Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

ICOANA - MIJLOC DE PROPOVADUIRE A EVANGHELIEI,
DE APARARE SI DE INTARIRE A DREPTEI CREDINTE

1. Intruparea Cuvantului - actul divino-uman de fundamentare a Icoanei

In Vechiul Testament erau interzise cu desavarsire imaginile religioase: “Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti….” (Ex. 20, 4-5; Deut. 5, 8-9).

Si aceasta interdictie era temeinic motivata, deoarece Dumnezeu Se revelase poporului numai prin cuvinte, prin sunete ¹. Fata Lui era inca necunoscuta: “Iar Domnul v-a grait de pe munte din mijlocul focului; si glasul cuvintelor lui l-ati auzit, iar fata lui n-ati vazut-o, ci numai glasul i l-ati auzit” (Deut. 4, 12). De aceea orice reprezentare in imagine a lui Dumnezeu ar fi pus in primejdie “puritatea cultului Dumnezeului Cel nevazut” ². Totusi, profetul Isaia (53, 3) zice: “L-am vazut si nu avea chip, nici frumusete. Ci infatisarea Lui era lipsita de cinste, parasita de toti fiii oamenilor”. “Cum se impaca acestea intre ele – se intreaba Sfantul Teodor Studitul -, in caz ca nu se combat una pe cealalta? Evident ca amandoua textele vorbesc despre aceeasi persoana: unul negand ca Dumnezeirea poate fi vreo asemanare, ca Dumnezeirea e nevazuta si pentru aceasta lipsita de asemanare, iar altul afirmand ca Acelasi Domn, luand forma de rob, a fost vazut intr-o infatisare ca si noi. Si pentru aceasta este circumscris dupa trup, chiar daca e necircumscris dupa Dumnezeire” ³. Iata care este motivul pentru care in Vechiul Testament era interzisa reprezentarea lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu nu poate fi facut, fiindca Dumnezeirea este fara forma, nevazuta, necorporala si necircumscrisa. “Este culmea nebuniei si a lipsei de credinta – zice Sfantul Ioan Damaschin – sa infatisezi Dumnezeirea” ⁴. Pentru ca Dumnezeu in Vechiul Testament nu Se revelase pe deplin, iar Cuvantul divin nu Se intrupase. “Dar cand Dumnezeu, din pricina milostivirii Lui, s-a facut om cu adevarat…, s-a infatisat in icoana chipul Lui spre a ne aduca aminte de El si spre a capata invatura noi, cei care n-am fost de fata atunci, pentru ca fara sa fi vazut, dar auzind si crezand, sa avem parte de fericirea Domnului” ⁵.

Daca imaginile religioase erau interzise, era acceptata, si chiar poruncita de Dumnezeu, reprezentarea sculpturala a ingerilor (Ex. 25, 1, 17-72; Numeri 24, 8-9). Totusi, interdictia din Legea Veche (Ex. 20, 4; Deut. 5, 8) care viza inchinarea la idoli, icoana nefiind idol ⁶, a avut un caracter vremelnic si trebuie inteleasa “doar ca purificarea unei asteptari, o profetie despre venirea icoanei prin Hristos” ⁷. Aceasta opreliste se cuvenea legiuita, pentru ca sa se evite “prapasita politeismului” afirma Sfantul Teodoar Studitul ⁸, de altfel ineluctabila in anumite momente din viata poporului israel, nu insa ireversibila, datorita liderilor spirituali ai poporului.

Daca in Vechiul Testament, Dumnezeu Se reveleaza numai prin cuvant, in Noul Testament, El se arata, deopotriva, prin cuvant si prin imagine. Cel nevazut se face vazut, Cel necuprins de minte si cuvant se lasa tinut in bratele maicii Sale, parasit, ba mai mult, batjocorit.

Daca in Vechiul Testament Dumnezeu nu putea fi vazut, ci doar auzit, in Noul Testament “Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a intrupat in Duhul, a fost vazut de ingeri, s-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru slava” (I Tim. 3, 16). De acum Dumnezeu nu Se reveleaza doar prin cuvant, ci Se arata in Persoana Fiului Sau: “Si Cuvant trup s-a facut si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui…” (Ioan 1, 14). Cel ce a facut pe om “dupa chipul” Sau (Fac. 1, 26) ia chipul omului, parca ar fi “silit de o lege sa ia o forma, iar forma cea mai proprie e omenitatea. Omenitatea pamanteasca e prelungirea necesara a omenitatii ceresti a Dumnezeirii ⁹. Dumnezeul crestinilor nu este un Dumnezeu fara chip, ci un Dumnezeu cu chip si acesta este Chipul lui Iisus Hristos ¹⁰. Si ceea ce este simtit, pipait si vazut cu ochii trupesti, poate fi reprezentat iconic.

Desi Cuvantul lui Dumnezeu se intrupeaza si adevereste despre Sine ca este om adevarat (Mt. 8, 20; 9, 6; 8, 11 etc.) si Dumnezeu adevarat: “Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal” (Ioan 14, 9); “Eu si Tatal Meu una suntem” (Ioan 10, 30), totusi, datorita atmosferei politeiste din primele veacuri, crestinii au avut reticenta fata de imaginile religioase ¹¹. Dimpotriva, alta a fost atitudinea neoplatonicilor, care considerau ca “materia si lumea fizica nu sunt reale” ¹². Ei au fost primii care, in secolele II-III i. Hr., au aparat “cultul imaginilor, in timp ce crestinii, a caror credinta se intemeia pe Intrupare, se opuneau lor” ¹³. Cu timpul politeismul greco-roman slabeste iar cultul icoanelor incepe sa se afirme, raspandindu-se din ce in ce mai mult, fara a fi impus prin decret imperial, ci “a inflorit in mod natural din sufletul crestin aflat sub stapanirea Harului” ¹⁴.

Drumul pana la asezarea definitiva in biserici si cinstirea icoanelor (843) a fost marcat de atitudini pro si contra imaginii religioase, nelipsind nici interesele politice imperiale, asa incat unii imparati au dus o veritabila politica de aparare a icoanelor (cei care considerau pe Hristos imparat absolut al cerului si al pamantului, iar ei domneau in Hristos), iar altii au luptat impotriva icoanelor, considerandu-se pe ei insisi singurii reprezentanti ai divinitatii pe pamant, atribuindu-si calitatea de sefi religiosi ai poporului. In pofida tuturor actiunilor de respingere a imaginii lui Hristos, icoana si-a continuat itinerarul sau ascendent in spatiul spiritual al crestinismului.

Dar ceea ce constituie fundamentul reprezentarii iconice – Intruparea Cuvantului – aceasta s-au gasit unii sa conteste ca neadevarat, respectiv iconoclastii, afirmand ca, daca icoana reprezinta ipostasul Logosului divin intrupat, care este, deodata, Dumnezeu adevarat si om adevarat, cum poate fi reprezentat iconic de vreme ce Dumnezeirea este nevazuta si, deci nereprezentabila, iar daca in icoana este reprezentat Iisus Hristos, doar dupa natura Sa umana, cum poate fi icoana vrednica de cinstire, in cazul respectiv fiind lipsita de sacralitate. Apoi, Iisus Hristos nu poate fi reprezentat decat dupa Ipostasul Sau in care cele doua naturi dumnezeiasca si omeneasca sunt unite fara amestecare. In felul acesta, ceea ce pentru unii (iconoduli) constituie argumentul incontestabil al reprezentarii iconice, pentru altii (iconoclasti) devine contra argument. Respingand icoana, negau, de fapt intruparea Cuvantului lui Dumnezeu. La baza acestei rataciri iconoclaste sta de fapt conceptia teologica gresita cu privire la “ipostas” ¹⁵. Adeversarii icoanelor afirmau ca ceea ce este reprezentat in icoana este o persoana, iar cel ce circumscrie aceasta persoana circumscrie desigur si firea divina care nu poate fi cuprinsa. Intr-adevar, icoana nu reprezinta decat o persoana, nu natura comuna, abstracta, dar problema care se ridica este ca Persoana lui Hristos nu este numai persoana omeneasca, ci este Fiul lui Dumnezeu care S-a facut om. Deci, cum poate fi reprezentata in icoana? Paradoxul Intruparii este ca “Cel nevazut Se face vazut”, ceea ce inseamna ca Logosul cel vesnic al Tatalui S-a aratat ochilor nostri trupesti si deci, chipul pe care-l reprezinta icoana lui Iisus Hristos este “chipul persoanei celei vesnice a Cuvantului facut Om”. Acest chip omenesc nu “circumscrie” firea divina, nici macar firea umana, ci acel prosopon, chipul persoanei Cuvantului. In icoana, noi nu vedem nici firea divina, nici firea omeneasca, ci chipul persoanei divino-umane a lui Iisus ¹⁶.

Sfantul Teodor Studitul va fi primul care va reusi sa demonstreze indubitabil ca icoana nu reprezinta natura cuiva, ci persoana aceluia: “La orice lucru reprezentat iconic se reprezinta iconic nu natura ci ipostasul lui; caci cum ar putea fi reprezentata o natura necontemplata in ipostas? De exemplu: Petru nu este reprezentat iconic intrucat este vietuitor rational, muritor si capabil de gandire si stiinta – caci acest lucru nu-l defineste numai pe Petru, ci si pe Pavel, Ioan si pe toti cei de sub aceeasi specie – ci intrucat se distinge de indivizii de aceeasi specie avand impreuna cu definirea lor comuna si anumite proprietati, ca de pilda: nasul coroiat sau carn, parul cret, culoarea frumoasa a pielii sau orice altceva caracterizeaza infatisarea inerenta lui. Dar desi este alcatuit din suflet si trup, el nu poarta nici o proprietate a sufletului pentru infatisarea figurii lui, si cum ar putea-o purta, fiindca aceasta este nevazut? Tot asa si la Hristos: El nu este reprezentat iconic intrucat este simplu om, impreuna si Dumnezeu, ci intrucat se deosebeste prin proprietatile Sale ipostatice de toti indivizii de aceeasi specie, a fost rastignit si ca atare are o infatisare. Prin urmare, chiar daca dupa Dumnezeire este necircumscris, Hristos este circumscris dupa ipostas si nu dupa naturile din care este compus” ¹⁷. In baza unirii celor doua naturi intr-un singur ipostas, trupul lui Hristos are imprimata in el dumnezeirea si devine trupul real al Logosului divin insusi, caci Cuvantul “s-a facut trup” (Ioan 1, 14), nu are un trup aparent, ci un trup real. Iisus Hristos este din veci “Icoana Dumnezeului Celui nevazut” (Col. 1, 15) ca Logos divin etern si Fiu al Tatalui. Dar arhetipul si icoana lui Hristos nu pot fi confundate, pentru ca nu sunt una, ci “una e adevar si cealalata, umbra” ¹⁸. Intre ele exista diferenta de natura (substanta) si identitate de asemanare ipostatica. Prototipul si icoana sunt naturi diferite dar au indentitate in baza asemanarii lor ipostatice. Hristos este prezent real – dar o prezenta relationala – in icoana Sa, asa incat putem spune ca Icoana lui Hristos este Hristos – dar nu prin unire ipostatica si relationala – urmare similitudinii lor formale ¹⁹. Ca Iisus Hristos este prezent real, dar relational in icoana Lui, afirma Sfantul Teodor Studitul: “…. In icoana nu e prezenta insasi natura trupului infatisat pe ea, ci numai relatia si, deci, cu atat mai putin ar aputea fi prezenta Dumnezeirea cea necircumscrisa, Care este (prezenta) si este inchinata in icoana doar asa cum este prezent in umbra trupul unit cu ea. Caci unde este locul unde nu este prezenta Dumnezeirea? Ea este prezenta in cele rationale si nerationale, in cele insufletite si neinsufletite… Astfel n-ar gresi cineva… zicand ca Dumnezeirea este si in icoana, pentru ca este si in timpul Crucii si in celelalte asezaminte dumnezeiesti, dar nu printr-o unire naturala – caci ele nu sunt trupul indumnezeit – ci prin impartasire relationala, pentru ca se impartasesc de harul si cinstirea lui” ²⁰.

Prin urmare, crestinii nu venereaza fiinta, substanta sau natura icoanei ci chipul prototipului intiparit ca un sigiliu in ea, caci “cinstea adusa icoanei se intreapta spre originalul ei” ²¹, aceasta neinsemnand introducerea unei alte inchinari, adica: una prototipului si alta icoanei, fiindca atat prototipul cat si chipul prototipului au aceleasi caractere si, deci, li se cuvine o unica inchinare. Ceea ce distinge arhechipul de chip este natura si prin urmare icoana este inferioara prototipului in ce priveste slava. Sfantul Vasile cel Mare zice ca “imparat se zice si imaginea imparatului, si, totusi, nu sunt doi imparati: caci nici puterea nu se scindeaza, nici slava nu se imparte” ²². Este adevarat, insa, ca in icoana noi nu vedem decat “chipul lui Hristos”, nu pe Hristos Insusi in Persoana Sa, asa cum L-au vazut apostolii si au marturisit lui Toma: “Am vazut pe Domnul” (Ioan 20, 25). In aceasta ar consta de fapt nedesavarsirea icoanei, nu in aceea ca ar apartine, prin natura ei, lumii materiale, caci si Hristos apartine acestei realitati prin trupul Sau. De aceea, icoana nu trebuie contemplata pur intelectual ci in “chip duhovnicesc”, fiindca, daca acest mod de privire a icoanei ar fi fost suficient in sine, astfel ar fi venit si Fiul lui Dumnezeu la noi ²³. Or Iisus Hristos s-a aratat in trup, a fost printre noi, a savarsit minuni, a patimit, a fost rastignit, a inviat si s-a inaltat la cer. Respingand icoana, iconomahii isi etaleaza dispretul nepermis fata de trup (de materie) pe care Iisus Hristos si l-a asumat ca sa-l transfigureze, suprimand increderea omului in atingerea asemanarii cu Dumnezeu si totodata, L-au inchis pe Dumnezeu in trascedenta Sa ²⁴.

2. Icoana – cuvant despre Cuvantul, viata si faptele Lui mantuitoare

Inradacinata in insasi natura umana a Logosului intrupat, icoana reveleaza pe Cel nevazut si exprima pe Cel inexprimabil. Ea nu “preinchipuie, ci descopera” ²⁵ pe Cel ce S-a aratat in trup, ca sa nu se mai confunde “chipul cioplit” (idolul) – interzis in Vechiul Testament – cu icoana, chip al Cuvantului Intrupat ²⁶. Chip al Cuvantului, icoana este cuvant, tacut, despre Cuvantul, viata si faptele Lui mantuitoare. Contemplata in Duhul, ea comunica puterea de viata a harului divin si reprezinta un fapt real, inscris in timpul istoric, semnificativ in iconomia mantuirii. Ea este “o amintire mantuitoare pentru ca ea ne arata pe Hristos in nasterea Sa, botezat, savarsind minuni, rastignit, ingropat, inviat, inaltandu-Se la cer. In toate acestea, noi nu ne inselam ca si cum toate acestea nu ar fi avut loc, caci vederea se adauga contemplarii mintii si prin amandoua – este intarita credinta noastra in taina icoanei” ²⁷. Daca profetii propovaduiau ceea ce Domnul graia catre ei, deci, ceea ce auzeau, Sfintii Apostoli propovaduiesc “ceea ce era la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mainile noastre au pipait despre Cuvantul vietii” (I Ioan 1, 1). Sfantul Ioan Damaschin afirma: “Apostolii Il vedeau pe Hristos fata catre fata, fiindca El era prezent in trup. Insa noi, cei care nu-L vedem nemijlocit si nu-I auzim cuvintele, le putem totusi auzi prin intemediul cartilor sfintindu-ne astfel auzul si, prin el, sufletul. Ne socotim fericiti sa veneram cartile cu ajutorul carora auzim cele sfinte, fiind noi insine sifintit. La fel, prin mijlocirea chipului, contemplam aspectul fizic al lui Hristos, minunile si patima Sa. Aceasta contemplatie ne sfinteste vederea, si, prin ea, sufletul. Ne socotim fericiti si veneram acest chip inaltandu-ne dupa putinta, de la infatisarea fizica pana la vederea slavei Dumnezeiesti” ²⁸. Pentru a-si propovadui adevarurile de credinta, Biserica si-a creat dintru inceput un limbaj sacru propriu, diferit de cuvant, dar cu aceeasi putere de comunicare si exprimare a Adevarului revelat. Consfintita ca atare, arta crestina a avut puterea de convertire la crestinism mai mare decat a cuvintelor. Menirea ei a fost aceea de a comunica mesajul Cuvantului divin ²⁹; de a propovadui si intari credinta in Iisus Hristos ³⁰. Icoana este un mod de transmitere a Revelatiei dumnezeiesti, de manifestare a credintei si de participare la Adevarul divin ³¹. Ea nu este Adevarul Insusi, dar exprima adevarurile religiei crestine in imagine si trimite totdeauna catre o alta lume, dincolo de cea imanenta, incorporand in sine o prezenta personala relationala a Modelului pe care-L reprezinta ³². Ea este un “Chip al eternitatii” ³³, o pregatire si anticipare a vederii eshatologice a lui Hristos ³⁴. Privind-o, ea ne permite “sa depasim timpul si sa intrevedem veacul viitor in oglinda tremuranda a chipurilor” ³⁵. Facand parte din insasi esenta crestinismului ³⁶, ea este o punte fidela intre credincios si ceea ce crede el ³⁷, locul sacru de intalnire cu Dumnezeirea ³⁸, aratandu-i ca obiectul credintei sale, al cultului sau nu este o fictiune ci o realitate ³⁹.

Icoana este un adevarat indrumator spiritual si un model viu pentru cei ce iubesc viata mai inalta, duhovniceasca si rugaciunea ⁴⁰, ea insasi exprimand in culori un exemplu personal de virtute in care puterile sufletului se impletesc cu simturile. Icoana ne arata, in chip magistral, ce trebuie sa facem cu viata noastra, pentru a se oglindi chipul lui Dumnezeu in fiecare dintre noi, ne vorbeste despre viata si vietutile sfintilor si ne arata calea pentru dobandirea acestora. Ea ne adreseaza chemarea pe care Dumnezeu o face prin Cuvantul Sau, exprimand prin imagini, vesnicia si comuniunea cu Dumnezeu. “Ratiunea de a fi a icoanei si valoarea ei nu stau in frumusetea obiectiva, ci in ceea ce reprezinta: o imagine a frumusetii ca asemanare divina” ⁴¹. Icoana reveleaza natura umana transfigurata prin har si cheama, totodata, pe om sa participe la aceasta innoire spirituala, aratandu-i cum sa-si oranduiasca viata si ce trebuie sa devina. Pentru aceasta Biserica Ortodoxa considera icoanele drept “imagini sacre” ⁴², “vehicul” ⁴³ si “canal” ⁴⁴ al harului dumnezeiesc, mijloace de propovaduire, de aparare si intarire a dreptei credinte.

Rolul instructiv si formativ, pedagogic al icoanei este evidentiat in intreaga literatura patristica. Papa Grigore cel Mare adreseaza, in sec. al VI-lea, Episcopului Sereniu al Marsiliei, care era impotriva icoanelor urmatoarele cuvinte: “Nu trebuia totusi ca icoanele sa fie distruse. Ele sunt puse in biserici pentru ca nestiutorii de carte sa poata citi, privind peretii, ceea ce nu pot citi din carti. Ar trebui, frate, sa pastrezi icoanele, nelasand poporul sa le adore… Ceea ce este Scriptura pentru cel invata, aceea este icoana pentru cel nestiutor. Prin ea, chiar si cei lipsiti de invatatura vad ce trebuie sa urmezi: ea este citirea celor ce nu cunosc literele. De aceea icoana inlocuieste citirea, mai ales pentru straini” ⁴⁵. Prin urmare, icoana si cuvantul comunica in moduri diferite, dar cu valoare egala, Evanghelia lui Hristos, intregindu-se reciproc. Ceea ce se vesteste prin predica (cuvant) se comunica prin imagine. Icoana este un alt cuvant: un cuvant in imagine. Dar imaginea are ratiunea ei, sensul ei: reveleaza o experienta spirituala, indica participarea omului la viata harica in Hristos, si-l indrumeaza catre eternitate ⁴⁶. In Biserica – afirma Chr. Yannars – important nu este predica, nu sunt cuvintele – cuvinte si iarasi cuvinte -, ci arta sacra, fiindca exprima viata, nu ideologia ⁴⁷. Parintii Bisericii afirma ca ceea ce Sfintele Evanghelii ne vestesc prin cuvant, icoana ne spune prin imagini ⁴⁸, “fiindca nu toti stiu carte si nici nu se ocupa toti cu cititul” ⁴⁹, inlesnindu-le astfel atingerea cuvantului divin prin simturi. “Ceea ce aici este fixat in scris pe hartie prin cerneala este fixat tot asa pe icoana prin felurite culori sau oricare alte materii. Caci zice marele Vasile: “ceea ce infatiseaza cuvantul istoriei aceasta arata si pictura in tacere prin imitatie” ⁵⁰. Tacerea e mai mult decat cuvantul; ea este graiul icoanei. Prin faptul ca icoana nu spune nimic sonor, tacand, ea spune ceea ce cuvantul nu poate exprima. Ea patrunde mai profund in sufletul nostru decat cuvantul ⁵¹ si stie sa vorbeasca in mutismul ei despre ceea ce nu se vorbeste, ci se traieste ⁵². De aceea contempland-o, trebuie sa invatam sa-i ascultam tacerea. “Arta muta stie sa vorbeasca”, afirma Sfantul Grigorie din Nyssa ⁵³. Daca cuvantul, dupa Sfantul Isaac Sirul, e unealta acestui veac, tacerea e graiul lumii de dincolo, taina veacului viitor ⁵⁴. In timp ce cuvantul ne poate instraina de Dumnezeu ⁵⁵, daca nu ne infranam limba (Iacob 3, 3-12), tacerea in planul vietii duhovnicesti, e o “tehnica a vietii in Duh” ⁵⁶, e “rugaciunea neincetata si ramanerea mintii in Dumnezeu” ⁵⁷, inceputul vietii “in Duh” si culmea ei. Contempland icoana lui Hristos, a Sfintei Fecioare Maria, a sfintilor, cu credinta, in Duhul Sfant, Persoana, al carei chip il infatiseaza icoana, este de fata; ii simti prezenta si caldura cu care-ti vorbeste in tacere despre Tainele Imparatiei lui Dumnezeu, ca si cand Dumnezeu ti-ar vorbi prin citirea Scripturilor.

Asadar, alaturi de cuvant, icoana este un mijloc de revelare a divinitatii si de comunicare cu divinitatea. Cuvantul si imaginea se sprijina reciproc ⁵⁸ si formeaza impreuna, dintotdeauna, una din “formele fundamentale ale autoreprezentarii si comunicarii umane” ⁵⁹. Cuvantul Creator al Tatalui se adreseaza intotdeauna auzului si vazului (I Ioan 1, 1-2), ceea ce inseamna ca imaginea si cuvantul conlucreaza, sunt complementare. Daca cuvantul se adreseaza auzului, dar patrunde si la inima (Fapte 2, 37), imaginea se adreseaza vazului, dar si vederii rational-spirituale. Atat cuvantul cat si icoana privesc omul in intregul sau: trup si suflet. Aidoma cuvantului, icoana lucreaza asupra sufletului, desi se adreseaza simturilor.

Dar lucrarea lor nu este a lor, ci a harului Dumnezeiesc. Nu imaginea in sine si nici cuvantul in sine pot ceva, ci forta harului divin, care lucreaza prin icoana si cuvant. Menirea icoanei – nediferita de cea a cuvantului in predica – nu este doar de a vesti intruparea Cuvantului, de a transmite adevarurile de credinta revelate de Dumnezeu sau de a descoperi Tainele de Sus ⁶⁰, ci de a face ca Cuvantul lui Dumnezeu sa ia trup – fiinta in sufletele credinciosilor, de a-i transfigura, facand din fiecare fiinta umana o noua faptura. Sfantul Teodor Studitul zice: “Intipareste-ti pe Hristos in inima, acolo unde El locuieste deja; daca citesti despre El intr-o carte sau Il privesti intr-o icoana, El are sa luminezeu cugetarea ta, ca sa-L cunosti indoit prin cele doua cai de percepere, prin intermediul simturilor. Astfel, tu vei vedea cu ochii ceea ce ai invatat prin cuvant. Cel care aude si vede in acest fel, in fiinta sa, totul va fi umplut cu lauda lui Dumnezeu” ⁶¹.

Lamurindu-se reciproc (cuvantul si imaginea), cum se afirma in textul Sinodului VII ecumenic (787), si avand menirea de a intari credinta in Intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, icoana invata pe cei ce nu stiu sa citeasca dreapta credinta crestina ⁶², le sfinteste vederea celor ce le privesc, inaltandu-le mintea care cunoasterea lui Dumnezeu ⁶³, purifica si transfigureaza pe cei ce o contempla ⁶⁴ reveleaza lumina eshatologica ⁶⁵ si da un plus de prezenta harica si lucrare mantuitoare in cei ce cu evlavie i se inchina. Faptul ca Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu S-a intrupat, a venit aproape de noi, “S-a facut sarac pentru noi” ⁶⁶, nefiindu-I “rusine ca S-a facut El Insusi ceea ce a asumat (trup)” ⁶⁷, dar totdata ramanand in propria-I marire dumnezeiasaca, nevazuta si necircumscrisa ⁶⁸, ne indreptateste sa-I reprezentam in culori chipul Persoanei Sale, prin marirea Intruparii Cuvantului si dovedirea credintei in Cel ce de buna voie a luat pentru noi, chipul robului, gasindu-Si in sublima Sa coborare, afirmarea Slavei dumnezeieisti.

Pr. Dr. Ilie I. Ivan,

Mitropolia Olteniei, serie noua, anul LI, nr. 5-6, septembrie-decembrie 1999, pag. 63-74.

NOTE BIBLIOGRAFICE

1. Leonid Uspensky, Teologia Icoanei in Biserica Ortodoxa. Studiu introductiv si traducere de Teodor Bakonsky, Editura Anastasia, Bucuresti, 1994, p. 22.
2. Paul Evdochimov, Arta icoanei - o teologie a frumusetii, trad. De Grigore Moga si Petru Moga, Editura Meridiane, Buc. , 1992, p. 167.
3. Sfantul Teodor Studitul, Iisus Hristos - Prototip al Icoanei Sale, Studiu introductiv si traducere de Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sfanta Manastire Ioan Botezatorul, Alba Iulia, 1994, p. 138.
4. Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, Editia a III-a, traducere de Pr. D. Fecioru, Editura Scripta, Buc., 1993, p. 17.
5. Ibidem.
6. Idolul este expresia inexistentului, fictiune, aparenta, neant, in Sfantul Teodor Studitul, P.G. 99, 180; Teodoret, P.G. 80, 264, apud P. Evdokimmov, op. cit., p. 176; "Expresie a suprematiei imaginii asupra cuvantului, idolatria a devenit, de altfel, o caracteristica esentiala a politeismelor pagane, oreintale sau greco-romane. Ca o delimitare critica fata de transformarea imaginilor de cult in idoli, in religiile politeiste orientale - egiptene, feniciene, mesopotamiene (cultul sarpelui, a taurului sau al vitelului etc.) - traditiile religioase ale monoteismului semitic ebraic (cel putin postexilic), iar ulterior si islamic, au impus prin interdictii severe (Lex. 20, 1; Deut. 5, 8) aniconismul radical in ceea ce priveste reprezentarea Divinitatii", Diac. Ioan I. Ica jr., Iconologia bizantina intre politica imperiala si sfintenia monahala, in Sfantul Teodor Studitul, op. cit., p. 6.
7. P. Evdokimov, op. cit., p. 168.
8. Sfantul Teodor Studitul, op. cit., p. 78.
9. Pr. Prof. D. Staniloae, Hristologie si iconografie in disputa din sec. VIII-IX, in Studii teologice XXXI, 1979, nr. 1-4, p. 41.
10. Ierom. Gheorghe Ghelasie, Logosul Hristic, Colectia Isihasm, 1996, p. 8.
11. "Dupa cum atesta literatura crestina a epocii, confirmata de rezultatul cercetarilor arheologice, in primele doua secole nu poate fi vorba insa de reprezentari religioase crestine, nici o arta religioasa care sa poata fi prelucrata fara echivoc crestina. Dimpotriva, data fiind asocierea intima a imaginilor la cultul politeist greco-roman si mai ales, la forma lui ultima: cultul imperial, ostilitatea fata de imagini a crestinilor deste declarata", Diac. I. Ica jr., op. cit., p. 6.
12. Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca, Istoria filosofiei antice, Editura Insitutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Buc., 1982, p. 323.
13. John Meyendorff, Crist in the Easter Christian Thonght (1969), St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood New York, 1974, p. 175, apud Ioan I Ica jr., op. cit., p. 9.
14. V. Gurmel, Dictionarie de la theologie catholique, VII, 1922, col. 768, apud Ioan I. Ica jr., op. cit., p. 11.
15. Chr. Schonborn, Icoana lui Hristos, Traducere si prefata de Pr. Dr. Vasile Raduca, Ed. Anastasia, Buc., 1996, p. 137.
16. Ibidem.
17. Sfantul Teodor Studitul, op. cit., p. 141; "Cum va fi infatisat ceea ce este nevazut, ceea ce este fara greutate, fara marime si fara forma? Dar cand vezi ca Cel fara de trup s-a facut pentru tine om, atunci vei face intiparirea formei Lui omenesti, cand Cel nevazut se face vazut in trup, vei iconiza asemanarea a cea ce s-a vazut", Sfantul Ioan Damaschin, Cultul Sfintelor Icoane, traducere din greceste si studiu introductiv de D. Fecioru, Buc., 1937, p. 107.
18. Sfantul Teodor Studitul, op. cit., p. 86.
19. "Diferite substantial, fiind naturi heterogene, prototipul si imaginea au identitate ipostatica in baza asemanarii lor formale. Hristos si Icoana Lui au acelasi Ipostas. Exista o prezenta reala a lui Hristos in Icoana Sa, dar ea e de natura ipostatica, mai precis relationala. Icoana este Hristos dar nu prin unire ipostatica ci relationala, in baza asemanarii lor formale", Diac. Ioan I. Ica jr., op. cit., p. 41; "Prototipul nu este in icoana dupa fiinta - afirma Sfantul Teodor Studitul, - caci astfel s-ar numi si icoana prototip si, invers, prototipul icoana - lucru care nu se admite, pentru ca exista o definitie proprie a fiecarei naturi - ci dupa asemanarea ipostatica, lucru care inseamna alta ratiune a definirii. Prin urmare, faptul ca icoana este lipsita de egalitate cu prototipul si e inferioara aceluia in slava se ia nu in ce priveste asemanarea (ipostatica), ci dupa diferenta substantei; adica a materiei icoanei care nu e venerata in mod natural, chiar daca este venerat (inchinat) cel ce este reprezentat iconic in ea. Prin urmare, nu introducem o alta inchinare a icoanei, ci una si aceeasi cu referire la prototip potrivit identitatii asemanarii (ipostatice)", in Sfantul Teodor Studitul, op. cit., p. 153.
20. Sfantul Teodor Studitul, op. cit., p. 87.
21. Sf. Vasile cel Mare, M.P.G. XXXII, col. 149 C; (Colectia "P.S.B.", vol. VII, p. 60).
22. Idem, De spiritu sancto XVIII, 45; P.G. 32, col. 149; Vezi: Sfantul Teodor Studitul, op. cit., p. 154.
23. Chr. Schonborn, op. cit., p. 180.
24. Pr. Prof. D. Staniloae, Hristologie si iconologie in disputa din sec. VII-IX, in "S.T., XXXI", 1979, nr. 1-4, p. 52.
25. Alexandru Schememann, Taina Imparatiei, traducere de Pr. Boris Raduleanu, Ed. Anastasia, Buc. 1993, p. 52.
26. Idem, Gh. Ghelasie, op. cit., p. 8.
27. Sfantul Teodor Studitul, P.G.t. 99, col. 456 BC, apud Chr. Schonborn, p. 180.
28. Tratat despre icoane, III, XII, P.G. 7.94, col. 1333 si 1336, apud Leonid Uspensk, op. cit., "p. 25", "In Hristos chipul uman si arhetipul dumnezeiesc se unesc intr-un unic ipostas. Apostolii ce priveau fata lui Hristos nu puteau separa intre ceea ce se arata omenesc si dumnezeiesc in ea. Prin chipul lui Hirstos din icoana, transpare arhetipul divin, putand fi privite si trebuind sa fie privite in unitatea lor. In icoana lui Hristos ipostasul divin s-a actualizat in chipul Sau uman, sau prototipul suprem in propriul Sau chip", Pr. Prof. Dr. D. Staniloae, Icoanele din Biserica, in "M.B.", Anul XXXI, nr. 10-12, 1981, p. 640.
29. "In arta catacombelor, intalnim "o arta semnificativa" pura. Scopul sau este didactic; ea propovaduieste mantuirea si-i traseaza mijloacele prin intermediul semnelor cifrate", P. Evdokimov, "Cunoasterea lui Dumnezeu in Traditia Rasariteana", Traducere, prefata si note de Pr. lect. univ. Dr. Vasile Raduca, Ed. Cristiana, Buc., 1995, p. 122.
30. V. Voiculescu, Ganduri albe, Ed. Cartea Romaneasca, Buc., 1986, p. 451.
31. "Reprezentarea divinului era facuta cu putinta de calitatea de simbol (si nu doar de simplu semn conventional) a imaginii religioase considerata a participa efectiv in realitatea repezentata: imaginea sacra este si, in acelasi timp, nu este intr-u totul, realitatea divina imaginata", Diac. Ioan I. Ica jr., op. cit., p. 5-6.
32. Chr. Schonborn, op. cit., p. 176.
33. P. Florensky, L'icone, in "Contacts", 1974, nr. 7, p. 325; Lucian Blaga afirma ca "icoanele sunt un reflex al eternitatii, purtatoare ale unei transcendente", Spatiul mioritic, Trilogia culturii, Ed Fundatiilor, Buc., 1988, p. 186; Ovidiu Drimba, Filosofia lui Blaga, Centenar, Casa de Editura Excelsior Multi Press, Buc., 1994, p. 71.
34. Diac. Ioan I. Ica jr., op. cit., p. 42.
35. P. Floresnky, op. cit., p. 325.
36. J. P. Ramseyer, La Parole et l'Image, Neuchatel, 1963, p. 58.
37. Maria Grazia Siliato, Misterul Sfantului Giulgiu din Torino, trad. din limba italiana de Nicolae Luca, Ed. Saeculum I.V. si Ed, Vestala, Buc., 1998, p. 129.
38. Maica Alexandra, Sfintii ingeri, trad. de Dr. Irineu Pop-Bistriteanu, Episcop Vicar, stilizare de prof. Luminita Niculescu, Editie ingrijita de Sorin Dumitrescu, Ed. Anastasia, Buc., 1992, p. 273.
39. Maria Grazia Siliato, op. cit., p. 129.
40. "In viziunea filocalica "arta artelor este nu in primul rand iconografia si asceza si rugaciunea, sfintenia. Inainte de a fi pictate pe lemn, iconele lui Hristos sunt "pictate" de sfinti in propria lor existenta", Diac. Ioan I.Ica jr., op. cit., p. 44.
41. L. Uspensky, op. cit., p. 126.
42. Ibidem, p. 15.
43. Ibidem, p. 5.
44. Pr. Prof. D. Staniloae, op. cit., p. 645.
45. Cartea IX, Epist. 105, P.L.t. 77, col. 1027 c -1028 b; Cartea IX, Epist. XII, P.L. 7.77, col. 1128 a - 1130 b; Leonid Uspensky, op. cit., p. 69; Maica Alexandra, op. cit., p. 275.
46. Gabriel Marcel, Dialoguri cu Pierra Boutang, trad. de Aurelian Craiut si Cristian Preda, cu o prefata de Mihai Sora. Ed. Anastasia, Buc., 1995, p. 117.
47. Ortodoxie si Occident, text ingrijit de Iulia Nistea, Ed. Bizantina, Buc., 1995, p. 86.
48. Sinodul din 860, Mansi XVI, 400; P. Evdokimov, op. cit., p. 159 Chr. Schonborn op. cit. 159.
49. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, p. 177.
50. Sf. Teodor Studitul, op. cit., p. 84.
51. P. Evdokimov, Ortodoxia, traducere de Dr. Irineu Ioan Popa Arhiereu Vicar, Ed. Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Buc., 1996, p. 241.
52. "Icoana ilustreaza in mod admirabil aceste paradoxuri ale limbajului mistic acolo unde se opresc, neputincioase, orice cuvant, orice descriere", P. Evdokimov, Cunoasterea lui Dumnezeu in Traditia Rasariteana, p. 134.
53. P.G.t. 46, col. 737 D, apud P. Evdokimov, Ortodoxia, p. 235.
54. Arhim. Vasilios, Intrarea in Imparatie, trad. De Pr. Prof. Dr. Ioan I. Ica, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 85; P. Evdokimov, Iubirea nebuna a lui Dumnezeu, trad., prefata si note de Teodor Baconsky, Ed. Anastasia, f.a., p. 51.
55. C. Noica, Pagini despre sufletul romanesc, Ed. Humanitas, Buc., 1991, p. 68.
56. Ibidem.
57. Cuviosul Siluam Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Introducere de Diac. Ioan I. Ica jr., trad. de Pr. Prof. Ioan I. Ica si Asist. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Alba Iulia, 1994, p. 19.
58. Chr. Schonborn, op. cit., p. 159.
59. Diac. Ioan I. Ica jr., op. cit., p. 5.
60. N. Crainic, Nostalgia paradisului, Editia a II-a, Ed. Cugetarea - Georgescu Delafrans, Buc., 1942, p. 195.
61. P.G.t. 99, col. 1213 CD, apud Chr. Schonborn, op. cit., p. 181.
62. "Icoanele au un netagaduit rol instructiv, ele au fost si sunt un neintrecut mijloc didactic si catehetic pentru credinciosi, servind drept carti puse la indemana celor ce intra in Biserica. Ele constituie o Evanghelie vazuta sau o varianta picturala a Evangheliei", Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, Biserica si cult pe intelesul tuturor, Ed. Europartner, Buc., 1996, p. 40.
63. P. Evdokimov, Ortodoxia, p. 117; Pr. Prof. D. Staniloae, op. cit., p. 664.
64. Idem, Arta icoanei - o teologie a frumusetii, p. 166.
65. Ibidem, p. 164.
66. Sf. Teodor Studitul, P.G.t. 99, col. 352 B., apud Chr. Schonborn, op. cit., p. 183.
67. Ibidem, col. 336 C.
68. Ibidem.