BluePink XHost

Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Prof. univ. dr. Ilie Bãdescu, Universitatea din Bucuresti,
Facultatea de Sociologie si Asistentã Socialã

Prostitutia, din punct de vedere sociologic, este un tip de comportament care se distinge de altele prin folosirea corpului în scopuri comerciale, mai precis, prin decizia zilnicã a unei persoane de a-si vinde corpul, ceea ce conduce la cãderea din dreptul cel mai elementar al unei persoane, acela de a dispune liber de corpul propriu. Prostitutia asadar, face parte din categoria vânzãrii propriului trup si ca atare se aflã în vecinãtatea imediatã a sclavajului. Unii juristi au încadrat prostitutia în categoria acelor fenomene pe care Conventia europeanã a drepturilor omului le încadreazã în ceea ce denumeste ''dreptul persoanei de a dispune de corpul sãu '' (29). În realitate, prostitutia suspendã acest drept al persoanei, din clipa în care aceasta a decis sã-si vândã corpul, încât persoana nu mai dispune de corpul sãu în mod liber, din clipa în care si-a vândut corpul (sexul), ceea ce trece dreptul de folosintã al propriului corp asupra unei alte persoane si anume a ''cumpãrãtorului'', adicã asupra proprietarului casei de tolerantã care devine astfel si patronul trupurilor celor ce s-au vândut.
Întâlnim aici acelasi paradox ca cel pe care Tönnies l-a prezentat în cadrul relatiei dintre muncitor si capitalist sau patron, doar cã aici în locul vânzãrii fortei de muncã este vândut trupul. Evidentiem si noi, dupã modelul lui Tönnies, cele trei momente ale unei asemenea relatii:
Vânzarea trupului
Folosirea trupului
Valorificarea trupului (adicã a rezultatelor dobândite prin folosirea trupului)
În aceste trei momente ale relatiei, posesorul trupului (adicã persoana care s-a decis pentru o astfel de vânzare ce reprezintã în fapt esenta prostitutiei) este liber doar în primul moment, adicã numai atunci când cu ''liberã vointã'' (liber arbitru) a decis sã-si vândã trupul.
În momentul al doilea al relatiei, persoana devenitã prostituatã este numai cauza materialã (trupeascã) a relatiei, nu si cauza ei formalã, cãci ea nu-si decide nici partenerii, nici chiar pretul, nici ritmul folosirii trupului, si mai presus de toate, se foloseste neliber de trup, adicã fãrã o implicare spiritualã(sufleteascã), de vreme ce contractul o obligã sã se ofere oricui i-o cere (oricãrui partener). Relatia este deci în afara vointei sale 1(morale) si în afara oricãror considerente de tip sufletesc (spiritual).Prin urmare, aici, persoana este ne-liberã. Fenomenul al treilea, acela al valorificãrii trupului, alienarea este totalã cãci persoana prostituatã nu are nici un fel de control asupra valorificãrii morale si material-financiare a trupului (ea nu poate influenta sub nici o formã acest proces.)
Prin urmare, actul prostitutiei nu este nici pe departe expresia liberei dispuneri de propriul corp ci mai degrabã expresia unui drept suspendat. Prostitutia este tocmai suspendarea dreptului persoanei de a dispune de corpul sãu. Acest tip de interdictie îsi are prototipul în robia cea mai flagrantã pe care o societate o poate provoca fiintei omenesti si anume sclavia. Numai sclavul este comparabil cu persoana prostituatã, cãci doar acesta nu are acces la libera folosintã (materialã si spiritualã) a corpului sãu. Singurã relatia de sclavie este aceea în care altcineva dispune de propriul tãu corp, de fiinta ta corporalã.
O altã mare eroare este una de naturã juridicã.
Juristii clasificã ofensele la adresa persoanei în douã clase: mala in se (ceea ce este rãu în sine însusi, adicã în chip universal, fãrã particularizãri de spatiu si timp) si mala prohibita, (acele ofense socotite ilegale pentru cã legea le defineste ca atare) (30). Între ofensele clasificate în aceastã categorie specialistii orânduiesc jocurile de noroc, intrarea pe o proprietate strãinã si prostitutia.
Sociologia, însã, remarcã aspectul elementar, dezvãluit deja în cele de mai sus, cã prostitutia este o relatie socialã care deposedeazã persoana de dreptul omenesc cel mai elementar si anume acela de a dispune liber de propriul corp, or acest aspect este un ''rãu în sine'','' mala in se''. Aici procedura juridicã este într-un decalaj cu efecte negative fatã de stiinta societãtii, adicã fatã de întelesul social real al fenomenului pe care îl defineste, nemaivorbind de latura spiritualã a fenomenului si prin aceasta crestinã, prin care suntem preveniti asupra particularitãtilor agravante ale pãcatului desfrâului: ''Fugiti de desfrânare! Orice pãcat pe care-l va sãvârsi omul este în afarã de trup. Cine se dedã însã desfrânãrii pãcãtuieste în însusi trupul sãu. Sau nu stiti cã trupul vostru e templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si cã voi nu sunteti ai vostri? Cãci ati fost cumpãrati cu pret. Slãviti, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru si în Duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu!''(Corinteni, 6,18-20)
Mântuitorul ne învatã prevenindu-ne, asupra alunecãrii în desfrâu prin simpla intentie: ''Oricine se uitã la femeie, poftind-o, a si sãvârsit adulter cu ea în inima lui'' (Matei 5, 28).
Prin urmare, antropologia crestinã si cea paulinã în special demonstreazã cã prostitutia, ca desfrâu, goleste trupul de Duhul Sfânt, cãci îl preschimbã din templu al Duhului Sfânt si deci al înãltãrii spirituale în loc al cãderii si al mortii în viatã fiind, adicã al decesului spiritual. Aceasta este grozãvia antropologicã a prostitutiei, cã provoacã decesul spiritual al persoanei, adicã pierderea calitãtii sale de fiintã spiritualã, înzestratã cu liber arbitru (si deci cu autonomie moralã). Întrucât suprimã în persoana umanã forta spiritualã fãcând din ea casa desfrâului si deci o casã a mortii, a sinuciderii spirituale, putem sesiza cã prostitutia înseamnã si o decãdere din posibilitatea pe care o are omul ca fãpturã creatã, de a se manifesta ca fiintã spiritualã. Acest prerogativ creational al omului în univers (care distinge pe om de animal) este tocmai ceea ce se pierde prin actul prostitutiei.
Prin urmare, prostitutia deposedeazã persoana umanã si de exercitiul spiritului nu numai de dreptul de a dispune liber de corpul sãu. Degradarea spiritualã si corporalã a persoanei umane ca urmare a prostitutiei este atestatã si de primejdiile brusc intensificate în cazul prostituatelor. În unele tãri europene, 25-30 % dintre prostituate prezintã testul ELISA pozitiv si se pare cã în viitor aceastã categorie de persoane va reprezenta principala cale de transmitere a bolii (31, 32)
Prostitutia este, deci, un multiplicator al riscului în societate nu numai pentru prostituate ci si pentru restul membrilor societãtii, cãci, cum reiese din mãrturiile unei prostituate (care-si spune persoanã de companie) la emisiunea televizatã din seara de 27 ian. 2002 de la televiziunea Antena 1, o asemenea persoanã are 30 de clienti permanenti, de regulã peste 35 de ani, deci persoane cãsãtorite. Dacã tinem seama de riscul îmbolnãvirii cu SIDA care este de 30 de ori mai mare la o prostituatã si de 70 de ori mai mare la un homosexual, comparativ cu o persoanã normalã (la care riscul infestãrii cu HIV este de 1,08%), putem realiza gradul de amenintare socialã pe care-l aduce prostitutia asupra familiei si a societãtii.
Dacã admitem acesti parametri dezvãluiti de statistica îmbolnãvirilor de SIDA si de mãrturiile prostituatelor de lux cu privire la numãrul de clienti permanenti (am exclus deci partenerii ocazionali care se adaugã la acest numãr), putem spune cã o persoanã care oferã companie aduce un grad de risc asupra altor încã 60 de persoane. Prin urmare, ea trece asupra acestor persoane riscul sporit de 30 de ori al îmbolnãvirii cu SIDA. Deci, fiecare persoanã prostituatã trece acest coeficient de risc asupra celor încã 60 de persoane (soti si sotii), dintre care câte 30 (respectiv sotiile) fãrã de cea mai micã urmã de consimtire. Prin urmare prostitutia atestã o neasteptatã agravare a chestiunii morale si juridice într-o societate, cãci acordã dreptul privilegiat unei categorii de persoane de a provoca rãul cel mai mare (condamnarea la moarte) unui numãr foarte mare de fiinte nevinovate, cu desãvârsire inocente (din categoria cea mai sfântã a semenilor nostri, mamele copiilor nostri, ca sotii ale noastre).
Legiferarea prostitutiei cu acest deznodãmânt de a cea un ''drept'' si o ''libertate'' de exterminare în cuprinsul societãtii care, incredibil!, este înselatã, mintitã de legiuitor care-i prezintã aceastã legiferare ca o dovadã a libertãtii si a civilizatiei. În realitate, cum sesizãm, legiferarea prostitutiei face parte dintre pârghiile semibarbariei, adicã a decãderii unei societãti pe scara umanã de pe treapta civilizatiei, nicidecum asa cum în chip sofistic si necinstit ne-o spun avocatii ei (stranie decadentã a acestei corporatii a legistilor în epoca modernã), nici expresia libertãtii, nici a civilizatiei.
Prostitutia nu numai cã nu reduce riscul îmbolnãvirii de SIDA (si alte boli), cum s-a spus, ci, dimpotrivã îl sporeste de 30 de ori asupra persoanei care oferã aceste servicii si prin aceasta este trecutã asupra altor 60 de persoane, dintre care, câte 30 fãrã a fi fost mãcar consultate ori prevenite în vreun fel.
Prostitutia se dovedeste, iatã, a fi un adevãrat flagel. Întrebati cele câte 30 de sotii si mame târâte în chip barbar sub securea acestui risc teribil de a fi ucise pentru libertatea de o clipã a mãriei sale masculul (ce iresponsabilitate îmbracã libertatea la bãrbatul modern!) dacã sunt de acord cu legiferarea prostitutiei, înainte de a trece aceastã tragicã si absurdã lege a nimicirii sotiilor noastre si mame ale copiilor nostri prin Parlament.
Ca profesor, ca membru al comunitãtii sociologice si al Comisiei de Bioeticã a Patriarhiei Ortodoxe Române, sunt dator sã dezvãlui aceastã adevãratã fatã a chestiunii. Mãcar atât sã facem – cu gestul de acum 2000 de ani al procuratorului Pontiu Pilat – sã ne spãlãm pe mâini.
Doamne, iartã si ocroteste neamul nostru românesc de toate ispitele si patimile care tulburã viata noastrã.
P.S. În SUA, prostitutia este interzisã în marea majoritate a statelor americane, cu exceptia a douã sau trei dintre ele, care excepteazã de la interdictie orasele care-si fac din industria plãcerilor una dintre sursele axiale de venituri. Dar ca sã ne imaginãm cã în România impozitele pe plãcerile mijlocite de actul prostitutiei ar aduce venituri statului este fie comic, fie ticãlos. Orice calcul de rentabilitate pune în cumpãnã câstigurile cu costurile. Ori dacã se face un calcul de risc se va dovedi usor cã prostitutia costã o societate cu mult disproportionat mai mult decât ar fi câstigurile, îndoielnice si acestea. În realitate, cei ce câstigã sunt patronii caselor de tolerantã si deci ai trupurilor fiicelor si surorilor noastre împinse la disperarea tragicei si inconstientei decizii de a-si vinde trupul pentru a supravietui, de fapt a muri în viatã fiind.
Ceea ce dobândesc nefericitele surori ale noastre este doar iluzia vietii fiindcã actul prostitutiei aduce asuprã-le riscul decesului spiritual si deopotrivã pãcatul teribil al omuciderii semenilor lor, cãci cele 30 de sotii aduse în pragul riscului trec toate în rãspunderea directã a fiecãrei prostituate în parte care sãrmanele, vor pleca din lume luând fãrã s-o stie mãcar asupra lor acest pãcat greu al omuciderii.