 BluePink XHost |
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
SFANTA SCRIPTURA
Dumnezeu l-a creat de la inceput pe om, cununa creatiei Sale vazute, cu trupul si sufletul nemuritor. Cu sufletul, omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, fiind inzestrat cu ratiune, cu dreapta socotinta, cu logica intelegerii faptelor sale si a raspunderii de faptele sale in constiinta sa, care este oglinda sufletului sau nemuritor. Prin ratiunea sau logosul sau, omul a avut putinta, ca si ingerii de a cunoaste pe Dumnezeu, Creatorul sau, Ratiunea intregii existente, Logosul divin, de a fi in dialog cu Dumnezeu si de a se bucura in fericirea harului divin cu care era inzestrat sufletul sau ca fiinta rationala si cunoscatoare in libertate de binele pe care il traia in rai, unde fusese asezat de Dumnezeu, caci Dumnezeu a creat pe ingeri si pe om, fiinte rationale si cunoscatoare, sa se bucure in comuniune intru asemanare de fericirea dumnezeirii comuniunii Sfintei Treimi. Pentru fericirea sa omul avea indatorirea constiintei sale de fiinta cugetatoare si libera sa fie mereu recunoscator in duhul smereniei sale Creatorului sau, sa-L asculte si sa-I urmeze vointa, ca sa nu piarda starea lui de fericire dobandita. Cum stim, primii oameni, Adam si Eva, au fost ademeniti din invidie pentru fericirea lor de satana, ingerul pierzarii, cu pacatul caderii lui, pacatul mandriei, de a se fi socotit mai presus decat Dumnezeu. Satana i-a indemnat pe primii oameni ca daca vor iesi din smerenia ascultarii lor de Dumnezeu si vor manca din pomul care le-a fost oprit in rai, al cunostintei binelui si al raului, vor ajunge si ei dumnezei, la fel ca Dumnezeu. Calcand porunca ascultarii, primii oameni au pierdut harul lui Dumnezeu si marirea Lui care-I acoperea si au cazut in puterea raului de care fusesera preveniti sa se fereasca, fiindca daca aveau sa calce porunca ascultarii, “cu moarte veti muri” ( Fac.2,17). Si urmare neascultarii cuvantului lui Dumnezeu, “Plata pacatului” (Rom. 6, 23 ; I cor. 15, 22), a fost moartea, cu cele trei trepte ale ei, trupeasca, sufleteasca si vesnica. Urmarile pacatului stramosesc au trecut la toti oamenii. “Printr-un om (= Adam) a intrat pacatul in lume” (Rom. 5, 12). Si prin puterea pacatului in om, chipul satanei a pus stapanire pe chipul lui Dumnezeu in om, incat mintea lui I s-a intunecat si n-a mai putut sa-l cunoasca, sa-L auda, si sa-L cinsteasca cu adevarat pe Dumnezeu, inima I s-a pervertit in patimi si placeri si vointa I-a slabit, incat binele pe care voia sa-l faca nu-l mai putea face, ci raul pe care nu-l voia il facea “Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc. Iar daca fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci pacatul care locuieste in mine” (Rom. 7, 19-20). Omul a ajuns astfel “rob legii pacatului” (Rom. 7, 23), incat nu se mai putea elibera sau mantui pe sine din aceasta robie a mortii pacatului. In milostivirea proniei sale, Dumnezeu a fagaduit celor dintai oameni, cand I-a izgonit din rai, ca le va trimite un mantuitor, care-I va izbavi din robia mortii pacatului lor, atunci cand a blestemat pe sarpe, chipul satanei, ca cineva se va naste din femeie, care-I va zdrobi capul: “Dusmanie voi pune intre tine si femeie, intre semintia ta si semintia ei; acela iti va zdrobi capul, iar tu ii vei pazi (intepa) calcaiul” (Fac. 3, 15).
Prin jertfa de bunavoie a Fiului sau, Domnul Isus Hristos, care ne-a impacat cu Dumnezeu Tatal si ne-a renascut dupa har fii ai lui Dumnezeu, ne-a facut parte din nou de mostenirea fericirii pierdute din cauza pacatului stramosesc: “Iar de suntem fii, suntem dar si mostenitori, adica ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori ai lui Hristos” (Rom. 8, 17). Ca sa ramanem fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai imparatiei Sale, pe care am dobandit-o prin jertfa Fiului Sau, nascut om fara de pacat, om adevarat, Fiul Omului, si cu Dumnezeu adevarat, nascut din veci din Tatal si de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant, Treimea cea de o Fiinta, datori suntem cu smerenia recunostintei sufletelor noastre de a asculta si a implini Cuvantul lui Dumnezeu care ni l-a grait prin prooroci in Legea Veche, iar in Legea Noua, deplin si desavarsit, prin insusi fiul Sau intrupat, Domnul Iisus Hristos.
Cuvantul lui Dumnezeu, invatatura si poruncile sale, descoperite noua oamenilor ca sa le cunoastem si sa le urmam, ne sunt cuprinse in Cartea Sfanta, numita cu termenul grecesc Biblie (biblion= carte) sau cu termenul latinesc Scriptura, care este un corp sau o colectie de carti numite ale Vechiului Testament si ale Noului Testament, scrise sub inspiratia Duhului Sfant intr-un rastimp de aproape 1500 de ani, din timpului proorocului Moise, cu circa 1400 de ani inainte de Hristos si pana la autorul Apocalipsului, Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, circa 100 de ani dupa Hristos. Vechiul Testament a fost tradus in limba greaca in timpul lui Ptolomeu Filadelful(284-247 i. Hr.), regele Egiptului, de catre 72 de barbati trimisi de arhiereul din Ierusalim, din fiecare semintie evreiasca cate 6 invatati, care au tradus in 72 de zile, independent unul de altul, in limba greaca, textul ebraic al cartilor canonice ale Vechiului Testament, limba ebraica fiind vorbita de urmasii lui Avraam pana la robia babilonica. Aceasta traducere s-a numit Septuaginta, dupa numarul celor 72 de barbati evrei care au tradus-o.
Sfanta Scriptura sau Biblia cuprinde Cuvantul lui Dumnezeu (Luca 3, 2; fapte 4, 31; Efes 6, 17) care este Cuvantul vietii vesnice ( Ioan 6, 63; Filip 2, 16), Cuvantul manturii (Fapte 13, 26), si ne-a fost facuta cunoscuta prin descoperirea dumnezeiasca mai presus de fire, prin Revelatia Supranaturala. “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, bine pregatit pentru orice lucru bun” (II Tim. 3, 16-17). Prin cuvintele: “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu” intelegem lucrarea Duhului Sfant asupra constiintei scriitorului biblic, de a o curati si lumina sa inteleaga Cuvantul lui Dumnezeu care i se adreseaza intim de a scrie cele ce in taina I se comunica, ferindu-l de greseli si rataciri de la adevarurile de credinta. Sfantul Apostol Petru ne spune ca “nu prin voia oamenilor s-a facut candva proorocie, ci purtandu-se de Duhul Sfant au grait oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu”. (II Petru 1, 21). Despre insuflarea Sfintei Scripturi, referindu-se la Legea Vechiului Testament, Mantuitorul ne spune: “Amin zic voua: pana ce va trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta nu va trece din Lege, pana ce vor fi toate” (Matei 5, 15); iar despre Legea Noului Testament adauga: “Mangaietorul, Duhul cel Sfant, pe care il va trimite tatal intru numele Meu, acela va va invata pe voi si va va aduce aminte toate cele ce v-am grait” (Ioan 14, 26). Avand autoritatea dumnezeiasca, Sfanta Scriptura nimeni “nu o poate desfiinta” (Ioan 10, 35), si pentru aceasta ea este mai intai Scriptura Bisericii, pe care ea o preda si o explica credinciosilor in cadrul cultului divin fara greseala. Nu oricine poate interpreta sau talmaci Sfanta Scriptura fara o pregatire mai intai speciala teologica si apoi fara o investire harica, in afara de invatatura normativa a Bisericii, fiindca risca sa greseasca, facandu-se vinovat de cuvintele de avertizare rostite de Mantuitorul: “Va rataciti nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22, 29). Sfantul Apostol Petru, referindu-se la epistolele Sfantului Apostol Pavel, spune: “In epistolele sale sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei nestiutori si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru 3, 16).
Cum am aratat, Sfanta Scriptura cuprinde doua parti: Vechiul Testament (Legea Veche) si Noul Testament (Legea Noua). Vechiul Testament cuprinde invataturile care au fost descoperite de Dumnezeu oamenilor prin Moise si prin prooroci, barbati alesi si calauziti de Duhul Sfant care au trait inainte de venirea in lume a Domnului Iisus Hristos, a Carui venire ei au vazut-o in duh si au vestit-o. “Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci” (Ev. 1,1). Vechiul Testament cuprinde lucrarea lui Dumnezeu in creerea si purtarea de grija a lumii in general si in mod special cuprinde istoria poporului Israel ca popor ales intre celelalte popoare, chemat sa pastraze invatatura despre Adevaratul Unul Dumnezeu. Cartile cuprinse in Vechiul Testament sint in numar de 39 si au caracter unele istoric, altele didactic si altele profetic. Cele care au caracter sau cuprins istoric sunt: Facerea, Iesirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, Iosua, Judecatorii, Cartea Rut, I Regi, II Regi, III Regi, IV Regi, I Cronici, II Cronici, Ezdra, Neemia (Ezdra II), Estera. Cele care au caracter sau continut didactic (invatatoresc) sint: Psalmii, Cartea lui Iov, Proverbele lui Solomon, Ecleziastul, Cantarea Cantarilor, iar cele care au continut profetic sint: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel (Profetii mari), Plangerile lui Ieremia, (Profetii mici 12): Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia si Maleahi.
Pe langa cele 39 de carti enumerate, primite de Biserica a fi insuflate de Dumnezeu, pentru care se numesc canonice (cuvant primit din limba ebraica prin mijlocirea limbii grecesti care insemneaza “dreptar” sau “regula”), Vechiul Testament mai cuprinde un numar de carti, pe care Biserica le-a socotit folositoare si ziditoare de suflet si le recomanda sa fie citite, carti care se numesc deuterocanonice si acestea sint: 1. Cartea lui Tobit; 2. Cartea Iuditei; 3. Cartea Intelepciunii lui Solomon; 4. Cartea Intelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah, numita si Ecleziasticul; 5. Cartea a treia a lui Ezdra (cartea a doua a lui Neemia cuprinsa in cartile canonice); 6. Cartea intai a Macabeilor; 7. Cartea a doua a Macabeilor; 8. Cartea a treia a Macabeilor (este si o a patra carte a Macabeilor); 9. Cartea Baruh si 10. Scrisoarea Proorocului Ieremia. Ca necanonice sint considerate si urmatoarele fragmente din cartile canonice enumerate: 1. Rugaciunea Regelui Manase (aflata la sfarsitul cartii a doua Paralipomene sau Cronici); 2. O parte din Cartea Estera (cea care nu este impartita in versete); 3. Ultimul Psalm (care urmeaza dupa Psalmul 150); 4. Cantarea celor trei tineri (din cartea lui Daniil); 5. Istoria Suzanei; 6. Bel si balaurul (Mentionam ca unele texte cum sint: Ieremia 10, 11; Daniil 2, 4-7, 28; Ezdra 4,7, 11-28 au fost scrise in limba aramaica, limba semita, cea mai apropiata de limba ebraica).
Cuvintul lui Dumnezeu cuprins in Vechiul Testament sau in Legea Veche a chemat si a pregatit oameni pentru venirea Domnului Iisus Hristos si intelegerea Legii Noi cuprinsa in Noul Testament. Pentru aceasta Vechiul Testament este considerat a fi un <<pedagog>> sau un <<invatator>> catre Hristos (Gal. 3, 24), in special prin proorocirile care vestesc venirea Sa, in Care s-au implinit <<toate proorocirile si Scripturile>>. Astfel, Noul Testament in cel Vechi se ascunde, iar cel Vechi in cel Nou se descopera. Noul Testament cuprinde la rindul sau un numar de 27 de carti canonice: Cele patru Sfinte Evanghelii: Matei, Marcu, Luca si Ioan; Faptele Apostolilor; Epistolele Sfantului Apostol Pavel, in numar de 14: Romani, I Carinteni, II Corinteni, Galateni, Efeseni, Gilipeni, Coloseni, I Tesaloniceni, II Tesaloniceni, I Timotei, II Timotei, Tit, Filimon, Evrei; Epistolele sobornicesti: Iacov, I Petru, II Petru, I, II, III Ioan, Iuda si Apocalipsa Sf. Ioan Evanghelistul si teologul. Cele 27 de carti canonice ale Noului Testament cuprind invataturile descoperite de Domnul Iisus Hristos si au fost transcrise de Sfintii Apostoli si urmasii lor, cele mai multe inainte de anul 70, in afara de cartile Sfintului Ioan Evanghelistul si Teologul, care au fost scrise dupa anul 70, pina la sfirsitul secolului I. Cuvintul lui Dumnezeu descoperit oamenilor la inceput prin Moise si proorocii Vechiului Testament a fost descoperit desavarsit prin Insusi Fiul Sau, Domnul Iisus Hristos, dupa cum ni se arata: <<in zilele acestea mai de pe urma – Dumnezeu – ne-a grait noua prin Fiul, pe Care L-a pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile>> (Evrei 1, 2). Atit Vechiul cit si Noul Testament formeaza o unitate, un intreg, care se completeaza si se armonizeaza intr-o singura Sfinta Carte, Sfinta Scriptura, care <<este insuflata de Dumnezeu>> (II Tim. 3, 16), si ne sta deschisa ca sa cunoastem, sa ascultam si sa implinim Cuvintul lui Dumnezeu pentru mintuirea noastra.
Prin cuvintul Testament intelegem in mod obisnuit hotaririle luate de cineva cu scopul de a fi respectate dupa moartea sa. Vointa Mintuitorului pecetluita cu Sfanta Sa jertfa a fost de a mintui neamul omenesc, de a ne face mostenitori ai imparatiei lui Dumnezeu vesnice, pe cei ce vor a crede in El si-I vor implini Cuvantul: <<Si pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, cei chemati sa ia fagaduinta mostenirii vesnice>> (Evrei 9, 15).
Din cele aratate retinem ca idei principale calauzitoare: Omul, cununa creatiei vazute a lui Dumnezeu, a fost inzestrat cu sufletul si grai rational si cugetator, dupa chipul lui Dumnezeu, fiind in dialog cu Creatorul sau si cu natura inconjuratoare care ii era supusa si putea sa dispuna liber de actiunile sale. Avind harul lui Dumnezeu si marirea Lui care-i acoperea, omul, in fericirea existentei sale asezat in Rai, putea sa ajunga nemuritor, tinzind la asemanarea cu Dumnezeu, daca ramanea in iubirea fata de Dumnezeu si in smerenia ascultarii sale de cuvintul lui Dumnezeu. Prin ispita satanei, omul a fost muscat de veninul mortii pacatului mindirei de a deveni prin neascultare de Dumnezeu, cum voise si satana, si s-a vazut dezgolit de marirea lui si de harul ce i-l daduse Dumnezeu creatiei si a devenit <<rob legii pacatului>> (Rom. 7, 23), iar <<plata pacatului>> (Rom. 6, 23) a fost moartea trupeasca, sufleteasca si vesnica. Urmarile pacatului stramosesc au trecut la toti oamenii, caci <<Printr-un om (= Adam) a intrat pacatul in lume>> (Rom 5, 12). In pronia milostivirii Sale, Dumnezeu a fagaduit primilor oameni dupa cadere un Mintuitor, care-i va elibera din robia mortii si va zdrobi puterea satanei, <<capul sarpelui>>. Aceasta fagaduinta, aceasta protoevanghelie, data primilor oameni a fost un legamint intre Dumnezeu si om, un <<Testament>>, pe care i l-a incredintat Dumnezeu verbal si care a fost apoi reinnoit fata de Patriarhul Avraam (Fac. 12, 1-4), stramosul poporului evreu, iar mai tirziu a fost incheiat in scris pe Muntele Sinai, cand Dumnezeu i-a dat lui Moise cele doua Table ale Legii, Decalogul (Ies. 20, 1-17), ce cuprindea datoriile credinciosilor fata de Dumnezeu si fata de semenii lor.
Cuvintul lui Dumnezeu s-a adresat mereu poporului evreu prin prooroci, prin oamenii trimisi, drepti si sfinti, ca sa-i invete sa nu se abata de la dreapta credinta in Unul si Adevaratul Dumnezeu, sa nu uite Testamentul primit si sa fie pregatiti prin credinta sa primeasca pe Fiul Sau, Domnul Iisus Hristos, care avea sa vina sa mintuiasca intregul neam omenesc. Toata aceasta zestre spiritual –profetica descoperita de Dumnezeu oamenilor inainte de venirea Mintuitorului care alcatuieste Legea Veche sau Testamentul Vechi, cuprinde 39 de carti canonice, recunoscute si admise de Biserica, fiind inspirate mai presus de fire de Dumnezeu. Ele au pregatit Legea Noua, Testamentul Nou, adus de Insusi Fiul lui Dumnezeu si pecetluit cu Sfanta Sa jertfa, si toti care vor crede in El si vor urma cuvintul Sau vor fi eliberati din robia mortii si din stapinirea satanei si vor fi mostenitori ai imparatiei vesnice a lui Dumnezeu, caci Legea Noului Testament, cum o numeste Sfantul Apostol Iacob, este <<Legea libertatii>> (Iacob 1, 25).
Vechiul Testament si Noul Testament alcatuiesc laolalta Cartea noastra Sfinta, Sfinta Scriptura, care cuprinde Cuvintul lui Dumnezeu, cel ce este vesnic, in dialog cu noi oamenii, in limba fiecarui popor, ca sa-l ascultam, sa-l cunoastem si sa-l implinim, ca fii rascumparati ai lui Dumnezeu prin jertfa Fiului Sau, Domnul Iisus Hristos, care ne-a facut cunoscut pe Dumnezeu Tatal si pe Dumnezeu Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
<<Si aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis>> (Ioan 17, 3). Prin Sfanta Scriptura, Cartea cartilor, luam cunostinta de lucrarea si de prezenta lucrarii Sfintei Treimi in lume pentru dobinidea vietii noastre vesnice. Ea este Cartea noastra de capatii si Cartea noastra de calauza in viata si nu poate lipsi din casa si din viata niciunui crestin. Fiind Cartea Cuvintului vietii vesnice, Sfinta Scriptura este cartea Bisericii, pe care ea a facut-o cunoscuta credinciosilor si ea o interpreteaza fara greseala.
Trebuie sa avem insa in vedere ca Sfinta Scriptura cuprinde numai o parte a Cuvintului descoperit oamenilor de Dumnezeu prin Moise si procorocii Vechiului Testament si, <<la plinirea vremii>>, prin Insusi Fiul lui Dumnezeu facut Om fara de pacat, de o fiinta cu noi oamenii prin umanitatea Sa, Fiul Omului, ca pe noi sa ne mintuiasca si sa ne aduca la asemanarea prin har cu Dumnezeu, in slava indumnezeirii vesnice. Sfintul Apostol si Evanghelist Ioan ne spune: <<Sint inca si alte multe cite a facut Iisus, care, de s-ar fi scris cite una, cred ca nici in lumea aceasta n-ar incapea cartile ce s-ar fi scris>> (Ioan 21, 25). Cuvintul lui Dumnezeu adresat si incredintat oamenilor, care nu s-a fixat in scris si care s-a pastrat prin viu grai si prin practici culte-rituale in Biserica alcatuieste Sfinta Traditie sau Sfinta Predanie.
In Sfinta Biserica, dupa porunca incredintata de Mintuitorul Sfintilor Apostoli: <<Drept aceea, mergind, invatati toate neamurile, botezindu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh, invatindu-le sa pazeasca toate cite v-am poruncit voua, si iata Eu sint cu voi in toate zilele, pina la sfarsiul veacului>> (Matei 28, 19-20), se rostesc citiri din Sfinta Scriptura la slujbele bisericesti si, in special la Sfinta Liturghie, cind se citeste Apostolul, adica parti sau pericope din epistolele sau scrisorile Sfintilor Apostoli, si Sfinta Evanghelie, pe care credinciosii o asculta cu evlavie in genunchi, ca fiind cuvintul Mintuitorului care ni se adreseaza, si care cuprinde parti sau pericope din cele patru Sfinte Evanghelii ale Sfintilor Evanghelisti: Matei, Marcu, Luca si Ioan, pe care slujitorii bisericesti indatorati sa invete Cuvintul lui Dumnezeu le tilcuiesc credinciosilor prezenti, de la care nu trebuie sa lipseasca, fiindca se lipsesc de lumina Cuvintului lui Dumnezeu, care se rosteste in Sfinta Lui Biserica spre mintuirea vietii noastre.
Sfinta Scriptura este darul iubirii nepieritor al lui Dumnezeu incredintat oamenilor ca un <<Testament>>, de a-l urma intocmai, un <<Legamint Sfint>> asezat intre Dumnezeu si oameni, ca sa cunoatem, sa ascultam si sa urmam Cuvintul Sau, ca sa devenim fii dupa har si mostenitori ai imparatiei Sale vesnice. El este viata si <<lumina oamenilor>>. <<La inceput era Cuvintul si Cuvintul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvintul. Acesta era intru inceput la Dumnezeu. Toate prin El s-a facut; si fara el nimic nu s-a facut din ce s-a facut. Intru El era viata si viata era lumina oamenilor>> (Ioan 1, 1-4). Cuvintul lui Dumnezeu este prezent in mijlocul nostru intrupat in graiul fiecarui neam, fiecarui popor, in Cartea vietii, in Cartile Sfintei Scripturi, care cuprind Cuvantul mintuirii (Fapte 13, 26), de la care nu ne putem lipsi sa nu-l ascultam in Sfinta Lui Biserica explicat in lumina dreptei invataturi, sa nu-l citim si noi la rindul nostru sau sa nu-l punem la inima ca sa-l urmam intocmai si sa-l pastram curat cum l-am primit si noi prin Sfinta Biserica Ortodoxa de la inaintasii nostri, nealterat de invataturi si interpretari straine, caci <<fericiti sunt cei ce asculta Cuvintul lui Dumnezeu si-l pazesc>> (Luca 11, 28).