INTRODUCERE

"Iarăsi, Împărătia Cerurilor este asemenea cu un negutător care caută mărgăritare bune. Si aflând un mărgăritar de mare pret, s-a dus, a vândut toate câte avea si l-a cumpărat." (Mat. 13:45-46)

În iunie 1986, proaspăt licentiat si plin de energia celor douăzeci si doi de ani pe care îi aveam, am participat la reuniunea anuală a Conventiei Baptistilor din Sud (SBC) ca 'delegat' al bisericii pe care o frecventam. Temperatura din Atlanta nu era nici pe departe la fel de ridicată ca cea din Centrul Mondial al Congreselor, unde Baptistii 'moderati' din Conventie au încercat în zadar să oprească preluarea puterii de către fundamentalisti. Atunci aveam să înteleg: Conventia Baptistilor din Sud avea urgentă nevoie de reformă. Asteptam să apară unul ca Martin Luther, să-si afiseze cele nouăzeci si cinci de teze pe poarta de intrare a Bisericii Baptiste Nr. 1 din Dallas, pentru ca astfel Baptistii să se întoarcă la rădăcinile lor spirituale din timpul Reformei Radicale.

În luna august a anului următor m-am mutat în Wake Forest, Carolina de Nord si am început studiile la Seminarul Teologic Baptist de Sud-Est (Southeastern Baptist Theological Seminary). În mai putin de doi ani de la prima si singura mea delegatie la Conventia Baptistă de Sud aveam să fiu primit oficial în Biserica istorică Ortodoxă. Ce s-a întâmplat? Cum a putut un Baptist sadea, un noncomformist ca mine să nimerească într-o biserică de tip liturgic, traditional, mai ales într-una atât de străină de etosul american, sudist, în care m-am format?

Pentru mine, ca de altfel pentru - fără exagerare - mii de alti Protestanti după Evanghelie din toată tara care, în ultimii zece ani, au trăit aceeasi experientă, chestiunea se punea în felul următor: care este natura credintei crestine? Ce este crestinismul? Este el o filosofie, un cod etic? Este el în mod esential o relatie personală între individ si Dumnezeul său?

Socrate spunea: "Viata nesupusă cercetării este o viată ce nu merită a fi trăită". De bună seamă că acelasi lucru se poate spune si despre credinta omului si totusi, marea majoritate a crestinilor - cel putin în America - nu-si rezervă timp pentru examinarea atentă a credintei lor, pentru a întelege de ce cred ceea ce cred si totodată felul în care credinta le afectează - sau ar trebui să le afecteze - viata.

Aceia dintre noi care suntem crescuti într-o anumită biserică, de obicei ajungem să adoptăm în timp o mentalitate îngustă. Presupunem că ceea ce credem noi este adevărat si felul în care trăim este calea cea dreaptă pentru că asa am crezut dintotdeauna, pentru că asa am trăit dintotdeauna. Întâlnirea cu un nou sistem religios, cu un nou sistem de gândire si de raportare la Dumnezeu echivala cu Revolutia coperniciană: să admiti, pentru prima oară în viată, posibilitatea ca propriile credinte religioase să nu fie centrul universului.

Baptistii din Sud, trăind în vechea Confederatie, au propria lor mentalitate îngustă. Când te formezi în cea mai numeroasă denominatie Protestantă din tară, în special într-o regiune unde Baptistii de Sud domină atât din punct de vedere cultural, cât si numeric, este practic imposibil să nu ai un orizont religios pervertit. Acelasi lucru s-ar putea spune, desigur, si despre un Catolic polonez care copilăreste în anumite zone din Chicago.

Îmi aduc bine aminte cum, adolescent fiind, credeam că Baptistii de Sud (si poate câtiva Baptisti Independenti precum Jerry Falwell) sunt singurii Evanghelisti adevărati. Cu alte cuvinte, noi eram singurii interesati cu adevărat de "mântuirea" oamenilor.[1] Pe Baptistii din Nord i-am considerat din start liberali, desi nu am stiut mai nimic despre ei. Până si bastioane de Evanghelism precum Wheaton îmi păreau suspecte.[2]

Chiar dacă nu eram nici pe departe un anti-Catolic, am presupus că Biserica Catolica propovăduia mai degrabă niste doctrine confuze despre Dumnezeu ca Tată si mântuire prin fapte bune. Prima dată când am văzut la televizor Mesa de Crăciun, preluată în direct la miezul noptii de la Vatican, am fost de-a dreptul surprins să constat cât de "crestină" era. Slujba pomenea de moartea pe Cruce a lui Hristos, de Învierea Sa si de iertarea de păcate - toate niste teme foarte "Evanghelice".

După ce crestinul depăseste faza provincialismului initial si devine constient de alte traditii crestine, două căi i se deschid în fată. Pe de o parte ar putea îmbrătisa varietatea denominatiilor si a teologiilor ca pe o diversitate legitimă, fiind de-a dreptul încântat de gama variată în care Dumnezeu se raportează la oameni si acestia se raportează la El. Pe de altă parte, ar putea vedea în diversitatea denominatiilor nu un lucru bun în sine, ci mai degrabă o problemă teologică, o contradictie nemijlocită a afirmatiei Sf. Pavel referitoare la un Domn, o credintă, un Botez (Efes. 4:5).

Prima alternativă este, pentru a o spune pe sleau, relativism teologic în stare pură. Este, totusi, pozitia adoptată de marea majoritate a Protestantilor, Evanghelici sau liberali. Cu mult înainte de aparitia celor care apărau multiculturalismul si stilurile de viată alternative, lumea Protestantă, cu foarte putine exceptii, acceptase premiza că diversitatea teologică si ecleziologică este un lucru bun în sine.

Pentru aceia dintre noi care au îmbrătisat a doua alternativă, chestiunea pluralismului denominatiilor si teologiilor crestine a devenit propria noastră problemă la modul real si existential. Noi vedem în diviziunile din lumea crestină o provocare la putinta noastră de a fi credinciosi Evangheliei. Chestiunea Bisericii devine însăsi chestiunea vietii crestine: Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne va intra în împărătia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri (Mat. 7:21).

Aceia care aleg prima alternativă urmăresc satisfacerea chestiunilor de ordin utilitar: În mijlocul atâtor denominatii si teologii, ce forme noi de intuitie pot deprinde, ce tehnici pot învăta care să mă ajute în călătoria mea spirituală? Care forme de închinare sunt optime pentru cei tineri, pentru a-i atrage pe cei care nu se duc la biserică etc. Cu alte cuvinte, ce anume merge pentru a ajunge la oameni, pentru a-i ajuta să 'evolueze' sau…(fiecare poate completa spatiul rămas liber cu telul propriei alegeri)? Aceasta, în cele din urmă, duce la "teologia de tip Willow Creek", adică teologia succesului: dacă merge, e de la Dumnezeu.[3]

Abordarea utilitară ridică totusi câteva probleme importante. Cine este acest Dumnezeu pe Care se cuvine sa-L întâlnesc? Ce anume asteaptă El de la mine? Dacă o idee sau o tehnică anume mă ajută să îmi îmbunătătesc părerea despre mine, mă face să mă simt mai înduhovnicit, înseamnă oare că respectiva idee sau tehnică este de la Dumnezeu? Ceea ce nu ia în considerare această abordare este tocmai căutarea adevărului.

Diferenta dintre aceste abordări este expresiv ilustrată de povestile a doi oameni: Peter Gillquist si Daniel Clendenin. În anii '60 Gillquist era liderul Cruciadei pentru Hristos [Campus Crusade for Christ]. Acum el este preot Ortodox. Clendenin a fost si rămâne un profesor Prostentant după Evanghelie, desi a studiat si scris enorm despre Biserica Ortodoxă. I-am ales ca exemplu nu pentru că unul din ei a devenit Ortodox iar celălalt nu, ci pentru a vedea care au fost motivele care i-au determinat să ia hotărârile respective.

Pe la mijlocul anilor '60, Gillquist si multi dintre compatriotii săi din Cruciada pentru Hristos au fost dezamăgiti de mediul parabisericesc în care lucrau. Astfel că au pornit pe cont propriu să găsească "Biserica Noului Testament", formând mici comunităti în toată tara.

Pe măsură ce pelerinajul lor avansa, au rămas credinciosi idealului lor de a găsi adevărata Biserică. Gillquist relatează istoria acestei căutări si criteriul potrivit căruia măsurau progresul făcut în cartea sa A deveni Ortodox: O călătorie înspre credinta crestină străveche [Becoming Orthodox: A Journey to the Ancient Christian Faith]:

…am căzut de acord de la bun început să facem si să fim tot ceea ce am găsit că Biserica Noului Testament a făcut si a fost, pe măsură ce îi urmăream evolutia istorică. Dacă descopeream că am gresit, ne corectam. Am fost hotărâti să credem în doctrina sa, să pătrundem în modul ei de închinare si să reflectăm cât mai bine structura sa guvernamentală. Sau, altfel spus, dacă am descoperit că toti crestinii, oriunde s-ar fi aflat, credeau un anumit adevăr sau păstrau o anumită practică, dacă era trăită de către toti si conformă cu Sfintele Scripturi, ne modelam si noi în consecintă si urmam credinta părintilor din vechime.

Astfel avea să se nască o adevărată hermeneutică, un mod de interpretare a Scripturilor. Ani de zile am văzut Biserica, de-a lungul petrecerii sale prin veacuri, drept o constructie de douăzeci de etaje, ale cărei fundatii erau schimbate în fiecare secol de cultura vremii. Acum se pare că am început să vedem în Biserică o constructie verticală de douăzeci de etaje, înăltată pe temelia asezată de apostoli si profeti cu Hristos ca piatră din capul unghiului.[4]

Căutarea lui Gillquist l-a făcut să examineze cu seriozitate pretentia Bisericii Ortodoxe de a fi singura Biserică adevărată a lui Hristos si, în cele din urmă, să răspundă îmbrătisării Sale pline de iubire. Totusi, nu toti cei care întâlnesc Biserica Ortodoxă sunt convinsi de pretentiile Sale. În acest caz ar fi absurd - si, pe bună dreptate, necinstit - ca cineva să devină Ortodox fără să creadă pe deplin învătătura Bisericii. Ceea ce contează în cazul de fată este nu atât dacă cineva acceptă sau respinge revendicările Bisericii, ci dacă le ia în serios.

Din păcate, chiar în această privintă contrastul dintre Gillquist si Clendenin se manifestă cel mai pregnant. Căutarea lui Gillquist a fost un înflăcărat quest pentru adevăr. Cercetarea lui Clendenin, pe de altă parte, a fost doar o investigatie academică, lipsită de orice necesitate existentială - de înflăcărare - ce avea să alimenteze pelerinajul spiritual al lui Gillquist si al atâtor mii de căutători după adevăr.

Clendenin a petrecut patru ani la Universitatea de Stat din Moscova (1991-1995), în calitate de lector străin. Acolo avea să se familiarizeze cu Biserica Ortodoxă Rusă. Munca sa de cercetare si legăturile personale cu credinciosii Ortodocsi aveau să fie reflectate în două cărti: Biserica Ortodoxă Răsăriteană: O perspectivă Apuseană [Eastern Orthodox Church: A Western Perspective] si Teologia Ortodoxă Răsăriteană: Pentru cititorul de azi [Eastern Orthodox Theology: A Contemporary Reader], amândouă publicate de Baker.

Abordarea Ortodoxiei de către Clendenin este vădit plină de întelegere. Desi este evident că nu întelege aspecte importante ale teologiei Ortodoxe, lucrarea lui Clendenin este străină de acel gen de ostilitate si critică răutăcioasă cu care Evanghelicii se raportează adesea la celelalte credinte. Mai mult chiar, discursul lui Clendenin este atât de binevoitor, încât multi s-au întrebat dacă autorul are cumva de gând să se convertească.

Clendenin si-a clarificat pozitia în ce priveste Ortodoxia într-un articol apărut în Crestinismul, azi.[5] Acolo explică de ce nu s-a convertit la Biserica Ortodoxă. Ceea ce este cu adevărat întristător cu privire la acel articol este lipsa de seriozitate cu care răspunde revendicărilor Bisericii.

Clendenin recunoaste că diferentele dintre Ortodoxie si Protestantism merg până în inima Credintei crestine si afirmă că loialitatea sa fată de viziunea Protestantă asupra vietii l-a împiedicat să se convertească: "Pentru că sunt fidel trăsăturilor distincte ale traditiei evanghelice Protestante". Si totusi, el scrie că "Trebuie să arătăm respectul cuvenit si chiar dragoste pentru istoria, teologia si cultura Ortodoxă…"

Cum ar putea cineva să iubească istoria, teologia si cultura unei religii cu care se află într-un profund dezacord? Dacă Protestantismul are dreptate în ceea ce priveste sola Scriptura [numai Scriptura], sola fide [numai credinta] etc. atunci Biserica Ortodoxă implicit greseste. Dar dacă asa stau lucrurile, nu sunt milioane de suflete în pericol de a ajunge în iad? Sau, la urma urmei, chiar contează aceste lucruri? Clendenin le consideră "chestiuni legate de constiintă si treburi legate de principiu", nu însă si chestiuni cu urmări vesnice.

Clendenin spune că Evanghelicii ar trebui să fie revoltati în urma pretentiei Bisericii Ortodoxe de a fi Biserica adevărată. Dar de ce? În cele din urmă cititorul este lăsat cu impresia clară că ceea ce îl deranjează pe Clendenin nu este atât faptul că Biserica Ortodoxă pretinde exclusivitate, cât acela că o biserică, oricare ar fi ea, ar putea ridica astfel de pretentii. Când un crestin liberal afirmă că si crestinii si mormonii si musulmanii, hindusii sau budistii "cu totii se roagă aceluiasi Dumnezeu", un Evanghelic îi va răspunde neîntârziat că nu este asa. Desi există un singur Dumnezeu, nu înseamnă că toti oamenii I se roagă Lui. Dumnezeul si Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeul mormonilor, musulmanilor, hindusilor sau budistilor: Căci toti dumnezeii neamurilor sunt demoni (Ps. 95[96]:5)[6]. Crestinismul este singura religie adevărată căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi (Fapte 4:12).

Dacă Evanghelicii afirmă fără greutate că dintre miile de religii practicate pe pământ doar crestinismul Îl propovăduieste pe adevăratul Dumnezeu si îi călăuzeste pe oameni către El, de ce reactionează cu atâta oroare atunci când cea mai veche Biserică crestină din lume - Biserica ce a dat canonul Noului Testament, a scris Crezul de la Niceea si a oferit mai multi martiri în acest secol decât restul crestinătătii în cei 1900 de ani - pretinde că Ea singură este singura, adevărata Biserică a lui Hristos? Dacă crestinismul este singura, adevărata religie, să fie oare atât de greu de crezut că există o singură, adevărată expresie a crestinismului?

Clendenin îsi bazează admiratia (ce-i drept, sinceră) pentru Biserica Ortodoxă pe ceea ce (crede el) Ortodocsii si Evanghelicii au în comun. "Nu e putin lucru - scrie el - ca noi să avem în comun toate credintele crestine străvechi." Dar chiar în aceasta constă însăsi natura erorii lui Clendenin, temelia relativismului său teologic. Adevărul este că Ortodocsii si Evanghelicii nu au în comun credintele străvechi ale Bisericii.

La fel cum crestinii liberali presupun că deoarece crestinii, mormonii si musulmanii, folosind cu totii acelasi cuvânt - Dumnezeu - cred implicit în acelasi Dumnezeu, tot astfel Clendenin presupune că de vreme ce Ortodocsii si Evanghelicii folosesc acelasi vocabular, se referă implicit la aceleasi lucruri. Această carte este subintitulată "Tot ceea ce fiecare Protestant trebuie să stie despre Biserica Ortodoxă". Ei bine, singurul si cel mai important lucru pe care un Protestant se cuvine să-l stie despre Ortodoxie este că Ortodoxia si Protestantismul sunt două religii fundamental diferite. Dacă una exprimă adevăratul crestinism, cealaltă, în mod logic, îl tăgăduieste.

În apărarea lui Clendenin, merită spus că aproape toti Evanghelicii care se convertesc la Ortodoxie ajung la un moment dat să-i împărtăsească punctul de vedere. La început, când aveam să descopăr Ortodoxia, căutam si eu acele aspecte din Biserica Ortodoxă care puteau să-mi "rotunjească" gândirea teologică; pe atunci nu doream să mă convertesc. Fără prea mare greutate, am ignorat pretentia Bisericii Ortodoxe de a fi singura Biserica adevărată, pentru simplul motiv că mi se părea că Biserica este un fel de entitate invizibilă formată din toti crestinii "adevărati" din întreaga lume.

Din propria mea experientă si din relatările atâtor convertiti am tras concluzia că oricât de pozitive sau negative ar fi părerile oamenilor despre Biserica Ortodoxă, ei nu ajung să Îi ia în serios revendicările decât după ce au început să-si reevalueze critic propriile lor credinte. Adesea această perioadă de introspectie este însotită de o criză - fie un eveniment dramatic, exterior, sau pur si simplu o crescândă lipsă de satisfactie cu status quo-ul ei.

Asa cum voi expune în continuare în partea întâi a cărtii, criza "Războiului Sfânt" din comunitatea Baptistă de Sud si preluarea puterii în cadrul Conventiei Baptiste de Sud [SBC] de către fractiunea fundamentalistă au mers mână-n mână cu ceea ce a fost, la început, un interes oarecare în Biserica Ortodoxă si liturghiile Sale.[7] În timp ce evaluarea critică a propriei mele teologii continua să dea la iveală probleme majore, interesul meu în Ortodoxie avea să dea la iveală solutiile.

Relatarea lui Peter Gillquist este însă destul de diferită. Pentru el si cei din preajma lui angajati în aceeasi călătorie spirituală, criza a intervenit cu mult înainte ca ei să audă măcar de Biserica Ortodoxă. Criza a fost pricinuită de esecul Cruciadei pentru Hristos de a face "discipoli". De bună seamă, au fost si ei adeptii metodei de a le cere oamenilor să semneze un angajament, însă foarte multi din cei care se converteau renuntau pe parcurs. Aceasta i-a determinat să examineze ecleziologia parabisericească a Cruciadei pentru Hristos si apoi teologia miscării Evanghelice.[8] Această criză i-a determinat să caute "Biserica Noului Testament" - căutare ce avea să se încheie în 1987 o dată cu primirea lor în Sfânta Ortodoxie.[9]

Pentru multi, nevoia stringentă de o auto-examinare critică nu este neapărat legată de întâlnirea cu sau de interesul pentru Ortodoxie. Pentru altii, tocmai întâlnirea cu Ortodoxia precipită criza. Văzând în Ortodoxie o provocare la adresa credintelor lor fundamentale, acestia se simt constrânsi să-si examineze critic starea în care se află si resursele de care dispun. În scurtă vreme o astfel de auto-examinare, îmbinată cu un sincer - ostil chiar - interes în Ortodoxie dă nastere la întrebări serioase cu privire la credintele personale ale omului. Nu putini sunt cei care au devenit Ortodocsi ca urmare a încercării lor de a demonstra că Ortodoxia greseste.[10]

Sunt îndatorat pentru că am fost crescut ca Baptist. Această carte si relatarea convertirii mele nu as dori în nici un caz să fie luate drept o discreditare a acelora care m-au crescut. Fără dragostea si influenta lor nu as fi în Biserica Ortodoxă acum. Mă îngrozesc când mă gândesc unde as fi putut ajunge dacă as fi crescut într-o familie păgână sau într-o biserică Protestantă liberală. Asadar le sunt recunoscător părintilor mei si pastorilor, învătătorilor si tinerilor de la Biserica Baptistă numărul unu din Cookeville, Tennessee pentru că m-au crescut în spiritul dragostei pentru Dumnezeu si au insuflat în mine setea pentru adevăr care avea în cele din urmă să mă ducă la Biserica Ortodoxă.

Am ajuns să-mi reconsider trecutul Protestant într-un fel asemănător cu acela în care Părintii Bisericii se raportau la istoria poporului iudeu - o pregătire pentru Evanghelia crestină. Din punct de vedere istoric însă, Protestantismul reprezintă mai degrabă o îndepărtare de Biserica istorică decât o etapă pregătitoare.[11] Cu toate acestea, Hristos nu i-a abandonat pe crestinii din occident, în ciuda înmultirii ereziilor.[12] Dacă nu altfel, El a fost si este prezent în Sfintele Scripturi. În timp ce Protestantismul, sub orice formă, este o erezie, Dumnezeu lucrează în vietile oamenilor pentru a-i aduce la deplinătatea adevărului.

Crestinismul este împlinirea iudaismului. Ortodoxia este împlinirea a tot ceea ce este bun si adevărat în Protestantism, pentru că ceea ce este bun si adevărat în Protestantism este o rămăsită din trecutul Ortodox al occidentului. Atunci când Hristos a apărut, multi evrei au văzut în El împlinirea sperantelor si viselor lor. La fel ca bătrânul Simion, au exclamat: Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea fetei tuturor popoarelor…(Luca 2:30-31) Tot astfel multi Protestanti văd în Hristosul Ortodoxiei pe Hristosul adevărat al Scripturilor, pe Cel pe Care L-au slăvit si L-au dorit, desi într-un mod imperfect si trunchiat.

Nu toti evreii însă L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia. Cercurile conducătoare iudee au raportat esenta iudaismului - care era tocmai o pregătire pentru Hristos - la o serie de reguli si traditii omenesti. Datorită acestora nu L-au putut recunoaste pe Hristos ca Mesia. La un moment dat Iisus le-a spus conducătorilor evrei: Bine, ati lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să tineti datina voastră (Marcu 7:9).

O mare ironie aflăm aici. Protestantismul se bazează pe principiul sola Scriptura [numai Scriptura] si respingerea traditiei, în vreme ce el însusi este o traditie. Clendenin scrie: "Pentru că sunt credincios trăsăturilor distincte ale traditiei Protestante evanghelice." La fel ca evreii necredinciosi, Clendenin respinge deplinătatea lui Hristos pentru a rămâne credincios traditiei sale.

Există o deplină continuitate între Legea lui Moise si Evanghelia lui Hristos, căci Hristos este împlinirea Legii. Nu e deci nici o exagerare în a afirma că evreii care L-au respins pe Hristos au respins iudaismul adevărat. Iudaismul său nu este iudaismul lui Moise si al profetilor. În mod asemănător, traditia Protestantă a întunecat, înăbusit si deformat adevărata Evanghelie crestină, dând nastere unei religii diferite de aceea a Bisericii primare. "Trăsăturile distincte" ale Protestantismului sunt tocmai acele traditii omenesti care îi împiedică pe Protestantii de azi să Îl recunoască pe adevăratul Hristos al Scripturilor.

Sf. Pavel, cu toate acestea, nu a crezut că Dumnezeu i-a abandonat pe evrei, în ciuda necredinciosiei lor. Dimpotrivă, a afirmat cu tărie că Dumnezeu este credincios promisiunilor Sale, chiar atunci când noi nu suntem (cf. Rom. 11:25 si urm.). Hristos nu i-a abandonat pe crestinii din occident. Dumnezeu a păstrat Scripturile si sâmburele mesajului evanghelic în occident tocmai pentru ca Protestantii să poată fi călăuziti de la ceea ce înteleg în parte spre deplinătatea vietii în Hristos.[13]

Nu am scris această carte pentru a-l "informa" pe cititor cu privire la Biserica Ortodoxă. Am scris-o pentru a-l invita să intre în deplinătatea adevărului. O astfel de invitatie presupune implicit că Evanghelicii nu au deplinătatea adevărului. Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte (Ioan 6:60)? Evanghelicii sunt oameni minunati, cu toate acestea, oricât de sinceri ar fi, adevărul este că ei sunt în afara Bisericii lui Hristos. Nu doresc să aduc în discutie sinceritatea, integritatea sau evlavia personală, dar ca Protestant (Evanghelic sau nu) esti separat de Trupul lui Hristos. Scriu aceasta nu pentru a-i insulta pe Protestanti, ci din speranta că îi va ajuta să reflecteze la cuvintele Sf. Pavel când a spus că Biserica este Trupul lui Hristos, plinirea Celui ce plineste toate întru toti (Efes. 1:23).

Îl iubiti pe Hristos. Veniti atunci si descoperiti deplinătatea vietii în Hristos. Veniti să-L iubiti pe Hristos în întregime, asa cum a spus Fer. Augustin: totus Christus, caput et corpus (întregul Hristos, Cap si Trup). Propovăduiti credinta în Sfânta Treime. Veniti, descoperiti-L pe Dumnezeu asa cum L-a cunoscut si slăvit Biserica primară - asa cum Biserica Ortodoxă Îl cunoaste si slăveste în ziua de azi: Un Dumnezeu, Tatăl Atottiitorul, Care de-a pururi Îl naste pe Fiul Său si-Si trimite Duhul într-o eternă comuniune de iubire. Lumea voastră, întreaga perspectivă asupra vietii vi se va transforma, asa cum s-a întâmplat cu mine.

Ortodoxia nu este o amenintare, ci o invitatie - o invitatie la deplinătatea Evangheliei. Cu adevărat Ortodoxia este invitatia Evangheliei însisi. Când Iisus a întâlnit-o pe Femeia Samariteancă la Fântâna lui Iacob (Ioan 4:4 si urm.) ea I-a vorbit despre traditia părintilor ei: Părintii nostri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceti că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Domnul a răspuns: Voi vă închinati căruia nu stiti; noi ne închinăm Căruia stim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul si acum este, când adevăratii închinători se vor închina Tatălui în duh si adevăr, că si Tatăl astfel de închinători Îsi doreste. Duh este Dumnezeu si cel ce I se închină să I se închine în duh si adevăr.

Ortodoxia înseamnă pur si simplu "dreaptă slăvire", "dreaptă închinare". Noi, Ortodocsii, stim cui ne închinăm, pentru că Îi slujim Tatălui în Duh - adică în Duhul Sfânt - si în Adevăr - adică în Hristos, Care este Adevărul întrupat. Dumnezeu nu ne cheamă la o cunoastere abstractă, ci la comuniune cu El prin slăvirea Sfintei Treimi: Si aceasta este viata vesnică: Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis (Ioan 17:3).

Femeia Samariteancă - Sf. Fotima, cum este cunoscută în lumea Ortodoxă - a acceptat invitatia Lui Hristos si a primit în ea însăsi râuri de apă vie. Altora Hristos le-a promis Pâinea Vietii: Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu (Ioan 6:51). Si totusi, multi dintre evrei nu au putut primi acest cuvânt. Nu au putut integra cuvintele lui Hristos în traditia lor. Astfel că Sf. Ioan scrie: De atunci multi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi si nu mai umblau cu El (Ioan 6:66).

Invitatia Ortodoxiei este invitatia Evangheliei însăsi. A accepta Ortodoxia este tot una cu a-L accepta pe Hristos. A respinge Ortodoxia înseamnă a-L respinge pe Hristos, căci El nu poate fi separat de Trupul Său, Biserica.

Biserica Ortodoxă nu îsi propune să judece soarta vesnică a nimănui. Când Hristos se va întoarce în slavă, fiecare va sta în fata Lui pentru a da socoteală de viata sa. Fiecare va fi judecat potrivit luminii pe care a primit-o în această viată.[14] Cei care trăiesc si mor în afara Bisericii lui Hristos sunt lăsati în mila Domnului.

Există o diferentă, totusi, între cei care trăiesc si mor în afara Bisericii datorită circumstantelor exterioare din viata lor si aceia care aleg constient să rămână în afara Bisericii. Cel care îsi trăieste viata fără să audă numele lui Hristos va fi judecat potrivit luminii (naturale) pe care a primit-o. Pe de altă parte, cel care aude Vestirea cea Bună devine responsabil pentru ce a auzit. În mod asemănător, cei care se confruntă cu adevărul Bisericii devin responsabili pentru ceea ce cunosc:

Dacă ati fi orbi, n-ati avea păcat. Dar acum ziceti: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe usă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur si tâlhar…Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; si va intra si va iesi si păsune va afla (Ioan 9:41-10:1, 10:9).

Am devenit Ortodox când mi-am dat seama că a merge pe oricare altă cale înseamnă a mistifica numele de crestin. Cum as putea să continui să-L propovăduiesc pe Hristos si să rămân totodată în afara Trupului Său, Biserica? Cu adevărat Ortodoxia este Mărgăritarul de Mare Pret pentru care mi-am "vândut" traditia, educatia si cariera. Am scris această carte pentru ca si alti Protestanti după Evanghelie să poată găsi si dobândi acest Mărgăritar.

Partea întâi este relatarea călătoriei mele spirituale dinspre Protestantismul după Evanghelie spre Ortodoxie.[15] Am considerat că este necesară, pentru că multi din cei care au citit-o au descoperit puncte comune cu propriile lor experiente. Probabil că întrebările voastre sunt si întrebările mele.

În partea a doua mă ocup de rolul Scripturii si al traditiei în credinta crestină. Voi examina doctrina Protestantă de sola Scriptura atât pe baza textului biblic, cât si prin raportare la evolutia istorică a canonului Noului Testament. Apoi voi aduce ca mărturie autori timpurii, neinclusi în canonul biblic, pentru a demonstra că în Biserica primară doctrina, modul de închinare si structura Bisericii erau atât de strâns legate încât nu puteau fi separate unele de altele.

Domnul nostru, Iisus Hristos a întemeiat o Biserică, nu o multime de denominatii. Acea Biserică nu este altceva decât Trupul Său, prezenta Sa neîntreruptă în lume. Acea Biserică este Biserica Ortodoxă. Această carte este o invitatie deschisă adresată Protestantilor după Evanghelie de a examina această pretentie.

[1] Există de altfel un dezacord de opinii în rândul unor cercetători care pun la îndoială caracterul evanghelic al Baptistilor de Sud - vezi Garrett, Hinson si Tull - Sunt Baptistii de sud "Evanghelici"? [Are Southern Baptists "Evanghelicals"?] (Macon, GA: Mercer University Press, 1983). Potrivit sensului general al cuvântului Evanghelic - angajament fată de Scripturi, credintă în moartea izbăvitoare a lui Hristos si nevoia unei experiente regeneratoare a convertirii - James Leo Garrett, Jr. sustine că Baptistii de Sud sunt Evanghelici. Pe de altă parte, în timp ce E. Glenn Hinson recunoaste că Baptistii de Sud si Evanghelicii au în comun aceste trăsături, el insistă că "ne tragem din două pântece diferite". Referindu-se la istoria si etosul specifice SBC, Hinson afirmă că Baptistii de Sud nu sunt Evanghelici. Desi nu resping validitatea analizei lui Hinson în ansamblu, înclin să dau crezare interpretării lui Garrett. Pentru o introducere generală cu privire la natura si istoria Evanghelismului vezi Noll, Bebbington si Rawlyk (ed.) - Studii comparate de Evanghelism si Protestantism popularizat în America de nord, insulele britanice si restul lumii, 1700-1990 [Evangelicalism: Comparative Studies of Popular Protestantism in North America, the British Isles, and Beyond, 1700-1990] (New York: Oxford University Press, 1994). Autorii acestei editii definesc Evanghelismul prin patru trăsături fundamentale: "…biblicism (recunoasterea Bibliei ca ultimă autoritate religioasă), conversionism (accentul pus pe Noua Nastere), activism (abordarea energetică, individualistă a îndatoririlor religioase si a implicării sociale) si crucicentrism (accentul pus pe lucrarea mântuitoare a lui Hristos ca fiind însăsi esenta crestinismului" (p. 6)

[2] Aceasta se datora nu atât faptului de a fi Baptist, cât aceluia de a fi din Sud. Comentariul lui Samuel Hill este grăitor: "Privind spre cei din Nord, cei din Sud repetă ceea ce strămosii lor spuneau cu un secol în urmă: Nordul si-a pierdut credinta iar noi, cei din Sud am rămas ultimii cu frică de Dumnezeu" ("Tipuri nordice si sudice de Evanghelism american în secolul al nouăsprezecelea", în Noll s.a. - Evanghelism)

[3] Bill Hybels, întemeietorul Bisericii Comunitare a-denominationale Willow Creek, într-o suburbie din Chicago, este considerat de Evanghelici un fel de guru care a contribuit la cresterea bisericii. Ajutat la înfiintarea "slujbelor pentru cei ce caută", adică a slujbelor unde structura, muzica si mesajul urmăresc atragerea si amuzarea celor care nu merg la biserică. Gama largă a unor astfel de "slujbe pentru cei ce caută" si a "slujbelor contemporane" ce proliferează în toată tara, chiar si în cele mai traditionale biserici Protestante, este rezultatul direct al influentei lui Hybels si al abordării utilitare de tip Willow Creek a teologiei. Pentru o dezbatere Evanghelică pe tema Willow Creek vezi David S. Luecke - "Este Willow Creek drumul de mâine?" în Crestinismul, azi [Christianity Today], pp. 479ff.

[4] (Ben Lomond, CA: Conciliar Press, 1992), pp. 27.

[5] "De ce nu sunt Ortodox: Un Evanghelic explorează lumea străveche si stranie a Bisericii Răsăritene" 41:1 (6 ianuarie 1997), pp. 32 si urm.

[6] Potrivit Psaltirii din textul grecesc al Septuagintei. Biserica Ortodoxă, la fel ca autorii Noului Testament, foloseste Septuaginta, nu Textul masoretic ebraic [Hebrew Masoretic Text]. Acest Psalm este numerotat ca 96:5 în majoritatea Bibliilor de limbă engleză (bazate pe textul ebraic) si s-a tradus ca "Dumnezeii neamurilor sunt idoli". Toate referirile următoare la Psalmi se bazează pe textul Septuagintei si vor specifica în paranteză numărul corespunzător pentru textul ebraic, acolo unde există diferente între cele două texte.

[7] Nu găsesc cuvinte îndeajuns de convingătoare pentru a exprima că nu am devenit Ortodox datorită preluării puterii de către fundamentalisti în cadrul Conventiei Baptiste [SBC]. Mai degrabă as putea spune că această răsturnare de situatie m-a constrâns, pentru întâia oară, să-mi examinez propriile mele convingeri. Si astfel am ajuns la concluzia că atât moderatii cât si fundamentalistii gresesc. Abia atunci când am ajuns să recunosc erorile "sistemului" meu teologic am putut să vad cu claritate adevărul Ortodoxiei.

[8] Prin grupare parabisericească înteleg acele organizatii misionare care nu au legături cu nici o denominatie sau congregatie locală. Cruciada pentru Hristos, InterVarsity, Navigatorii si Păstrătorii de Legământ sunt toate grupări parabisericesti. Practic Asociatia Evanghelistă a lui Billy Graham este o organizatie parabisericească, desi - spre deosebire de Cruciada pentru Hristos - întretine strânse legături cu congregatiile locale.

[9] Pe ansamblu, as spune că procentul convertitilor la Ortodoxie care initial au pornit să caute Biserica adevărată este destul de mic. Cu toate acestea, el rămâne un fenomen ce nu se limitează numai la miscarea "Ortodox-Evanghelică". Pentru detalii vezi în Prefată comentariul Arhiepiscopului Dimitire despre propria sa călătorie spirituală.

[10] Pr. Tom Avramis a crescut într-o evlavioasă familie de greci Ortodocsi. În timpul liceului si al anilor de colegiu însă a fost atras de grupări studentesti Evanghelice precum Cruciada pentru Hristos. A decis atunci ca "pentru a ajunge la Ortodocsi în numele lui Hristos si pentru a scăpa de îndoielile pe care le avea cu privire la 'falsitatea' învătăturilor Ortodoxe, voi citi si voi învăta cât pot de mult despre Ortodoxie". Investigarea sa avea să-l aducă înapoi acasă, la Biserica Ortodoxă. Again, 11:2 (iunie 1988), pp. 8-9.

[11] Toate denominatiile Protestante provin din Reforma care a avut loc în secolul al XVI-lea. Până la acea vreme, Biserica Romano-Catolică era despărtită de Biserica Ortodoxă de patru sute de ani.

[12] Ironia face ca multi dintre Protestanti să creadă ca Hristos a abandonat întreaga Biserică vreme de aproape 1400 de ani, de la moartea Apostolilor până la Reforma Protestantă.

[13] Asa cum voi arăta în cele ce urmează, Protestantii au manifestat în mod constant o atitudine trufasă fată de canonul Scripturii chiar dacă le place să se creadă "Oameni ai Cărtii". Reformatorii au înlăturat o largă portiune din Vechiul Testament, iar Luther a cochetat cu sectionarea unor pasaje ample din canonul Noului Testament. Consider că păstrarea întregului Nou Testament în lumea Protestantă nu este decât o manifestare a Providentei Divine; cu sigurantă nu este urmarea logicii interne a miscării Protestante.

[14] Altfel spus, crestinilor Ortodocsi li se va cere socoteală mai mult decât tuturor celorlalti: Si oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a încredintat mult, mai mult i se va cere (Luca 12:48).

[15] O versiune prescurtată a acestui capitol, "De la Biserica Baptistă numărul unu la secolul unu de crestinism" ["From First Baptist to the First Century: A Spiritual Journey"] a fost publicată în Activistul crestin [The Christian Activist], vol. 10 (iarna/primăvara, 1997), p. 1 si urm. Prezenta versiune contine informatii neincluse în acel articol.