Lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei

Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Chiar daca numele Sfantului Andrei nu este amintit in Faptele Apostolilor si in Epistole, asa cum nu este amintit nici al altora dintre cei doisprezece, cel dintai chemat la apostolie este prezent si activ in randul propovaduitorilor Evangheliei.

In toate etapele dezvoltarii si progresului Sfintei Evanghelii, Sfantul Apostol Andrei s-a aflat, alaturi de ceilalti Apostoli, contribuind in mod substantial la propovaduirea Evangheliei, atat intre iudei, indeosebi in prima etapa a lucrarii misionare a Bisericii, cat si la neamuri, dupa Sinodul de la Ierusalim, cand nu va mai exista nici un fel de obstacol in calea predicarii noii credinte in lumea pagana.

Autoritatea Sfintilor Apostoli era uriasa, nu numai in Biserica primara a Ierusalimului (cf. Fapte 2, 42; 5, 11-12 etc), ci si in Bisericile intemeiate in lumea pagana, unde misionari, precum Sfantul Apostol Pavel si Sila, "cand treceau prin cetati, invatau sa pazeasca invataturile randuite de Apostolii si de preotii din Ierusalim" (Fapte 16, 4). Aceasta autoritate a Sfintilor Apostoli ii va indatora pe acestia la o lucrare misionara intensa, depusa pe o arie cat mai intinsa.

Ar fi fost, deci, cu neputinta ca Sfintii Apostoli ai Domnului sa nu valorifice in avantajul propovaduirii Evangheliei aceasta autoritate unica pe care intreaga Biserica le-o recunoastea (Gal. 1, 17; 2, 2; I Cor. 12, 28; 15, 7; II Cor. 11, 5; 12, 11 etc.) si le-o acorda. De aceea, trebuie sa privim pe orice Apostol, nu numai ca pe un misionar cu mandat incredintat, ci ca pe un conducator si organizator al marilor misiuni crestine din epoca.

Daca, in Noul Testament, informatiile si datele privind propovaduirea Evangheliei de catre cei doisprezece Apostoli raman la afirmatii cu caracter general, cercetatorul trebuie sa se foloseasca de informatiile din traditia bisericeasca patristica si aghiografica, pentru ca rolul acestei traditii consta tocmai in completarea acelor date si informatii care, in Noul Testament, au un caracter general, dar care cheama, prin logica lor, la cercetare in vederea completarii si situarii lor istorice.

Textul fundamental pe care se intemeiaza afirmatiile privind propovaduirea Evangheliei de catre Sfantul Apostol Andrei in Scitia ramane, indiscutabil, cel intalnit in Istoria bisericeasca a lui Eusebiu de Cezareea, cartea a treia I, 1-3¹, pe care l-am prezentat mai sus si il reproducem in continuare: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului nostru si ucenicii lor s-au imprastiat in toata lumea; lui Toma, dupa traditie, i-a cazut la sorti tara partilor, lui Andrei, Scitia (

), lui Ioan, Asia, unde si-a petrecut viata pana ce a murit la Efes. Petru pare sa fi predicat iudeilor raspanditi in Pont, Galatia, Bitinia,Capadocia si Asia, pentru ca, pana la urma, sa ajunga la Roma, unde, la dorinta lui, a fost rastignit cu capul in jos. Ce sa mai spun de Pavel, care, dupa ce plinise Evanghelia lui Hristos, din Ierusalim si pana in partile Iliriei, a suferit martiriul la Roma, sub Nero? Acestea sunt aratate de Origen in Cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei".

In urma expunerii datelor argumentelor privind bilantul pozitiv al propovaduirii Evangheliei pana catre sfarsitul deceniului al saselea al secolului apostolic, cand este scrisa Epistola catre Romani, se impun unele precizari si comentarii in legatura cu textul lui Eusebiu de Cezareea din Istoria bisericeasca.

Inainte de toate, trebuie observat ca cea mai importanta si pretioasa informatie pe care o contine textul lui Eusebiu de Cezareea, de care ne ocupam este aceea ca "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului nostru si ucenicii lor s-au imprastiat in toata lumea". Afirmatia de mai sus consuna intocmai cu aceea cu care se incheie Evanghelia dupa Marcu: "iar ei (Sfintii Apostoli), plecand au propovaduit pretutindeni" (16, 20). Eusebiu sustine si in alte parti ale Istoriei sale bisericesti constatarea ca "invatatura mantuirii a putut straluci asemenea razelor soarelui in toata lumea". In scurta vreme, glasul de Dumnezeu pazitilor evanghelisti si Apostoli a rasunat, cum zice Sfanta Scriptura, "in toata lumea si pana la marginile lumii au ajuns cuvintele lor" (Ps. 18, 4)². In continuare, Eusebiu insista: "Intr-adevar, in scurt timp, au rasarit in toate orasele si satele, ca niste "arii" (cf. Matei 3, 12) pline, o multime de Biserici puternice si pline de credinciosi"³. Cu privire la afirmatiile lui Eusebiu amintite mai sus, trebuie sa retinem ca ele sunt un ecou al textelor pauline care sustin ca Evanghelia "a fost propovaduita la toata faptura" (Cor. 1, 23; cf. II Tim. 4, 17 etc.), inca din epoca apostolica. Aceasta e o realitate pe care se intemeiaza in buna masura sustinerile Parintilor apostolici potrivit carora Sfantul Apostol Pavel "a fost propovaduitor atat in rasarit, cat si in apus..., invatand dreptatea (Evanghelia) in toata lumea si ajungand pana la marginile Apusului"⁴.

Tertulian († dupa 240), numeste printre popoarele din antichitate care au primit invatatura crestina pe sarmati, pe daci, pe germani si pe sciti, adica populatii care au trait pe teritoriul Romaniei de azi, alaturi de gali, si de britanici si de alte neamuri⁵. Afirmatiile lui Tertulian care continua cu precizari privind propovaduirea Evangheliei la neamuri si provincii, in numerose insule, care nu pot fi numarate, se inscriu ca argumente pentru raspandirea si extinderea credintei crestine in primele doua secole.

Despre larga raspandire a invataturii crestine ne vorbeste si Sfantul Ignatie Teoforul (al Antiohiei) († 107) cand afirma ca episcopii erau randuiti "pana la marginile lumii"⁶. Acest text ne vorbeste, totodata, si despre organizarea Bisericii in epoca, lucrare deosebit de importanta, pentru ca o Biserica lipsita de organizare n-ar fi putut nici atunci si nici acum sa dainuiasca.

Astfel, afirmatia potrivit careia Apostolii si ucenicii Mantuitorului "s-au imprastiat peste intreg pamantul" trebuie considerata ca atare si, intr-un anume fel, ea cuprinde si precizarile care urmeaza cu privire la ariile misionare ale unor Apostoli ai Domnului. Traditia potrivit careia lui Toma i-a cazut, in vederea evanghelizarii, tara partilor, lui Andrei, Scitia, iar lui Ioan, Asia, pe care Eusebiu o invoca in textul sau, isi are originele in memoria Bisericii si in constiinta pe care aceasta institutie o are si o pastreaza asupra evenimentelor in baza carora ea si-a dobandit fiinta istorica. Insasi existenta sa este dovada si consecinta lucrarii apostolice.

Cand Eusebiu evoca pe Origen ca sursa a traditiei pe care o transcrie in a sa Istorie bisericeasca, el are in vedere un concentrat si o sinteza a datelor privind activitatea misionara a unor Apostoli ca Toma, Andrei, Ioan, Petru sau Pavel. Textul lui Eusebiu nu cuprinde decat termeni-semnal care ne trimit la descrierile Faptelor Apostolilor cu privire la felul in care se desfasura o calatorie si o lucrare misionara sub calauzirea unui Apostol. Chiar daca anumite circumstante diferentiau unele activitati misionare de altele, in general ele erau asemanatoare in ce priveste continutul predicii kerigmatice, administrarea Tainei Sfantului Botez, randuirea slujitorilor hirotoniti, asigurarea structurilor organizatorice necesare functionarii Biserii locale nou infiintate dupa plecarea Apostolului intemeietor etc.

Continuand ideea exprimata mai sus cu privire la faptul ca Eusebiu se margineste sa semnaleze esentialul despre lucrarea misionara a celor cinci Apostoli amintiti in textul sau, trebuie sa subliniem ca, in ce priveste pe Sfantul Pavel, scriitorul bisericesc caracterizeaza lucrarea sa folosindu-se de cea mai importanta sinteza oferita, in aceasta directie, in Noul Testament, de Apostolul neamurilor insusi in Epistola catre Romani (15, 19). In acelasi fel, caracterizeaza Eusebiu si lucrarea misionara a Sfantului Petru. In acest caz, el isi intemeiaza afirmatiile pe precizarile cuprinse in Epistola intai Petru care este adresata crestinilor din Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia, semn ca, in aceste provincii, propovaduise cuvantul Evangheliei el insusi.

Cand Eusebiu trimite la Origen pentru continutul textului sau la care ne referim, el are in vedere, nu datele privindu-i pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel care sunt integral preluate din Noul Testament, ci pe Sfintii Apostol Ioan, a carui prezenta in Asia si la Efes e subinteleasa din Apocalipsa (1, 4-3, 19).

Cand ne informeaza despre activitatea Sfintilor Apostoli Toma si Andrei, Eusebiu subliniaza ca sursa informatiilor sale o constituie "traditia". Aceasta traditie este, inaintea lui Eusebiu, intalnita la Origen⁷. Deci, traditia intalnita la Origen si preluata de Eusebiu nu este traditie, decat in cazul definirii ariilor misionare ale lui Toma si Andrei, pentru ca, in cazul Apostolilor Petru, Pavel sau Ioan, Noul Testament ne ofera dovezi si date privind activitatea lor misionara.

Daca s-ar obiecta ca traditia intalnita mai intai la Origen si evocata ca atare de Eusebiu priveste informatiile care se refera la martiriul suferit la Roma de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, este precizat ca martiriul Sfantului Apostol Pavel de la Roma este anuntat in Epistola a doua catre Timotei (4, 6-8). In ce priveste prezenta Sfantului Apostol Petru la Roma si martiriului sau in acest oras sunt numeroase alte surse, in afara scrierilor lui Origen, pe care Eusebiu le poate utiliza si le utilizeaza in alte carti ale operei sale, pentru a prezenta circumstantele in care s-a produs martiriul Sfantului Petru la Roma⁸. Deci, singura ratiune a lui Eusebiu de a cita Comentariile lui Origen la Geneza, ca sursa a propriei sale scrieri, se refera in exclusivitate la repartizarea Partiei si a Scitiei ca arii misionare ale Sfintilor Apostoli Toma si, respectiv, Andrei.

O problema care se pune in legatura cu textul lui Eusebiu de care ne ocupam este aceea de a sti ce trebuie sa intelegem prin Scitia. In general, se admite ca exista o Scitie Mare prin care se intelegea regiunea de stepa din sudul Ucrainei. Este, de asemenea, bine cunoscuta in antichitate, Scitia Mica (Scytia Minor), provincia care se intindea pe teritoriul Dobrogei de astazi. Numele de Scitia este dat provinciilor delimitate mai inainte de la unii din locuitorii acestora, adica de la sciti, popor migrator, care in Scitia Mica, Dobrogea de astazi, au format mici statulete in anumite parti. Dar, despre o prezenta masiva si in exclusivitate a unor populatii scitice nu se poate vorbi, mai cu seama in secolele II-i.d.Hr., deoarece cetatile pontice erau locuite de greci, indeosebi macedoneni, si de bastinasii geti dobrogeni. Inca din secolele III-II i.d.Hr., populatiile bastinase se ridica la o treapta de organizare social-politica de natura a le permite sa revendice, in legaturile cu strainii, un rol pe care nu-l mai avusesera inainte⁹. In aceste conditii, termenul de Scitia era mai curand denumirea geografica a unei provincii, decat indicatia unei regiuni locuite de sciti. Aceasta subliniere este valabila mai cu seama in ce priveste Scitia Mica.

Daca ne referim la impartirea lumii cunoscute in epoca intre Sfintii Apostoli in vederea evanghelizarii despre care aminteste Eusebiu in a sa Istorie bisericeasca, trebuie sa precizam ca termenul de Scitia intalnit in acest document are, inainte de toate, sens geografic. Astfel spus, cand Sfintii Apostoli au impartit provinciile intre ei prin tragere la sorti, Scitia a insemnat partea cea mai indepartata spre nordul european al Imperiului Roman, un reper geografic care se inscria - nu se putea altfel - in programul misionar al Celor doisprezece, care traiau cu ardoare si cu un profund simt al datoriei, poruncile Mantuitorului privind propovaduirea Evangheliei la "toate neamurile" si "pana la marginea pamantului" (Matei 28, 19; Fapte 1, 8). Nu vom putea intelege marile izbanzi misionare ale epocii apostolice, daca nu vom acorda deplina importanta sensului literal al ultimelor porunci ale Mantuitorului, prin care Sfintii Apostoli sunt trimisi la toate neamurile sa propovaduiasca Evanghelia.

In consecinta, cand se stabileste un obiectiv misionar in sarcina unui Apostol, acest obiectiv trebuie inteles in sens maximal. Prin Scitia trebuie, deci, inteles in sens misionar, toata provincia(iile) care purta(u), in epoca acest nume. Prin urmare, Sfantul Apostol Andrei caruia i-a cazut la sorti sa evanghelizeze Scitia, si-a indeplinit mandatul in mod integral, adica a propovaduit, atat in asa-zisa Scitie Mare, cat si in Scitia Mica. Reamintim ca, in textul de bilant misionar, al Sfantului Apostol Pavel, la inchierea celei de-a treia calatorii misionare (Rom. 15, 19) se face precizarea, ca Apostolul neamurilor nu s-a multumit sa propovaduiasca, pe traseul sau, numai in anumite centre sau chiar provincii, ci el a extins aceasta lucrare si imprejurul acestor centre sau provincii, astfel incat, "teritoriul parcurs de dansul nu se extinde in linie dreapta pana in tara Iliricului, ci in lung si in lat sau, cum bine zice Apostolul, "in cerc"¹⁰.

Tot din acest text (Rom. 15, 20) asa cum am mai amintit, rezulta ca un Apostol nu parasea spatiul sau misionar pana nu-si incheia defintiv misiunea. In aceasta lucrare se cuprindea si organizarea Bisericilor locale intemeiate de Apostol (randuirea slujitorilor hirotoniti si a structurilor organizatorice locale - diaconite, vaduve, presbitere etc., vezi Fapte 14, 23; Tim. 3, 11; 5, 3-16; II Tim. 2, 3 etc.). acesta este sensul exact al expresiei: "Am implinit Evanghelia lui Hristos" (Rom. 15, 19).

In legatura cu propovaduirea Evangheliei in epoca inceputurilor crestine, este de observat ca, o data cu trecerea anilor si cu extinderea aceste propovaduiri in diverse provincii, denumirile etnice ale celor ce se converteau la noua credinta se diversifica, pentru a-I indica intr-un mod cat mai exact pe acestia.

Astfel, la inceputul activitatii misionare, cei ce primesc cuvantul Evangheliei, sunt, toti, iudei. O data cu venirea lui Corneliu sutasul la credinta, situatia incepe sa se schimbe, in sensul ca va incepe propovaduirea Evangheliei si la elini. Evenimentul are loc in Antiohia Siriei, unde "cei ce se risipisera din cauza tulburarii facute pentru Stefan" (Fapte 11, 19) "venind in Antiohia (Siriei), vorbeau si catre elini, binevestind pe Domnul Iisus. Si mana Domnului era cu ei si era mare numarul celor care au crezut si s-au intors la Domnul" (Fapte 11, 20-21).

In prima calatorie misionara, Pavel si Barnaba, plecati in aceasta calatorie din Antiohia Siriei, "manati de Duhul Sfant" (Fapte 13, 4), au propovaduit cuvantul, in mod curent, si elinilor, deci grecilor, astfel incat "o mare multime de... elini au crezut" (Fapte 14, 1; vezi si 17, 4; 18,4; 19, 10, 17; 20, 21).

O astfel de situatie in ce priveste venirea iudeilor si elinilor la credinta isi gaseste oglindirea in Epistola catre Galateni (scrisa in anul 55), in care citim: "Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta in Hristos Iisus... Nu mai este iudeu, nici elin" (3, 26, 28).

In raport cu progresul predicarii Evangheliei si cu informatiile care vor fi ajuns la Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Coloseni, situatia in ce priveste neamurile aduse la credinta era cu totul alta. Intr-un prim text, autorul Epistolei afirma ca "Evanghelia a fost propovaduita la toata faptura de sub cer" (1, 23). In textul din 3, 11 al Epistolei, autorul ne ofera o lista a tuturor neamurilor care au primit Botezul: "Nu mai este elin si iudeu, taiere imprejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si, intru toti, Hristos". Ar fi gresit sa se creada ca lista neamurilor care, dupa autorul Epistolei, au primit Botezul, este intamplatoare sau hiperbolica (f. Rom. 15, 18).

Termenul de barbar denumeste pe toti cei care vorbeau o limba necunoscuta celui care-l folosea (cf. I Cor. 14, 11). Deci toti cei ce nu vorbeau limba greaca erau pentru Apostolul neamurilor barbari (cf. Fapte 28, 2)¹¹, practic toate popoarele care locuiau pe fata pamantului.

Inscrierea ca primitori ai Evangheliei in mod special, alaturi de iudei si elini, a scitilor, care ar fi putut sa fie subintelesi in termenul de barbar, devine deosebit de importanta, pentru ca ne ofera un temei noutestamentar pentru afirmarea tezei crestinarii scitilor inainte de epoca scrierii Epistolei catre Coloseni. Se poate sustine ca Apostolul nominalizeaza in mod special pe sciti, ca unii care locuiau la marginea de nord-est a Imperiului Roman, vrand, prin aceasta, sa puna in evidenta cat de departe au ajuns misionarii crestini cu lucrarea lor de propovaduire. E posibil ca scitii sa fie amintiti in Coloseni 3, 11 de Apostolul neamurilor, pentru a fi subliniata in mod special lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei, numit uneori Apostolul scitilor. Prin lucrarea Apostolului Andrei, a fost evanghelizata, practic, Peninsula Balcanica si provincii din Asia Mica, precum Bitinia si Pontul. Acest fapt a creat Sfantului Apostol Pavel conditia de a merge la Roma, unde dorea cu ardoare sa ajunga, dar era impiedicat de obligatia de a propovadui pretutindeni in partea orientala a Imperiului (Rom. 15, 22-23). Prin mentionarea scitilor ca primitori ai Evangheliei, devine clar cititorilor Epistolei catre Coloseni ca propovaduirea Evangheliei in aceste parti de est si de nord ale Imperiului fusese incheiata. Continuarea propovaduirii Evangheliei in acele regiuni in care Apostolii puneau inceput unor Biserici locale revenea ca o obligatie a acestor Biserici si slujitorilor acestora randuiti sacramental (cf. Tit 1, 5), pentru ca orice Biserica era un centur de iradiere si de propovaduire crestina (vezi, I Tes. 1, 7).

Tesalonicul, unul din marile orase ale Macedoniei, cu care cetatile pontice vor avea bune legaturi comerciale, a fost unul din centrele in care Apostolul neamurilor s-a oprit pentru a predica Evanghelia (Fapte 17, 1 s.u). Adresandu-le prima sa Epistola tesalonicenilor, care este si cea mai veche scriere a Noului Testament (scrisa in anul 51), Apostolul neamurilor remarca instructiv: "Caci, de la voi, cuvantul Domnului a rasunat, nu numai in Macedonia si Ahaia, ci credinta voastra in Dumnezeu s-a raspandit in tot locul" (1,8). Textul paulin sugereaza, fara indoiala, ideea de raspandire a Crestinismului si prin Bisericile intemeiate in diferitele centre urbane de Sfintii Apostoli. In mod cert, Evanghelia a ajuns din Tesalonic si inspre nordul Imperiului Roman si, mai cu seama, in cetatile de pe litoralul estic al Marii Negre, mai ales ca acestea fusesera intemeiate si erau administrate de greci sau macedoneni.

Pentru a parcurge distanta dintre Ierusalim, centrul crestin si apostolic cel mai important din epoca, de unde porneau cele mai multe misiuni de evanghelizare conduse de Sfintii Apostoli insisi si teritoriul destinat lor spre evanghelizare, acestia trebuiau sa strabata o serie de distante mari. In cazul Sfantului Andrei, pentru a ajunge in Scitia Mica, acesta trebuia sa parcurga, pe uscat, Siria pentru a ajunge in Asia Mica, cea mai evanghelizata regiune din Imperiul Roman, pentru ca aici isi desfasurase activitatea misionara Sfantul Apostol Pavel in timpul celor trei calatorii misionare ale sale, dar si alti misionari ca Barnaba, Epafras (cf. Col. 1, 7) si multi altii.

Un Apostol al Domnului nu putea sa treaca printr-o cetate sau printr-o regiune unde existau Biserici fara sa le viziteze (cf. Fapte 21, 1; 28, 14) si sa le sustina prin darurile duhovnicesti unice cu care era inzestrat (cf. Rom. 1, 13; 15, 24, 28; Fapte 9, 32, 35; 15, 36). In consecinta, nici Sfantul Apostol Andrei n-a parcurs Asia Mica, intinsa regiune in care Bisericile crestine se intalneau in cea mai mare parte a centrelor urbane, fara sa le viziteze si sa le acorde indrumare, invatatura si sprijin.

O astfel de latura a activitatii Sfantului Apostol Andrei nu-si poate afla locul decat in scrierile cu continut aghiografic, care-si propun sa valorifice, cu deosebire in sinaxare, toate elementele din traditie privitoare la cei ce, prin viata, lucrarea si slujirea lor, au dobandit calitatea de sfinti ai Bisericii, devenind modele vrednice de urmat pentru toti crestinii. Sinaxarul, care e o expunere succinta a vietii si activitatii unui sfant al Bisericii sau asupra unui praznic cinstit intr-o zi sau alta, devine sursa a slujbei bisericesti inchinate sfintilor sau praznicelor sarbatorite de Biserica.

Cu privire la sfantul Apostol Andrei, izvoarele aghiografice sunt cu deosebire generoase, si se incadreaza intru totul traditiei intalnite la Origen, la Eusebiu de Cezareea si in alte surse care vorbesc despre activitatea sa misionara, cum ar fi de pilda, Ipolit Romanul (nascut pe anul 175, mort ca martir in anul 235). Ipolit ne spune: "Andrei a vestit (Evanghelia) scitilor si tracilor. El a fost rastignit la Patras in Ahaia"¹².

Cand apreciem ca izvoarele aghiografice privitoare la lucrarea Sfantului Andrei sunt intru totul conforme cu documentele patristice amintite, avem in vedere constatarea ca aria misionara a Apostolului cel dintai chemat se inscrie in traseul parcurs de acesta din Ierusalim si pana in Scitia, obiectivul cel mai indepartat al indatoririlor sale misionare.

Urmarind itinerariul misionar al Sfantului Apostol Andrei, asa cum ne este prezentat de literatura aghiografica, vom constata o intensa activitate a acestuia in Asia Mica. Astfel, in Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, o scriere care ar putea fi datata in secolul al X-lea, citim ca "dupa Inaltarea Domnului la cer s-a tras la sorti, unui Apostol cazandu-i o tara, altuia alta spre propovaduirea Evangheliei, astfel incat lui Andrei i-a cazut toata regiunea Bitiniei si Pontului, provinciile romane Tracia si Scitia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (in Crimeea)"¹³. O alta versiune mai lunga a aceluiasi Sinaxar completeaza lista oraselor si provinciilor evanghelizate de acest Apostol scriind: Lui Andrei, celui intai chemat, i-au cazut la sorti Bitinia, partile Pontului Euxin si ale Propontidei (Marea de Marmara cu cetatile Calcedon si Bizant), Macedonia, Tracia si regiunile care se intind pana la Dunare, Tesalia, Elada (Grecia centrala), Ahaia (Peloponezul) si cetatile Amissos, Trapezunt, Heraclea Pontului si Amartris"¹⁴.

Informatiile pe care le primim din Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae in forma sa prescurtata sunt din punctul de vedere al prezentarii de fata mai importante, pentru ca afirma tragerea la sorti ca temei al repartizarii ariei misionare a Sfantului Andrei si propovaduirea Evangheliei in provincii ca Bitinia, Pontul, Tracia si Scitia.

Din Noul Testament aflam ca Sfantul Apostol Pavel a dorit ca, in cursul celei de-a doua calatorii misionare, "sa mearga in Bitinia, dar Duhul lui Iisus nu l-a lasat" (Fapte 16, 7). Din datele de care dispunem din Noul Testament, Apostolul neamurilor nu a propovaduit nici in Pont si nici in Capadocia. Este drept ca, in timpul sederii sale de trei ani la Efes, Apostolul neamurilor a propovaduit in asa fel, "incat toti cei ce locuiau in Asia, si iudei si elini, au auzit cuvantul lui Dumnezeu" (Fapte 19, 10), dar, prin denumirea Asia, trebuie sa intelegem provincia romana Asia Proconsulara din cuprinsul careia faceau parte si unele provincii mai mici ca Misia, Lidia, Frigia si Karia¹⁵. Din relatarea Sfantului Luca privind activitatea Sfantului Apostol Pavel la Efes (Fapte 19) nu rezulta ca acesta s-ar fi deplasat in alte provincii ale Asiei Mici, caci activitatea sa la Efes a fost continua in acest oras (cf. Fapte 19, 10; 20, 31).

Asa cum am mai amintit, Sfantul Apostol Pavel a fost misionarul kerigmatic-prototip, acela care deschidea drumuri pentru toti misionarii crestini si indeosebi pentru Sfintii Apostoli.

Consideram ca oprirea Sfantului Apostol Pavel de a propovadui, in cursul celei de-a doua calatorii misionare, in Asia (Proconsulara) si in Bitinia (Fapte 16, 6-7) prin Sfantul Duh, este o lucrare a proniei dumnezeiesti; astfel, prin trecerea Apostolului neamurilor in Europa (Fapte 16, 11 s.u.), nu numai ca se deschidea o noua perspectiva propovaduirii Evangheliei - cea europeana - , dar, si in Asia Mica, se oferea loc pentru ceilalti Apostoli ai Domnului, pentru a veni sa continue lucrarea Sfantului Pavel in sensul ca noua invatatura va fi dusa in intreaga Asie Mica, adica si in acele provincii in care Apostolul neamurilor nu ajunsese.

Desigur ca problema nu ar fi putut sa fie astfel pusa, daca nu ar exista anumite indicii si marturii in traditia bisericeasca si chiar in Noul Testament care sa indreptateasca un astfel de mod de gandire. Avem in vedere I Petru 1, 1 din care rezulta ca aceasta Epistola este adresata in exclusivitate unor Biserici din Asia Mica, adica din Pont, Galatia, Capadocia, Asia (Proconsulara) si Bitinia, dovada importanta a faptului, ca autorul Epistolei a cunoscut nemijlocit aceste Biserici, iar , pe unele, le-a si intemeiat.

Potrivit traditiei bisericesti indeosebi aghiografice¹⁶, in Asia Mica a propovaduit cuvantul si Sfantul Apostol Andrei. La marturiile traditiei aghiografice privind activitatea Sfantului Apostol Andrei in Asia Mica, am repeta argumentul potrivit caruia un Apostol al Domnului nu strabate provincii si cetati in care sunt Biserici, fara sa le viziteze si sa le intareasca. El va asigura si extinderea propovaduirii Evangheliei in acele provincii invecinate, in care primul Apostol nu ajunsese dintr-un motiv sau altul. In cazul Asiei Mici, provinciile in care Apostolul neamurilor fusese oprit sa mearga (Fapte 16, 7), erau Bitinia, Pontul si Capadocia. Tocmai in aceste provincii il vom afla pe Sfantul Andrei conform traditiei aghiografice¹⁷.

Desigur ca aceste informatii n-ar fi fost transcrise in operele mentionate, daca autorii lor n-ar fi dispus de documente, traditii si indicii clare in sensul sustinerii lor. Pentru ca, trebuie mentionat ca izvoarele aghiografice nu sustin o precizare, o afirmatie, daca acestea nu apar in traditia si memoria Bisericilor locale, care, in lipsa temeiurilor exprese din Noul Testament, raman singurele surse asupra circumstantelor in care ele si-au luat inceput. Datele astfel obtinute nu au caracter legendar, pentru ca legenda nu apare in legatura cu fapte istorice sustinute de Bisericile locale despre intemeierea lor. Legenda, nu numai ca nu poate avea un suport istoric, dar ceea ce o caracterizeaza este tocmai lipsa oricarei legaturi cu istoria si cu realitatea acesteia. Aceste informatii aghiografice nu trebuie confundate cu alte prezentari pe care le intalnim in scrierile cu caracter apocrif care sunt, intr-adevar, scrieri cu caracter legendar, iar Biserica a purtat de grija ca aceste scrieri sa nu devina izvoare ale sustinerilor sale.

Dar, ceea ce impune adevarul informatiilor din scrierile aghiografice este, mai presus decat orice si inainte de toate, dinamica si logica intrinseca descoperite noua de acele pagini din Noul Testament privind lucrarea misionara din epoca. In acestea ne sunt infatisate numai modele in domeniu care nu pot sa epuizeze uriasele activitati de aceasta natura din epoca, pentru ca Noul Testament nu este o istorie a raspandirii Crestinismului in epoca apostolica, ci o carte care ne ofera temeiuri si argumente pentru intelegerea si aprofundarea fenomenului raspandirii Evangheliei, oferindu-ne drept justificare si acoperire a afirmatiilor noastre maximale asupra geografiei raspandirii Evangheliei, texte de o claritate si precizie care nu lasa loc la nici o indoiala, daca ne referim la rezultatele exceptionale ale lucrarii misionare din epoca apostolica (Romani 15, 17-23; Col. 1, 23).

Astfel pentru cercetatorul care cauta adevarul deplin cu privire la rezultatele importante ale lucrarii misionare din timpul Sfintilor Apostoli, problema nu se pune de a sti cate neamuri au primit Evanghelia in acel timp, caci acest lucru este afirmat in mod clar de Sfantul Apostol Pavel cand scrie ca Evanghelia "a fost propovaduita la toata faptura de sub cer" (Col. 1, 23). Tot el ne informeaza in mod la fel de clar ca, in anul 58, luase sfarsit lucrarea de propovaduire a Evangheliei in rasaritul si nordul Imperiului Roman (Rom. 15, 23).

Problema care se pune cercetatorului in acest domeniu, oricum mai putin importanta, este aceea de a identifica Evanghelia, subliniind ca, pentru mantuire, era suficienta primirea Botezului, fara obligativitatea circumciziunii, care constituia baza oricaror sustineri ale iudaizantilor. Or, prezenta unor Apostoli ca Petru si Andrei in Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor constituia cea mai buna dovada ca ei il sustin pe acesta si Evanghelia propovaduita de el. Acesta era un mod de afirmare a solidaritatii apostolice in scopul consolidarii unitatii bisericesti.

Din Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor, Sfantul Apostol Andrei va fi mers in Bitinia si Pont, unde a propovaduit ca misionar kerigmatic Sfanta Evanghelie, intemeind Biserici locale, in primul rand, in centrele urbane, de unde, ca pretutindeni, credinta crestina s-a extins in toate partile (cf. I Tes. 1, 7-8).

Din Bitinia, Sfantul Apostol Andrei a venit apoi, la Troa, de unde, ca si Sfantul Pavel in calatoria a doua misionara (Fapte 16, 11), a trecut in Macedonia, dupa cum aflam din varianta mai lunga a "Patimirii Sfantului Apostol Andrei".

Chiar contactul cu populatiile din Bitinia si Pont au prilejuit, fara indoiala, Sfantului Andrei informatii asupra populatiilor din Scitia Mica si Mare, asupra religiilor, culturilor si traditiilor acestora. Cu atat mai mult, trecand in Europa, mai precis, in Macedonia, cel dintai chemat a agonisit date si informatii mai amanuntite asupra acestor populatii, asupra disponibilitatii acestora de a primi Evanghelia. Caci Macedonia era una din cele mai intens crestinate provincii din epoca apostolica, Bisericile sale fiind oricand gata sa sprijine material (Filip. 4, 15-16) si, prin iradiere (I Tes. 1, 7-8), propovaduirea Evangheliei. Aici Apostolul cel dintai chemat a putut sa cunoasca pe unii locuitori ai Scitiei Mici, unde isi aflasera o noua patrie foarte multi greci si, desigur, multi macedoneni.

Din Macedonia, Sfantul Apostol Andrei a trecut, fara indoiala, in Tracia, Moesia si, in final, in Scitia Mica (Dobrogea actuala).

De la istoricul Nichifor Calist aflam ca, "dupa ce Apostolul Andrei a predicat in cetatile Pontului stang locuit de greci, romani si geto-daci, trecand prin Tracia, a venit la Bizant, de aici, coborand prin Macedonia si Tesalia, a ajuns in orasul Patras din Ahaia (Grecia), aproape de golful Sepanto, unde avea sa moara de moarte martirica, fiind rastignit pe o cruce in forma de X, care, pana azi se numeste Crucea Sfantului Andrei"¹⁸.

Dupa cum se poate constata si din textul de mai sus, aria misionara a Sfantului Andrei a fost foarte intinsa, comparabila cu aceea a Sfantului Apostol Pavel. Dar mai cu seama este deosebit de important, ca Cel dintai chemat la apostolat a propovaduit Evanghelia inaintea multor neamuri, ceea ce este caracteristic si Sfintilor Apostoli Pavel si Petru, dar si celorlalti Apostoli ai Domnului, care nu au pregetat sa aduca un numar cat mai mare de neamuri la Hristos. Sfantul Andrei a adus la Hristos insa un mare numar de popoare care, pentru ca nu vorbeau limba greaca, erau numiti de cei ce stiau aceasta limba, barbari. Evenimentul este consemnat de Sfantul Pavel in Epistola catre Coloseni (3, 11) cand scrie ca, in Biserica, "in Hristos", au venit nu numai iudei si elini, ci si barbari si sciti. Nu incape indoiala ca afirmatii ca cel de mai sus sunt exprimate de Sfantul Apostol Pavel in legatura cu activitatea Sfantului Apostol Andrei, in Peninsula balcanica si pe tarmul Marii Negre, in Scitia Mica si Scitia Mare.

Sfantul Andrei a predicat, conform modelului misionar pe care-l cunoastem din activitatea Sfantului Pavel. Acest model presupune, in primul rand, propovaduire kerigmatica, adica o prima proclamare a Evangheliei (vezi de ex. Fapte 13, 16-41; 17, 22-31), cu chemare insistenta la credinta (Fapte 13, 39) si, pe acest temei, la Botez (Fapte 2, 38). In acest fel, ia fiinta Biserica locala care primeste, in cel mai scurt timp, pe slujitorii hirotoniti; acestia provin, de regula, din randul celor ce au primit cei dintai Botezul: "Predicand, deci, in tari si in cetati, ne spune Sfantul Clement Romanul, (Apostolii) au pus episcopi si diaconi pentru cei ce aveau sa creada, pe cei ce au crezut intai, persoanele prin care Evanghelia a ajuns la unele neamuri si in anumite provincii ca si o cronologie, chiar aproximativa, a lucrarii acestora. Bineintels ca, in aceasta privinta, de mare folos ne sunt informatiile cuprinse in traditia bisericeasca, inclusiv in scrierile aghigrafice care sunt transmitatoarele cele mai fidele ale datelor din memoria Bisericilor locale; acestea dovedesc astfel o constiinta de sine in care problema intemeietorului si a inceputurilor sunt factori de cea mai mare insemnatate.

In ce priveste raspandirea Crestinismului in Scitia Mica, informatii ca cele cuprinse in istoria Bisericeasca (III, I, 1) a lui Eusebiu, preluate de la Origen, ca si cele cuprinse in izvoarele aghiografice etc., asupra carora nu vom mai reveni¹⁹ ne arata in mod limpede pe Sfantul Andrei ca Apostol intemeietor al Bisericii de aici. Unui Apostol i se stabilesc, in mod clar, limitele cele mai indepartate ale ariei sale misionare, dar aceasta nu exclude dezvoltarea unei activitati misionare in provincii prin care acesta a trebuit sa treaca, pentru a ajunge la destinatia cea mai indepartata a misiunii sale.

Ponind de la acele precizari facute in izvoarele aghiografice cu privire la provinciile in care Sfantul Apostol Andrei a propovaduit Evanghelia, s-ar putea stabili un itinerar misionar al acestuia care-si va avea inceputul in provinciile Asiei Mici si, inainte de toate, in Bitinia (provincie din nord estul Asiei Mici, vezi Fapte 16, 7; I Petru 1, 1), unde Apostolul neamurilor fusese oprit de "Duhul lui Iisus" sa mearga pentru a propovadui Evanghelia (vezi Fapte 16, 7) si Pont (provincie romana asezata in prelungirea Bitiniei pe tarmul sudic al Marii Negre), unde, de asemenea, Sfantul Pavel nu ajunsese sa o strabata cu piciorul. Cu certitudine ca, inainte de a ajunge in Bitinia si Pont, Sfantul Andrei fusese oaspete si invatator al unor Biserici din Galatia (cf. I Petru 1, 1), provincie romana din anul 25 i.d.Hr., ingloband, in epoca formarii Noului Testament, cateva regiuni meridionale ale Asiei Mici ca Pisidia, Lycaonia, o parte a Frigiei, Isauria, evanghelizate de Apostolul neamurilor in cursul celei dintai calatorii misionare (vezi Fapte 16, 6; 18, 23; I Cor. 16, 1; Gal. 1, 2; II Tim. 4, 10). Aceasta provincie fusese crestinata de Sfantul Apostol Pavel, in partile ei sudice, inca din prima calatorie misionara (Fapte 13, 14-14, 25). In cea de-a doua sa calatorie misionara, din pricina unei imbolnaviri, Apostolul neamurilor a ramas, in aceasta parte, un timp mai indelungat decat planuise si a propovaduit Evanghelia intens in Galatia de nord (Gal. 4, 13).

Apostolul neamurilor revine in Galatia si in cursul celei de-a treia calatorii misonare (Fapte 18, 23).

Deci, Bisericile din Galatia erau unitati bine structurate si puternice, putand oricand sa sprijine actiuni misionare ale unora din Apostolii Domnului, ca de pilda ale Sfantului Andrei si Sfantului Petru, pentru a putea propovadui in Bitinia si Pont, de exemplu. Cu siguranta, cei doi Apostoli, Andrei si Petru, trecand prin Bisericile amintite, le-au intarit impartasindu-se, in acelasi timp, din experienta misionara a Apostolului neamurilor, care se pastra vie in memoria crestinilor galateni. Totodata ei puteau sa cunoasca organizarea unor Biserici intemeiate in lumea pagana, sensibil deosebita de organizarea din Biserica Ierusalimului.

In acelasi timp, prezenta oricaruia dintre cei doisprezece, numiti de Sfantul Pavel "Apostolii cei dinainte de mine" chiar in Epistola catre Galateni (1, 17), reprezenta o consolidare a autoritatii Apostolului neamurilor, un semn vazut si clar al unitatii crestine si apostolice. Prezenta si sustinerea unora dintre Cei doisprezece era in mod deosebit necesara in Bisericile in care isi facusera aparitia iudaizantii, ceea ce se produsese si in Bisericile si comunitatile din Galatia²⁰. Iudaizantii urmareau sa impuna si crestinilor proveniti dintre pagani circumciziunea si celelalte practici rituale din Legea mozaica. Iudaizantii subminau cu deosebire autoritatea Sfantului Pavel, pentru motivul ca el predicase pretutindeni dupa ce au fost probati de Domnul"²¹. Sfantul Clement Romanul care scrie Epistola catre Corinteni (I) din care am extras citatul de mai sus, la sfarsitul primului secol crestin, prezinta o constatare generala, cu privire la randuirea slujitorilor hirotoniti pretutundeni ("in tara si in cetati") unde luau fiinta Biserici si comunitati crestine.

O a doua caracteristica a unei lucrari misionare apostolice era aceea ca, in regiunea in care un Apostol isi desfasura activitatea, acesta trebuia sa asigure o maxima raspandire a Evangheliei, cautand sa aduca la Hristos un numar cat mai mare de convertiti, practic pe toti cei care doreau aceasta (cf. Fapte 19, 10).

Dupa faza propovaduirii kerigmatice, deci dupa ce erau puse temeliile unei noi Biserici locale, Apostolul intemeietor se transforma in Apostol invatator al noilor convertiti, carora le infatisa prin expuneri sistematice si de mai lunga durata, principalele linii si articulatii ale doctrinei evanghelice (vezi Fapte 11, 26; 18, 11; 19, 9-10; 20, 31; 28, 30). Cand Sfantul Pavel doreste sa isi caracterizeze activitatea, pe scurt, el spune despre sine ca a fost randuit, mai intai propovaduitor si Apostol, apoi invatator al neamurilor (I Tim. 3, 7; II Tim. 1, 11). Fara indoiala ca toti ceilalti Apostoli au manifestat, in lucrarea lor, toate aceste functiuni, dupa trebuinta.

Sfantul Apostol Andrei nu va fi calatorit, in mod cert, singur. Chiar in acea misiune de proba in care Mantuitorul i-a trimis pe cei saptezeci de ucenici ai Sai, acestia au calatorit doi cate doi in indeplinirea lucrarii lor (Luca 10, 1; cf. Marcu 11, 1; 14, 13 etc.). Sfantul Apostol Pavel a avut, de fiecare data, insotitori in calatoriile sale misionare. La inceput, a calatorit impreuna cu Barnaba si Ioan Marcu (Fapte 13, 2-14, 26). E drept ca Ioan Marcu a parasit pe cei doi Apostoli la Perga Pamfiliei (Fapte 13, 13; 15, 37-38), dar oricum, Pavel si Barnaba au mers, permanent impreuna. In calatoria a doua misionara (Fapte 15, 40-18, 22), Apostolul neamurilor a fost insotit de Sila si Timotei, pe parcurs sporind numarul insotitorilor, in masura in care acest lucru era posibil si necesar.

In cea de-a treia calatorie misionara, Apostolul neamurilor avea in jurul sau un numar mare de insotitori si colaboratori (vezi, de ex., Fapte 20, 4). La fel, Sfantul Petru a avut insotitori in calatoriile sale misionare pe Silvan (I Petru 5, 12) pe care exegetii il identifica cu Sila (Fapte 15, 22, 27, 32, 34, 40 etc.) si pe Marcu, cel numit adesea si Ioan Marcu (vezi I Petru 5, 13; Fapte 13, 13; 15, 37 etc.). De regula, insotitorii Sfintilor Apostoli erau foarte buni misionari ei insisi, dar ei lucrau, permanent, sub indrumarea unui Apostol.

Sfantul Apostol Andrei a calatorit pentru a-si indeplini indatoririle sale misionare, in mod sigur, inconjurat de insotitori si colaboratori. Epifanie Monahul (sec. IX) scrie in "Viata, faptele si sfarsitul Sfantului, laudatului Apostol Andrei" ca "luandu-si discipolii sai, Andrei a mers in Frigia Pacatiana, iar, de aici, a mers in Misia (Moesia) la Odyssopolis (Varna de astazi) si, dupa cateva zile, le-a pus episcop pe Apion"²².

Informatiile oferite de Epifanie Monahul cu privire la ucenicii Sfantului Apostol Andrei se inscriu in modelul nou testamentar al Apostolului misionar, care calatorea, de fiecare data, in grup, alaturi de colaboratorii si ucenicii sai. In consecinta, trebuie sa li se acorde tot creditul.

Informatia oferita de acelasi Epifanie Monahul, potrivit careia Sfantul Apostol Andrei a randuit pe Apion, un ucenic al sau, desigur, ca episcop la Odyssopolis (Odyssos sau Odessos), Varna de astazi, este, de asemenea, una care se inscrie in cadrul modelului apostolic misionar, deoarece, in ultimii ani ai vietii sale, Sfantul Apostol Pavel si-a asigurat succesiunea in Biserica locala, prin randuirea lui Tit si Timotei ca episcopi in Bisericile din insula Creta (Tit 1,5) si, respectiv, din Efes (I Tim. 1, 3-4). Cu aceasta ocazie, Sfantul Apostol Pavel le-a adresat lui Tit si Timotei doua scrisori deschise, pentru ca ele trebuiau citite in Bisericile unde acestia fusesera randuiti episcopi (vezi I Tim. 6, 21; Tit 3, 15). In aceste scrieri sunt infatisate, pe de o parte, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cei ce doresc sa primeasca harul preotiei intr-una din cele trei trepte ierarhice ale acesteia, iar, pe de alta parte, indatoririle speciale si generale ale episcopului preotului si diaconului.

O data cu randuirea lui Apion (Apian), ca episcop la Odyssopolis, Sfantul Apostol Andrei isi asigura, la randul sau, succesiunea intr-una din Bisericile locale pe care le intemeiase prin truda sa misionara. Cu siguranta ca Apostolul Andrei se va fi asigurat de buna pregatire crestina a celui asezat episcop, caruia ii va fi facut cunoscut intregul cod al comportamentului si lucrarii episcopului, asa cum a procedat si Sfantul Apostol Pavel prin Epistola intai catre Timotei si Epistola catre Tit.

Dupa Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane, numele episcopului randuit de Sfantul Andrei la Odyssos (Odyssopolis) este Amplias. Acest nume este intalnit in Epistola catre Romani, cel pe care il desemneaza, fiind astfel salutat de Apostolul neamurilor: "Imbratisati pe Amplias, iubitul meu in Domnul" (16, 8). Nu este exclus ca acest Amplias, sarbatorit la 31 octombrie ca Apostol alaturi de Stahie, Urban, Aristobul, Narcis si Appeles (vezi Rom. 16, 9, 10, 11) si considerat cu acestia ca facand parte din randul celor saptezeci (si doi) de ucenici ai Domnului (Luca 10, 1)²³, sa se fi numarat, la inceput, printre acei misionari care au propovaduit Evanghelia in Orient, alaturi sau paralel cu Sfantul Apostol Pavel. Prezenta lui la Roma, ca si salutul atat de cald pe care i-l adreseaza Sfantul Apostol Pavel ("iubitul meu in Domnul"), sunt dovezi ale pozitiei sale importante in Biserica din Capitala Imperiului²⁴.

Traditia bisericeasca ne-a pastrat si alte stiri privind randuirea de catre Sfantul Apostol Andrei a unor episcopi in aria sa misionara.

Astfel Nichifor Calist²⁵ ne aduce la cunostinta ca Sfantul Apostol Andrei l-a asezat episcop la Bizant pe Stahis, un alt ucenic al sau amintit, prin salutul pe care I-l adreseaza, de Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Romani: "Imbratisati... si pe Stahis, iubitul meu" (16, 9). Stahis este sarbatorit ca si Amplias, la 31 octombrie. Este numarat intre cei saptezeci de ucenici ai Domnului, semn cert al pregatirii si lucrarii sale misionare.

In Mineiul lunii Octombrie, ziua 31, este amintit si Urban, salutat de Apostolul neamurilor in Epistola catre Romani (16, 9) ca impreuna lucrator cu el "in Hristos". Ca si Amplias si Stahis, Urban este intalnit in listele celor saptezeci de ucenici ai Domnului si, ca si acestia, s-a numarat printre insotitorii Sfantului Apostol Andrei, care, dupa Sinaxarul din ziua de 31 octombrie, a fost randuit de acesta ca episcop in Macedonia²⁶.

Pastrarea in memoria Bisericii a activitatii Sfantului Apostol Andrei, ca cel ce randuieste si aseaza episcopi, este dovada unei ample lucrari misionare, o lucrare, nu numai inceputa sau in parte realizata, ci ca una dusa pana la capat, incheiata prin asezarea succesorului sau cel mai inalt in Biserica locala si anume, asezarea episcopului. Aceasta ne duce cu gandul la afirmatia foarte importanta a Sfantului Apostol Pavel si anume, aceea ca el a "implinit propovaduirea Evangheliei lui Hristos" (Rom. 15, 9) in cetatile si provinciile prin care a trecut ca misionar, ceea ce insemna ca a oferit Bisericilor intemeiate si acele structuri prin care se asigura continuarea lucrarii crestine la fata locului, conducerea vietii crestine, desfasurarea oricaror activitati misionare, filantropice si de ajutorare crestina.

Lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei ne apare astfel ca o componenta deplin conturata a intregii activitati misionare desfasurate in epoca apostolica.

Amintirea unor insotitori ai Sfantului Apostol Andrei care sunt citati in Epistola catre Romani ca misionari cu o deosebita experienta si activitate si ca impreuna-lucratori cu Apostolul neamurilor se inscrie deci ca o caracteristica a modelului noutestamentar al Apostolului misionar, colaboratorii altui Apostol, cum s-a aratat mai sus (cf. I Petru 5, 12 si Fapte 15, 40; I Petru 5, 13 si II Tim. 4, 11). In general, toti acesti misionari, colaboratori ai Sfintilor Apostoli, se numara in listele celor saptezeci de ucenici ai Domnului, din randul carora au provenit primii slujitori ai Bisericii din Ierusalim si care s-au instruit, sub calauzirea celor doisprezece, in scoala misionarilor din Cetatea Sfanta ²⁷, devenind, cu timpul, ei insisi misionari incercati si destoinici sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia.

Daca am incerca o cronologie a activitatii Sfantului Apostol Andrei, pe care n-o putem concepe decat in paralel cu alte evenimente din Noul Testament, indeosebi cu evenimente din activitatea Sfantului Pavel, am putea afirma doar ca predicarea Evangheliei de catre cel dintai chemat la apostolat in Asia Mica a avut loc la scurt timp dupa Sinodul din Ierusalim (anii 49-50), dupa inceputul calatoriei a doua misionare a Sfantului Apostol Pavel, deoarece, in general, cei doisprezece se vor folosi, in misunea lor la neamuri, de Bisericile intemeiate de Apostolul neamurilor ca baze de pornire si de sprijin. Tinand seama ca, in anii 57-58, la data scrierii Epistolei catre Romani, propovaduirea Evangheliei era incheiata in linii generale in Orient si in partea nordica a Imperiului (Rom. 15, 23), consideram ca Sfantul Apostol Andrei isi incheiase, pana la aceasta data, o parte din lucrarea misionara in provinciile si la neamurile care-i fusesera incredintate spre evanghelizare si o continua acolo unde nu ajunsese inca. Oricum, la anul 62 cand este scrisa Epistola catre Coloseni, avusese loc propovaduirea Evangheliei in Scitia, deoarece autorul Epistolei, Sfantul Pavel, face precizarea ca, si scitii alaturi de iudei, de elini si de barbari erau "intru Hristos", adica in Biserica (3, 11).

1. P.G., XX, 216. Vezi traducerea romaneasca in Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea intaia, Istoria bisericeasca, trad. de prof. T. Bodogae, colectia "Parinti si scriitori bisericesti", Bucuresti, 1987, p. 99.
2. Cartea a doua III, 1.
3. Ibidem III, 2.
4. Sfantul Clement Romanul, Epistola catre Corinteni (V, 6-7).
5. Adv. Jud. 7.
6. Epistola catre Efeseni III, 2.
7. Comentarii la Geneza, cartea a treia, in "Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes", I, Bucuresti, 1964, p. 717, cit. la Epifanie Norocel, episcopul Buzaului, Pagini din istoria veche a Crestinismului la romani. Marturii ale continuitatii poporului nostru, Editura Episcopiei Buzaului, 1986, p. 21, nota 7.
8. In antichitatea crestina, textul din Epistola intai a Sfantului Petru: "Biserica cea mai aleasa din Babilon si Marcu, fiul meu, va imbratiseaza" (5, 13) este interpretat ca o marturie a prezentei Sfantului Petru la Roma. Intre altii, sustin aceasta opinie Papias si Clement Alexandrinul († inainte de 215); la Eusebiu, Istoria bisericeasca, cartea a doua, XV, 2; P.G., XX, 73. Aceasta este si opinia lui Eusebiu de Cezareea insusi (Ibidem). Martiriul anuntat (Ioan 21, 22) al Sfantului Apostol Petru este descris de Sfantul Clement Romanul (Epistola catre Corinteni V, 4; VI, 1), de Gaius "care a trait pe vremea episcopului Zefirin al Romei" (210-217) la Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasc, cartea a doua, XXV, 6, P.G., XX, 209), de Dionisie al Corintului (Ibidem), de Tertulian, Adv. Marc. IV, 5, P.L., II, 375 etc.
9. D.M. Pippidi, Strainii de peste mari, in Geti si greci la Dunarea de Jos din cele mai vechi timpuri pana la cucerirea romana, colectia Biblioteca Historica Romaniae, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1965, p. 267.
10. Dr. Vasile Gehorghiu, Epistola catre Rom., p. 338.
11. E. Jacquier, Les actes des Apatres, deuzieme edition, col. "Etudes Bibliques" Paris, 1926, pp. 745-746.
12. Despre cei doisprezece Apostoli, P.G., X, 951. Ea apare in P.G., X, 920 s.u. sub indicatia Apendix ad Sancti Hippolity operum Partem II. Dubia ac supposita complectens.
13. Cit la † Epifanie Norocel, Pagini din istoria veche a crestinismului la romani. Marturii ale continuitatii poporului roman", Buzau, 1986.
14. Cit. Ibidem.
15. H.H. Rowley, Atlas zur Bibel, R. Brochaus Verlag, Wuppertal, 9. Auflage, 1982, p. 43.
16. Vezi notele 11 si 12.
17. Pe langa Sunaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, deja citat, intalnim si alte scrieri care mentioneaza predica Sfantului si laudatului Apostol Andrei cel dintai chemat, scrisa de Epifanie Monahul (secolul IX), in care ne se arata ca Sfantul Andrei a propovaduit in mai multe provincii ale Asiei Mici. Istoricul Nichifor Kalist (secolul XIV) mentioneaza si el ca Sfantul Andrei, pe langa "pustiul scitic", a evanghelizat ambele tarmuri ale Pontului Euxin, de nord si de sud (Hist. ecel. II, 39, P.G. CXLV, 860).
18. Istoria bisericeasca II, 30, P.G., CXLV, 860 CD.
19. Vexi notele 11-15.
20. Dr. V. Gheorghiu "Introducerea in sfintele carti ale Testamentului Nou", Cernauti, 1929.
21. Epistola catre Corinteni XLII, 4.
22. P.G., CXX, 229 B.
23. Pr. Grigore Popescu, Vietile sfintilor, f.a. si loc de aparitie, vol. IV, p. 92; lista celor saptezeci ne este pastrata in Sinaxarul Bisericii din Constantinopol si Dorotei de Tir, Chron pasc. (P.G., XCII, 521-524). Despre cei saptezeci s-au publicat in revistele noastre bisericesti: Pr. Ioan Mircea, Cei saptezeci de ucenici ai Mantuitorului si problema ierarhiei bisericesti, in Studii teologice, anul XX, (1968), nr. 9-10 si Gheorghe Bogdaproste "Cei saptezeci", dupa Noul Testament si Sfanta Traditie, in Glasul Bisericii, anul XXXI (1972), nr. 3-4.
24. H. Marucchi, Ampliat, in Dictionnaire de la Bible publie par F. Vigouroux tome premier, premier partie, Paris 1912, col. 521-522.
25. Istoria bisericeasca, VIII, 6, P.G., CXLVI, 28.
26. Mineiul lunii Octombrie, editia IV-a, EIBM, Bucuresti, 1970, p. 405.
27. Vezi dezbaterea acestei teme la Pr. dr. Sabin Verzan, Preotia ierarhica sacramentala la sfarsitul epocii apostolice. Preotii (presbiterii), in Ortodoxia, anul XLIII (1991), nr. 2, Excursul Trei modele de pregatire a misionarilor si slujitorilor hirotonisiti, p. 56-70; Idem, Faptele Apostolilor (capitolele 1 si 2). Note exegetice, in Ortodoxia, anul XLVI, (1994), p. 102-105.