NASCATOARE DE DUMNEZEU - FECIOARA, BUCURA-TE!

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Pe temeiul Sfintei Scripturi (Luca 1, 28; 1, 35; 1, 43; Rom. 1, 3; Gal. 4,4; Isaia 7, 13-14 s.a.) si al Sfintei Traditii, Biserica a invatat totdeauna si invata ca Maria este Nascatoare de Dumnezeu si pururea fecioara, definind acest adevar de credinta in sinoadele ecumenice si atribuind in acelasi timp Sfintei Fecioare Maria un cult de supracinstire.

Elementele de baza ale invataturii despre aceasta supracinstire: calitatea ei de Nascatoare de Dumnezeu (theotokia) si de pururea fecioara (aeiparthenia), din care rezulta si cinstirea ei mai presus de toti sfintii si ingerii (hyperdulia), reprezinta baza invataturii ortodoxe cu privire la Maica Domnului.

Pina in ziua cind Nestorie, fiind urcat pe scaunul de patriarh al Constantinopolului, a inceput sa raspindeasca invatatura sa amagitoare, maternitatea divina a Sfintei Fecioare Maria nu fusese contestata de nimeni. Fara indoiala, invatatura mariologica nu fusese luata in dezbatere de Biserica, pentru a primi o definitie solemna. Dar nici nu se simtea nevoie de o astfel de hotarire, deoarece calitatile Maicii Domnului de Nascatoare de Dumnezeu (theotokos) si de pururea fecioara (aeiparthenos), erau primite si supravenerate de toti crestinii. Sfintele Evanghelii relatau explicit si atunci ca si acum ca Fecioara preacurata nascuse un Fiu, care era in acelasi timp om si Dumnezeu si aceasta era destul.

Cind dochetii, la inceputul secolului al doilea, ori, putin mai tirziu, gnosticii de diferite curente si scoli au indraznit sa afirme ca Iisus Hristos nu avusese decit un corp omenesc aparent, sau ca El, la nastere, a trecut prin Maria ca printr-un canal, fara sa primeasca de la ea un corp real, aceste invataturi eronate au ridicat impotriva celor care le propagau dezaprobarea unanima a credinciosilor ortodocsi. Credinta crestina era sigura ca Mintuitorul avea un corp real si ca El datora acest corp celei care il purtase la sinul ei inainte de a-l naste. Termenul de theotokos (- Nascatoare de Dumnezeu), prin care evlavia ortodoxa simtea nevoia de a se adresa Fecioarei Maria nu lasa nici o umbra de indoiala asupra uneia dintre cele mai incarcate de slava calitati a Sfintei Fecioare. Acest termen este intilnit, probabil, initial la Origen, daca ar fi sa dam crezare istoricului eclesiastic Socrate, dar si la alti scriitori din epoca primara. Ceea ce este sigur, e faptul ca, incepind din secolul al patrulea, patriarhul Alexandru al Alexandriei vorbea in mod curent despre maretia Nascatoarei de Dumnezeu si el nu se considera deloc obligat sa dea explicatii sau sa justifice acest termen, deoarece era sigur ca toti credinciosii sai il intelegeau si ca aceasta calitate a Sfintei Fecioare facea parte dintr-un vocabular folosit in mod curent in comunitatea sa crestina, precum si in toate celelalte Biserici carora el le adresa scrisorile sale pastorale.

Arienii, fara indoiala, nu puteau sa vorbeasca despre maternitatea divina a Fecioarei, pentru ca ei incepeau prin a nega divinitatea lui Iisus. Deci ei, fiind eretici, sinodul de la Niceea (325) a condamnat in mod solemn erorile lor, iar ortodocsii de la sinodul al cincilea ecumenic (553) nu au tinut cont nici de credintele, nici de formulele lor ratacite. Se intelege deci, fara dificultate, cita neliniste s-a produs in comunitatea crestina cind, la Constantinopol, unul dintre preotii sirieni, trimis de Nestorie, a inceput sa predice in public impotriva termenului de theotokos. Aceasta necugetata atitudine era, fara indoiala, o violare adusa evlaviei si traditiei de secole a Bisericii. Scandalul a fost de neinchipuit, indeosebi in capitala imperiului oriental: expresii interminabile, placarde afisate la poarta bisericii Sfinta Sofia, reprezentati din partea monahilor trimisi la patriarh, amenintari din partea multimilor rasculate, toate mijloacele de aparare a credintei ortodoxe erau puse in actiune pentru a reconfirma o calitate a Maicii Domnului, care interpreta, intr-un chip atit de fericit, credinta universala a Bisericii. Nestorie incerca fara succes sa se indreptateasca, spunind ca el nu ar fi intentionat sa condamne termenul de theotokos si ca expresia aceasta ar putea fi mentinuta in mariologie, cu conditia de a fi interpretata in mod corect. Atit ezitarile sale, cit si numeroasele confuzii de care el dadea dovada in interpretarea exegetica nu numai ca n-au putut readuce calmul in Biserica, dar au contribuit si mai mult la neliniste si suspiciune.

Este interesant a sublinia inca o data ca invatatura ortodoxa despre Maica Domnului face parte din marele context al evlaviei populare de secole si din intreaga Biserica. Nu este pentru prima data, fara indoiala, cind oamenii credinciosi sint pasionati pentru probleme de ordin religios. Ne este cunoscut faptul ca in secolul precedent lui Nestorie, credinciosii formasera un front comun la Alexandria pentru a veni in ajutorul Sfintului Atanasie in chestiuni cu aspect apologetic de ordin religios. De asemenea, in catedrala lor din Mediolanum, credinciosii au aparat, alaturi de Sfintul Ambrozie un scaun episcopal ortodox, care era revendicat de arieni.

Luni, 22 iunie 431, sinodul ecumenic, care fusese convocat pentru a pune capat scandalului aparut prin declaratia lui Nestorie, s-a intrunit la Efes, in Biserica Sfinta Maria. O singura zi a fost suficienta pentru parintii sinodali ca sa proclame credinta ortodoxa referitoare la mariologie. De fapt nu se simtea nevoia de timp indelungat pentru a defini un adevar de credinta, care era primit si trait de secole in Biserica. Maternitatea divina a Fecioarei Maria era atit de explicit consemnata in cartile sfinte (Luca 1-2; Galateni 4, 4; Isaia 7, 13-14), atit de profund gravata in marturiile traditiei, incit orice disputa pe marginea acesteia devenea de prisos. De aceea, in seara aceleiasi zile, cind multimea poporului de rind din Efes a luat cunostiinta de spre hotaririle parintilor sinodali adunati aici, s-a produs o manifestare extraordinara de entuziasm spontan: episcopii erau aclamati si insotiti pina la locuinta lor de o multime care aplauda cu bucurie. Casele erau luminate peste tot, iar atributul de theotokos, adresat Maicii Domnului, era repetat de mii de ori, ca un simbol de biruinta asupra ereticilor, ca un omagiu adus adevaratei triumfatoare a acestei marete zile de sarbatore: Maicii Domnului. Martorii oculari au inregistrat cu multa emotie toate aceste detalii extraordinare. Nici un alt sinod in trecut nu manifestase o atit de mare bucurie; nici un alt sinod, dupa aceea, nu a mai produs o atit de complexa emotie religioasa in sufletele oamenilor.

Este interesant, in acest context, sa ascultam imnele de lauda adresate Sfintei Fecioare de marele si neintrecutul mariolog, care a fost Sfintul Chiril al Alexandriei († 444). Alaturi de teologul, poetul si dascalul prea luminat al Bisericii, in imnele caruia sint concentrate o intreaga bogatie de imagini, de metafore si de sentimente inaltatoare, este exprimata in acelasi timp toata evlavia de secole a poporului crestin fata de Nascatoarea de Dumnezeu. De aceea, prin imnele sale, intreaga Biserica o preamareste pe Maica Domnului, zicind: Bucura-te, Marie, Nascatoare de Dumnezeu si Fecioara. Bucura-te, Marie, care esti in acelasi timp Fecioara, Mama si slujitoare: Fecioara, pentru ca ai nascut cu Cel conceput fara de barbat; Mama, pentru ca ai purtat in pintece pe Cel, pe care l-ai hranit cu lapte la sinul tau; slujitoare, pentru ca Cel nascut din tine a luat asupra Sa chipul robului (Filipeni 2, 7-8), Bucura-te, Marie, templu in care a fost primit Dumnezeu. Bucura-te, Marie, bucuria lumii. Bucura-te, Marie, candela pururea luminatoare, pentru ca din tine s-a nascut Soarele dreptatii. Bucura-te, Marie, incaperea Celui pe care nici o incapere nu poate sa-L cuprinda; tu, care ai incaput pe Fiul cel unic al Parintelui, pe Cuvintul-Dumnezeu, pe care profetii L-au binevestit si caruia pastorii I-au adus lauda in pestera saraca, cintind impreuna cu ingerii, acel imn de inaltatoare bucurie: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire dumnezeiasca (Luca 2, 14) Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, pentru care ingerii si arhanghelii inalta laude in cer si cinta imne de o sfinta si nespusa bucurie sufleteasca (Gustave Bardy, La Vierge Marie, in En lisant les Peres, Paris, 1933, p. 241-242).

Prin aceste imne mariologice, Sfintul Chiril al Alexandriei devine purtatorul de cuvint al pietatii ortodoxe fata de Fecioara Maria. Dupa el aceasta pietate continua sa se manifeste in Biserica si in viata particulara a fiecarui credincios cu acelasi entuziasm, indeosebi in Orientul crestin, incit astfel de laude adresate Maicii Domnului sint preluate, imbogatite si transmise generatiilor viitoare, la sfirsitul erei patristice, de unul dintre cei mai mari reprezentanti ai literaturii crestine vechi: Sfintul Ioan Damaschin († 749).

Aducind laude Fecioarei Maria, sfintul Ioan spune: <<Bucura-te cu adevarat plina de har. Bucura-te, pentru ca tu esti mai sfinta decit ingerii si mai stralucita decit arhanghelii. Bucura-te cea plina de har, pentru ca tu esti mai minunata decit tronurile ingeresti, mai inalta decit domniile, mai tare decit puterile. Bucura-te cea plina de har, pentru ca tu esti mai presus decit incepatoriile si mai stralucita decit toate fapturile. Bucura-te cea plina de har, pentru ca tu esti mai inalta decit cerurile si mai curata decit soarele. Cu ce nume ma voi adresa eu tie, o stapina mea? De ce cuvinte ma voi folosi ca sa-ti pot vorbi? Cu ce laude voi incununa capul tau cel atit de sfint si de frumos? Tu est datatoarea bunatatilor, tu esti cea prin care se impart bogatiile harului ceresc, tu esti incoronarea neamului omenesc, frumusetea intregii fapturi; tu este cea prin care toate creaturile au fost aduse la adevarata lor fericire>> (Idem, ibidem). Mariologia ortodoxa este plina de alte nenumarate laude si imne adresate Mariei: Parintii Bisericii de Rasarit se intrec parca, intr-un entuziasm navalnic, pentru a inchina cele mai inaltatoare laude preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu. Sfintul Maxim Marturisitorul, Sfintul Sofronie al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Sfintul Gherman al Constantinopolului sint doar printre cei mai cunoscuti mariologi ortodocsi. Dar cel care a alcatuit buchetul cel mai stralucit de laude inchinat Maicii Domnului, laude care poarta denumirea de Acathistos, este Serghie, patriarhul Constantinopolului († 638). Acest inspirat buchet de laude este cunoscut de intreaga lume ortodoxa si se bucura de mare trecere indeosebi in Biserica Ortodoxa Romana, reprezentind o parte deosebita din slujbele zilnice si comune ce se oficiaza la biserica (indeosebi in minastirile noastre) sau din rugaciunile individuale ale credinciosilor. Aici Nascatoarea de Dumnezeu este numita <<cea prin care rasare bucuria, tamaduitoare sfatului celui nespus, vita mladitiei celei nevestejite, curatirea a toata lumea, Maica Mielului si a Pastorului, Maica Stelei celei neapuse, indreptarea oamenilor, caderea diavolilor, floarea nestricaciunii, incaperea lui Dumnezeu celui neincaput, comoara rinduielii Lui; turnul fecioarei; usa mintuirii, raza Soarelui celui intelegator, locasul lui Dumnezeu-Cuvintul, sfinta mai mare decit toti sfintii, mireasa pururea-fecioara>>.

Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria este si acum alaturi de fiecare dintre noi, rugindu-se Domnului pentru pacea a toata lumea, pentru buna starea Bisericii si pentru mintuirea tuturor.

Aducind Maicii Domnului si azi aceleasi laude ca si in trecutul Bisericii crestine, noi simtim omoforul ei sfint intins asupra lumii, prin Biserica, si avem convingerea ca, laudind-o pe ea, care este binecuvintata intre femei (Luca 1, 28). Indeplinim totodata porunca sfinta de a o ferici impreuna cu toate neamurile (Luca 1, 48) din trecut, prezent si viitor, si aceasta deoarece toti sintem recapitulati in Hristos Iisus (Efeseni 1, 10) si in Biserica Sa.