile cu Mintuitorul va fi implinita de Harul revarsat in sfintele taine, care sint o permanenta sarbatoare a Cincizecimii pentru sufletele credinciosilor, sarbatoare cu reale urmari ontologice.

Dar asteptarea <<intilnirii depline>> poate fi inteleasa numai prin faptul ca noi si acum il intilnim pe Domnul cel preamarit, caci El face vizibila si palpabila intre noi prezenta Sa harica, activa – prin Sfintele Taine>> ¹.

Deci, sfintele taine sint lucrari vizibile, acte personale ale Mintuitorului, in vizibilitate paminteasca, prin mijlocirea carora <<ne intilnim cu Omul preamarit Iisus>> si prin care venim <<in contact viu cu misteriul cultic sfintitor al lui Hristos>> ².

Valoarea si importanta lor deosebita pentru mintuire rezida in caracterul lor mai mult decit simbolic, cu totul real, al actului care se savirseste asupra credinciosului. Ele sint si simboale, dar mai mult decit atit; ele sint simboale in sensul la care simbolul este domeniul in care <<vazutul este o parte a nevazutului si ca atare il cuprine, caci o parte poate reprezenta intregul, pe baza participarii: de pilda, capul este trupul intreg>> ³.

Important, in Sfintele Taine, este nu numai faptul de a preinchipui, dar si de a cuprinde o anumita putere, o anumita forta ce lucreaza asupra fiintei omenesti si anume aceea a harului care se pogoara asupra credinciosului ⁴.

Faptele Mintuitorului sint fapte savirsite cu putere dumnezeiasca, mintuitoare prin trup, sfintele taine care se savirsesc intru pomenirea Lui ne vor impartasi aceeasi putere divina, mintuitoare a lui Hristos. Mai mult decit atit, sacramentele crestine nu au ca scop obtinerea bunurilor naturale ci a celor spirituale, ele fiind o anticipare si o pregustare a realitatilor eshatologice ⁵.

Simbolismul Sfintelor Taine nu numai preinchipuie ci si afirma realitatea legaturii intre om si Dumnezeu, prin harul si actiunea lui asupra credinciosului, actiune transfiguratoare si desavirsitoare.

Sfintele taine desavirsesc lucrarea de propovaduire a Cuvintului lui Dumnezeu prin care sintem chemati la unire cu Hristos. Prin ele ne impartasim de puterea lui Hristos si chiar mai mult ni se comunica El insusi unindu-Se real cu noi ⁶. Ca si Cuvintul lui Dumnezeu, sfintele taine se cer primite cu credinta, deoarece efectul lor se produce <<pe plan transempiric, supraconstient, la radacinile constiintei noastre>> ⁷, fapt care depaseste capacitatea noastra de a simti imediat puterea comunicata.

Propovaduirea invataturii crestine, a Cuvintului lui Dumnezeu revelat, nu face altceva decit sa pregateasca sufletul credincios pentru primirea mai rodnica a harului comunicat in sfintele taine.

<<…Cuvintul premerge si urmeaza tainelor, pregatind sufletul pentru primirea lor>> ⁸. Cerinta lui este implinita prin actul vizibil al tainei, care da sensuri imbogatite acestuia, daruindu-I <<un coeficient de claritate si impresionabilitate>> ⁹, dar si de eficienta, fapt ce are o influenta binefacatoare asupra omului, credincios corespunzind de altfel constitutiei psiho-fizice a fiintei lui.

Superioritatea tainei fata de cuvint, in nasterea si cresterea duhovniceasca a noastra in Hristos, este subliniata clar de Nicolae Cabasila, care arata ca: <<numai prin mijlocirea Cuvintului a invataturii, a legilor, omul nu poate ajunge la tinta cea adevarata. Daca predica ar fi deajuns, n-ar mai fi fost de lipsa faptele si nici faptele mai presus de fire, dupa cum n-ar mai fi fost de lipsa nici ca Dumnezeu sa se intrupeze, sa se rastigneasca si sa moara>> ¹⁰. Sfintele taine sint astfel nu numai cuvint ci si fapte, acte mintuitoare, prin care cel ce crede dobindeste mintuirea ce se revarsa de jertfa Mintuitorului pe cruce.

Mai departe, acelasi scriitor pune in evidenta puterea transfiguratoare a harului revarsat de Taine: <<Bucurosi ca au primit invatatura crestina chiar din gura Mintuitorului si ca I-au fost martori la toate si la darurile pe care Le-a revarsat peste oameni si la cite a suferit pentru el si la moartea Sa, cei dintii crestini, de nici una din intimplarile acestea, nu s-au mirat si n-au vazut ceva nou, ceva peste fire, ceva marit sau mai bun dcit in Vechiul Testament, pina cind nu s-au botezat. Cind insa au ajuns sa primeasca Botezul si Duhul cel mingiietor a ajuns sa se reverse in sufletele lor, atunci s-au facut alti oameni, oameni noi insufletiti de viata noua si pilda facindu-se unii altora, au inceput sa aprinda flacara lui Hristos, atit in sufletele lor cit si ale altora>> ¹¹.

Intre Cuvint si sfintele taine exista o interdependenta si o reciprocitate care le face sa se completeze, sa se implineasca intre ele. Credinta sadita prin cuvint indeamna si face apt pe om pentru primirea sfintelor taine, iar primirea sfintelor taine intareste credinta, o lumineaza, o face vie. Harul Duhului Sfint revarsat prin Taine intareste cunoasterea noastra prin credinta, ne conduce pe calea adevarului catre viata, sfintindu-ne in eforturile noastre pe aceasta cale.

Sfintul Vasile cel Mare arata ca Sfintul Duh este <<izvor de sfintire, lumina inteligibila, care procura prin El insusi oricarei puteri rationale un fel de claritate pentru descoperirea adevarului>> ¹². Conducerea pe calea mintuirii se face treptat prin crearea unei tensiuni interioare, de catre Sfintul Duh, care ne daruieste prin puterea Sa pe masura inaintarii noastre. Aceasta o arata de asemenea Sfintul Vasile cel Mare cind spune: <<El umple cu puterea Sa, dar nu se comunica decit acelora care sint vrednici, nu urmarind o masura unica, ci impartind lucrarea Sa proportional cu credinta>> ¹³.

Sfintele taine sint acte care transforma, pentru ca transformarea este tinta reala a lui Dumnezeu in actele Sale mintuitoare ¹⁴. Un teolog rus arata ca trebuie sa aflam ultimul inteles al ideii ortodoxe de mintuire in sarbatoarea Schimbarii la fata (a transfigurarii) ¹⁵. Sfintele taine sint acte care transfigureaza chipul desfigurat al omului cazut in pacat. Acest inteles il are si textul Sfintului Apostol Pavel, care spune: <<…Privind ca in oglinda, cu fata descoperita, Slava Domnului ne prefacem la acelasi chip din slava in slava, ca de la Duhul Domnului>> (II Cor. III, 18). Si intradevar, sfintele taine sint oglinda prin care privind cu credinta, dar si cu fata descoperita, ne impartasim de chipul slavei Fiului lui Dumnezeu, caci noi, ca fiinte create <<dupa chipul>> lui Dumnezeu, sintem chemati sa devenim <<chip>> a lui Dumnezeu, hristosi (Rom. VIII, 29) sa ajungem la asemanarea cu El ¹⁶.

Sfintele taine sint cele prin care noi capatam puterea ca sa urmam Domnului pe muntele Taborului, din slava in taina, din slava in slava. Dar intilnirea cu fiecare Sfinta Taina presupune o pregatire prealabila, caci pregatirea si implinirea este ceea ce da ritm vietii Bisericii. Efort si bucurie, straduinta si sarbatoare, intre aceste doua puncte se desfasoara intreaga viata crestina ¹⁷. Sfintele Taine sint durerile (II Cor. VII, 9-10) si bucuriile prin care Hristos ia chip in noi. Astfel, devenim si noi impreuna dar si fiecare in parte, trup tainic al Mintuitorului nostru. Devenim toti temple ale Duhului Sfint (I Cor. VI, 19) dar si toti impreuna un trup tainic in inteles de Biserica. Prin Sfintele Taine devenim totodata hristofori, prin participarea noastra ca parti la intreg.

Despre Sfintele Taine se poate spune ceea ce Mintuitorul spunea despre Sine: ele sint: <<Calea, Adevarul si Viata>>, pentru ca El insusi este in ele, cu puterea Sa. Prin calea deschisa de ele ajungem la realitati mintuitoare care duc la viata vesnica (Ioan, XVII, 3). In ele aflam pe Hristos mereu prezent in jertfa Sa si in Slava Sa cea de dupa Inviere. Il aflam credincios fagaduintelor Sale facute Sfintilor Apostoli si prin el tuturor oamenilor: <<Si iata Eu cu voi sint in toate zilele, pina la sfirsitul veacului>> (Matei XXVIII, 20). Tainele sint sinteza cea mai minunata a pedagogiei divine pornite in cautarea oii cele pierdute, omenirea cazuta in pacat. Ele sint o scara a lui Iacov ce duce catre Dumnezeu, cu puterea coborita de la El, dar si cu participarea efortului nostru de zi cu zi. Toate tainele invataturii crestine si cu atit mai mult Sfintele Taine isi au radacina in Mintuitorul Iisus Hristos, ca unic si originar Sacrament, Taina din care izvorasc toate si in care se rezolva toate.

Sfintul Apostol Pavel si impreuna cu el Sfintii Parinti vad in Hristos, Taina originara, Izvorul Tainelor: <<Taina lui Hristos e una cu Hristos>> ¹⁸. Intruparea Mintuitorului, chenoza e o taina care covirseste mintea (Fil. II, 5-9). Insusi Hristos este o taina, care a fost ascunsa neamurilor, dar s-a descoperit noua acum (Rom. XVI, 25).

Dupa cum prin taina intruparii Mintuitorului care este Fiul lui Dumnezeu si chipul Tatalui, ni se descopera Dumnezeirea care altfel ar fi ramas o taina de nepatruns pentru noi, tot asa Sfintele Taine constituie tot atitea trepte de urcus duhovnicesc, de crestere neincetata in cunoasterea, in trairea deplina, in unirea cu Fiul Sau intrupat, rastignit si inviat.

Dupa cum intruparea inseamna intr-un fel biruirea distantei dintre noi si Dumnezeu, taina ei punindu-ne in legatura cu Dumnezeirea, tot asa, analogic si real, Sfintele Taine inseamna biruirea distantei in timp si spatiu dintre noi si Mintuitorul, o continua apropiere a noastra de El, de puterea Sa, de harul Sau.

Dupa rolul si importanta pe care o ocupa in viata omului credincios si dupa aria mai larga sau mai restrinsa asupra careia sfintele taine isi exercita actiunea, ele ar putea fi impartite in doua categorii: tainele generale si tainele speciale.

Din prima categorie ar face parte: taina Botezului, a Mirungerii, a Pocaintei, a Impartasaniei, iar din a doua categorie: taina Maslului, a Cununiei si a Preotiei.

Tainele din prima categorie sint absolut necesare pentru mintire, fiecare din ele constitnd trepte, etape, pe care trebuie sa le strabata fiecare credincios in stadalnica epectaza, pentru dobindirea cununii fagaduite de Mintuitorul (Filip. III, 13-14).

Sfintul Botez este prima Taina, prin care ne impartasim de harul dumnezeiesc si prima Taina, care implineste aspiratia si credinta noastra, insciindu-ne pe orbita din centrul careia sta Hristos, a carui forta centripeta se manifesta in toate Tainele, dar mai ales in Taina Sfintei Impartasanii in care pe masura comuniunii noastre cu Mintuitorul Hristos vom simti ca nu mai traim noi, ci Hristos traieste in noi (Gal. II, 20); ca noua a vietui este Hristos (Rilip. I, 21). Sau tot asa de bine pentru a ilustra acest fapt mai intutiv, noi insine traim in Hristos, sintem asimilati Lui, sintem asimilati trupului Sau tainic.

Actiunea harului, revarsat prin taina Botezului asupra sufletului credinciosului, este pregnant ilustrata de cuvintele Sfintului Diadoh al Foticeii: <<Eu insa am inteles din dumnezeiestile Scripturi si din insasi simtirea mintii ca, inainte de sfintul Botez, harul indeamna sufletul din afara spre cele bune, iar satana foieste in adincurile lui, incercind sa stavileasca toate iesirile dinspre dreapta ale mintii. Dar din ceasul in care ne renastem, diavolul este scos afara, iar harul intra inauntru. Ca urmare, aflam ca precum odinioara stapinea ratacirea asupra sufletului si dupa aceea ca si mai inainte, ba de multe ori chiar si mai rau. Dar nu ca unul ce se afla de fata impreuna cu harul, ci invaluind, prin mustul trupului, mintea ca intr-un fum, in dulceata poftelor nerationale>> ¹⁹.

Harul daruit prin botez infuzeaza credinciosului o putere, care da un puternic impuls stradanilor lui, pentru dezvoltarea credintei sale spre cunoasterea tot mai deplina a voii lui Dumnezeu si a implinirii ei. Sfintul Vasile cel Mare descrie astfel legatura care exista intre credinta si botez si raportul de interdependenta, care le uneste atit de strins, incit faptul credintei determina implinirea actului botezului, iar actul botezului desavirseste faptul credintei, pe o noua treapta de existenta: <<cu adevarat credinta si botezul, aceste doua mijloace ale mintuirii, sint legate unul cu celalalt si indivizibile. Caci daca credinta primeste din botez desavirsirea sa, botezul se fondeaza pe credinta; si unul si celalalt prin acelasi nume se desavirsesc; cum se crede in Tatal si Fiul si in Sfintul Duh, la fel se boteaza in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh; marturisirea credintei, care duce la mintuire vine mai intii, dar botezul, pecetea sentimentului nostru, urmeaza indeaproape>>> ²⁰.

Aspiratia dupa cele inalte, dupa absolut, si credinta sint cele doua forte, care ne duc pina in pragul Bisericii, nava a mintuirii, dar in Biserica sintem introdusi prin sfintul Botez.

Dupa credinta, care este certitudine intelectuala despre adevarurile crestine sau unire cu Hristos prin aceasta certitudine, Botezul este unire cu Hristos, participare la viata Lui cu toata fiinta noastra. Prin Botez devenim urmasi ai noului Adam, ne impartasim de natura umana, curatita de pacat.

In Taina Sfintului Botez, noi devenim partasi la patimile, moartea si invierea Mintuitorului, dupa cuvintul Apostolului Pavel, care spune: …Nu, stiti ca toti citi in Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea Lui ne-am botezat?>>… <<Iar daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si vietui impreuna cu El, stiind ca Hristos inviat din morti, nu mai moare>> (Rom. VI, 3, 8, 9). Noi ne impartasim in mod real de puterea de patimire si de moartea Mintuitorului si tot in mod real ne impartasim de Inviere si de viata Sa noua, lucru pe care l-au subliniat indeajuns Sfintii parinti ²¹. Daca in viata de toate zilele, prin participarea la moartea Mintuitorului si cind asupra noastra se revarsa harul Sau.

Taina Sfintului Botez ne transmite puterea de suportare a patimii si a mortii omului vechi, in mod insesizabil, dar germenele, sadit de ea in noi, va incolti, va creste si va da roade in fiinta noastra spirituala sub razele harului ce se revarsa din celelalte Sfinte Taine. Prin aceasta Taina noi facem din nou, in noi, chipul lui Dumnezeu, chipul Fiului lui Dumnezeu, avind ca model pe Hristos, dupa a carui asemanare trebuie sa ne straduim sa crestem spiritual. Incepind cu Taina Botezului <<omul nostru cel din afara se trece, iar cel dinauntru se innoieste din zi in zi>> (II Cor. IV, 16). Botezul este incepatura vietii in Hristos, cu El incepe viata noastra autentica spirituala, care pina la Hristos era imposibila, pentru ca <<natura divina si natura umana erau separate si unirea ipostatica nu fusese realizata inca. Exista un contact intre cele doua naturi, dar nu si comuniunea…>> ²². Deci, de acum, viata noastra nu mai este o vitata dupa trup, ci dupa duh, caci <<asa precum Hristos a murit pacatului si traieste pentru Dumnezeu, asa si noi, prin Taina Botezului, trebuie sa murim placerilor trecute ale pacatului si sa inviem prin Harul lui Hristos>> ²³.

Prin Taina Botezului ni se sadeste in suflet o anumita cunoastere si simtire a lui Dumnezeu, in urma stergerii pacatului stramosesc, care slabise priceperea noastra; ni se deschid ochii sufletului si ne se da putere pentru orinduirea vietii la Hristos ²⁴.

Prin Harul primit prin Taina Botezului si <<lucrat (actualizat) in chip voluntar prin implinirea poruncilor – arata Sfintul Maxim Marturisitorul – avind la inceput numai nasterea cea in duh, suporta fiecare, prin multe patimi, moartea (intrebuintarea mortii) spre osinda pacatului>> ²⁵. Astfel, pazind nepatata haina Botezului, prin implinirea poruncilor, omul primeste <<Intrebuintarea mortii ca osinda a pacatului, care il trece in chip tainic la viata dumnezeiasca si fara de sfirsit>> ²⁶. Asa incit, dupa cum se arata in rugaciunea din Molitvelnic la Spalarea pruncului, botezul este <<o arvuna a vietii cele de apoi>>, pe care nelasind-o <<furata ne invredniceste la viata de veci>> ²⁷. Chiar actul taierii parului, celui ce se boteaza, asemanator cu acela al tunderii in monahism are – dupa cum arata teologul P. Evdoklmov, acelasi sens simbolic de daruire toatala a vietii proaspatului botezat lui Dumnezeu. Caci <<trecind prin tundere, orice laic se regaseste calugar al monahismului interiorizat supus tuturor exigentelor absolute ale Evangheliei>> ²⁸.

Botezul este prima chemare catre viata in Hristos si primul ajutor in urcusul duhovnicesc.

Sfinta taina a Mirungerii, care urmeaza Botezului, este o a doua mina de ajutor intinsa de Mintuitorul noua, celor credinciosi. Ea este pecetea darului Duhului Sfint, prin care sintem intariti in harul pe care l-am primit prin Botez. Pogorirea Duhului Sfint peste Mintuitorul la botezul Sau preinchipuie ungerea pe care o vom primi noi de sus la intrarea in Biserica, ungerea de care vorbeste Sfintul Apostol Pavel: <<iar Cel ce ne intareste, pe noi impreuna cu voi, in Hristos, si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, care ne-a si pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului, in inimile noastre>> (III Cor. I, 21, 22). Prin venirea Sa in lume si prin chenoza Sa desavirsita, Mintuitorul s-a impartasit pentru noi, ca om, de <<Sfintul Duh al fagaduintei, care este arvuna mostenirii noastre spre rascumpararea celor dobindite de El si spre lauda slavei Sale>> (Efes. I, 13). Acest Duh ni-l daruieste mereu in sfinta taina a Mirungerii.

Taina Mirungerii este chemarea noastra la preotia universala, este trimiterea noastra a tuturor la propovaduirea mesajului evanghelic, este semnul electiei divine, dupa cum arata cuvintele Sfintului Apostol Petru: <<iar voi sinteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfint, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume bunatatile cerului Celui ce va chemat din intuneric, la lumina Sa cea minunata>> (I Petru II, 9). Prin taina Mirungerii, fiecare din noi este chemat sa indeplineasca destinul Mintuitorului, sa fie purtatorul viu, traitor al vietii cele bune; de aici, caracterul eclesiologic al acestei Sfinte Taine, care este nu numai in folosul sufletesc personal, ci si in folosul vietii comunitatii. Darurile Sfintei taine a Mirungerii pecetluiesc in noi credinta, daruindu-ne <<darul evlaviei si al rugaciunii, al dragostei si al intelepciunii>> ²⁹.

Aceasta Sfinta Taina imprima in noi semnul, pecetea prezentei si lucrarii darului Sfintului Duh, semnul prin care sintem recunoscuti de catre Mintuitorul, stapinul sufletelor noastre: <<apropiati-va de pecetea tainica pentru ca voi sa fiti recunoscuti de stapini. Fiti socotiti in sfintita si inteligibila turma a lui Hristos, pentru ca sa fiti asezati de-a dreapta Sa>> ³⁰.

Sfintul Grigorie de Nazianz spune ca sfinta taina a Mirungerii, chiar in aceasta viata, este cea mai mare dintre asigurarile vietii vesnice, date noua de Hristos ³¹.

Dupa cum Botezul este taina nasterii din nou, Mirungerea este taina intaririi in viata spirituala din care trebuie sa izvoreasca barbatia crestina ³², atit de necesara in lupta noastra cu ispitele. Mirungerea nu este numai un semn distinctiv, prin care sintem recunoscuti ca apartinind Mintuitorului ci si o intarire, un indemn de a pastra acest semn distinctiv, aceasta pecete neatinsa, nestricata. Calitatea de distinctie, de electie pe care ne-o da Botezul si pe care o intareste mai apoi taina Mirungerii ne este daruita de Dumnezeu, dar ea se intareste si prin fiecare biruinta pe care o cistigam prin efortul nostru in lupta cu ispitele. Revarsare harului este o continua daruire a puterilor dumnezeiesti catre noi, dar ea este provocata si de o continua lupta a noastra de dobindire a ei.

Desigur, prin lipsa de grija si prin neputintele noastre, adeseori ne intinam haina alba a sufletului primita in dar la Botez; nu pastram neatinsa si nestricata nici pecetea si intarirea primita prin taina Mirungerii. Mintuitorul cunoscind slabiciunea noastra si faptul ca sufletul este osirduitor, dar trupul neputincios (Marea XIV, 38), ne iese din nou in intimpinare, ne intinde din nou mina, precum a facut-o fata de Apostolul Petru, cind se scufunda in mare; ne ofera o noua punte de scapare: este aceea a Sfintei taine a Marturisirii, a Pocaintei. Prin ea Mintuitorul, in marea Sa iubire pentru noi, ne ajuta sa ne refacem puritate dintii a sufletului nostru.

Sfinta taina a Pocaintei reface legatura credinciosului cu Dumnezeu, legatura mereu slabita prin pacatele pe care le savirsim. Ca act vizibil ea se bazeaza pe necesitatea psihologica a celui credincios ca fiinta cuvintatoare, ca fiinta creata pentru un permanent dialog intaritor ca <<tu>>, fata de care sa-si impartaseasca nu numai bucuriile, ci si neajunsurile si esecurile fiintei lui.

Prin pacat, potrivit ontologiei telogice, omul cade din dialogul cu Dumnezeu, se face nevrednic unui astfel de dialog, care este absolut necesar pentru ca omul credincios sa devina personalitate duhovniceasca. Pacatul este, de asemenea, cel care face imposibil si un autentic dialog intre oamenii credinciosi.

Posibilitatea unui dialog cu Dumnezeu a aparut numai odata cu venirea Mintuitorului in lume,. Caci El este cel care <<ne indeamna si ne ajuta sa raspundem Tatalui cu El si in El>> ³³.

Taina Pocaintei, a marturisirii pacatelor, a recunoasterii vinovatiei, insotita de cainta si de remuscarile de a ne fi aflat neglijenti fata de noi insine, ne da posibilitatea ca prin dezlegarea de ele si prin iertarea lor; sa intram din nou in acest dialog binefacator.

Prin iertarea obtinuta, in aceasta sfinta taina, de la Dumnezeu prin preot, cel care crede este, de asemenea, inclus in Logos, subiectul divin care raspunde Tatalui, ca subiect la acelasi timp uman ³⁴.

Prin acest dialog, credinciosul iese din izolarea, din singuratatea la care il impinge pacatul; iese din dialogul interior si chinuitor, mai bine-zis, din monologul lipsit de putere, din acel lant care il stringe in cercul sau, fara a-I oferi vreo posibilitate de iesire din jocul contradictoriu al argumentelor pro si contra.

Marturisirea inseamna o infringere a vointei individualiste si o ascultare de chemarea Mintuitorului la pocainta; inseamna invingerea mindriei si a parerii de sine, care l-a prabusit pe Lucifer din ceruri.

Marturisirea ca act psihologic inseamna o depasire a starii de inchidere in sine, puterea unei confruntari obiective, hotarirea unei angajari ferme contra pacatului ³⁵.

Puterea celui care a reusit sa iasa din impietrire a fost deosebit subliniata de Sfintul Isaac Sirul: <<Cel care a vazut pacatul sau este mai mare decit cel care invie mortii>> ³⁶. Si intr-adevar nu poate vedea cineva pacatul sau decit cind el devine obiect al cunoasterii reale si nu se mai amageste cu o falsa cunoastere. A vedea pacatul este mai mult decit a invia mortii, caci ei oricum vor invia, pe cind sufletele vor fi date spre moarte vesnica in cazul nerecunoasterii pacatelor proprii.

De aceea, cainta ce insoteste Spovedania este <<o venire in firea noua sau adevarata daruita de Hristos; este o ridicare din nou la rangul de fiinta destinata dialogului, dialogului cu Dumnezeu; este ridicarea promisa prin cuvintul, <<cine se va smeri, pe sine se va inalta>> (Matei XII, 12).

Suprema smerire a noastra care imita chenoza Mintuitorului va fi urmata de aceeasi inaltare si marire de care s-a bucurat Hristos.

Iertarea obtinuta in taina spovedaniei inseamna o eliberare (lucru pe care ni-l spune si etimologia cuvintului romanesc <<iertare>> format din latinul vulgar <<libertare>>) de sub povara pacatului care sta sa ne copleseasca, eliberare de consecintele lui egale cu impietrirea.

Cainta este leacul vindecator al ranii, pe care a produs-o pacatul, sufletului nostru ³⁷; iar harul revarsat in aceasta sfinta taina <<nu ingaduie sa ramina nici o cicatrice in sufletul nostru si odata cu sanatatea ne da si frumusetea sufletului>> ³⁸.

In taina sfintei Spovedanii, Mintuitorul, caruia ii expunem pacatele si slabiciunile noastre, este doctorul care stie sa fie bolnav cu bolnavii, stie sa plinga cu cei ce pling, care are mila de noi, ne da sfat si ne intareste ³⁹.

Intilnirii pline de pocainta cu Mintuitorul il urmeaza <<piscul cel mai inalt al vietii duhovnicesti, la care daca am ajuns o data, apoi nimic nu ne mai lipseste ca sa dobindim fericirea cea dorita. Pentru ca aici nu mai este vorba a ne face partasi mortii, ingroparii sau unei vieti mai bune, ci este vorba chiar de dobindirea celui inviat.

De acum nu mai primim darurile Duhului Sfint, oricit de bogate ar fi ele, ci pe insusi vistiernicul acestor daruri, comara intru care incape toata bogatia darurilor>> ⁴⁰.

Privind retrospectiv, sfinta taina a impartasaniei, satisface tensiunea necesara vietii sufletesti a credinciosului in efortul sau de inaltare de indumnezeire.

De la aspiratia catre cele spirituale si vesnice, aspiratie la inceput vaga, apoi fondata pe cuvintul Evangheliei, primit cu credinta, intarita de harul revarsat prin toate tainele, pina la sfinta Impartasanie, credinciosul traieste o continua epectaza pentru cresterea in Hristos, pentru a ajunge la statura barbatului desavirsit.

Nicolae Cabasila arata ca de toate celelalte sfinte taine putem sa ne impartasim si totusi sa nu reusim sa progresam pe scara desavirsirii, a cresterii depline in Hristos.

Odata spalati de orice pacat in baia Pocaintei, lucrarea sfintei Impartasanii sta tocmai in aceea de a nu lasa lipsiti de roade pe nici unul din cei ce se impartasesc cu trupul si singele Mintuitorului ⁴¹.

Trupul si singele Domnului nu se poate irosi fara rost, fara folos. De aici si avertismentul Sf. Apostol Pavel pentru cei care se impartasesc cu nevrednicie. (I Cor. XI< 29).

Jertfa nesingeroasa, in urma careia Domnul ni se impartaseste cu insusi trupul si singele Sau nu poate fi zadarnica.

De aici si marele folos pe care il are credinciosul, care primeste cu vrednicie Sf. Impartasanie.

Primind pe Hristos in noi, <<intimitate cu El este deplina caci <<cel ce se alipeste de Domnul este un singur duh cu El>> (I Cor. VI, 17). Ca urmare vointei lui este una cu a lui Hristos, precum a lui Hristos a fost una cu a Tatalui. Credincioasul poate de acum repeta cuvintele Sf. Apostol Pavel: <<acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine>> (Gal. II, 20), caci in el nu mai ramine nici cugetul, nici vointa si nici viata lui, ci Hristos tine locul tuturor acestora ⁴².

Prin sfinta Impartasanie, mladitele se leaga de buciumul vitei care le comunica viata din Duhul Sfint, eliberindu-le de uscaciune.

Impartasirea din acelasi potir cu trupul si singele aceluiasi Domn Iisus Hristos, topeste individualitatea noastra egoista in organismul de credinciosi, care formeaza Biserica, trupul tainic al Domnului si este patrunsa de duhul iubirii trinitare ⁴³.

Sfinta Impartasanie este carbunele aprins care curata sufletul nostru, ea este <<desavirsirea tuturor celorlalte taine>>, implinind <<ceea ce nu sint in stare celelalte taine sa faca, dupa cum tot ea este aceea care face sa straluceasca si mai tare darul primit prin celelalte taine si intunecat de umbra pacatului>> ⁴⁴.

Comunicarea noastra cu Mintuitorul se permanentizeaza prin impartasirea deasa cu trupul si singele Sau, ea fiind polul care mentine tensiunea vietii noastre sufletesti ridicata.

Sfinta Euharistie este leacul la care sintem datori sa alergam nu numai o data ci de mai multe ori <<caci e de lipsa ca Facatorul lumii sa ramina tot timpul in lutul nostru ca sa indrepteze chipul Sau in noi ori de cite ori da semne ca vrea sa se strice…>> ⁴⁵

Pina acum am infatisat sfintele Taine, pe care le-am numit generale. Vom continua expunerea noastra cu sfintele taine, care nu au un caracter general obligatoriu pentru dobindirea mintuirii.

Sfinta taina a Maslului, care are ca baza scripturistica cunoscutul text de la Iacob, vine sa dea o mai mare atentie suportului material al sufletului nostru: trupul.

Harul care se pogara asupra celui bolnav ii da putere sa rabde cu barbatie crucea suferintei trupesti.

Primirea suferintelor trupesti ca drepte, ca plata a pacatelor noastre, rabdarea lor cu liniste si chiar bucuria de a ne sti prin ele partasi Domnului, confera acestora puteri de transfigurare a fiintei noastre sufletesti.

Rugaciunile preotilor sint facute pentru dobindirea sanatatii adevarate, ceea a restaurarii integrale a credinciosului, pe care Dumnezeu il cerceteaza prin aceste suferinte trupesti si care este facut din nou deplin, pentru ca este in comuniune cu Dumnezeu. Astfel, ceea ce dobindim noi prin taina sfintului Maslu este mai precis posibilitatea biruintei prin Hristos, care sufera cu cel bolav pentru ca acesta sa poata invinge povara si suferinta ⁴⁶.

Rugaciunea preotilor, la care se adauga rugaciunea si chiar contributia materiala a credinciosilor, da bolnavului o putere sportia, izvorita din sentimentul de solidaritate tuturor in suferinta, in Hristos si cu Hristos.

Comuniunea bolavului cu mladitele trupului tainic al Mintuitorului sporeste puterile de viata ale bolavului sau il intareste cu caldura ei pina in pragul clipelor de suprema si inghetata singuratate al despartirii de toti si de toate de pe pamint ⁴⁷.

Taina sfintei Cununii, prin intarirea harului, adusa legaturii dintre barbat si femeie, da acesteia chipul si taria legaturii dintre Mintuitorul Hristos si Biserica Sa si creeaza dispozitiile favorabile mentinerii acestei legaturi prin depasirea egoismului, a dragostei si parerii de sine. Ea pune astfel o baza solida celei mai mici celule sociale si teologic vorbind, continuata si extinsa, in timp si spatiu prin comuniunea spirituala creata in Biserica. Sfinta taina a Cununiei este primul nostru pas spre realizarea unei mai largi comuniuni, sustinute de o jertfelnicie concreta, un singur trup si un singur duh, avind acelasi Domn, aceeasi credinta, acelasi botez si impartasindu-se la acelasi har revarsat din sinul iubirii treimice.

Prin aceasta sfinta taina, celor doi li se adreseaza din nou chemarea de a fi rodnici, de a se inmulti si de a stapini pamintul (Fac. I, 28). Este un indemn la crestere in timp si spatiu, dar si in adincime a legaturii noastre cu Dumnezeu, crestere ce nu se poate realiza intr-o singura generatie.

Intimitatea noastra cu Dumnezeu, prin mijlocirea Mintuitorului, trebuie sa devina mai strinsa, mai adinca si acest lucru se poate implini desigur si in cadrul unei vieti de om, dar mai ales, si cu prisosinta, in cursul mai multor generatii.

De asemenea, copiii nascuti in cadrul unei casnicii binecuvintate sint <<ferestrele>> deschise ale familiei catre semeni, catre viitor. Prin puritatea lor, ei deschid caile de acces spre intelegere si comuniune sufleteasca, ale parintilor cu semenii lor, copiii fiind adevarate punti de legatura in realizarea unei mai largi comuniuni spirituale.

Din punct de vedere teologic, punerea cununilor pe capul mirilor semnifica reasezare omului in rangul de coroana a creaturii, de stapin al ei, dar totodata semnifica si cununa martirilor. Convietuirea impreuna, in dragoste este o continua rastignire a omului vechi, a egoismului, a tendintelor egocentrice ⁴⁸. In acest proces de rastignire, de mucenicie continua, prin omorirea tuturor tendintelor egoiste, cei doi sint ajutati de revarsarea harului dumnezeiesc, care le intareste vointa si le da putere sa paseasca inainte spre desavirsita comuniune cu ceilalti crestini in Biserica, iar prin Biserica, vazuta ca trup tainic al Domnului, la desavirsita comuniune cu Mintuitorul, capul ei.

Acest loc deosebit este dat de caracterul dominant eclesiologic al acestei taine, ca taina, prin excelenta, primita pentru comunitate. Folosul ei depaseste pe cel strict personal si se extinde asupra comunitatii. Ea este taina coeziunii Bisericii, de ea atirnind tainele care promoveaza si ele comuniunea ⁴⁹.

Beneficiarul acestei taine este deci nu atit preotul, cit comunitatea, harul revarsindu-se prin intermediul acestuia asupra credinciosilor.

Harul Hirotoniei primit de preot nu se revarsa asupra credinciosilor numai prin faptul ca acesta este savirsitorul tainelor, care le comunica aceasta energie divina, ci si prin aceea ca propovaduirea lui, a cuvintului Evangheliei vestit de el, are puterea acestui har care poate naste credinta in ascultator; iar mai apoi, el poate transfigura viata credinciosilor prin indemnurile sale, ca pastor si duhovnic al credinciosilor.

Pe de alta parte, preotul si episcopul sint reprezentanti ai comunitatii, purtatorii ei de cuvint in fata lui Dumnezeu, dar ei nu sint rupti de comunitate. Ei sint cei prin care rugaciunile comunitatii sint inaltate la Dumnezeu si totodata cei prin care Dumnezeu revarsa harul Sau, in sfinta biserica, asupra comunitatii. Ei sint purtatorii aceleiasi misiuni pe care a avut-o Mintuitorul pe pamint, de aduce jertfa nesingeroasa in numele comunitatii si de a dobindi darurile Duhului Sfint pe care le daruiesc comunitatii.

De aici, importanta si valoarea deosebita a tainei Hirotoniei si a sacerdotiului.

Dar daca taina Hirotoniei este prin excelenta in folosul comunitatii, nu se poate ignora nici actiunea ei sfintitoare, de ajutor haric, dat preotului pentru implinirea misiunii sale: invatatoresti, sfintitoare si pastorale.

Preotul este pus intr-o alta relatie cu semenii, decit aceea in care se afla doi credinciosi. Aceasta relatie implica un plus de responsabilitate fata de destinul pamintesc si vesnic al credinciosilor, fata de pozitia lor referitoare la jertfa de pe cruce a Mintuitorului.

Nu in zadar Sfintul Apostol Pavel atrage atentia, in mod deosebit, ucenicului sau Timotei, de a inflacara darul lui Dumnezeu, care este pus in el (II Tim. I, 6), inflacarare care se mentine prin intreaga sa activitate.

Preotul este purtatorul crucii lui Hristos, <<care mintuiestei si pe altii> - dupa cuvintul Fericitului Augustin, si totdata beneficiarul puterii harice de a duce la bun sfirsit stradaniile sale pentru mintuirea celor incredintati lui.

Adevaratul preot este cel care facindu-se <<tuturor toate>> (I Cor. IV, 22) plamadeste si ingrijeste de cresterea duhovniceasca a comunitatii in viata lui intelesul real al cuvintelor lui Hristos: <<Foc am venit sa arunc pe pamint si cit as vrea sa fie acum aprins!>> (Luca XII, 49) ⁵⁰.

Preotul <<reprezinta>> intr-un mod real pe insusi Hristos, grija Lui, dragostea Lui, invatatura Lui; El este cel care stind in centrul tuturor zice: <<Sa fim toti una in Hristos>>, care Insusi constituie centrul Bisericii ca unitate, si care a avut puterea sa transforme un grup de credinciosi in Biserica, cina in sacrament, ritul sau simbolul in realitate. De aceea, sacramentul Hirotoniei nu priveste singur pe cel care este hirotonit, ci intreaga Biserica>> ⁵¹.

Dar insasi aceasta activitate de apostol al Mintuitorului pe care o savirseste preotul provoaca un proces de induhovnicire a preotului asa precum opera sau lucrarea cuiva isi revarsa binefacerile asupra altora, dar si asupra subiectului lucrator.

Asa incit starea de responsabilitate cu care si incarca primitorul Hirotoniei, creeaza in acelasi timp o tensiune de continua preocupare pentru persoana proprie, pentru cresterea sa duhovniceasca in Hristos, pentru ca nu cumva, dupa ce a propovaduit altora, el isusi sa fie lepadat (I Cor. IX, 27).

Desigur ca taina Hirotoniei pune o sarcina grea pe umerii primitorului, dar ii da si ajutorul haric necesar purtarii ei.

Responsabilitatii mari ii da jutor pe masura ei, dar si pe masura stradaniilor primitorului acestei taine.

Harul primit prin punerea miinilor, da celui ce se impartaseste de el puterea de a fugi de toate pacatele, de a pastra nealterata credinta, nadejdea si dragostea sa de a propovadui adevarul, de a mustra cu blindete, de a fi smerit, cunoscind nevrednicia proprie si slabiciunile si ispitele.

Preotul are misiunea de a <<naste in Iisus Hristos prin Evanghelie>> (I Cor. IV, 15) si de a creste pe toti membrii comunitatii pe care ii are in grija.

Dar aceasta lucrare se va reflecta si asupra lui, transfigurindu-l, modelindu-l dupa chipul Celui pe care-l preinchipuie, dupa chipul Pastorului cel bun, Iisus Hristos.

Dupa cum ne-am putut da seama sfintele taine sint expresia marii iubiri a Mintuitorului, care ne-a lasat, dupa inaltarea Sa, pe Mingiietorul, ca sa ne ajute in lupta noastra cu cel rau, care, profitind de slabiciunea noastra, ne pericliteaza nu numai mintuirea noastra, ci chiar si conditia noastra de fiinte spirituale.

Sfintele taine sint tot atitea miini ale dragostei dumnezeiesti intinse noua pentru a putea birui obstacolele ce stau in fata urcusului nostru duhovnicesc, a cresterii noastre in viata in Hristos. Denumirile multiple, pe care le poarta, indica tot atitea lucrari, pe care harul Duhului Sfint le opereaza asupra fiintei noastre sufletesti.

Din cele aratate mai sus se poate desprinde intr-o oarecare masura importanta si valoarea sfintelor taine, comparabile in viata organica cu singele ce pulseaza in vinele ficaruia dintre noi, singe care ne face vii si capabili de rod.

Importanta si valoarea lor nu se poate dezvalui insa, in mod deplin, prin mijlocirea cuvintelor, ci numai prin trairea nemijlocita si practicarea permanenta a lor, prin impartasirea cu puterea transfiguratoare a harului divin ce se revarsa din ele si aceasta in strinsa comuniune a credintei, a nadejdii si a dragostei cu celelalte mladite ale trupului tainic al Mintuitorului.

* Lucrare de seminar eliberat si sustinuta in cadrul pregatirii doctoratului in teologie, sub indrumarea P.C. Pr. Prof. D. Staniloae, care a dat si avizul pentru publicare.
1. E. H. Shillebeeck, Hristos – Taina intilnirii noastre cu Dumnezeu, in <<Ortodoxia>>, XVIII (1956), nr. 1, p. 120.
2. Ibidem.
3. Pr.prof. D. Staniloae, Fiinta tainelor in cele trei confesiuni, in <<Ortodoxia, VIII (1956) nr. 1, p.10.
4. J. Danielou, Dieu et nous, Paris, 1956, p. 34.
5. Ibidem.
6. Pr. Prof. D. Staniloae, op. cit., p. 34.
7. Ibidem, p. 25.
8. Ibidem, p. 20.
9. Ibidem.
10. N. Cabasila, Despre viata in Hristos, trad. de T. Bodogae, Sibiu, 1946, p. 56.
11. Ibidem.
12. Sf. Vasile cel Mare, Despre Sf. Duh, P.G., XXXII, IX, 19, 107.
13. Ibidem, c. 107-109.
14. A. Schememann, Liturghy and life – Christian development through Liturgical Experience – New York, 1974, p. 90.
15. Ibidem.
16. Pr. Prof. D. Staniloae, L’homme, image de Dieu, in <<Contacts>>, 1973, nr. 84, p. 296.
17. A. Schmemman, op. cit., p. 87.
18. Sf. Maxim Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie, in Filocatia, trad. D. Staniloae, Sibiu, 1948, vol. III, p. 325.
19. Sf. Diadoh al Foticeii, in Filocalia, vol. I. p. 368.
20. Sf. Vasile cel Mare, op. cit., P. G., XXIV, 118.
21. Sf. Ciril al Ierusalimului, Catehezele mistogogice, XXXIII, 312, c. 1079.
22. P. Nellas, Theologie de l’image, <<Contacts>>, 1973, nr. 84, p. 273.
23. Ambrosie de Milan, Des sacrements, Paris, 1961, p. 87.
24. N. Cabasila, op. cit., p. 56-69.
25. Sf. Maxim Marturisitorul, op. cit., p. 341.
26. Ibidem.
27. Molitfelnic, Bucuresti, 1965, p. 37.
28. P. Evdoklmov, Les ages de la vie spirituelle, Paris, 1964, p. 65.
29. N. Cabasila, op. cit., p. 75.
30. Sf. Ciril al Ierusalimului, P. G., XXXIII, 372 B.
31. Sf. Grigorie de Nisa; Drespre Botez P.G., XLVI, 417 B.
32. I.P.S. Nicolae Mladin, Valoarea morala a Sfintei Taine, in Studii de teologie morala, Sibiu, 1969, p. 276.
33. Pr.Prof. D. Staniloae, L’homme…, p. 303.
34. Ibidem.
35. Pr. Prof. D. Staniloae, Marturisirea mijloc de crestere duhovniceasca, in <<Mitropolia Olteniei>>, 1956, nr. 4-5, p. 169.
36. P. Evdokimov, op. cit., p. 151.
37. Sf. Ioan Hrisostom, Despre pocainta, in Predici despre pocainta si despre Sf. Vavila, Sibiu, 1938, p. 88.
38. Ibidem, p. 90.
39. Origen, Omilia II la Ps. XXXVII, 6, P.G., XII, 1386.
40. N. cabasila, op. cit. p. 81.
41. Ibidem, p. 83.
42. Ibidem, p. 84.
43. Pr. Prof. D. Staniloae, Din aspectul sacaramental al Bisericii, in <<Studii teologice>>, 1966, nr. 9-10, p. 546.
44. N. Cabasila, op. cit., p. 85.
45. Ibidem, p. 94.
46. A. Schememann, op. cit., p. 101.
47. Pr. Prof. D. Staniloae, Din aspectul…, p. 557.
48. A. Schememann, op. cit., p. 104.
49. Pr. Prof. D. Staniloae, Din aspectul…, p. 555.
50. A. Schmemann, op. cit., p. 106.
51. Ibidem.