BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

REVELATIA SI SFANTA SCRIPTURA*


Scriptura este cartea Bisericii prin care aceasta propovaduieste Cuvantul lui Dumnezeu la toata faptura

Mantuitorul ne-a invatat ca Dumnezeu este iubire (I Ioan IV, 8), oceanul de iubire, si din pricina acestei iubiri El se descopera celor pe care-i iubeste; caci El este lumina cea mai presus de fire, cu care-i invaluie (Ioan VII, 12) si adevarul (Ioan XIV, 6), care-i duce la viata vesnica.

Dupa chipul si asemanarea Creatorului sau fiind, omul poate primi aceasta descoperire de la Dumnezeu, pe care-L doreste; ba inca sufera din lipsa Lui, in diferite imprejurari ale schimbatoarei vieti pamantesti si suspina in rugaciunea sa ca Fericitul Augustin murmurand: “Pentru Tine ne-ai facut si nelinistit este sufletul nostru pana ce se va odihni intru Tine!"1. Psalmistul marturiseste cu lacrimi acest dor mistuitor al sau, dupa Dumnezeul cel viu: “In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeu cel viu; cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu?" (XLI, 1-2). “O, daca ai sfasia Tu cerurile si ai cobori jos!" striga evanghelistul Vechiului Testament (Isaia LXIV, 1). La acest strigat disperat Tatal a raspuns: Cerurile s-au deschis; Duhul Sfant care se purta peste ape la creatie “a grait prin prooroci" si, in cele din urma, Imparatul cerurilor a coborat printre noi, facandu-se trup. Aceste evenimente ne sunt rezumate de Epistola catre Evrei, care ne aminteste ca “Dupa ce Dumnezeu, odinioara, in multe randuri si in multe chipuri a vorbit Parintilor nostri prin Prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul" (I, 1-2).

Minunata este aceasta dezvaluire a Creatorului fata de creatura Sa! Intr-adevar, Revelatia dumnezeiasca este multiforma si mai ampla decat cosmosul insusi: Ea s-a facut prin lucrari, prin cuvant, semne si minuni – toate acestea umpland Sfanta Scriptura, unde sunt expuse prin cuvinte, adica intr-o forma theandrica. Iar cand Revelatorul insusi se face din iubire inefabila, Revelatia, ea capata desavirsirea suprema.

Din mila lui Dumnezeu Revelatia devine astfel dialogul iubirii la care omul indumnezeit prin har poate participa, in inspiratie, prin vedere si cuvant – daruri care coplesesc putinta de intelegere omeneasca si cuvant (Acest fapt a impus pentru teologi si problema raportului spiritual dintre auz si vedere in Revelatie).

Nu numai in trecutul indepartat, si anume ca o fagaduinta a ceea ce avea sa fie (Deuter. V, 4, de pilda), ci mai ales la plinirea vremii (Gal. IV, 4, de pilda), Revelatia s-a facut sub toate formele, dar la urma am primit-o in plinatatea ei de har si de adevar: “Pentru ca Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, care este in sinul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (Ioan, I, 17-18).

1. Revelatia s-a facut prin cuvant , care are multe sensuri. De el s-a folosit Dumnezeu in Vechiul Legamint, pentru a consola pe omul cazut, prin fagaduintele Sale (Rom. IX, 4); iar in cel Nou pentru realizarea lor in Cuvantul lui Dumnezeu facut trup –, singurul lucru nou sub soare, cum l-a proclamat Sfantul Ioan Damaschinul. Repetam ca in afara de cuvintele descoperitoare din Vechiul Testament si de Cuvantul descoperit in cel Nou, divinul coborindu-se tot mai mult la nivelul creaturii, Revelatia s-a facut si prin lucrari minunate, minuni (semne si aratari; toate acestea au fost adaptate la puterea omeneasca de receptivitate (Exod, XXXIII, 21 ; Mat. V, 8 etc.), - asa cum o demonstreaza, de altfel, istoria spiritualitatii crestine in general si Palamismul in special).

Vechiul Testament este pregatitor al celui Nou si “calauza catre Hristos" (Gal. III, 24), iar descoperirile date prin cuvinte in aceasta parte a Revelatiei se refera la Cuvantul lui Dumnezeu cel vesnic, care va cobori la noi ca sa ne mantuiasca si sa prefaca cerul si pamantul in cer nou si pamant nou.

In acest scop Profetii sunt trimisi (Is. VI, 6, 9 ; Ieremia XXV, 4) ; Domnul pune cuvintele Lui in gura lor (Ier. I, 9) si ele sunt foc mistutor (Ier. XX, 8-9; cf. I Cor. IX, 16): Sunt o forta (Isaia, VI, 9-13 ; Ier. I, 10), judecata (Intelepciune XVIII, 14-18 ; Ps. CXIX), Lege (Deut. XXX, 15-20 ; Ieremia VI, 19 etc.), viata (Deut. VIII ; Ps. CXIX etc.). Prin cuvantul Domnului s-a savirsit creatia si conservarea lumii (Gen. I ; Ps. XXXIII, 6-9) etc. Pretutindeni aflam astfel theandrismul acesta biblic, amintit de mai multe ori de Sfantul Pavel; de pilda, in I Tes. II, 13: “Multumim neincetat lui Dumnezeu ca luand voi cuvantul ascultarii de Dumnezeu de la noi, nu ati luat cuvant omenesc, ci, precum este adevarat, cuvantul lui Dumnezeu, care si lucreaza intru voi cei ce credeti". (Din Noul Testament nu e nevoie sa mai amintim decat inceputul Evangheliei Sfantului Ioan, “inima Noului Testament").

2. Cuvantul revelat devine Scriptura, potrivit invataturii Vechiului si Noului Testament. In Vechiul Testament aflam ca Dumnezeu a scris Decalogul (Deut. IV, 13 ; X, 1-4). Incepind cu Moise, Profetii scriu cele descoperite de Dumnezeu poporului sau (Exod XXIV, 4), continuind cu Isaia (XXX, 8 etc.), cu Ieremia (XXXVI, 10, 11 etc.), Ezechiel (care inghite ruloul scris de Domnul, dupa (II, 9-10) etc. Neemia si Iuda Macabeul aduna scrierile sfinte, asa cum citim in II Macabei (II, 13-15), fiindca Legea Domnului incinta inima si lumineaza ochii (Ps. XIX, 8-9). Scripturile Sfinte sunt templul Sau, casa pe care si-a zidit-o Intelepciunea (Prov. IX, 1) si Profetii le numesc cand “Cartea lui Iahve" (Isaia, XXXIV, 15), cand “Cartea Aliantei" (Exod. XXIV, 7 etc.), cand “cartea Legii lui Iahve" (Ios. XXIV, 26 etc.), “ta Biblia ta hagia" (I Mac. XII, 9) si in sfarsit, “hiera Biblos" (II Mac. VIII, 23).

Noul Testament identifica, de asemenea, Revelatia cu Scriptura (Matei XXI, 42, etc. ; Marcu XII, 24 etc. ; Luca XXIV, 27 etc. ; Ioan V, 39 ; Fapte XVII, 2 etc. ; I Cor. XV, 3 etc. ; II Petru III, 16 si I, 20).

Autoritatea dumnezeiasca a Sfintelor Scripturi ale Vechiului Testament este invocata in toate problemele grele ale Crestinismului apostolic, asa cum se poate vedea mai ales din Fapte. Scrierile Noului Testament le citeaza pentru a dovedi realizarea in noul eon a ceea ce s-a profetit poporului ales (“ca sa se implineasca Scripturile... ceea ce a spus prin Prooroci..."), sau pentru a dovedi ca Mantuitorul este Mesia cel asteptat. Scripturile Vechiului Testament sunt astfel folosite mai ales in Sfanta Evanghelie dupa Matei, care se adresa Evreilor, in Epistola catre Evrei, in cea catre Romani (cf. XI, 4) etc., intrucit sunt inspirate (II Tim. III, 16) ca “Scripturi Sfinte" (Romani I, 2).

De aceeasi autoritate deplina se bucura de la inceput scrierile Noului Testament: De pilda cele ale Sfantului Pavel, care sunt puse alaturi de cele ale Vechiului Testament (in II Petru III, 16), sau Evanghelia Sf. Luca (X, 7), pusa alaturi de Deuteronom (XXV, 4), in I Tim. V, 18 etc.2.

Aici se poate aminti in treacat si faptul ca Biserica crestina nuanteaza importanta epocilor si a Revelatiei , ca reprezentind felurite trepte in urcusul omenirii pana la desavirsirea cunoasterii “tainei crestinatatii", adica a mijloacelor dumnezeiesti de mantuire.

Mantuitorul insusi pune, de altfel, fata in fata cele doua Legaminte (Matei V, 17-18 etc.) ; Sfintii Apostoli procedeaza la fel (Evr. I, 2 ; Efes I, 9-10 etc.). Cercetand trecutul si viitorul omenirii credincioase, Sf. Grigorie Teologul caracterizeaza schimbarile intamplate ca niste cutremure de pamant, descriindu-le astfel: “Cele doua Testamente sunt doua cutremure, dintre care unul face trecerea de la idolatrie la Legea lui Moise, iar celalalt de la Legea lui Moise la Evanghelie. Dar mai exista si al treilea, care este mutarea din aceasta viata in cealalta"3.

In sfarsit, aceasta identificare intre cele doua Legaminte este curenta in epoca apostolica nu numai prin citarea Scripturilor, ca fiind autoritatea dumnezeiasca suprema, ci si prin afirmarea cu putere a credintei prin care Cuvantul intrupat se manifesta si in Cuvantul lui Dumnezeu din Scripturi (Gal. III, 8), de dupa Inviere (Ioan XV, 5, 7).

Aceasta identificare a Cuvantului intrupat cu Cuvantul lui Dumnezeu din Scripturi, ca si autoritatii dumnezeiesti a celor doua Testamente au un fundament comun: acela dupa care intreaga Scriptura vorbeste despre Hristos, adica despre mantuirea noastra prin El. In acest sens ne indeamna Fericitul Augustin sa cautam pe Hristos cu ardoare in Sfintele Scripturi: “Ne putea inchipui Sfanta Scriptura, scrie el4, ca o campie pe care voim sa cladim ceva. Sa nu fim lenesi, nici multumiti de ceea ce e la suprafata. Sa sapam in adincime, ca sa ajugem la piatra. Caci piatra e Hristos". In alta parte scrie: “Citeste toate cartile profetice; daca nu gasesti acolo pe Hristos, exista ceva mai prostesc si mai fara sens? Vezi-L acolo pe Hristos! Numai asa vei gusta ceea ce citesti, dar vei fi uluit de aceasta; detaseaza-ti mintea de cele materiale, ca sa-ti uiti trecutul si aspira la cele viitoare!"5

Iata de ce se spunea ca pentru a intelege Scriptura trebuie sa traiesti cu si in Hristos, adica, dupa Origen, sa te apleci pe pieptul lui ca Sfantul Ioan Evanghelistul6. Evanghelia afirma ca ucenicii n-au putut intelege Scripturile decat dupa ce au inteles ca ele se refereau la Hristos: “Atunci Iisus le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile" (Luca XXIV, 45).

3. In epoca post-apostolica aceasta identificare a Cuvantului lui Dumnezeu cu Sfintele Scripturi se prelungeste in Cuvantul facut trup si apoi in Domnul euharistic. Sfintii Parinti au proclamat cu evlavie aceasta perpetua omniprezenta in evenimentele cele mai de seama ale vietii crestine. Se aminteste, in acest sens, fraza expresiva din Epistola lui Clement (LIII, 1): “Voi cunoasteti cu adevarat Scripturile Sfinte ( tas Hieras Graphas ) , le cunoasteti bine, prea iubitilor, si ati aprofundat cuvintele lui Dumnezeu ( ta Logia tou Theou )". Expresii similare aflam la Parintii latini care adauga la aceasta denumire, altele ca: “ chirographum Dei" si “divina bibliotheca".

Dar Origen va aprofunda mai mult aceasta identificare prin paralelismul dintre Cuvantul facut om si Cuvantul, care se face Scriptura, prin aceea “ensomatosis". Intr-adevar, dupa cum Hristos cel ascuns a venit in trup, tot asa toata Scriptura dumnezeiasca este intrupata" (“Sicut Christus celatus venit in corpore, sic est et omnis Scriptura divina incorporata")7. Marele alexandrin vede in Trupul Domnului ca si in Sfanta Scriptura, locasul sau, templul Sau, care ni-l face prezent: “Cuvantul lui Dumnezeu, scrie el, nu are nici carne, nici trup: Dupa firea Sa dumnezeiasca El nu poate fi nici pronuntat, nici vazut; dar de indata ce se intrupeaza, poate fi vazut si scris. Aceasta din pricina ca Cuvantul s-a facut trup si ca exista o carte a genealogiei lui Iisus Hristos (Matei I, 1)8.

Acelasi paralelism cu Cuvantul il stabileste Origen si intre Euharistie si Scriptura . El ne implora sa avem acelasi zel in impartasirea din Cuvantul revelat, ca si fata de Sfanta Impartasanie: “Voi va socotiti vinovati si pe drept cuvant credeti asa, daca din greseala voastra cade vreo particica. Atunci cum credeti voi ca ar fi o greseala mai mica daca sunteti neglijenti fata de Cuvantul lui Dumnezeu, decat cand esti asa fata de Trupul Lui?"9.

Accentuind aceasta identificare el poate spune in mod alegoric, in alta parte, ca “noi bem singele lui Hristos nu numai in ritul sacramental, ci si cand primim cuvintele Sale, care au in ele viata"10.

Traditia veche a Bisericii crestine a reliefat cu multa pietate faptul ca Cuvantul lui Dumnezeu si Tainele sunt cele doua cai prin care primim pe Hristos , in cadrul acelorasi slujbe sfinte.

In consensul acestei identificari a Cuvantului lui Dumnezeu cu Scriptura, in cadrul slujbei Sf. Liturghii a Bisericii Ortodoxe, la “iesirea cu Sfanta Evanghelie" (“Vohod"), ea este dusa in mod solemn la altar, unde ramane pana ce este citita de diacon, care o duce in acest scop, de asemenea, cu mare evlavie. Citirea ei devine manifestarea liturgica a Domnului insusi, caruia i se canta si la inceputul si la sfarsitul ei: “Slava tie, Doamne, slava Tie!"

In cadrul aceleiasi evlavii, Sinoadele Ecumenice erau socotite ca fiind prezidate de Capul cel nevazut (al Trupului Tainic al Sau) –, neavand un cap vazut. De aceea, Sfantul Chiril al Alexandriei scrie, de asemenea, identificand Sfanta Scriptura cu Mantuitorul: “Sfantul Sinod, adunat in Biserica sfanta inchinata Mariei, a conferit, ca sa zicem asa, lui Hristos calitatea de membru al Adunarii si de capetenie a ei. Ca urmare, Evanghelia a fost asezata pe un tron sfintit"11.

S-a mers inca mai departe cu acest paralelism, aplicandu-l celor doua firi ale Cuvantului intrupat si Cuvantul dumnezeiesc si celui omenesc din Scriptura, - Cuvantul dumnezeiesc manifestindu-se prin cuvantul omenesc, iar cel omenesc fiind astfel in acelasi timp Cuvantul lui Dumnezeu12.

4. In privinta relatiei Cuvantului lui Dumnezeu cu Scriptura luam ca punct de plecare atitudinea ambigua a teologilor romano-catolici dupa Conciliul II Vatican, care au acceptat doua formule: Dupa una, care este de acord cu faza actuala a rezultatelor criticii protestante, Scripturam continere Verbum Dei ; dar, dupa cealalta, Scripturam esse Verbum Dei . In sprijinul primei formule se amintesc unele pareri personale ale Apostolului Pavel, privitoare la casatorie, vaduvie etc. (in cap. VII din I Corint.), sau privitoare la Filimon etc. ; se mai poate cita invocarea Cuvantului Domnului de catre Prooroci, precum si autoritatea Lui in Cuvantul scris, pe care-l transcende, datorita neputintei mijloacelor omenesti de a expune dumnezeiescul in mod desavirsit etc. Mentionam, de asemenea, ca cea de a doua formula se sustine prin faptul ca Scriptura este insuflata de Sfantul Duh si ca in cele cuprinse in ea nu se poate deosebi cu precizie ce e dumnezeiesc de ceea ce este omenesc in ce priveste continutul.

S-ar putea spune ca toata problematica criticii moderne si actuale este cuprinsa in relatia dintre Scriptura si Cuvantul lui Dumnezeu.

Dupa Conciliul II Vatican mai ales teologia romano-catolica si-a insusit in linii mari rezultatele criticii biblice si speculeaza moderat, in acest cadru nou (care i-a fost refuzat celui mai mare exeget francez catolic al veacului nostru, J.-M. Lagrange, caruia i-a fost pus la index comentariul asupra Judecatorilor, fiindca indica sursele Exateuhului13). Unii dintre teologii biblicisti ortodocsi s-au apropiat cu prudenta de aceasta arie14; majoritatea urmeaza sa ia o pozitie conforma cu Traditia dumnezeiasca si bisericeasca, dar numai dupa ce se va stabili un deplin consens teologic ortodox.

5. Ca urmare a problematicii raportului Cuvantului lui Dumnezeu cu Scriptura s-au pus din nou si acelea ale inerentei Scripturii si adevarului evanghelic in vremea noastra.

Inerenta Scripturii a fost amplu discutata de teologia protestanta, care a reliefat limitarea posiblitatilor omenesti de exprimarea adevarului absolut, de pregatirea intelectuala, sau de ambianta vremii in general etc. –, fapte accentuate partial si de Sfintii Parinti in comentariile biblice (In vremea noastra s-a amintit pozitia moderna a Conciliului II Vatican, care admite ca Sfanta Scriptura invata fara eroare, dar ca in aprecierea invataturii scripturistice trebuie sa tinem seama de tema principala a pericopelor, ca si de genul literar in care e incadrata Revelatia acolo etc.). Dupa Sfantul Pavel, noi cunoastem totul ca printr-o oglinda in viata aceasta pamanteasca; pe cand dincolo vom cunoaste toate fata catre fata – fapt care nu include anihilarea temei principale a Palamismului.

 

* Referat prezentat la Truro - Cornwall in Anglia, in cadrul dialogului ortodox-anglican, la 7-11.VII.1975
1. Fericitul Augustin, Marturisiri, I, 1 ; Migne, P. L. XXXII, col. 601
2. Pentru temeiurile biblice privind cuvintul revelat se poate folosi expozeul mai pe larg din vol. II din "Mysterium salutis" Dogmatique de l'histoire du salut, de P. Lengsfeld, H. Haag, G. Hasenhuttl (Les edition du Cerf), Paris, 1969, p. 73-92.
3. Sfintul Grigorie Teologul, Cuvintul V teologic, 25, Migne, P. G. XXXVI, col. 160 D, 161 A.
4. La Evanghelia Sf. Ioan, XXIII, 1.
5. Ibidem, I, 9.
6. Ibidem, I, 6. Pentru aceasta parte, vezi Dom Anselme Stolz, L'Ascese chretienne, Chevetogne, 1940, p. 227 sq
7. Origen, Comentar la Ev. Sf. Matei, 27 (45, 19), Migne, P. G. XIII, 1633 B, cit. dupa "Mysterium salutis", vol. II, p. 80.
8. Origen, Comentar la Ev. Sf. Matei, P. G. XIII, 41, citat ibidem.
9. Origen, Omilii la Exod, XIII, 3, citat, ibidem, p. 90.
10. Origen, Omilii asupra cartii Numeri, XVI, 9, ibidem, p. 90.
11. Sf. Chiril al Alexandriei, Apologie catre imparatul Theodosiu, Migne, P. G. LXXVII, 472 A-B, cit. ibidem, p. 91.
12. Cf. "Mysterium salutis", 2, cit. supra, p.91-92.
13. Cf. Michael Schmauss, Dogma1: God im Revelation (Sheed and World, Inc. New York, 1968), p. 190-203.
14. Amintim din aceasta categorie pe profesorul iugoslav Veselin Kesich de la Academia Teologica Sf. Vladimir, cu interesantul volum: The Gospel image of Christ - The Church Modern criticism (St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood, New York, 1972). Profesorul George Galitis, de la Facultatea de teologie din Salonic, a declarat in cursul dezbaterilor acestei probleme, in cadrul dialogului anglicano-ortodox, care s-a tinut la Academia patriarhala din Creta in iulie 1974, ca Biserica n-a luat masuri oficiale privitoare la aceasta problema; ca ortodocsii care cred in existenta surselor Pentateuhului, a celor 3 Isaii sint acceptati ca prof. in universitatile ortodoxe si a conchis ca "e limpede ca in Ortodoxie e loc pentru diferite puncte de vedere in asemenea probleme" (v. "Minutes", p. 4).