BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Prefată

Arhiepiscopul Dimitrie al Dallas-ului

          Multi convertiti la Ortodoxie au scris despre propria lor călătorie spre Credintă. Cu toate acestea, nu de multe ori ne este dat sa aflăm, asa cum se întâmplă în Calea (The Way), o prezentare atât de sinceră si de amănuntită a dureroasei experiente trăite de cel care a ajuns să înteleagă că de fapt credinta în care a fost crescut si potrivit căreia a trăit este un fals, o contra-facere a unui lucru autentic. Multi din cititorii acestei cărti vor fi negresit surprinsi să descopere că diferentele profunde si radicale dintre 'crestinismul occidental' si Credinta Ortodoxă.

          O mare parte din cele relatate de Dl. Carlton vor putea fi lesne de înteles de către cei care, ca si mine, vin dintr-un mediu Protestant Evanghelic. Ca păstor de suflete si învătător am avut atât datoria cât si bucuria de a ajuta si îndruma pe multi din cei care îsi căutau calea si astfel am  regăsit aici experienta lor. Mai mult chiar, pentru că autorul mi-a mărturisit că cititorii săi ar putea fi interesati să afle care a fost propriul meu pelerinaj spre Biserică, am hotărât să prezint - pe cât îmi amintesc - evenimentele care au dus la convertirea mea.

          Aveam si eu, bine înrădăcinate în constiinta mea, multe idei preconcepute în ceea ce priveste natura vietii crestine. Am rupt-o cu începuturile mele ca Baptist destul de timpuriu, acum vreo cincizeci si sapte de ani. Sora mea (Demetra) si cu mine am început să ne simtim tot mai stingheri în Biserica noastră Baptistă. Desi am fost încurajati să citim Biblia, am simtit că în atâtea privinte ce făceam în Biserică nu se asemăna defel cu ceea ce citeam în Noul Testament. Probabil că a fost picnicul din Vinerea Mare sau vaga notiune legată de Înviere la care s-a făcut referire în treacăt două zile mai tărziu, cert este că am început să căutăm 'Biserica Noului Testament'. Am dat întâmplător peste o Enciclopedie a religiilor universale si acolo aveam să aflăm de existenta Bisericii Ortodoxe, care ni s-a părut că satisface asteptările noastre despre cum trebuie să fie Biserica. La vremea aceea aveam doar paisprezece ani, iar sora mea cincisprezece, dar ne-am luat inima-n dinti si am vizitat Biserica Ortodoxă Grecească Sfânta Treime, singura Biserică Ortodoxă din Dallas, Texas.

          Prima noastră vizită la Sfânta Treime a avut loc într-o Duminică a anului 1940 si, în ciuda diferentei radicale fată de tot ceea ce întâlnisem până atunci, nu am mai mers niciunde altundeva. Acea zi avea să marcheze o cotitură definitivă în vietile noastre. Fără să fim în stare să exprimăm în cuvinte ceea ce am simtit, un lucru a fost clar: am găsit ceea ce am căutat. De bună seamă că au existat câteva motive care ne-au îngreunat sederea acolo. Cei de la Sfânta Treime, majoritatea fiind emigranti, au fost uimiti să vadă niste străini în Biserica lor. Nu întâlniseră pe nimeni care să devină Ortodox - în afară de un bărbat care urma să se căsătorească cu o grecoaică.

          Pe de altă parte, desi nu stiam pe atunci limba greacă, am înteles unele lucruri, fiind profund impresionati de altele. De exemplu nu mai fusesem niciodată în mijlocul unei comunităti de oameni care se roagă. Ne-au impresionat profund modul de închinare, familiaritatea enoriasilor cu slujba în sine, faptul că stăteau în picioare vreme de peste două ore (desi unii au început să propună instalarea de bănci), felul în care se raportau la icoane, la Evangheliar, felul în care aprindeau lumânări si respectul cu care îl tratau pe preot. În numai câteva săptămâni aveam să ne simtim ca acasă. Oamenii ne tratau ca si cum am fi fost deja de-ai lor, iar preotul, desi nu cunostea bine engleza, ne acorda generos din timpul său pentru a ne îndruma în Credintă. Niciodată nu a comparat Credinta Ortodoxă cu alte credinte, ci s-a multumit să ne vorbească simplu si bucuros despre Hristos si Trupul Său tainic, Biserica.

          Fără să mai zăbovim în ceea ce stiusem până atunci, cred ca în căutarea noastră ne-a atras ceea ce dl. Carlton a descris cu atâta pricepere: continuitatea Bisericii Apostolice cu Biserica generatiilor următoare. Ne-am întrebat adesea cum de a putut Biserica Apostolilor să dispară dintr-o dată, pentru a renaste peste o mie cinci sute de ani în nordul Europei. Aceasta era, de regulă, versiunea Baptistă a istoriei Bisericii. Îmi amintesc în mod special de o întâmplare legată de un om din parohia din Corint, acelasi Corint către care Sf. Pavel scrisese două epistole. Ce revelatie: Biserica din Corint avea o continuitate istorică.

          Experienta dl. Carlton, care se întinde pe mai multi ani si la răstimpuri nu a fost ocolită de greutăti, nu poate decât să îi inspire pe unii din cei care abia au început să caute adevărata Credintă. Cunoasterea sa profundă în ceea ce priveste natura confesiunilor născute din Reformă este impresionantă si, nu mă îndoiesc, îi va surprinde pe multi dintre cititori.

          Felul în care autorul descrie Biserica primară de-a lungul veacurilor, viata, structura, modul de închinare si misiunea Ei, se adresează mai ales celor care si-au imaginat un fel de ruptură abruptă cu Biserica Noului Testament. O astfel de ruptură, dacă s-ar întâmpla vreodată, ne-ar face să punem la îndoială promisiunea Domnului de a trimite Duhul Sfânt să călăuzească Biserica în tot adevărul.

            La final, încadrarea Bisericii Ortodoxe în Miscarea Ecumenică este corectă, echilibrată si o împărtăsesc la rândul meu. Din respect pentru acei Ortodocsi care au participat  la acestă miscare (printre care mă număr si eu) se cuvine precizat  că, în afara câtorva exceptii, toti au rămas credinciosi gândului cu care s-au angajat în acest demers: acela de a mărturisi adevărul Ortodoxiei si de a face cunoscut faptul că Biserica este nedezbinată, că singura cale pentru a înfăptui unitatea este de a deveni Ortodox.

            Recomand noua carte a dl. Carlton celor care caută adevărul, Protestantilor sau Romano-Catolicilor care încearcă să-si croiască propriul drum spre Credinta Apostolilor, Martirilor, Părintilor si Sfintilor, tuturor Ortodocsilor care încă nu au înteles de ce Biserica lor are pretentiile pe care le are. Fie ca Domnul să binecuvânteze din belsug strădaniile autorului de a aduce pe oameni la Hristos, Hristosul Scripturii.

 

DIMITRIE

Arhiepiscopul Dallas-ului si a Bisericii Ortodoxe de sud din America

 

29 septembrie, 1997