Traditia si Biblia

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Marile denominatii crestine de astazi se deosebesc nu numai prin doctrinele lor privitoare la om, māntuire sau biserica, prin practicile si metodele lor, ci si prin raspunsul pe care īl dau la o īntrebare fundamentala: care este sursa autoritativa de cunoastere pentru Biserica si pentru credincios?

Toti crestinii accepta faptul ca avem multe surse de cunoastere si calauzire īn viata crestina. Scriptura, sfatul unui prieten, un vis sau o impresie subiectiva, toate sunt mijloace prin care mi se poate revela voia Lui, dar nu toate se bucura de acelasi statut de autoritate. Biblia este investita cu o autoritate universal acceptata de crestini, poate cu exceptia teologilor liberali, care o pun la īndoiala. Pe de alta parte, un vis sau o impresie subiectiva nu pot fi folosite ca baza a unor doctrine īn biserica. Numai īn unele biserici harismatice viziunea sau profetia unui conducator devine īnvatatura propovaduita de la amvon.

Īntrebarea nu este atāt care sunt metodele de calauzire (obiective sau subiective), ci care sunt sursele de cunoastere teologica si practica crestina īnzestrate cu autoritate. Cele trei ramuri istorice ale crestinismului dau raspunsuri diferite la aceasta īntrebare. Aceste raspunsuri pot fi rezumate astfel:

Doctrina Sola Scriptura a aparut ca o reactie la exagerarile Catolicismului. Biserica Catolica din vremea lui Luther introdusese practici care erau straine de īnvataturile Scripturii. Vānzarea indulgentelor a fost unul din marile scandaluri ale crestinismului. Unul din trimisii Papei declara ca īn momentul īn care moneda daruita de credincios a cazut īn punga bisericii, sufletul raposatului a si tāsnit din Purgatoriu catre Paradis. Starea vesnica a sufletelor devenea astfel dependenta aproape exclusiv de starea materiala a rudelor sau prietenilor. Aceasta practica nu era nici biblica, nici sanctionata de traditia Bisericii, dar avea avantajul ca umplea visteria Papei si īnlesnea marile proiecte de constructii din Roma.

Ridicāndu-se īmpotriva acestor practici, Luther a trebuit sa gaseasca o autoritate prin care sa le combata. Astfel, el a enuntat acest principiu, Sola Scriptura, care declara ca toate doctrinele si practicile crestine trebuiau bazate NUMAI pe Scriptura. Intentia buna a lui Luther avea sa se dovedeasca o greseala, un pericol si o capcana īn secolele care au urmat.

La numai 80 de ani dupa Luther, existau deja aproape vreo 300 de denominatii protestante separate. De ce asa de multe? Pentru ca de acum orice crestin era liber sa gaseasca propria lui interpretare a Scripturii. Conform principiului Sola Scriptura, crestinii nu erau doar liberi, ci chiar datori sa caute doar īn Scriptura īnvataturile si practicile crestine. S-au format zeci si sute de curente. Fiecare curent a dat nastere la un contra-curent. Exista harismatici si anti-harismatici, calvinisti si arminieni, premilenialisti si postmilenialisti. Fiecare dintre aceste curente au dat nastere la noi denominatii, īntr-o continua farāmitare a Protestantismului. Problema nu este doar multitudinea opiniilor, ci si multitudinea denominatiilor. Spectacolul acestei farāmitari este foarte trist si este unul dintre cauzele majore ale slabirii marturiei crestine īn lumea Occidentala. Un observator din afara se poate pe buna dreptate īntreba de ce exista denominatii cu īnvataturi atāt de diferite, din moment ce atāt sursa cunoasterii cāt si metoda cunoasterii (Sola Scriptura) este aceeasi.

Adevarul este ca toate aceste denominatii nu practica o forma pura de Sola Scriptura. O ducere la ultimele consecinte a acestui principiu ar avea ca urmare o farāmitare completa a bisericilor protestante sau neoprotestante, pāna acolo īncāt nici o biserica nu ar mai putea exista ca o comunitate stabila de credinciosi. O Sola Scriptura pura ar īnsemna ca noului venit īn biserica sa i se puna o Biblie īn māna si sa i se spuna: "Citeste si gaseste-ti propriile concluzii. Nu te lua dupa ce vezi aici, ca nu cumva sa fi abatut de la Scriptura de vreo traditie omeneasca." Dar nici o biserica nu sfatuieste asa pe noul venit.

Cānd la vārsta de douazeci de ani am devenit baptist, am trecut printr-un solid curs de catiheza. Īn acest curs mi s-a explicat nu numai ce spune Biblia, ci si care este īnvatatura distincta baptista. Uneori īntre cele doua exista o tensiune, sau cel putin legatura nu era chiar imediata. De pilda, ca unul neinstruit si neconditionat īnca de zeci sau sute de predici auzite īn biserici baptiste, as fi putut foarte usor sa citesc pretutindeni īn Scriptura ca pāinea si vinul Īmpartasirii sunt īntr-adevar trupul si sāngele Domnului Iisus. Mi s-a explicat cu multa grija ca "noi credem ca ele sunt doar simboluri". De asemenea, ni s-a spus ca, īn timp ce ortodocsii au sapte taine, noi avem doar doua simboluri. Termeni ca "taine" sau "simboluri" erau noi si ciudate pentru mine, dar am hotarāt īn sinea mea sa cred si sa accept ceea ce eram īnvatat, bazat pe respectul pe care īl aveam fata de crestinii baptisti mai vechi si fata de toti īnaintasii lor. Īn bisericile baptiste existau deci traditii, care īnsa nu erau recunoscute ca atare. Astazi nu mai sunt de acord cu unele, dar pe multe dintre aceste traditii baptiste continui sa le apreciez. De exemplu, o practica baptista foarte pozitiva este accentul pus pe cunoasterea Scripturii. Copiii sunt īnvatati de mici sa citeasca Biblia si sa o memoreze.

Vrānd-nevrānd, constient sau inconstient, orice biserica crestina urmeaza o anumita traditie. Predicatorul, īnvatatorul sau preotul nu ne explica doar Biblia, ci Biblia asa cum este ea īnteleasa si interpretata īn traditia acelei biserici. Exista suficiente ambiguitati īn Scriptura care sa necesite o cunoastere si o metoda extra-scripurala pentru stabilirea adevarului. Va rog sa observati ca nu am spus "greseli", ci "ambiguitati". Noi credem ca Scriptura este insuflata de Dumnezeu si fara greseli. Ambiguitatile nu sunt un defect al Scripturii, ci apar din propriile noastre limitari. Personal cred ca unele au fost lasate intentionat de Dumnezeu ca sa ne faca sa alergam nu numai la cuvāntul scris ci si la Cuvāntul viu al lui Dumnezeu si la viata Lui manifestata īn trupul Lui, Biserica.

Īn acest sens am putea crea o paralela īntre Biblie si constiinta. Constiinta ne-a fost data ca un organ prin care sa cunoastem binele si raul. Acest organ a fost creat perfect si functional de Dumnezeu, dar astazi nu ne mai putem bizui NUMAI pe el, din cauza starii noastre de pacat si a ambiguitatii situatiilor vietii. Adam, primul om, s-ar fi putut folosi mai mult pe constiinta lui, dar pentru noi exista situatii īn care ea nu mai este suficienta pentru a face o alegere, de aceea trebuie sa alergam si la alte surse.

Chiar si teologii protestanti folosesc metode extra-scripturale pentru a īntelege mai bine Scriptura. Una din metodele ermeneutice folosite pentru īntelegerea textului Scripturii este īntrebarea "Cum ar fi īnteles evreii acelui timp acest text?" Raspunsul la o astfel de īntrebare presupune ample cunostinte istorice cu privire la locurile si vremurile Vechiului si Noului Testament. Aceste cunostinte pot depasi cadrul Bibliei, facānd de fapt apel la alte surse istorice pentru a o putea īntelege.

Sola Scriptura este deci un principiu seducator prin simplitatea lui si aparenta reverenta fata de Scriptura, dar insuficient pentru formularea doctrinelor si practicilor crestine. Spunānd acesta, nu vreau sa stirbesc de loc importanta Scripturii. Biblia ramāne cuvāntul lui Dumnezeu, īn īntregime inspirat si fara greseala īn felul īn care a fost original dat oamenilor. Dar, orice interpretare a ei adauga ceva din propriile noastre traditii. Īntrebarea este nu daca am īncalcat Sola Scriptura prin folosirea unei traditii (suntem siliti sa o facem), ci care este traditia pe care o folosim. Vom accepta traditia introdusa acum treizeci de ani de un predicator popular, sau traditia Parintilor Bisericii, traditie care a rezistat la 1800 sau 1500 de ani de istorie?

Interpretarea Scripturii este o activitate pe care trebuie sa o facem cu grija si mai ales cu umilinta. Apostolul Petru ne avertizeaza cu privire la interpretarile usuratice ale Scripturii:

Īnseamna aceasta ca nu mai sunt liber sa citesc singur Biblia si sa aflu din ea īnvatatura si sfaturi pentru viata mea crestina? Nicidecum! Ceea ce trebuie sa evit este interpretarea Scripturii īn afara cadrului traditional al Bisericii. Daca vreun om pretinde ca are o noua īntelegere a Scripturii, o īntelegere care contrazice sute sau mii de ani de traditie crestina, este foarte probabil ca noua īntelegere nu este de la Duhul Sfānt ci provine din propria lui māndrie si aroganta.

Cānd un ortodox interpreteaza Biblia prin prisma Traditiei, el recunoaste cu umilinta ca nu este propriul lui Papa investit cu aura infailibilitatii. Aceasta umilinta, aceasta deschidere de a fi īnvatati de altii este īn contradictie cu spiritul modern al lumii. Cultura moderna, mai ales cea occidentala, accentueaza individualismul. Eroul ei este cel care s-a ridicat prin propriile puteri si care īnvinge neajutat de nimeni. Pentru omul modern este greu sa-si recunoasca limitele, cautānd ajutor de la Biserica si de la Sfintii Parinti.

Prin Traditie, ortodocsii nu īnteleg doar niste obiceiuri arbitrare ramase īntāmplator printre noi. Traditia este de fapt īntreaga comoara de īnvataturi si practici crestine, acumulate de la Apostoli pāna īn zilele noastre. Traditia este viata Duhului Sfānt, exprimata īn istoria Bisericii. Nu toate aspectele Traditiei au aceeasi autoritate. Pe de o parte, Biblia are o autoritate absoluta. Sfintii parinti din primele veacuri au si ei autoritate, dar unii dintre ei, sau anumite scrieri ale lor au fost repudiate de Biserica. Este aceasta surprinzator? Nicidecum. Sa nu uitam ca, de exemplu, Apostolul Pavel a trebuit sa-l critice pe Apostolul Petru. Aceasta nu descalifica īnsa toate scrierile Apostolului Petru. Alti Sfinti sau Teologi ai Bisericii au adaugat la īntelegerea Scripturii si la desavārsirea practicilor crestine.

Īn Biserica Ortodoxa, Scriptura este o parte a Traditiei, partea ei investita cu cea mai mare autoritate. Multi protestanti sau neoprotestanti cred īn mod gresit īntr-o falsa alegere īntre Biblie si Traditie si li se pare ca īntre cele doua ei aleg Biblia, īn timp ce ortodocsii aleg Traditia. Dar pentru un ortodox aceasta dilema nu exista. Biblia este parte a Traditiei. Nu numai atāt, dar toate īnvataturile si practicile Bisericii dupa Apostoli sunt judecate īn functie de Scriptura. Īntr-adevar, un teolog ortodox contemporan, Thomas Hopko, scrie:

O alta acuzatie, īn aceasta falsa opozitie īntre Biblie si Traditie este ca Biserica Ortodoxa, prin Traditie, a adaugat la Biblie. Dar ce īnseamna de fapt a adauga la Biblie? O astfel de acuzatie ar avea sens daca Biserica Ortodoxa ar fi adaugat ceva la textul Bibliei si ar fi pretins ca este parte din Biblie. Evident, asa ceva nu s-a īntāmplat. Pe de alta parte, Traditia contine īnvataturi si practici care completeaza si explica Scriptura. Argumentul ca aceste īnvataturi sau practici sunt fundamentate īn 1500 de ani de istorie este foarte puternic si valabil. De ce anumite traditii protestante sau neoprotestante, inventate cu nu mai mult decāt 100, 200 sau 400 de ani īn urma ar fi mai valabile decāt cele care au existat īn biserica de 1700 de ani?

Sa luam un exemplu. Biserica primelor veacuri a folosit icoanele ca mijloc de aducere aminte si de concentrare a atentiei credinciosilor la Prototipul nostru divin, Iisus Hristos. Biserica ortodoxa recunoaste aceasta practica si o continua. Practica folosirii icoanelor nu este explicit descrisa īn Biblie, dar este parte integranta a Traditiei Bisericii. La fel este Crezul, la fel tinerea Duminicii ca zi de sarbatoare pentru crestini. (Īntr-adevar, Noul Testament mentioneaza ca unele grupuri de crestini se īntālneau īn prima zi a saptamānii, dar nu dezvolta aceasta practica pāna la a o face o porunca sau o doctrina. De aceea unele grupuri – cum ar fi adventistii - resping tinerea zilei de Duminica drept o zi de odihna sau sarbatoare.)

Baptistii au introdus si ei traditii extra-biblice. Īn apararea lor, as dori sa observ ca īntr-un sens strict, nici acestea nu sunt anti-biblice. De exemplu:

Amvonul.
Organizarea īn comunitati de biserici, conduse de un presedinte de comunitate
Folosirea instrumentelor de percutie care sa acompanieze muzica din biserica

Oare orice practica care nu este descrisa īn Biblie este īn mod necesar rea? Daca raspunsul este nu, atunci traditiile ortodoxe nu pot fi criticate ca extra-biblice. Daca raspunsul este da, atunci neoprotestantii se fac si ei vinovati de aceleasi pacate.

Ca dovada ca nu exista o contradictie īntre Biblie si Traditie este faptul ca Biblia īnsasi confirma si īntareste rolul Traditiei.

Cānd este vorba de Traditie si Biblie, cei mai multi protestanti sau neoprotestanti īsi amintesc textul din Matei 15:2, 3:

O interpretare superficiala a acestui pasaj ar duce la concluzia ca orice traditie sau datina are un caracter negativ, fiind o adaugire omeneasca la cuvāntul lui Dumnezeu. Dar Domnul Iisus a afirmat nu ca problema ar fi fost datina īn sine, ci faptul ca o anumita datina calca porunca lui Dumnezeu. Īn general, datina sau traditia nu este nici buna nici rea. Continutul ei si raportarea ei la cuvāntul si la poruncile lui Dumnezeu este ceea ce-i determina caracterul.

Surprinzator pentru cei care au cunoscut textul Bibliei doar īn versiunea lui Cornilescu este faptul ca Biblia īnsasi īntareste rolul si importanta traditiei. Īn 2 Tesaloniceni 2: 15, citim, īn traducerea lui Cornilescu,

Cuvāntul tradus aici "īnvataturile" este cuvāntul grecesc paradosis, exact acelasi cuvānt care apare si īn textul din Matei, citat mai sus. Probabil Cornilescu, avānd anumite prejudecati īmpotriva traditiei ortodoxe, a preferat sa foloseasca un alt cuvānt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel īi īndeamna pe credinciosi sa tina traditia pe care au preluat-o de la el. Aceasta traditie era atāt scrisa, cāt si orala.

Īn primele secole crestine circulau diferite scrieri atribuite Apostolilor sau altor autori. Unele dintre acele scrieri nu au fost acceptate de Biserica. Pe de alta parte, multe din cartile actuale ale Noului Testament erau puse la īndoiala. La īnceput, canonul Noului Testament nu constituia o problema serioasa. A īnfiinta o noua biserica, īn afara partasiei cu alte biserici era considerat un pacat cu mult mai grav decāt a afirma ca o epistola a lui Clement este are aceeasi autoritate cu epistola lui Iacov. Biserica vie a lui Hristos era considerata o realitate mai importanta decāt canonul Noului Testament. Īn zilele noastre perspectiva protestanta este cu totul diferita de cea a bisericii de la īnceput.

Īnvataturile Bisericii se transmiteau la īnceput prin traditia orala primita de la Apostoli. Papias, care a trait īntre anii 70 si 155 dupa Hristos, a scris,

Aceste marturii ale ucenicilor lui Iisus, ale urmasilor lor si ale urmasilor urmasilor lor au devenit Traditia vie a Bisericii. Canonul Noului Testament nu a fost stabilit decāt mai tārziu.

Un fragment din secolul al doilea face o enumerare a scrierilor care circulau īn biserica, si enumara evangheliile lui Marcu, Luca si Matei. Alte carti sunt de asemenea mentionate, dar Evrei, Iacov, 1 si 2 Petru sunt omise. Sunt enumerate carti care nu au fost pastrate īn canon, cum ar fi de exemplu Apocalipsa lui Petru. Marele istoric crestin Eusebiu dedica un spatiu amplu dezbaterii cu privire la valoarea si autoritatea diferitelor carti. El afirma ca Iacov, Iuda, 2 si 3 Ioan si Apocalipsa sunt carti disputate. Sinodul din Laodicea, de la mijlocul secolului al patrulea, enumera toate cartile Vechiului si Noului Testament, cu exceptia Apocalipsei. Atanasius face la anul 267 o lista a tuturor cartilor existente astazi īn canon, lista confirmata ulterior si de Augustin (354 - 430) si de Episcopul Inocent (Episcop īntre 401 si 413). Īn secolul al cincilea, canonul devine complet stabil.

Īntrebarea este, cum a fost stabilit canonul? Daca, asa cum afirma multi istorici protestanti sau neoprotestanti, Biserica secolului al patrulea era deja "corupta", ce īncredere mai putem avea īn canonul Noului Testament? Adevarul este ca aceeasi Biserica care ne-a lasat canonul Noului Testament, aceeasi Biserica care ne-a lasat Crezul si īnvatatura clara despre Sfānta Treime si natura lui Hristos, este Biserica care folosea icoane, care avea episcopi si patriarhi, si care cinstea pe Fecioara Maria. Cum poate un neoprotestant accepta autoritatea Noului Testament daca respinge Traditia Bisericii care ne-a dat canonul Noului Testament? Daca acei episcopi din secolul patru erau "idolatrii" pentru ca acceptau icoanele, de ce sa acceptam canonul Noului Testament pe care ei l-au stabilit?

Adevarul este ca Biserica a stabilit canonul Noului Testament īn functie si īn conformitate cu Traditia ei. Analizānd veridicitatea unei carti, pentru a stabili daca poate face parte din canon, episcopii s-au īntrebat, "Corespunde aceasta carte īnvataturilor pe care Biserica le-a tinut si transmis de-a lungul anilor?" Au fost carti care erau īnbibate de gnosticism, o erezie pe care Biserica a respins-o. Ca urmare, aceste carti au fost respinse. Biserica nu a respins gnosticismul din cauza Noului Testament – acesta nu exista pe vremea acelei erezii. Biserica a respins gnosticismul pentru ca nu corespundea Traditiei – īnvatatura si practica vie a Bisericii. Ulterior, anumite carti au fost respinse din acelasi motiv.

Asa cum am mai aratat, nu exista biserici sau denominatii care sa nu-si aiba traditiile lor. Orice interpretare a Bibliei īn biserica se face pe baza anumitor traditii. Mai mult decāt atāt, orice practica a unei biserici reprezinta o anumita traditie. O practica bisericeasca complet divortata de orice traditie este o absurditate.

Serviciile din bisericile baptiste sau penticostale sunt la fel de predictibile ca si cele din bisericile ortodoxe. Dupa ce am participat zeci de ani la astfel de servicii, as putea sa descriu cu lux de amanunte ce se īntāmpla īn ele minut cu minut. Īn sensul acesta, īmi aduc aminte de urmatoarea īntāmplare.

La vārsta de douazeci si cinci de ani, mi s-a cerut odata sa conduc serviciile īntr-o biserica baptista din Bucuresti. Īnainte de predica am cerut sa se cānte prima strofa dintr-o cāntare, dupa care am ridicat adunarea īn picioare pentru rugaciune. La terminarea serviciilor, unul din batrānii bisericii s-a plāns pastorului ca am īncalcat ordinea normala. Īntr-adevar, adunarea trebuia ridicata īn picioare numai dupa a doua strofa a cāntarii!

Chiar daca unui baptist modern īi vine sa zāmbeasca, acum īi dau īntr-un fel dreptate acelui credincios batrān. Ce s-ar īntāmpla daca serviciile noastre bisericesti ar trece printr-o continua revolutie? Cine s-ar mai putea concentra la rugaciune sau īnvatatura daca ordinea acestor activitati ar fi īntoarsa de fiecare data pe dos.

Recunoscānd ca interpretarea Scripturii si viata īn biserica nu este posibila fara o anumita traditie, īntrebarea care ramāne este, "Care traditie?" De acum, fiecare denominatie īsi are traditiile ei. Care dintre ele este mai buna?

Exista multiple traditii chiar si īn interiorul unor denominatii care au acelasi nume. Īn Statele Unite sunt zeci sau poate sute de varietati de baptisti. Unii vin dintr-o traditie calvinista, altii dintr-o traditie arminianista. Unii pun accentul pe activitati sociale, altii pe misionarism. Chiar si baptistii romāni īsi au propriile traditii, care īi deosebesc de alti baptisti. Īn mod surprinzator, baptistii romāni au multe obiceiuri preluate de la ortodocsi.

Un nou curent īn protestantismul evanghelic este formarea unor biserici evanghelice independente, neafiliate nici unei denominatii. Va avea oare fiecare dintre aceste biserici propria ei traditie?

Īn fata atātor traditii, Biserica Ortodoxa recunoaste o traditie de baza, traditia care are ca īnceput cuvāntul Scripturii si care se continua cu hotarārile sinoadelor ecumenice si cu scrierile Parintilor Bisericii. Este traditia care īncorporeaza īn ea nu numai īnvataturile, ci si practicile primelor veacuri. Aceasta nu este o oarecare traditie īntre multe altele, ci Sfānta Traditie.

Confruntat cu un text dificil, ortodoxul nu se īntreba ce zice despre el psihologia moderna, ci cum l-a interpretat Ioan Gura de Aur sau Clement sau Ignatiu. Cei care au trait la doar cāteva generatii de Apostoli si au īnfruntat fiarele īn arenele romane īmi inspira mai multa īncredere decāt ultimele curente de psihologie popularizata.

Cānd īntr-un sat se deschide o noua biserica ortodoxa, preotul nu inventeaza un nou program de servicii religioase. El oficiaza aceeasi slujba ca īn zecile de mii de biserici ortodoxe de aproape doua mii de ani. Participānd la aceasta slujba, ajung sa simt cea ce au simtit si sa gāndesc ceea ce au gāndit milioane de credinciosi ortodocsi de-a lungul veacurilor.

Aceasta este unitatea Bisericii, o unitate si comuniune care transcende nu numai distantele, ci si veacurile. De aceea, ortodocsii nu asculta de o oarecare traditie, ci de Sfānta Traditie.

Īntrebarea nu este care este mai mare, Biblia sau Traditia. Am vazut ca Traditia include Biblia si se bazeaza pe ea. Adevarata īntrebare este cine este mai mare, eu sau Biserica?

Protestantul sau neoprotestantul modern este īnvatat sa interpreteze singur Biblia. Spiritul veacului nostru īl face pe om masura tuturor lucrurilor. Curentul istoric al Renasterii a īnceput īn lumea catolica si s-a continuat īn cea protestanta. O anumita exaltare a omului, un anumit umanism strabate toata istoria, practica si īnvatatura protestantismului, asa cum acesta s-a manifestat pe vremea lui Luther si cum se manifesta īn zilele noastre.

Īn opozitie cu acest curent, īn Ortodoxie se recunoaste ca Biserica este mai mare decāt individul. Ortodoxul recunoaste ca īnvatatura si practica de sute sau mii de ani a Bisericii este mai presus de capacitatea lui de a īntelege, interpreta sau inventa. Īn ultima instanta, ortodoxului i se cere sa dea dovada de o umilinta care este straina spiritului acestui veac.