BluePink XHost

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

CE ESTE BISERICA DUPA INVATATURA ORTODOXA?

Este intrebarea fireasca pe care si-o pune omul mai putin familiarizat sau deloc familiarizat cu adevarurile credintei noastre ortodoxe. Dar este si intrebarea care I se pune credinciosului nostru de catre un semen al sau care nu impartaseste aceeasi credinta religioasa. Dar nu numai atit. Aceasta intrebare I se pune deopotriva crestinului dreptcredincios, teologului de adincime si preotului ca slujitor al lui Hristos si al Bisericii Sale, iar raspunsul plenar dat acesteia inseamna o marturisire si o traire concreta a lui Hristos insusi in tot locul si cu toata fiinta, inseamna realitatea si continutul mantuirii, insesi a aceluia care a inteles intrebarea si a raspuns la ea.

Prin urmare, Ce este Biserica? Pentru unii este o intrebare, pentru altii o intrebare ce asteapta un raspuns si o atitudine, iar pentru altii o marturisire a lui Hristos si o certitudine a mantuirii lor, ca madulare al Trupului lui Hristos, Biserica, prin lucrarea Duhului Sfant in cei care apartin obiectiv si dinamic lui Hristos.

Termenul si notiunea de Biserica indica, fireste, doua lucruri sau realitati: Biserica-lacas de comuniune si inchinare si Biserica-comunitate de credinciosi ai lui Hristos si impreuna cu Hristos, in biserica lacas. Intre aceste doua intelesuri fundamentale exista o legatura foarte strinsa, in sensul ca Biserica-comunitate determina si explica biserica-lacas de inchinare.

Prin urmare, Biserica apare ca un rezultat la lucrarii rascumparatoare a lui Hristos si ca o prelungire fireasca a acesteia, mai exact a lui Hristos ce intrupat, rastignit si inviat si inaltat la ceruri intru slava, stind de-a dreapta Tatalui, in relatie cu Dumnezeu-Tatal, ca Dumnezeu-Omul slavit pentru noi, dar si cu noi prin Duhul Sfant care ne mentine si ne da putere sa crestem in comuniunea de viata cu El. Prin Hristos, viata de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi coboara in umanitate, si anume in Biserica, si constituie Biserica, iar Biserica, datorita Capului ei, Hristos, tinde desavirsindu-se spre Sfanta Treime, prin Duhul Sfant.

Ca comuniune si comunitate a oamenilor cu Dumnezeu, Biserica tine, deci, de Hristos si de Duhul Sfant in acelasi timp. Caci acolo unde este Duhul Sfant, acolo este si Fiul, si unde este Fiul este si Duhul Sfant. Mintuitorul insusi, inainte de inaltarea Sa la ceruri, trimitind pe Apostoli la propovaduirea Evangheliei, ii asigura pe ei si pe urmasii lor: <<Si Eu voi fi cu voi in toate zilele pina la sfirsitul veacului>> (Matei XXXVIII, 20). Si El este cu noi toti prin Duhul Sau cel Sfant, dupa cum El insusi ne-a spus: <<Dar Mangietorul, Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu>> (Ioan XIV, 26). Duhul Sfant nu va vorbi de la Sine, ci cite va auzi va vorbi si cele viitoare va vesti, El ne va face parte de tot ceea ce este in Hristos (Ioan XVI, 13) si deci de ceea ce are Tatal: <<Toate cite are Tatal ale Mele sint; de aceea am zis ca din al Meu ia si va vesteste>> (Ioan XVI, 15). Duhul Sfant va da o marturisire despre Hristos (Ioan XV, 26). Dar tot Duhul Sfant este Acela care il face prezent pe Hristos si in care Hristos lucreaza mintuirea noastra. Dar unde? In Biserica, care este Trupul lui Hristos si plentitudinea Duhului Sfant (Efeseni 1, 23).

Pogorirea Duhului Sfant sau Cinicizecimea este actul de trecere de la lucrarea mintuitoare a lui Hristos insusi in umanitatea Sa personala la extinderea acestei lucrari in oameni ². Duhul Sfant, care este Duhul lui Hristos, ca unul ce odihneste deplin peste El (Ioan, 1, 33) si straluceste din Hristos tuturor, coboara in chipul limbilor se foc peste Apostoli, peste fiecare in parte in mod distinct, umplindu-I (Fapte II, 1, 3, 4), precum si peste cei care, ascultind predica Apostolilor, s-au botezat (Fapte II, 37, 38, 41), dand nastere Bisericii ca o comunitate vazuta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu, intrata in istorie. Prin lucrarea Duhului Sfant, coborit in chip de limbi de foc peste Apostoli, distinct peste fiecare dat toti gasindu-se impreuna, in acelasi loc, si prin primirea Duhului Sfant de catre cei care fiind patrunsi la inima s-au pocait si s-au botezat, adaugindu-se Apostolilor si celor impreuna cu ei, im mijlocul lor fiind Maica Domnului (Fapte I, 14; II, 1-4), Hristos se prelungeste in toti acestia facindu-I Siesi Biserica vie. Caci Biserica este alcatuita din oameni (barbati si femei) si ingeri, adica din <<pietre vii>>, cum spune Sfantul Apostol Petru (I Petru II, 5), formind o casa duhovniceasca si un <<popor agonisit de Dumnezeu>> (I Petru II, 5, 9) care sa aduca jertfe duhovnicesti bineplacute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos si sa vesteasca in lume bunatatile Lui (Ibidem). Si <<pietre vii>> ale Bisericii sunt toti aceia care marturisesc dumnezeirea lui Hristos, adica pe Hristos Dumnezeu-Omul, Fiul lui Dumnezeu intrupat, ca odinioara Simon in Cezareea lui Filip, invrednicindu-se sa fie <<piatra vie>> (Matei XVI, 16,18), si care <<impreuna sa se zideasca pe temelia Apostolilor si a proorocilor, piatra din capul unghiului fiind insusi Isus Hristos>> ca sa fie lacas si comunitate a lui Dumnezeu in Duhul Sfant si plina de Duhul Sfant, care este Duhul lui Hristos (Efeseni II, 20-22).

Cel care ii zideste pe oameni in Hristos, ca Biserica vie, vazuta, adica comunitate concreta a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos este Duhul Sfant, odata cu venirea lui personala in lume la Cincizecime, de la Tatal, trimis de Fiul (Ioan XV, 26). Prin Sfantul Duh, in ziua cincizecimii, adunarea Apostolilor si ucenicilor la care s-au adaugat, chiar din prima zi, cei care au primit cuvintul Evangheliei lui Hristos si s-au botezat, ca la trei mii de suflete, a devenit loc si lacas al prezentei Cuvintului, adica al prezentei lui Hristos iinsusi, a devenit Biserica. Aceasta poarta Cuvintul si Il propovaduieste, asa cum Fecioara Maria L-a purtat si L-a crescut. Iar acest Cuvint este Logosul Tatalui, adica Fiul lui Dumnezeu intrupat, prezent in Biserica, asa cum a fost prezent in sanul Fecioarei. Biserica este, deci, prin Duhul Sfant, venit in lume in chip personal, la Cinczecime, loc al prezentei lui Hristos cel mort si inviat pentru mantuirea noastra a tuturor ³ .

Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Duhului Sfant in lume, de la Tatal prin Hristos sau de catre Tatal (Ioan XIV, 26) si Fiul Sau intrupat (Ioan XV, 26) ca despre un act prin care Duhul Sfant trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos insusi, deci nu trebuie conceput sau vazut in nici un fel despartit de Hristos ⁴ . Este total falsa imaginea unui Hristos in cer si a Duhului Sfant in Biserica, fiindca nu ia in serios unitatea si comuniunea Persoanelor treimice care se inconjoara, ce cuprind si se oglindesc reciproc. La Dumnezeu cele trei Persoane nu sint despartite. De aceea nici nu se poate vorbi in sens propriu de numarul trei: <<In fiecare sint si ceilalti Doi, avind aceeasi fiinta si aceeasi lucrare. Intr-un fel sint in acelasi timp unul. Dar nu sint nici simplu unul, pentru ca fiecare are aceeasi fiinta si aceeasi lucrare intr-un mod propriu. <<Ei sint o Tri-Unitate>> ⁵ . Nu se poate deci disocia intre lucrarea si iconomia Fiului pe de o parte si lucrarea si iconomia Duhului Sfant pe de alta parte, ca sa se poata spune ca Biserica tine numai de Hristos si este lucrarea lui Hristos sau ca ea tine si este lucrarea exclusiva a Duhului Sfant, incepind din ziua Cincizecimii. Aceasta disociere <<duce sau la rationalism sau la sentimentalism sau la amindoua ca atitudini paralele, ducind fie la instituirea unui loctiilor al lui Hristos, ca in catolicism, fie la afirmarea unui individualism, inspirat de capriciile sentimentale, considerate ca impulsuri ale Duhului Sfant si netinute in friu de prezenta unui Hristos care ne infatiseaza o umanitate de model bine conturata si ne ofera prin Duhul Sfant puterea de a ne dezvolta dupa chipul ei>> ⁶ .

Fiul si Duhul sint cele doua Persoane divine care efectueaza Revelatia in mod solidar. Amindoua reveleaza pe Tatal si se reveleaza una pe alta ca si in viata interna dumnezeiasca. Dar Cuvintul si Duhul Sfant sint prezenti si lucratori impreuna in iconomia mantuirii noastre. Caci Duhul Sfant si Cuvintul lui Dumnezeu nu erau despartiti in perioada in care Duhul Sfant pregatea intruparea Cuvintului si in cea in care Cuvintul intrupat pregatea venirea personala a Duhului in lume, precum nu sint despartiti nici in cea prezenta in care Duhul Sfant ne deschide accesul la Cuvintul inaltat cu trupul la cer ⁷ . Subliniind ideea, P. Evdokimov spune: <<Cincizecimea restituie lumii prezenta interiorizata a lui Hristos si Il reveleaza acum nu inaintea, ci inauntrul ucenicilor>> ⁸ . <<Eu voi veni la voi... Eu voi fi cu voi pina la sfirsitul veacurilor>>; <<In aceasta zi (ziua Cincizecimii) voi veti cunoaste ca Eu sint in voi>>. Prin Duhul Sfant, Hristos patrunde in interiorul omului, in umanitatea pe care El a rascumparat-o prin Jertfa Sa si a innoit-o prin lucrarea Sa, intrucit Trupul Lui a fost total umplut si strabatut de Duhul. Aceasta idee o subliniaza Sfantul Apostol Pavel prin cuvintele: <<Iubirea lui Dumnezeu a fost raspindita in inimile voastre prin Duhul Sfant>> (Rom. V, 5). Prin Duhul strigam: <<Avva! Parinte!>> (Rom. VIII, 15) si numim pe Iisus Domn (I Cor. XXI, 3).

Cincizecimea deschide Istoria Bisericii, inagureaza Parusia si anticipeaza Imparatia. Duhul Sfant incorporeaza in Trupul lui Hristos, Biserica, ca <<impreuna mostenitori cu Hristos ai lui Dumnezeu>> (Rom. VIII, 17), ne face <<fii in Fiul>> si in Fiul noi aflam pe Tatal. Duhul Sfant lucreaza infierea noastra divina, dupa har, si ne ridica si mentine in comuniune cu Tatal, datorita Fiului Sau intrupat.

Cel ce coboara viata de comuniune a luni Dumnezeu in umanitate si o extinde in comunitatea oamenilor, pe de o parte, si care ridica pe oameni la comuniunea cu Dumnezeu, este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat: <<Si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvintul lor, Ma rog ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una>>, si <<Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavirsiti intru unime>> (Ioan XVII, 21 si 23).

Fiul se uneste dupa har atit de mult cu oamenii, precum este unit dupa fiinta cu Tatal, avind fata de ei aceeasi iubire. Fiul adunind in Sine pe oameni, Tatal iubindu-L pe El, ii iubeste si pe ei cu aceeasi dragoste. <<Iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei>> (Ioan XVII, 26). Comentind aceste locuri scripturistice, Sfantul Simeon Noul Teolog exclama: <<O, adinc al Tainelor!... O coborire negraita a iubirii lui Dumnezau fata de noi. Caci ne fagaduieste ca de voim, va avea cu noi dupa har aceeasi unire, pe care o are El cu Tatal Sau dupa fire. Dar si noi vom avea aceeasi unire cu El, daca vom implini poruncile Lui.. O fagaduinta infricosata! Caci aceeasi slava pe care Tatal a dat-o Fiului, ne-o da Fiul si noua dupa har. Si ceea ce este si mai mult, este ca precum este Fiul in Tatal si Tatal in fiul, asa si Fiul lui Dumnezeu este in noi, si noi in El dupa har, daca vrem>> ⁹ .

Toate acestea arata clar de ce Sfintii Parinti indica temeiul divin al Bisericii nu numai in Sfanta Treime, adica in viata de comuniune a Sfintei Treimi, in mod general, ci in mod special in Fiul lui Dumnezeu intrupat. De aceea, Biserica este Hristos unit cu umanitatea rascumparata si innoita prin Cruce si Inviere, sau, altfel spus, Hristos extins in umanitate si umanitatea incorporata personal si dinamic in Hristos cel mort si inviat, plin de tot Duhul.

a. Biserica - trupul lui Hristos extins in umanitate. Biserica uneste in sine tot ceea ce exista sau este destinata sa cuprinda tot ceea ce exista: Dumnezeu si creatia. Sfantul Apostol Pavel arata Biserica ca fiind insusi Trupul lui Hristos (Efeseni I, 23; V, 23), care are multe madulare: <<Caci precum trupul unul este si are multe madulare, iar toate madularele trupului multe fiind, sint un trup, asa si Hristos. Pentru ca intr-un Duh ne-am botezat noi toti, ca sa fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, si toti la un Duh ne-am adapat. Caci si trupul nu este un madular, ci multe>> (I Cor. XII, 12-14). Dar fiecare madular isi are cinstea si locul sau in trup, fara sa se substituie trupului intreg (I Cor. XII, 18) si nici altui madular (Ibidem, 21), dupa cum nici trupul nu poate fi conceput fara madulare (Ibidem, 19). Madularele isi au identitatea lor, dar nu in afara trupului, ci intrucit sint madularele trupului. De aceea intre ele nu trebuie sa fie dezbinare pe motiv ca unele ar fi mai de cinste decit altele ci <<sa se ingrijeasca deopotriva unele de altele. Si daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna, si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna>> (Ibidem, 25, 26).

Biserica este trupul sobornicesc, comunitar sau social al lui Hristos in care El se prelungeste si lucreaza sau care este alcatuit din toti aceia care s-au incorporat in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant in Taine, dupa ce au auzit si primit Cuvintul lui Dumnezeu, intocmai ca aceia <<ca la trei mii de suflete care s-au adaugat>> Apostolilor, ucenicilor si fratilor in ziua Cincizecimii (Fapte I, 13, 14; II, 1-4, 9-12, 37-38, 41). Biserica este un trup, un tot, care nu anuleaza madularele ci dimpotriva le afirma si ele se afirma reciproc: <<Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte>> (I Cor. XII, 27).]

Ca trup al lui Hristos, Biserica nu este suma numerica a membrelor sau madularelor, ci ea este uniunea catolica cu Hristos a ipostasurilor create pe care ea le zamisleste intr-o noua nastere (Botezul), le intareste si pecetluieste cu Duhul lui Hristos (Mirungerea) si le uneste cu Trupul si Singele Lui pline de Duhul Sfant (Euharistia). Biserica nu face numar cu madularele sale. Parintii vad in Mireasa din Cintarea Cintarilor atit Biserica intreaga cit si pe fiecare dintre persoanele unite cu Cuvintul intrupat ¹⁰ . Explicatia acestui fapt, precum si constitutia teandrica a Bisericii, o avem in Hristos insusi, care dupa firea dumnezeiasca este unit cu Tatal si cu Duhul, iar dupa firea omeneasca cu toti oamenii laolalta si cu fiecare in parte. Fiind cuprinsa in ipostasul intrupat al Fiului, Biserica este Hristos extins in umanitate.

Hristos si umanitatea sint asa de uniti in Biserica incit nici Hristos si nici umanitatea nu pot fi vazuti sau conceputi unul fara celalalt, sau altfel spus, unul cheama si implica pe celelalt. De aceea Hristos este capul Bisericii iar umanitatea adica cei incorporati personal in Hristos, Biserica, ca trup al lui Hristos, extins peste veacuri ¹¹ .

Pozitia speciala a lui Hristos in Biserica consta esential in aceea de cap al Bisericii (Coloseni I, 18), de factor care uneste pe credinciosi cu Sine ca pe un trup al Sau si in calitatea de izvor de putere si model dupa care se orienteaza si de care se umplu si se imprima ce incorporati in El, facindu-se tot mai mult dupa chipul Lui ¹² .

Hristos a devenit capul Bisericii prin faptul ca ipostasul divin al Fiului si-a asumat chipul uman, adica parga firii noastre, intrind deci in relatia cu toti insii umani care ipostaziaza aceeasi fire umana, si fiind pentru toti un Om central care ii implica si care ii sustine. Iar aceasta calitate devine eficienta intrucit Hristos ne comunica in forma omeneasca puterea Sa dumnezeiasca prin Duhul Sfant si ne daltuieste dupa chipul Sau. Dar Hristos a devenit cap al Bisericii si prin faptul ca <<El a ridicat aceasta parga la stare de jertfa superioara oricarei preocupari egoiste de Sine, si la starea de inviere, purtind prin acesta cele doua stari imprimate in mod imbinat in trupul Sau ca sa ne comunice si noua puterea de a ni le insusi sau de a ne ridica umanitatea noastra la ele. Iar aceasta inseamna a ridica umanitatea noastra la unirea cu infinitatea lui Dumnezeu cel personal, caci numai prin jertfa, predindu-ne lui Dumnezeu, daramam zidurile care ne inchid in marginirea noastra si intram in comuniune deplina cu Dumnezeu si cu semenii>> ¹³ .

Sfantul Apostol Pavel numeste in mod propriu si direct pe Hristos Cap al Bisericii: <<Hristos este capul trupului, al Bisericii>> (Coloseni I, 18, 24). <<Si pe toate le-a supus sub picioarele Lui si mai presus de toate intru toti>> (Efeseni I, 22-23). De Hristos, in calitatea lui de cap, depinde si cresterea trupului precum si lucrarea fiecarui madular in partea lui de cap, depinde si cresterea trupului precum si lucrarea fiecarui madular in parte al acestuia: <<Si marturisind adevarul in iubire, sa crestem intru toate spre El care este capul, Hristos. Si din El tot trupul bine alcatuit si bine incheiat, prin toate legaturile care ii dau tarie, isi savirseste cresterea, potrivit lucrarii masurate fiecaruia dintre madulare si se zideste intru iubire>> (Efeseni IV, 15-16). <<Barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui si Mintuitor este>> (Efeseni V, 23), de aceea, crestinii, dupa indemnul Sfantului Apostol Pavel, nu trebuie sa se lase amagiti de cei de cei <<care ii trag spre intelesurile cele slabe ale lumii>> (Coloseni II, 20), ci <<sa se tina strins de Capul de la care Trupul intreg - prin incheieturi si legaturi indestulindu-se si intocmindu-se - sporeste in cresterea pe care I-o da Dumnezeu>> (Col. II, 19). Hristos este cap al Bisericii si in sensul ca in acest trup, Biserica, se traieste viata Capului, adica viata cea noua dupa Hristos in Duhul Sfant, ca Hristos insusi traieste in Biserica si lucreaza in ea, prin Duhul Sau, precum si in fiecare madular al ei si ca El ne ofera aici, prin Duhul Sfant, harul dumnezeiesc si, deci, mantuirea. Viata lui Dumnezeu se revarsa si pulseaza in tot trupul, prin Capul acestuia, adica prin Hristos care s-a facut prin Duhul, viata noastra a tuturor (Coloseni II, 4).

Prin Hristos, capul ei, Biserica se structureaza ca un intreg armonios, ca un organism sobornicesc in care fiecare madular isi implineste lucrarea coresunzatoare lui (Efeseni IV, 15-16) si se simte legat de celelalte madulare cu care se bucura de plentitudinea vietii dumnezeiesti facuta accesibila omului de catre Hristos si impartasita de El prin Duhul Sfant intregului trup si fiecarui madular in parte, prin Sfintele Taine care sint incheieturile si legaturile Trupului insusi, de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel (Efeseni IV, 16; Coloseni II, 19).

b. Biserica comunitate sacramentala in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant. Umanitatea rascumparata si innoita, prin Crucea si Invierea lui Hristos, nu se constituie in trup al lui Hristos, adica Biserica, decit prin incorporarea ei activa in Hristos. Dar aceasta incorporare nu poate fi conceputa decit ca personala si aceasta de ambele parti. Caci Hristos se prelungeste sau extinde personal numai in cei care vin la El, raspunzind chemarii Lui la comuniune cu Dumnezeu, adresata lor prin Apostolii Sai si urmasii acestora: episcopii si preotii: <<Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osindi>> (Marcu XVI, 15-16). Toti oamenii sint chemati sa devina madulare ale Trupului lui Hristos, caci: <<El voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina>> (I Tim. II, 4), deoarece <<El s-a dat pe Sine pret de rascumparare pentru toti>> (I Tim. II, 6). Dar Hristos nu sileste pe nimeni sa-l fie urmator si madular al Trupului Sau; <<Iata, Eu stau la usa si bat, de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine>> (Apoc. III, 20). Prin aceasta se adevereste cuvintul Mintuitorului din parobola cu lucratorii trimisi sa lucreze in vie: <<ca multi sint chemati, dar putini sunt alesi>> (Matei XX, 16), precum si din parabola nuntii fiului de imparat la care, in locul celor poftiti la nunta si care n-au raspuns, au fost chemati cei de la raspintiile drumurilor, dar dintre care a fost dat afara cel gasit fara haina de nunta caci <<multi sint chemati, dar putini sint alesi>> (Matei XXII, 22, 1-14). Haina de nunta este vesmintul luminos pe care il dobindeste cel incoroprat in Hristos.

Hristos se prelungeste si se extinde personal in oameni, si anume in cei care sint strapunsi la inima de Cuvantul Sau (Fapte II, 37), facindu-I madulare alte Trupului Sau, prin Botez, Mirungere si Euharistie. Prin aceste Taine au acces oamenii la Hristos, se incorporeaza in El ca madulare ale Trupului Sau, devin Biserica lui Hristos plina de Duhul Lui care se impartaseste ei si madularelor ei.

Prin Botez, Hristos incorporeaza pe om in Sine, extinzindu-se si salasluind in el. Botezul realizeaza, deci, o incorporare personala si fiintiala a omului in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant in Biserica si in oameni. <<Cand iesim din apa Botezului, arata Nicolae Cabasila, noi avem in suflete pe insusi Mintuitorul nostru, si inca nu numai in suflet, ci si pe frunte, in ochi, ba si in madulare si in cel mai ascuns ungher al fiintei noastre si anume il avem plin de marire, curat de orice pacat si lipsit de orice stricaciune, asa precum a inviat, asa cum s-a aratat Apostolilor, precum era cind s-a inaltat la cer si, in sfirsit, cum va veni iarasi sa ne ceara comoara pe care ne-a incredintat-o>> ¹⁴ .

Ca incorporare in Hristos, Capul Bisericii, Botezul este, invatatura Bisericii noastre Ortodoxe, inceputul relatiei comuniunii noastre personale cu Hristos, care se adinceste si creste prin celelalte Taina, Mirungerea si Euharistia. Botezul apare nu numai ca un dat, sau rezultat, ci si ca o misiune si drum spre intreaga viata a Duhului Sfant care ne vine prin Hristos, Capul Bisericii.

Prin Hristos, cel botezat intra in relatie personala cu toate persoanele Sfintei Treimi. Formula trinitara a Botezului, indicata chiar de Mintuitorul Hristos odata cu trimiterea Apostolilor la propovaduirea Evangheliei si instituirea Tainei insesi dupa inviere (Matei XXVIII, 19-20), subliniaza tocmai acest lucru. Cel botezat intra in relatie personala cu Hristos cel interiorizat de Duhul Sau inauntrul nostru, bucurindu-se de dragostea Tatalui al carui fiu dupa har a devenit prin Botez. Ca, prin Hristos, cel botezat intra in relatie personala cu fiecare persoana a Sfintei Treimi, ni se arata si prin pronuntarea distincta a numelui fiecarei persoane a Sfintei Treimi, odata cu cele trei cufundari in apa si inaltari ale primitorului Tainei. Hristos insusi se naste in noi, in Botez si odata cu El ne nastem si noi la o noua viata, la viata lui Hristos, prin Duhul Sfant pe care ni-L impartaseste El in adincul fiintei noastre prin Botez. Neofitul primeste in fiinta sa pe insusi principiul vietii ¹⁵ .

Relatia personala cu Hristos in Duhul Sfant realizata de Botez are drept consecinta eliberarea omului din robia pacatului si, deci, a mortii, renasterea lui la o viata noua, salasluirea lui Hristos inlauntrul fiintei noastre innoite, precum si cresterea noastra in Hristos prin Duhul Lui ¹⁶ . Este ceea ce Sfantul apostol Pavel sublinieaza cit se poate de concis prin cuvintele: <<In Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat>> (Galateni III, 27).

Cei ce sunt impreuna ziditi cu Hristos prin Duhul Sfant, in Trupul tainic sau sacramental al lui Hristos, Biserica (Coloseni II, 7; Efeseni II, 22), nu sint numai botezati ci poarta si pecetea Duhului Sfant primita prin Taina Ungerii cu Sfantul Mir. Celor botezati de diaconul Gilip in Samaria a trebuit sa li se impartaseasca de indata harul Mirungerii de catre Sfintii Apostoli Petru si Ioan, care s-au coborit din Ierusalim la ei ca sa-si puna miinile peste ei (Fapte VIII, 14-17), spre a ajunge si ei partasi cu Hristos, prin ungerea imparateasca a Duhului la indumnezeire ¹⁷ . Cel botezat este ca o planta tinara care are nevoie de hrana si de sustinere pentru a creste drept. De aici si necesitatea Tainei Sfantului Mir, caci cresterea celui botezat in Hristos nu poate fi decit in Duhul Lui, care ne impartaseste bogatia darurilor Sale in Taina Mirungerii.

Taina Mirungerii realizeaza o prezenta mai intensa a lui Hristos prin Duhul Sfant in cel nou botezat, prin darurile dumnezeiesti necreate impartasite acestuia. Prin aceasta Taina, omul inainteaza in incorporarea sa in Hristos ca madular al Bisericii realizata de Botez. Prin ea se realizeaza, de asemenea, o intilnire si mai intima a credinciosilor cu Hristos si o mai strinsa inchegare a lor in Trupul lui Hristos, Biserica, prin lucrarea Duhului Sfant. Mirungerea este, deopotriva, lucrarea lui Hristos in Duhul Sfant, precum si cea a Duhului Sfant datorita lui Hristos, in cel botezat. Caci <<ar fi gresit sa credem, cum se spune uneori, ca la Botez credinciosii se unesc numai in Hristos, iar in Taina Ungerii cu Sfantul Mir primesc numai darurile Duhului Sfant care-I diversifica ca persoane. Duhul care ii pecetluieste in Taina Mirului, este persoana de relatie intre Tatal si Fiu, deci El ne face pe noi cei deveniti la Botez fii ai Tatalui prin incorporarea noastra in Hristos, sa simtim iubirea Tatalui fata de noi si iubirea noastra fata de Tatal, asa cum la Botezul Sau Hristos primeste indata ce iese din apa, din cerurile deschise, pe Duhul, ca adeverire a iubirii Tatalui, ca relatie iubitoare a Tatalui fata de El nu numai dupa Dumnezeirea Sa, ci si dupa omenitatea Sa>> ¹⁸.

Botezul si Mirungerea sint atit de strins legate incit s-ar putea spune ca formeaza impreuna un singur tot cu doua parti distincte, Mirungerea fiind un fel de continuitate a Botezului. Aceasta idee ar putea fi sustinuta si de faptul ca in slujba Bisericii, Taina Mirungerii nu incepe cu o introducere deosebita ca celelalte Taine, ci direct dupa botezarea si imbracarea celui ce a primit botezul, bineinteles dupa ce preotul citeste o rugaciune prin care cere lui dumnezeu sa-I daruiasca <<celui nou luminat prin apa si prin Duh>> si pecetea darului Sfantului si intru tot puternicului si inchinatului Duh>>, precum si <<cuminecarea Sfantului Trup si a scumpului Singe al Hristosului Sau>>. In realitate, ele sint doua Taine distincte, dar legate prin lucrarea lor de incorporare a omului in Hristos, ca madular al Bisericii. In Botez, Fiul isi imprima calitatea Sa de fiu in noi prin lucrarea Duhului Sfant, iar Tatal binevoieste sa ne infieze. In Taina Mirungerii insa apare pe primul plan simtirea noastra de fii revarsata in noi de la Tatal prin Fiul de catre Duhul Sfant ¹⁹ . Dar ambele lucrari si stari au devenit posibile prin Fiul lui Dumnezeu care s-a facut om adevarat. Dumnezeu Omul Iisus Hristos a patimit, a murit, a inviat si s-a inaltat la ceruri, raminind si pe Scaunul Slavei, de-a dreapta Tatalui, in relatie cu noi si fiind Unul dintre noi, Dumnezeu Omul, in Treime, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant.

Mirungerea este Cincizecimea personala a omului, intrarea lui in viata Duhului Sfant, adica in viata adevarata a Bisericii, ca madular al acesteia. Caci prin aceasta Taina primitorul este consacrat ca om deplin, deschis lucrarii Duhului Sfant in el si prin aceasta, vrednic sa se uneasca cit mai deplin cu Hristos plin de tot Duhul, in Sfanta Euharistie. Prin Mirungere, deci, incepe aratarea lui Hristos in comportarea omului botezat, si lumina si lucrarea Duhului Sfant in fiinta omului. Prin aceasta Taina omul devine un chip activ al lui Hristos si un lacas viu al Duhului Sfant.

Calitatea de Crestin nu poate fi deci redusa numai la primirea Botezului. Biserica reflecta, suprapusa, peste starea de nascuti de sus a credinciosilor ei, ca imprimare a starii de nascut in Fecioara a Cuvintului lui Dumnezeu si pecetluirea in Duhul Sfant a acestora, ca o imprimare in ei a lui Hristos cel uns cu Duhul Sfant la Botez, in Iordan.

Incorporarea omului in Hristos inceputa prin lucrarea Botezului, adincita si intarita prin Taina Mirungerii, se realizeaza deplin prin Sfanta Euharistie. Daca Mirungerea de puterea dezvoltarii vietii celei noi in Hristos primita prin Botez, prin Euharistie se desavirseste aceasta viata ca unire deplina cu Hristos si cu Biserica. <<Desigur, noul membru al Bisericii, desi primeste indata dupa Botez si dupa Ungerea cu Sfantul Mir, Euharistia, nu se poate socoti ajuns la starea de desavirsire, din punct de vedere al contributiei pe care trebuie sa o dea si el. Dar el are concentrat in sine tot drumul sau in Hristos, care, pornind de la Botez, are sa inainteze prin contributia adusa de el sau prin folosirea puterii date pentru acest drum intreg, pina la starea care incoroneaza straduintele sale de a dezvolta viata cea noua primita in cele trei Taine ²⁰ .

Adevarata unificare dintre noi si Hristos si extensiunea comunitar-soborniceasca a lui Hristos in oameni care constituie Biserica, se realizeaza in Euharistie. Numai prin Euharistie Hristos este deplin in comunitatea ecleziala si in fiecare membru al acestei comunitati, iar comunitatea si fiecare membru al acesteia cresc in Hristos care s-a situat in centrul ei si in adincul de taina al fiecarui madular al ei.

Unitatea si comunitatea oamenilor cu Hristos si intreolalta in Hristos, realizata de Euharistie, este semnificata in Traditia primara a Bisericii prin speciile euharistice insesi, de paine si de vin. Piinea este formata din numeroase boabe de griu care macinate dau o singura bautura. Tot asa si multiplicitatea subiectelor crestine trebuie sa se zideasca intr-o unitate. Si aceasta o realizeaza Euharistia. Constiinta de sine a unitatii ecleziale a tuturor in Hristos euharistic strabate ca un fir rosu intreaga Traditie si gindire patristica, incepind cu didahia, in care se afirma: <<Cum aceasta paine este raspindita pe munti si adunata a devenit una, astfel sa fie adunata si Biserica Ta, de la mariginile pamintului in imparatia Ta... Adu-ti amine, Doamne, de Biserica Ta... si adun-o din cele patru vinturi, sfintita in imparatia Ta...>> ²¹ .

Euharistia este Taina unirii si comuniunii depline a omului cu Hristos, ca madular al Bisericii, precum si Taina constituirii insesi a Bisericii. Caci nimeni nu se impartaseste de Hristos in mod izolat, ci impreuna cu toti care marturisec aceeasi credinta una si deplina in Hristos. Prin Euharistie se realizeaza, deci, si o comuniune a credinciosilor intre ei in acelasi Hristos. Toti se intilnesc la acelasi Trup al lui Hristos toti formeaza impreuna extinderea Trupului Hristos in acest sens, Euharistia este prin excelenta Taina unitatii si comunitatii ecleziate. <<Prin faptul ca acum credinciosii nu se impartasesc numai de o energie a lui Hristos, corespunzatoare unei anumite stari din viata Lui, ci din insusi Trupul Lui care devine in ei izvor al tuturor energiilor divine, in calitate de trup inviat, prin Euharistie se realizeaza si se mentine Biserica in sensul deplin al cuvintului, ca Trup al Domnului ca unitate potential completa a credinciosilor cu El si introlalta>> ²² .

Trupul si singele lui Hristos din Euharistie nu ramin statice in Biserica, ci sint hrana si bautura adevarata a Bisericii a lui Hristos, iar prin impartasire nu Biserica le preface pe ele in trup omenesc, ca pe oricare alta hrana, ci Biserica se preface in ele insile, cum spune Nicolae Cabasila, deoarece cele mai tari biruiesc; precum fierul inrosit in foc ni se arata ca foc nu ca fier, tot asa si cu Biserica lui Hristos: daca cineva ar putea s-o cuprinda cu privirea, n-ar vedea in ea decit insusi Trupul lui Hristos prin aceea ca este unita cu El si ca se impartaseste din Trupul Lui ²³ , dar un Trup cu multe madulare, cum spune si Sfantul Apostol Pavel: <<Iar voi sinteti Trupul lui Hristos si fiecare in parte madulare ale acestuia>> (I Cor. XII, 27).

Euharistia este, deci, acea Taina care constituie comunitatea celor botezati si pecetluiti de Hristos cu Duhul Lui, Duhul Sfant, ca Trup si Biserica a lui Hristos.

Desigur, Biserica este numai Trup al lui Hristos, si anume un Trup comunitar, sobornicesc, avand Cap pe Hristos. Ea nu este una cu Capul. De aceea, este gresit sa se identifice in general Biserica cu Hristos sau sa se substituie lui Hristos ca loctiitor al Sau o persoana. In relatia ei cu Hristos, Biserica ramine totdeauna ca Trup al Lui, si deci deosebita de El, intr-o tensiune si atitudine de rugaciune continua catre Capul ei: <<Inca ne rugam Tie, pomeneste, Doamne, Sfanta Ta soborniceasca si apostoleasca Biserica cea de la o margine pina la cealalta a lumii, pe care ai cistigat-o cu scump Singele Hristosului Tau, si o impaca pe dinsa, si sfant lacasul acesta intareste-l pana la sfirsitul veacului>> ²⁴ .

Intre Euharistie si Biserica este o legatura foarte strinsa, atit in sensul ca de Euharistie nu se pot impartasi decit cei botezati si unsi cu Sfantul Mir, si prin aceasta deveniti madulare al Bisericii, cit si in acela ca Euharistia este aceea care constituie si realizeaza Biserica. In afara ei nu exista Biserica.

Trebuie spus aici ca este tot atit de adevarat ca nu orice Euharistie face Biserica, ci numai aceea in care avem prezent cu adevarat pe Hristos cel mort si inviat, cu insusi Trupul si singele Lui, prin prefacerea cinstitelor daruri de paine si vin in acestea cu puterea Duhului Sfant invocata de episcopul sau preotul Bisericii, conditia obiectiva a acestei prefaceri si prezente a lui Hristos Insusi in Euharistie fiind credinta Bisericii. Dar aceasta inseamna ca Euharistia este a Bisericii care pastreaza fara schimbare sau micsorare plentitudinea adevarului dumnezeiesc de la Apostoli, Tainele instituite de Hristos despre care dau marturie cartile Noului Testament si Traditia apostolica, si preotia sacramentala de succesiune apostolica. Deci, conditionarea Bisericii de catre Euharistie se tine in cumpana cu conditionarea Euharistiei de catre Biserica ²⁵ . La Euharistia Bisericii n-au acces decit aceia care impartasesc aceiasi credinta una si plenara a Bisericii insesi. Iata aici si pricina pentru care Biserica Ortodoxa este impotriva intercomuniunii cu cei din afara ei, fiind numai pentru comuniunea euharistica plenara care implica in prealabil unitatea de credinta a celor ce se apropie de acelasi sfant potir si raminerea in aceasta ²⁶ .

Toate Tainele Bisericii sint in relatie cu starea de jertfa si inviere a lui Hristos si o exprima in masuri diferite. Dar nu numai atit. Prin ele Biserica se imprima de jertfa si invierea lui Hristos si odata cu ea madularele ei. Prin euharistie insa, mai mult decit prin Botez, Biserica intreaga, luind putere din Jertfea lui Hristos, traieste sentimentul predarii vietii sale lui Dumnezeu, spre a o primi umpluta de viata Lui vesnica, asemenea lui Hristos prin inviere ²⁷ . Dar aceasta se intimpla nu numai cu ea, ci si cu fiecare madular al ei care se impartaseste cu Hristos euharistic.

Ca lucrari ale Duhului Sfant in Biserica sau ale lui Hristos insusi in Duhul Sfant, Tainele sint respiratia continua a Bisericii, prin care ea inspira si expira neincetat pe Duhul Sfant care ne face prezent pe Hristos si in care lucreaza Hristos in Biserica si in fiecare madular al Trupului Sau. Prin Taine, deci, Biserica, care are pe Duhul Sfant in ea de la Cinicizecime prin Capul ei, Hristos, se umple cu viata dumnezeiasca a Duhului care vine acum de sus in ea, <<reaprinzind>> sau <<innoind>> <<legaturile si <<intilnirile>> Bisericii si credinciosilor cu Hristos. Iata aici si ratiunea pentru care unele Taine se repeta, in timp ce altele nu se repeta. Astfel, pe de o parte, pe Hristos Il avem deplin in Biserica si in madularele ei prin Euharistie, iar pe de alta parte simtim nevoia sa-L avem si mai mult si de aceea dorim sa ne impartasim si de mai multe ori. Dar pentru aceasta trebuie sa ne cercetam si mai des, despovarindu-ne de greutatea pacatelor prin cainta, pocainta si Taina Spovedaniei.

In fiecare Taina are loc o intilnire sau reintilnire proaspata, innoita a omului cu Hristos, precum si a Bisericii insesi cu Hristos in Duhul Lui. In aceasta intilnire sau reaprindere a intilnirii cu Hristos sta necesitatea insasi si lucrarea tuturor Tainelor in Biserica si in viata credinciosilor, deci nu numai a Botezului, Mirungerii, Euharistiei si Pocaintei sau Spovedaniei, ci si a Nuntii, Maslului si a Hirotoniei. Fiecare Taina insa, pe linga articularea generala, are si o articulare si lucrare specifica in viata Bisericii.

Ca rezultat al Tainelor si conditie a propriilor sale Taine, Biserica, asa cum am spus, este o comunitate sacramentala. Temeiul si izvorul acesteia este Hristos insusi care isi prelungeste in Biserica intreita Lui chemare sau slujire prin care ne-a rascumparat sau mintuit obiectiv prin organele vizibile ale Preotiei Sale nevazute.

Hristos este Capul Bisericii, nu numai intrucit e ipostasul divin, ipostas al umanitatii si intrucit se mentine in oameni cu Trupul Lui jertifit, inviat si inaltat, ci si pentru faptul ca El continua sa exercite si sa sustina cele trei slujiri mintuitoare ale Sale in Biserica.

Dar Hristos nu se adreseaza Bisericii ca unui obiect, exercitind in ea cele trei slujiri, ci ca unei comunitati de persoane chemata la comuniune libera cu Sine. Caci Biserica este formata din persoane inzestrata cu libertate si chemate la libertate si iubire netrecatoare. Aceasta primeste, pe de o parte, invatatura, jertfa si conducerea lui Hristos, iar pe de alta raspunde la ele in mod liber si pozitiv ca la o chemare, invatind ea insasi, jertfindu-se si conducind ea insasi sau participind la slujirile Lui de Invatator, Arhiereu si Imparat. Continuand cele trei slujiri in Biserica, Hristos intretine cu Biserica si cu fiecare madular al ei un dialog progresiv in care nici El, nici Biserica si nici madularele acesteia nu sint intr-o stare pasiva ²⁸ . Acesta este, de astfel, si sensul preotiei imparatesti a credinciosilor chemati sa vesteasca si ei, alaturi de episcopi si preoti, bunatatile lui Hristos si sa se fereasca de poftele trupesti (I Petru II, 8-11; I Ioan II, 20).

Ca invatator suprem, Hristos invata Biserica in continuare, luminind-o, in intelegerea cuvintelor Lui si a lucrarii ei mantuitoare in lume, in contextul fiecarui timp. In activitatea ei de invatator spre mantuire, vorbind despre desavarsirea indumnezeirii omului care va ajunge la statura barbatului desavarsit Hristos (Efeseni IV, 13), in Imparatia cerurilor, iese in evidenta calitatea profetica a Bisericii.

Hristos Arhiereul isi infatiseaza necontenit, in Biserica, trupul Sau jertifit Tatalui si odata cu aceasta ne aduce si pe noi impreuna cu El jertfa de buna mireasma Tatalui, prin puterea trupului Sau jertfit continuu, in Euharistie, Hristos ne atrage si pe noi. Aceasta o arata, de altfel, si asezarea miridelor pe Disc in jurul Agnetului. El nu ne jertfeste ca obiecte, ci ne atrage la o autojetfire ca subiecte, la o autodaruire activa, impartasindu-ne de starea Lui de jertfa, El insusi autodaruindu-se Tatalui. Dar prin Hristos Jertfa si Jertfitor, devenim si noi nu numai jertfe ci si jertfitori, sau preoti ai jertfei noastre in acest sens restrins ²⁹ .

Mintuitorul Hristos este Arhiereul continuu, pentru ca El mijloceste continuu intrarea noastra la Dumnezeu si Tatal prin starea Lui de predare fata de El, chiar si pe scaunul slavei de-a dreapta Tatalui (Evrei IV, 14, 16; VIII, 1, 2; IX, 24, 25), infatisindu-se inaintea lui Dumnezeu pentru noi (Ibidem, 24-25). Intrarea noastra la Tatal este si un act al nostru, adica o predare a noastra din puterea predarii lui Hristos insusi Tatalui, cum zice Sfantul Apostol Pavel: <<Intru El avem apropiere in Duh catre Tatal>> (Efeseni II, 18; Rom. V, 2).

Prin incorporarea noastra deplina in Hristos prin Botez, Mirungere si Euharistie, noi toti devenim preoti si jertfe in Biserica, invatatori si calauzitori spre mintuire ai nostri si ai altor credinciosi apropiati sau ai altor oameni, fara o raspundere formala pentru comunitatea bisericeasca. Exista deci o preotie generala, universala sau imparateasca careia apartin toti cei incorporati in Hrisotos prin Botez, Mirungere si Euharistie ca madulare ale Bisericii. Aceasta isi ia puterea din aducerea continua a jertfei lui Hristos si din impartasirea de ea.

Exista insa o deosebire neta intre preotia generala aducatoare de daruri lui Dumnezeu, din puterea aducerii continue a jertfei lui Hristos si preotia prin care ni se comunica, in mod obiectiv si verificat, Hristos ca jertfa sub chipuri vazute ca sa putem lua din aceasta puterea de a aduce darurile noastre, adica intre preotia generala, obsteasca ca aducatoare de daruri lui Dumnezeu care apartine tuturor crestinilor, ca fapturi noi in Hristos si popor agonisit lui Dumnezeu (I Petru II, 5, 9-11) si preotia sacramentala cu cele trei trepte ale ei: episcop, preot si diacon.

Hristos are nevoie, pentru comunicarea Sa ca jertfa catre noi, si de niste organe umane vazute, sau altfel spus de preoti slujitori ai jertfei Lui in chip vazut, rinduiti in mod vizibil din imputernicirea Lui. Prin aceste organe vazute, deosebite de noi, El trebuie sa ne arate ca este deosebit de noi ca Arhiereu aducator de jertfe, ca Invatator si ca Imparat ³⁰ . Aceste organe vazute ale Preotului nevazut Hristos, sau mai exact ale Arhiereului, Invatatorului si Imparatului nevazut Hristos in Biserica, sint episcopul si preotii, si ca ajutatori ai acestora, diaconi toti investiti cu puterea preotiei treptei respective de catre Hristos insusi in Taina Hirotoniei, instituita de El indata dupa Invierea Sa cind a dat Apostolilor pe Duhul Sau (Ioan XX, 21-23) si I-a trimis la propovaduirea Evangheliei la toata faptura (Matei XXVII, 18-20; Marcu XVI, 15-16; Luca XXIV, 47-48). Si imbracindu-se cu toata puterea de sus, asa cum le fagaduise (Luca XXIV, 49) in ziua Cincizecimii, odata cu venirea personala a Duhului in lume cind li s-au aratat in casa unde se gaseau toti impreuna, impartite limbi ca de foc sezind pe fiecare dintre ei si umplindu-I (Fapte II, 1-4), Apostolii au inceput sa vorbeasca multimilor <<in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai>> (Fapte II, 4). Si cei strapunsi la inima de Cuvintul Evangheliei propovaduit de Apostoli, care s-au convertit si s-au botezat, primind pe Duhul, s-au adaugat Apostolilor si fratilor, fiind ca la trei mii de suflete in prima zi a Cincizecimii (Fapte II, 37, 38, 41), cu totii <<staruind in invatatura Apostolilor si in impartasire, in fringerea piinii si in rugaciuni>> (Fapte II, 42). Cei ca la trei mii de suflete s-au adaugat comunitatii Apostolilor si fratilor chiar din prima zi, datorita predicarii cuvintului lui Dumnezeu de catre Apostoli si s-au incorporat in Hristos ca madulare ale Bisericii si au staruit in comuniune cu Hristos, Capul Bisericii, prin invatatura Apostolilor si prin Tainele administrate lor de catre acestia (Fapte II, 42).

Episcopul, preotul si diaconul sint deci organele de instituire divina de la Hristos insusi ale Bisericii ca comunitate vazuta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos, in Duhul Sfant, inca din perioada apostolica a acesteia (Ioan XX, 21-23; Fapte XX, 28; Fil. I, 1; I Tim. IV, 14; I Tim V, 22; II Tim. I, 6; Tit I, 7; Fapte XIV, 23; I Tim. V, 17-22; Tit. I, 5; I Petru V, 1-2, 5; Iacob V, 14; Fapte VI, 3, 5-6; Fil. I, 1; I Tim. III, 8-12). Prin episcop si preot sint primite Tainele Bisericii de catre credinciosi sau acestia din urma se alipesc simplu de Biserica si cresc ca madulare ale Bisericii prin propovaduirea Evangheliei lui Hristos si Tainele savirsite de preotii Bisericii (Matei XXVIII, 19-20; Marcu XVI, 15-16; II Tim. II, 15).

Hristos insusi este cel care imbraca cu puterea Duhului Sfant pe episcop, preot si diacon, in Taina Hirotonici pentru a propovadui cu autoritate Cuvintul lui Dumnezeu (Matei XXVIII, 19; Marcu XVI, 15; II Tim. II, 15), pentru a sfinti, savirsind Sfintele taine (Matei XXVIII, 19; Marcu XVI, 16) si a conduce pe calea mintuirii pe cei incredintati spre pastorire (Matei XXVIII, 20; Fapte XX, 28; I Tim. IV, 16). Harul preotiei isi are izvorul direct in insasi Preotia sau Arhieria nevazut Hristos, exercitind in numele si cu puterea lui Hristos, adica cu puterea Duhului data lor de Hristos, intreita chemare sau slujire a Lui in Biserica.

Toate Tainele Bisericii implica preotia sacramentala, adica pe episcop si preot, dar in mod plenar si direct Sfanta Euharisitie, lasata ca porunca Apostolilor si prin ei episcopilor, urmasii lor, si preotilor (Luca XXII, 19). Euharistia si Hirotonia merg impreuna, se implica si se explica reciproc, datorita lui Hristos care ramine in veac Arhiereul nostru la Tatal. Hirotonia este, prin excelenta, Taina Bisericii in calitatea ei de comunitate sacramentala cu iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu (I Cor. IV, 1), care il face pe Hristos trait de credinciosi prin preoti, ca Subiect deosebit.

Hirotonia este conditia celorlalte Taine, desi ea nu-si poate indeplini menirea fara acelea, dar este si conditia ei insesi, caci pe preot si pe diacon il hirotoneste episcopul (I Tit I, 5; Fapte XIV, 23), iar pe episcop trei sau cel putin doi episcopi, reprezentind episcopatul Bisericii autocefale respective si intregul epoiscopat al Bisericii.

Biserica cuprinde insa si pe episcop si pe preot si tot ce se savirseste in Biserica este savirsit de intreaga Biserica, pentru ea, dar si pentru fiecare madular in parte al ei. Dar nu exista Biserica fara episcop si preoti, ca organe vazute ale Preotiei nevazute a lui Hristos, investite cu putere de catre Hristos insusi in Taina Hirotoniei pentru Biserica si in Biserica. Asa-zisul ministeriu comun al tuturor crestinilor ca madulare ale Bisericii, sau preotia obsteasca, implica cu necesitate ministeriul sacramental al episcopatului, sursa a celorlalte trepte harice ale Preotiei, ca unul ce tine de fiinta Bisericii si este pentru Biserica, fara sa-si aiba obirsia in cel al credinciosilor, ci izvorind direct din Arhieria lui Hristos, Capul Bisericii. Intre masa credinciosilor si preotia sacramentala (episcop, preot si diacon) exista o interconditionare sau, mai exact, o impreuna-lucrare si rugaciune, insa trebuie pastrate proportiile. Laicii n-au acces la savirsirea Tainelor, insa sfera vietii lor este viata harului penetrarea lor si a lumii de lucrarea harului dumnezeiesc, care este in Biserica si de care si impartasesc prin Sfintele Taine.

5. Insusirile Bisericii. Acestea sunt consecinta fireasca a constitutiei ei teandrice, ca trup al lui Hristos cel Unul si Sfant, extins peste veacuri, si notele distinctive al adevaratei Biserici a lui Hristos. Simbolul Niceo-constantinopolitan infatiseaza Biserica drept una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca. Fiecare dintre acestea este strins legata de celelalte si presupune pe celelalte. Nu vom starui, insa, pe larg asupra lor, dat fiind spatiul afectat unui articol, multumindu-ne numai cu o punctare a acestora pentru a completa raspunsul la intrebarea ce ne-am pus-o in titlul articolului.

a. Unitatea Bisericii tine de constitutia Bisericii ca trup extins al Cuvintului intrupat. Hristos se extinde in oameni incorporindu-I in Sine, ca sa-I faca asemenea Lui si sa-I uneasca intr-un singur trup, umplindu-I de aceeasi iubire a Lui fata de Dumnezeu-Tatal si de a lui Dumnezeu-Tatal fata de El.

Sfintii Parinti vad temeiul unitatii Bisericii in prezenta aceluiasi trup jertfit si inviat strabatut de plentitudinea Duhului Sfant, in toate madularele Bisericii. Euharistia cea una implica Biserica cea una.

Unitatea Bisericii consta, de asemenea, in pastrarea aceleiasi credinte dogmatice ca expresie a prezentei si lucrarii plenare a lui Hristos in Biserica. Credinta dogmatica si totalitatea Tainelor formeaza un tot (Efeseni IV, 4-6).

Biserica este una si in sens de unitara, pentru ca avind pe Hristos lucrator in ea, prin Duhul Sfant, ea este cu adevarat Trupul Lui extins in umanitate, adica este unita deplin cu Capul ei, Hristos, si deplin unita in ea insasi prin <<intocmirile>> si <<legaturile>> date ei de Hristos (Efeseni IV, 16) ³¹ . In temeiul acestei unitati de viata, Biserica este unitara si in organizarea ei. Bisericii Ortodoxe ii este specifica unitatea simfonica, adica unitatea de comunitate care se impaca cu libertatea si imprejurarile variate din diferite locuri.

Sfintenia Bisericii nu exclude prezenta pacatosilor in ea aici pe pamint cum ni se arata prin pildele Imparatiei (a neghinei, Matei XIII, 24-30; 37-40; a navodului, Matei XIII, 47-50), caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mintuiasca pe cel pierdut. Hristos se sfinteste pe Sine si ca om, ca si noi sa fin sfintiti intru adevar (Ioan XVII, 19).

Biserica este laboratorul in care Duhul lui Hristos ne face sfinti sau chipuri tot mai depline ale lui Hristos insusi. Ea este Cincizecimea Duhului extinsa in umanitate.

Sfintenia are un caracter dinamic, nu static, antrenind si pe om in propria lui desavirsire si sfintire. Credinciosii sint sfinti in mod tainic din momentul Botezului, dar ei trebuie sa arate aceasta sfintenie prin fapte si sa creasca in sfintenie ³² .

Cum zice P. Evdokimov: <<Biserica este sfintita cu sfintenia lui Hristos (Efeseni V, 25-27) si in virtutea faptului ca este sursa Tainelor si a sfinteniei, ea aduce la existenta comuniunea sfintilor>> ³³ . Biserica chiar pe pamint traieste nu o viata paminteasca, ci una dumnezeiasca, in chip uman.

Dupa definitia data Bisericii de Sfantul Apostol Pavel, ca trup al lui Hristos si plinire a Duhului Sfant (Efeseni 1, 23) urmeaza ca Biserica intreaga are pe Hristos intreg cu toate darurile Lui mintuitoare si indumnezeitoare, precum si fiecare Biserica locala si fiecare credincios Il are daca ramine in intregul acestui Trup, dupa cum si intregul traieste in partile lui, dar cu o conditie: sa fie sanatoase si depline si mereu in comunitate cu intregul, Biserica universala, adica cea una, traieste si se manifesta in fiecare Biserica locala care are si traieste plenar pe Hristos al credintei si al Euharistiei si prin aceasta al tuturor Tainelor. Sobornicitatea mai indica si faptul ca Biserica adevarata sta pe temelia soboarelor ecumenice.

Apostolicitatea implica pentru Biserica succesiunea apostolica a ierarhiei, in sensul transmiterii neintrerupte a harului episcopiei si a intregii credinte de la Apostoli prin episcopii hirotoniti de ei si prin aceasta prin episcopii tuturor timpurilor pina la ultimul de astazi lucru de care nu se poate vorbi in protestantism.

Credinta apostolica <<o primim de la preotii si de la crestinii existenti, deci care au crezut inaintea noastra, iar ei de la cei dinaintea lor si asa pina la Apostoli, primii care au stiut despre Hristos si au crezut in El>> ³⁵ .

Biserica ne transmite pe Hristos din ea si prilejuieste salasuriea lui Hristos cel din Cer in noi toti care am devenit si am crescut ca madulare ale Trupului Sau.

Adevarata imagine a ei n-o da Hristos, insusi in cuvintele: <<Eu sint vita cea adevarata si Tatal Meu este lucratorul. Orice mladita care nu aduce roada intru Mine, El o taie; si orice mladita care aduce roada, El o curata, ca mai multa roada sa aduca... Ramineti in Mine si Eu in voi. Precum mladita nu poate aduce roada de la sine, daca nu ramine in vita, tot asa si voi daca nu ramineti in Mine. Eu sint vita, voi sinteti mladitele. Cel ce ramine in Mine si Eu in el acela aduce roada multa caci fara de Mine nu puteti face nimic...>> (Ioan XV, 1-2, 4-5). Biserica este cuprinsa in butucul vitei, Hristos, care ne cuprinde pe toti, si in care trebuie sa raminem daca vrem sa aducem roada, caci seva in mladite vine din butucul vitei, de la Tatal.

Cel ce ne da puterea sa raminem in acest butuc este Duhul Sfant, care este Duhul Fiului, venit in noi prin umanitatea lui Hristos, indumnezeita prin intrupare, Cruce si Inviere. Prin El Hristos ne incorporeaza in Trupul Sau si tot prin El noi strigam pe Tatal zicind: <<Avva! Parinte!>> (Romani XII, 15), numim pe Iisus Hristos Domn (I Cor. XII, 3) si inaintam spre statura barbatului desavirsit Hristos (Efes. IV, 13).

Raminerea in Hristos si rodirea in El este conditionata de pazirea poruncilor (Matei XIX, 17) si a tot adevarul, fara nici o stirbire, marturisindu-L si traindu-L ca madulare ale Bisericii. Iar aceasta inseamna a trai in Hristos, cu Hristos si viata Lui Hristos in Sfintele Taine. Iar in aceasta marturisire si traire plenara a lui Hristos este exprimat, in modul cel mai concis, insusi continutul mantuirii care nu se poate obtine decit in Biserica (Ioan XV, 5).

Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu,

"Indrumator pastoral", Arhiepiscopia Bucurestilor, 1981, pag. 43-58.

NOTE BIBLIOGRAFICE

1. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia dogmatica ortodoxa, vol. II, Bucuresti, Editura institutului Biblic se de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane. 1978, p. 196.
2. Ibidem
3. Dieu este vivant. Catechisme pour les familles, par une equipe de chretiens orhodex, Paris, Les Editions du Cerf, 1979, p.295
4. Pr. Prof. D. Dumitru Staniloae, op. cit. p. 197.
5. Pr. Prof. D. Dumitru Staniloae, Sfantul Duh in revelatie si in Biserica, in <<Ortodoxia, XXVI (1974), nr. 2, p. 226.
6. Ibidem, Teologia dogmatica ortodoxa, vol. II, p. 197-198.
7. Ibidem, Sfantul Duh in revelatie si in Biserica, p. 220-221.
8. P. Evodokinov, L'Esprit Saint dans la Tradition orthodoxe, Paris, Les Editions du Cerf, 1969, p. 90.
9. Cuv. 45, ed. Siros, 1886, p. 216, 217 si Cuv. 52, p. 267, in Teologia dogmatica si simbolica, manual pentru Institutele teologice, vol. II, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, 1958, p. 772.
10. Alain Riou, Le monde et l'Eglise selon Maxim le Confesseru, Paris, Beauchesne, 1973, p. 143.
11. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Teologia dogmatica ortodoxa, vol. II, p. 209.
12. Ibidem.
13. Ibidem, p. 210
14. Nicolae Cabasila, Despre viata in Hristos, trad. si studiu introductiv de Prof. dr. Teodor Bodogae Sibiu, 1946, p. 23.
15. M. Lot-Borodine, Un matre de la spiritualite byzantine au XIV-e siecle, Nicolas Cabasilas, Paris, Editions de o'Orante, 1958, p. 81.
16. Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine si problema intercomuniunii, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1978, p. 182.
17. Nicolae Cabasila, Despre viata in Hristos, p. 26.
18. Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii, in <<Studii teologice, an XVIII, (1966), nr. 9-10, p. 541.
19. Ibidem
20. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia dogmatica ortodoxa, vol. III, p. 81.
21. Invatatura celor 12 Apostoli IX si X; in Scrierile Parintilor Apostolici (in colectia <<Parinti si scriitori bisericesti>>, vol. 1), traducere, note si indicii de Pr. D. Fecioru, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1979, p. 29 si 30.
22. Pr. Prof. D. Staniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii, p. 544-545.
23. Nicolae Cabasila, Tilcuirea Dumnezeiestii Liturghii, trad. de Diac. Ene Braniste, Bucuresti, 1946, p. 90-91.
24. Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, Rugaciunea dupa prefacerea Darurilor.
25. Pr. Prof. D. Staniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii, p. 546.
26. Pe larg, Pr. Prof. Dumitru Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine si problema intercomuniunii, p. 357-363.
27. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia dogmatica ortodoxa, vol. III, p. 82.
28. Ibidem, vol. II, p. 232.
29. Ibidem. P. 235.
30. Idem, Iiisus Hristos, Arhiereu in veac, in <<Ortodoxia>>, an XXXI, (1979), nr. 2, p. 223
31. Cf. Pr. Prof. dr. D. Staniloe, Teologia dogmatica ortodoxa, vol. II, p. 255-270.
32. Ibidem, p. 270-280.
33. P. Evdokimov, Holiness in the Orthodox Tradition, in vol. Man's concern with holiness, Holder-Stoughton, p. 154, la Pr. Prof. dr. Dumitru Staniloae, op. cit., vol. II, p. 282
34. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit. p. 300
35. Ibidem