SFANTA TREIME - TEMEIUL SI MODELUL BISERICII

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Taina Treimii celei de o fiinta si mai presus de fire constituie temeiul credintei si trairii noastre crestinesti, fiind totodata sufletul viu al Bisericii, pe care o face sa traiasca din viata treimica, impartasita haric tuturor membrilor ei, intr-o nesfarsita kenoza a iubirii, care inalta, desavarseste si indumnezeieste.

Astfel, Biserica, ca Trup al lui Hristos extins in umanitate, prin Duhul Sfant, in timp si spatiu, este mediul in care se afla prezenta si actioneaza direct Sfanta Treime, iar comuniunea de iubire dintre membrii Bisericii isi are izvorul nesecat in taina iubirii si vietii de comuniune mai presus de fire, ce exista in sanul Sfintei Treimi ¹. Dogma Sfintei Treimi este, de altfel, pentru Biserica Ortodoxa “fundamentul imuabil al intregii gandiri religioase, al intregii pietati, al intregii vieti spirituale, al intregii experiente” ².

Asadar, temeiul principal al Bisericii nu trebuie cautat prin speculatii sofiologice prapastioase intr-o realitate divina externa si deosebita de Persoanele Treimice, ci in insasi taina vietii comune a persoanelor divine ³. Si acest temei il intelegem numai in sensul ca relatiile trinitare divine sunt un model al relatiilor dintre oameni in Biserica, ci si in sensul ca ele sunt o putere care produce si adanceste aceste relatii. In viata Bisericii e impletita viata Sfintei Treimi. Numai pentru ca se iubesc persoanele Sfintei Treimi, ele produc si intre oameni atmosfera de iubire ⁴.

Dorind cu tot dinadinsul ca iubirea si unitatea din Biserica sa fie identica cu cea din sanul Prea Sfintei Treimi, Mantuitorul Insusi, inainte de patimi, se roaga Tatalui ceresc: “Parinte Sfinte, pazeste-i intru numele Tau pe cei pe care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem Noi… Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor, ca toti sa fie una, dupa cum, Tu Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis. Si slava pe care Tu M-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem. Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca l-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” ⁵.

De aici rezulta ca modul unirii sau al comuniunii intre Tatal si Fiul, sau intre Tatal, Fiul si Sfantul Duh este modelul dupa care trebuie sa se realizeze uniunea intre toti fiii lui Dumnezeu, dupa har, in comunitate Trupului tainic al Domnului, dar totodata si principiul acesteia ⁶.

Asadar, “Biserica, in calitatea ei de mediu de restaurare a oamenilor, in comuniunea de iubire cu Dumnezeu si intreolalta nu poate avea alt izvor si un alt model decat Sfanta Treime. De aceea, cand Iisus vorbeste de unitatea Bisericii si se roaga pentru ea, El nu da ca exemplu (pentru aceasta unitate) nici Imperiul roman si nici Republica Elina, nici o alta forma de organizare politica sau sociala, ci relatiile interpersonale din Sfanta Treime” ⁷. Dar, Sfanta Treime nu reprezinta numai un model care ii ramane exterior Bisericii, oricat de desavarsit ar fi el, ci o realitate, sau mai bine zis realitatea sau existenta perfecta, cu care ea trebuie sa se uneasca, fara confuzie ⁸. “Se citeaza astfel cuvintele lui Iisus: omnes sint unum (ca toti sa fie una), dar se trece cu vederea “cum”, modelul vietii trinitare: “Precum Tu, Parinte, in Mine si Eu in Tine”. Astfel se constata ca Rugaciunea lui Iisus pentru unitatea Bisericii arata ca Treimea nu este numai model pentru viata Bisericii, ci si izvorul si finalitatea ei: “Ca ei sa fie una in Noi” ⁹.

Dar, ceea ce face posibila participarea concreta si eficienta a Bisericii la viata Sfintei Trieimi este intruparea Fiului lui Dumnezeu. Prin intruparea Sa, Mantuitorul Iisus Hristos a introdus natura umana in intimitatea cea mai profunda a Treimii si i-a dat putinta participarii vesnice la viata Treimica. Din acest motiv este Hristos Capul Bisericii si Biserica este Trupul Sau (Efeseni I, 22). Iar prezentarea Bisericii ca Trup al lui Hristos nu inseamna o ecleziologie opusa sau paralela, vis-à-vis sau alaturi de imaginea trinitara a Bisericii. Persoanele umane care formeaza Trupul (tainic) al lui Hristos participa la viata treimica. Biserica inteleasa ca Trup al lui Hristos este plina de Duhul Sfant, si prin aceasta plina de viata treimica” ¹⁰.

Astfel, intruparea este Taina prin care Sfanta Treime intra in comuniune pentru totdeauna cu umanitatea, iar aceasta are loc in Iisus Hristos, Fiul si Cuvantul Tatalui intrupat. Prin urmare, de aspectul trinitar al Bisericii se leaga in mod inseparabil aspectul hristologic. Propriu-zis, unul trimite la celalalt si amandoua aspectul pnevmatologic, toate trei evidentiind aspectul de comuniune al Bisericii ¹¹.

In acest context, putem constata, pe de o parte, ca aspectul trinitar al eclesiologiei isi are temeiul in aspectul hristologic, deoarece “in Hristos se descopera taina comuniunii trinitare”. Dorinta Lui este ca Biserica sa dobandeasca chipul Sfintei Treimi. Biserica traieste in Duhul Sfant din Hristos. De aceea, Hristos ramane Capul Bisericii ¹². Pe de alta parte, numai intrucat Hristos ramane permanent Capul Bisericii, aceasta se poate impartasi continuu de Sfanta Treime ca model, putere si implinire a vietii ei de comuniune ¹³.

Exprimand taina vietii de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi, Biserica este ea insasi o icoana a relatiilor treimice, continuand in acelasi timp lucrarea mantuitoare a Intemeietorului ei divin in lume, ca esenta si finalitate a relatiei personale dintre Dumnezeu si om. “Insa Biserica in calitatea ei de icoana a Sfintei Treimi nu se zideste ca o icoana paralela sau independenta de Sfanta Treime, ci ca participare la viata treimica si ca stralucire (reflectare) in lume a acestei participari. De fapt, cand cineva devine crestin sau membru al Bisericii, aceasta se face prin Botezul in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Asadar, a deveni crestin inseamna a restabili sau a incepe comuniunea cu Sfanta Treime ¹⁴. Precizam, insa, ca aceasta restabilire intre om si Dumnezeu sau aceasta trecere de la omul – creatura a lui Dumnezeu la crestinul – madular al trupului tainic al lui Hristos se face numai in Biserica prin Taina Sf. Botez. Iar Cel care ne introduce in aceasta stare sau relatie cu Sfanta Treime este Duhul Sfant sau Duhul lui Hristos. Astfel, viata crestina este viata in Hristos sau in Duhul Sfant. Si numai in Hristos prin Duhul Sfant intalnim si cunoastem noi pe Tatal. Prin urmare, viata in Hristos sau viata duhovniceasca este mai intai de toate participare la viata treimica ¹⁵. In ceea ce priveste modul in care cele trei Persoane divine intra in relatie cu Biserica si Credinciosii, Sfintii Parinti afirma ca toate le face Tatal prin Fiul, in Sfantul Duh, intr-o maniera in care Tatal apare ca sursa a lucrarii, Fiul ca viata, si Duhul Sfant ca putere care concretizeaza sau finalizeaza actiunea; nici una din cele trei Persoane divine nu are o lucrare distincta care sa fie a Sa proprie, ci o viata si o lucrare unica si identica trece prin Toate Trei ¹⁶.

In acest context, toate rugaciunile Bisericii incep cu invocarea Prea Sfintei Treimi: “In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”, aratand ca nu se poate face nici o rugaciune cu un rezultat fara credinta in Ea. De asemenea, toate rugaciunile sfarsesc cu slava Persoanelor Sfintei Treimi, cu marturisierea puterii Ei, ca temei al increderii ca ce s-a cerut in rugaciune sa va putea implini. In acest sfarsit al rugaciunii se exprima nadejdea in puterea Treimii de a implini cele cerute si in vointa Ei de a le implini. In sfarsitul rugaciunii din Biserica, precum si in ecfonisele rostite se exprima puterile si bunatatile Sfinetei Treimi, ca temei de nadejde pentru implinirea celor cerute.

In Biserica si la orice inceput al unui lucru in viata de toate zilele, credinciosii se inseamna cu semnul Sfintei Cruci, insotit de invocarea Sfintei Treimi, aratandu-se prin aceasta o anumita salasuire a Treimii in fiinta lor. Facandu-ne acest semn, ne amintim ca prin Cruce ne-a eliberat Fiul intrupat al Tatalui de robia pacatului si a dusmanului nostru nevazut. Prin pomenirea Sfintei Treimi la insemnarea noastra cu semnul Crucii aratam ca nu putem desparti crucea lui Hristos de iubirea si grija Treimii fata de noi, Care a socotit ca prin Crucea suportata de Fiul lui Dumnezeu ne poate mantui, intrand prin ea in acelasi timp si vointa noastra de a ne infrana de la pornirile egoiste si de a ne darui impreuna cu Fiul, Tatalui ceresc, prin Duhul Sfant. Ea ne ajuta astfel sa ne pregatim pentru Imparatia Treimii ca Imparatie a iubirii ¹⁷.

Faptul ca toate Tainele din Biserica Ortodoxa incep cu formula: “Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh” arata ca intreaga viata sacramentala este o introducere si o adancire in comuniunea treimica si in acelasi timp o salaslusire (inhabitare) a vietii treimice in noi. De aceea, intr-o rugaciune de la slujba sfintirii Sfantului si Marelui Mir se cere ca cei ce vor fi unsi cu aceasta sa devina “locas al Sfintei Treimi” ¹⁸.

Tainele Bisericii incep, insa, nu numai cu invocarea numelor Persoanelor Sfintei Treimi odata cu semnul Crucii, ci si cu binecuvatarea "Imparatiei Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh”, care a inceput pe pamant ca Biserica si va continua vesnic in ceruri.

Dupa rostirea crezului niceo-constantinopoliltan, care cuprinde credinta in Sfanta Treime si in lucrarea Ei creatoare si mantuitoare si in fagaduinta vesnicei fericiri ce ne-o va da, preotul le doreste credinciosilor si roaga pe Dumnezeu sa le dea cele dorite de Sfantul Apostol Pavel adresatilor sai din Corint: “Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea (comuniunea) Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti” ¹⁹. Credinciosii doresc preotului la fel. De fapt, acestea ne vin de la Sfanta Treime, pentru ca acestea le are Ea Insasi: dragostea si comuniunea ²⁰. Acestea se realizeaza in cadrul Sfintei Liturghii, pentru ca “intreaga Sfanta Liturghie, rugaciunea prin excelenta a Bisericii este o introducere spirituala progresiva in Imparatia sau Comuniuea Sfintei Treimi. Impartasirea (comuniunea) euharistica cu Trupul si Sangele lui Hristos este, de fapt, culmea acestei comuniuni cu Treimea in viata sacramentala.” ²¹

In ceea ce priveste rolul pe care fiecare Persoana Treimica il desfasoara asupra noastra in Biserica, aceasta este foarte bine prezentat in rugaciunea: “Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant. Treimea Sfanta, marire Tie”.

Asadar, de la Tatal porneste mantuirea noastra in orice act savarsit in cadrul ei, precum a pornit si creatiunea; prin Fiul se infaptuieste ea si orice act in cadrul ei; Duhul Sfant ne acopera cu puterea Lui, ne apara in starea in care am fost ridicati, ca sa ramanem si sa ne intarim in starea de mantuire sau imparatie Treimii ²². Prin urmare, viata crestina este viata in Hristos sau in Duhul Sfant, caci numai in Hristos prin Duhul Sfant intalnim si cunoastem noi pe Tatal ²³, iar viata in Hristos sau viata duhovniceasca nu este altceva decat o participare directa la viata treimica. Intrarea in aceasta viata nu se poate face decat prin Botezul facut in numele Sfintei Treimi, si nu putem sa ne impartasim din plinatatea ei decat prin harul divin venit din fiecare Taina.

Apoi, numai in si prin Sfanta Liturghie, care se incheie cu impartasirea credinciosilor cu Trupul si Sangele Fiului intrupat al Tatalui, credinciosii fac in mod special experienta inaintarii lor comune in Imparatia Sfintei Treimi, simtind-o tot mai adanc in ei pe Aceasta, cu iubirea Ei, care devine si iubirea lor introlalta, si traind astfel comuniunea tot mai calda intre ei din puterea comuniunii cu Ea ²⁴.

Impartasirea pe care credinciosii o fac cu Trupul si Sangele Domnului nu o fac numai pentru prezent, ci ei o fac pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu pururea si in vecii vecilor. Iar chipul imparatiei viitoare a lui Dumnezeu il reprezinta Biserica in care si intra si se inainteaza prin Sf. Taine. Astfel Biserica este forma pamanteasca de “acum” a Imparatiei Cerurilor, este arvuna Imparatiei desavarsite ²⁵.

Un alt aspect al relatiei dintre Biserica si Sfanta Treime este unitatea. Precum cele Trei Persoane sunt Una, dupa cuvantul Mantuitorului “ca toti sa fie una….” ²⁶, tot astfel, multitudinea de persoane care intra in Trupul tainic al lui Hristos prin Botez sa fie una prin credinta si trairea in aceeasi unica dumnezeire.

Dupa cum am aratat mai sus, Biserica se intemeiaza pe intruparea sau este o intrupare continua si prin aceea ca are menirea si puterea sa actualizeze in fiecare credincios si in toti impreuna unirea cu Dumnezeu, prin har, dupa modelul teandric al lui Hristos. In acest sens “Iisus Hristos, vazut ca Ratiunea si Iubirea unificatoare a tuturor, este el insusi Biserica, intrucat ea este modul prin care trece din virtualitate in actualitate, pe masura ce restabileste in cei pe care ii aduna in Sine, iubirea fata de El si intreolalta. Biserica nu se poate concepe fara acest rol unificator care este identic cu insasi misiunea ei mantuitoare” ²⁷.

Rolul unificator al Bisericii, precum si actiunea ei mantuitoare in Hristos isi gaseste temeiul numai in intruparea Mantuitorului. “Domului S-a intrupat, S-a rastignit si a inviat ca om, ca sa adune pe toti cei dezbinati in Sine, in infinitatea iubirii Sale fata de Tatal si a Tatalui fata de El. Unificarea aceasta a tuturor in Sine constituie insasi esenta mantuirii. Caci unitatea aceasta inseamna unitatea in Dumnezeu Cel prefericit si vesnic. De altfel, in afara de Dumnezeu nu este cu putinta unitatea, deci nici mantuirea” ^28.

Chezasia unitatii Bisericii o reprezinta insasi prezenta lui Hristos in ea, intrucat El lucreaza si ca Logos si ca Mantuitor la unirea tuturor cu Sine in spatiul Bisericii. “Unde este Hristos, este unitate, caci unde este Hristos este iubirea care vrea sa-i imbratiseze pe toti in Sine si sa-i infatiseze Tatalui. Unitatea nu se poate dobandi, decat prin inradacinarea in Hristos, care este Cuvantul lui Dumnezeu devenit accesibil noua prin intrupare, ca sa ne readune pe toti in unitatea Sa. Dezbinarea nu este decat iesirea din aceasta temelie neschimbata si unitara.” ²⁹

In Biserica, Hristos este prezent si lucreaza intr-un mod superior prezentei si lucrarii Sale in lume, inainte de intrupare. Propriu-zis, El S-a intrupat ca sa intemeieze Biserica, unind-o cu Sine si facandu-se prezent si transparent prin Duhul Sfant in viata si lucrarea ei. Intemeind-o in Sine, in unirea ipostatica a celor doua firi ale Sale, in unitatea teandrica a Persoanei Sale, Hristos a fundamentat Biserica pe acelasi model unitar teandric, care se prelungeste prin Trupul Sau jertfit, inviat si deplin pnevmatizat, din El in ea ³⁰. “Creatorul si sustinatorul unitatii Bisericii este Intemeietorul si Carmaciul ei, Care ne-a unit cu El si S-a unit cu noi si S-a facut prin toate una cu noi”, in asa fel incat: “cel ce priveste la aceasta lume noua a zidirii Bisericii, vede in ea pe Cel ce este si S-a facut in ea toate in toti”, pe Hristos “Cel ce a adunat pe cele ratacite si imprastiate intr-o unitate si le-a facut pe toate o singura Biserica, o singura turma” ³¹.

Pentru ca modelul teandric sa tina de insasi fiinta Bisericii, sa nu-i ramana exterior sau imposibil de realizat, Hristos impartaseste necontenit Bisericii Trupul Sau indumnezeit, fiecarui credincios al Bisericii, dar nu in mod separat, ci intr-o unitate de iubire sau intr-o comuniune ce se adanceste tot mai mult. Din acest trup indumnezeit sau din Hristos euharistic, Duhul Sfant lucreaza prin energiile necreate, personalizante si creatoare de comuniune, la adunarea tuturor sub acelasi Cap – Hristos Mantuitorul ³². Sfintii Parinti vad temelia unitatii Bisericii in prezenta aceluiasi Trup jertifit si inviat, si ca atare umplut de infinitatea iubirii dumnezeiesti, in toate madularele Bisericii. Iar, intrucat Trupul lui Hristos este plin de Duhul Sfant, care iradiaza din El ca o energie unificatoare si datatoare de viata si de sfintenie, contrare egoismului separatist, a doua temelie a unitatii Bisericii este, dupa Sfintii Parinti, Duhul Sfant. Propriu-zis, el infatiseaza Trupul lui Hristos si pe Duhul Sfant ca o dualitate nedespartita, producand si sustinand unitatea Bisericii ³³.

Aceasta dualitate, Hristos si Duhul Sfant, uniti perihoretic intre ei cu Tatal, impartasesc continuu Bisericii viata din viata comunitara a Sfintei Treimi, sursa si modelul suprem al comuniunii. Astfel, Biserica traieste in oceanul de iubire dintre Persoanele Sfintei Treimi. Asa cum nu se pot desparti Cele Trei Persoane din unitate lor iubitoare, asa nu se pot desparti nici Biserica de Dumnezeu si nici membrii ei credinciosi intreolalta, in profunzimea vietii lor ³⁴.

Ceea ce alimenteaza aceasta unitate si-i da stabilitate, durabilitate si perspectiva este “Trupul lui Hristos, plin de Duhul Sfant, care vine continuu in Biserica si in fiecare madular ca un val mereu nou de iubire, pe baza actului voluntar al acestora de a se impartasi de El ³⁵.

Mitropolia Olteniei, serie noua, anul LI, nr. 5-6, septembrie-decembrie 1999, pag. 55-62.

1. Magistrand Dumitru Gh. Radu, Invatatura Ortodoxa si Catolica despre Biserica, in Ortodoxia, anul VII (1954) nr. 4, p. 537.
2. Vl. Lossky, Essai sur la Theologie mystique de L’Eglise d’Orient, Paris, Aubier, 1944, p. 64; Magistrand Dumitru Gh. Radu, art. cit., p. 537.
3. Teologia Dogmatica si Simbolica, vol. II, p. 771.
4. Ibidem.
5. Ioan XVII, 11, 20-23.
6. Magistrand Dumitru Gh. Radu, art. cit., p.538.
7. Dr. Dan Ilie Ciobotea, Dorul dupa Biserica nedespartita sau Apelul tainic si irezistibil al iubirii Treimice, in Ortodoxia XXXIV (1982) nr. 4, p. 592.
8. Preot Stefan Buchiu, Intrupare si unitare, Restaurarea cosmosului in Iisus Hristos, Editura Libra, Bucuresti, 1997, p. 150.
9. Dr. Dan – Ilie Ciobotea, art. cit., p. 592.
10. Idem, Ibidem, p. 592-593.
11. Pr. Stefan Buchiu, op. cit., p. 150.
12. Pr. Asist. Dumitru Gh. Popescu, Ecleziologia romano-catolica…, p. 404.
13. Pr. Stefan Buchiu, op. cit., p. 151.
14. Dr. Dan-Ilie Ciobotea, art. cit., p. 593.
15. Idem, Ibidem.
16. Sfantul Atanasie, Scrisoarea I catre Serapion, P.G. 26, 596 A.
17. Pr. Porf. Dumitru Staniloae, Sfanta Treime, creatoarea, mantuitoarea si tinta vesnica a tuturor credinciosilor, in Ortodoxia, anul XXXVIII (1986) nr. 2, p. 34.
18. Dr. Dan-Ilie Ciobotea, art. cit., p. 593.
19. II Corinteni, XIII, 13.
20. Pr. Prof. Dumitru Staniloae, art. cit., p. 36.
21. Dr. Dan Ilie Ciobotea, art. cit., p. 36.
22. Pr. Prof. Dumitru Staniloae, art. cit., p. 36.
23. Ioan XIV, 6-10; Romani, VIII, 15.
24. Pr. Prof. Dumitru Staniloae, art. cit., p. 38.
25. Idem, Ibidem.
26. Ioan XVII, 24.
27. Sf. Maxim Marturisitorul, Ambigua, p. 269, nota 337.
28. Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Vol. II. P. 255.
29. Idem, Ibidem, p. 256.
30. Pr. Stefan Buchiu, op. cit., p. 153-154.
31. Pr. Prof. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 258.
32. Pr. Stefan Buchiu, op. cit., p. 154.
33. Pr. Prof. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 258.
34. Idem, Ibidem.
35. Idem, Ibidem, p. 258-259.