Iată că ceea ce o personalizează pe desfrânată sunt aurul, pietrele scumpe şi mărgăritarele. Despre nici o femeie n-am vrea să se spună în ziua judecăţii: “Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare” (Apocalipsa 17, 6).

Să scoatem de pe noi, ca dovadă a pocăinţei, podoabele şi hainele înfrumuseţate. Căci atunci când a voit să-i ierte pentru idolul pe care şi l-au făcut, Dumnezeu le-a zis iudeilor, prin Moise: “Voi sunteţi popor îndărătnic. De voi merge eu în mijlocul vostru într-o clipeală vă voi pierde. Dezbrăcaţi acum de pe voi hainele voastre cele frumoase şi podoabele voastre şi voi vedea ce voi face cu voi” (Ieş. 33, 5-6).

Lepădarea podoabelor şi a hainelor frumoase este un mod de a milostivi pe Dumnezeu, pentru care putem căpăta iertare de păcate: “Şi iată noi am adus prinos Domnului, fiecare ce am putut dobândi din lucrurile de aur: lanţuri, brăţări, inele, cercei şi salbe, pentru curăţirea sufletelor noastre înaintea Domnului” (Num. 31, 50).

O estimare psihanalitică

Dar acum să dăm o explicaţie mai exactă şi mai raţională, folosindu-ne chiar de experienţa psihologiei în acest sens, pentru a fi mai aproape de înţelegerea şi sensibilitatea omului contemporan. Ce determină pe o femeie să se machieze, să-şi pună cercei şi să poarte inele, fie că este tânără, bătrână, bogată, săracă, frumoasă sau urâtă? Pentru ce au fost inventate bijuteriile, machiajul, vălurile şi toate celelalte? Au ele vreo legătură cu desfrânarea? În ce măsură?

Pentru cei care poate nu ştiu (nu-i nici un rău în asta), trebuie să le spunem că a existat un medic învăţat la sfârşitul secolului 19, pe nume Sigmund Freud, evreu, care a trăit în Austria, întemeietorul unei ramuri care îmbină medicina cu psihologia, numită “psihanaliză”. Această ştiinţă se ocupă de studiul comportamentului uman şi încearcă să stabilească, pe cât îngăduie Dumnezeu, factorii sau motivele care determină anumite hotărâri ale oamenilor, în diferite situaţii, mai ales în cazul bolilor şi dereglărilor psiho-afective. Trebuie să ştim că Sigmund Freud a aplicat şi a fondat această metodă îndeosebi în cazul nevrozelor şi al isteriei, cercetând mii de cazuri, ceea ce, se оnţelege, este un lucru special şi nu poate fi aplicat la toţi oamenii la fel de uşor şi cu garanţia unui rezultat plauzibil. Acesta a şi fost motivul pentru care Freud, dar mai ales urmaşii lui, au dat naştere unor păreri despre sufletul omului foarte dăunătoare şi potrivnice învăţăturii Bisericii Ortodoxe, pentru care nici nu recomandăm să-l citească nimeni, pentru a nu-şi pricinui răni mari şi foarte-foarte greu de vindecat. Totuşi, multe din ideile psihanalizei sunt bune şi sunt folosite şi astăzi cu succes în tratarea multor dereglări psiho-afective.

Pe scurt, psihanaliza susţine că fiecare om, pe lângă latura sa conştientă mai are şi alta mai puţin cunoscută, tainică, adică “subconştientul”. Aici, în subconştient, este locul în care se depozitează toate gândurile şi pornirile noastre rele, ruşinoase: gândurile de ucidere şi sinucidere, de desfrânare, de sete după bogăţii, de care în mod normal ne ruşinăm şi nu ne place ca altcineva să ni le cunoască. Procesul de “ascundere” a gândurilor neplăcute se numeşte “refulare” iar cel de descoperire, de “scoatere la iveală” a lor se numeşte “defulare”. De fapt, aceasta şi este cheia principală a vindecărilor prin metoda psihanalitică, adică descoperirea şi “defularea” cauzelor anumitor nelinişti şi suferinţe, sondând memoria pacientului până la copilărie. Este evident împrumutul lui Freud din practica spovedaniei creştine. Totuşi, ceea ce face ca dereglările persoanelor tratate prin metoda psihanalizei să se reînnoiască după o perioadă de timp, este faptul că, spre deosebire de mărturisirea ortodoxă, aceştia, deşi au dobândit o linişte vremelnică prin actul mărturisirii, ei nu au căpătat dezlegarea acelor păcate prin care se aduce liniştea desăvârşită şi statornicia, care se dă doar de Începătorul liniştei şi al statorniciei, Domnul nostru Iisus Hristos, prin mâna preotului.

În limbajul ortodox, subconştientul este locul tuturor patimilor, dar şi al îndemnurilor care vin de la diavol, care lucrează în ascunsul nostru.

Aceste patimi şi porniri ascunse, pe care nu le dăm pe faţă, totuşi ne influenţează foarte puternic latura noastră conştientă, determinând şi de multe ori chiar conducând din umbră faptele şi acţiunile noastre. Partea rea a psihanalizei este tocmai faptul că ea îl înfăţişează pe om ca pe un rob condamnat al tuturor acestor patimi şi porniri ascunse, care-i determină din umbră viaţa în chip fatal şi oarecum împotriva voii lui.

Totuşi, nu putem nega multe din concluziile psihanalizei despre “subconştientul” nostru, căci ele se adeveresc şi de practica de două mii de ani a Ortodoxiei, fiind înregistrate în tratatele de ascetică ale Sfinţilor Părinţi. Desigur, ştiinţa psihanalizei despre modul în care subconştientul influenţează şi răbufneşte în conştient nici nu se poate compara cu amploarea şi exactitatea asceticii ortodoxe, lucru care poate fi confirmat de orice psiholog, dacă va cerceta faptul.

Cu toate acestea, apelăm, fără nici un compromis din punct de vedere al învăţăturii ortodoxe, la aceşti termeni de “conştient” şi “subconştient” ai psihanalizei, şi ne folosim de metoda ei, pentru că ea este mai uşor de înţeles pentru omul contemporan. Dar şi pentru că astfel ne atragem argumente şi din afara Ortodoxiei, cele ale ştiinţei şi ale practicii medicinii şi psihologiei, pentru cei care încă nu au credinţă desăvârşită şi nu au cunoscut că plinătatea adevărului este în Ortodoxie.

Tipuri de femei si motivele pentru care se împodobesc

Aşadar, putem clasifica, cu aproximaţie, tipurile de femei şi motivele pentru care se împodobesc, în funcţie de vârstă, frumuseţe, situaţie materială şi origine socială.

Primul motiv şi cel mai frecvent, pentru care o femeie se împodobeşte este dorinţa de a ieşi în evidenţă, fie pentru a-şi arăta frumuseţea fizică, fie pentru a-şi arăta originea socială bună, adică bogăţia. Există chiar cazul patologic al acestui gen de femei, adică istericele. În cazul isteriei femeile se machiază şi se îmbracă foarte strident şi de cele mai multe ori neconvenţional, numai pentru a atrage atenţia. Aceste femei suferă foarte mult dacă nu li se acordă atenţie şi pot deveni chiar agresive. De obicei ele nu rabdă şi te întreabă singure dacă le stă bine în cutare rochie sau îţi dau să le miroşi gîtul ca să le spui dacă îţi place parfumul cu care s-au dat. Nu trebuie să le judecăm aspru pentru că, repet, este vorba de o formă de boală.

Totuşi, veţi spune că majoritatea femeilor suferă mai mult sau mai puţin de această boală! Aici nu trebuie să amestecăm şi desfrânatele notorii, care de multe ori practică aceleaşi metode. Asta nu înseamnă că istericele nu sunt şi desfrânate, ci pur şi simplu că, spre deosebire de altele, ele sunt şi bolnave.

Desigur, machiajul are în primul rând menirea de a ascunde imperfecţiunile. Aşa este vopsitul genelor, al buzelor, fondul de ten ş.a. De exemplu, dacă o femeie are buzele foarte subţiri şi strâmbe şi pe deasupra fără culoare, ea şi le îngroaşă cu ruj şi cu creionul de contur. Sau dacă o femeie are o culoare urâtă a feţei sau zbârcituri, ea se va da cu fond de ten.

Aşadar, sunt de înţeles motivele pentru care se machiază femeile trecute de tinereţe şi cele, ca să ne exprimăm aşa, mai urâţele. Dar oare nu-şi scot ele de cele mai multe ori, tocmai prin aceasta, în evidenţă toate defectele pe care ar fi vrut să le ascundă?

Atunci de ce se machiază femeile frumoase şi tinere, care nici măcar nu au defecte, ci dimpotrivă? În cazul acestora machiajul are tocmai rolul invers, nu de a masca un oarecare defect, ci de a pune în evidenţă o calitate, de exemplu frumuseţea buzelor sau a ochilor. Acestea folosesc de obicei o cosmetică foarte scumpă şi au cercetat tratatele de modă. Dar şi din rândul acestora cele mai multe, în loc să se înfrumuseţeze, după cum au vrut, strică şi ce au avut frumos de la Dumnezeu.

Tot aşa este şi cu bijuteriile. Nu va purta inele o femeie care are degetele butucănoase şi scurte, pentru a nu atrage atenţia asupra lor. Sau nu-şi va despleti părul una care are părul sârmos şi gros, ci numai cea cu părul moale şi mătăsos. La fel cum nu poartă fustă scurtă cea cu picioare scurte şi strîmbe, mai ales dacă mai este şi grăsuţă. Cu toate că foarte multe din aceste sărmane, pe care Dumnezeu prin pronia Sa a vrut să le ferească mai uşor de moartea desfrâului, se împopoţonează exact pe dos de cum ar trebui.

Aşadar, trebuie să deosebim două categorii mari de femei care se împodobesc: prima, care face aceasta pentru a-şi ascunde unele defecte, dintr-un complex de inferioritate, fie că este vorba de aspectul fizic, fie de originea şi situaţia socială. Cealaltă categorie sunt femeile frumoase, care se împodobesc pentru a-şi scoate în evidenţă calităţile fizice, adică pentru a părea şi mai frumoase, dar de multe ori şi pentru a-şi etala buna situaţie financiară.

Există şi categoria celor care se machiază pentru că aşa au văzut şi cred că este un lucru care ţine de bunele maniere. Cu toate acestea, orice om cu minte bună înţelege că a căuta la spiritul vremii este un semn de slăbiciune şi lipsă de personalitate. În spatele grijii pentru haine frumoase şi podoabe se ascunde, totuşi, complexul de infioritate şi teama de a nu plăcea. Femeile înţelepte nu-şi pun nădejdea nici în vopsele, pe care le spală ploaia şi le strică sudoarea, nici în hainele care se învechesc şi se aruncă, ci în propriile virtuţi.

De aceea, atunci când vom vedea în biserică o femeie machiată şi împodobită, trebuie să o tratăm în funcţie de aceasta. Căci, într-un fel este cea care s-a machiat influenţată de moda timpului, fără pricepere, folosind o cosmetică ieftină şi nepotrivită, si altfel este cea care şi-a făcut din machiaj o “meserie”. Acest fel de machiaj este bătător la ochi şi chiar scandalos. Totuşi, o astfel de femeie va renunţa mai uşor decât una machiată mai discret, dar cu o cosmetică scumpă şi cu multă artă. Căci aceasta din urmă a cheltuit foarte mulţi bani şi timp până a ajuns la discreţia machiajului care pare mai “nevinovat” decât al celor dintâi, dar nu este.

De aceea, văzând sărăcia, stângăcia, într-un cuvânt complexul de inferioritate al celor dintâi, chiar dacă mascat de o nepotrivită îndrăzneală, să nu le bruscăm, că nu ştiu ce fac. Cu atât mai mult lucrul acesta este valabil în cazul celor din a doua categorie, care din cauza orgoliului, s-ar putea să nu mai vină niciodată.

În ultimă instanţă, bijuteriile au o menire strict erotică. Ele pun în evidenţă “zonele erogene” ale corpului uman, adică zonele corpului care, prin atingere, duc cel mai repede la excitarea sexuală, de parcă n-ar fi tot trupul nostru “numai bube din tălpile picioarelor până în creştetul capului”, după cum s-a spus despre Iov (Iov 2, 7). Iov avea bube trupeşti, lepră, iar noi avem bubele poftei de desfrânare, care supurează în chip nevăzut pe trupurile noastre, “din tălpi şi până-n creştet”. Despre aceste zone erogene s-au scris sute de mii de cărţi şi reviste, pe care nu cred că este om să nu le fi văzut vreodată, fără să vrea, la tarabe sau pe garduri.

Această aşa numită “artă a dragostei”, prin care omul este chemat să batjocorească asemănarea lui Dumnezeu şi să întreacă în spurcăciuni pe dobitoace, a pătruns în ţara noastră mai ales după căderea comunismului. Ea cunoaşte o tradiţie de mii de ani în filosofiile şi pseudo-religiile orientale, cum ar fi cele ale Indiei şi Chinei, care învaţă că în timpul plăcerii sexuale (orgasm) omul se contopeşte cu “absolutul”, de fapt cu diavolul. Există numeroase secte care propovăduiesc anume acest fel de “unire cu dumnezeu”, răspândite acum şi în ţara noastră. Cartea fundamentală care cuprinde aceste “învăţături” se numeşte “kama-sutra” şi a fost tradusă şi în limba română, aducând multă moarte în rândurile tinerilor, dar şi al celor căsătoriţi, spre ruşinea lor.

Există părerea printre femei că bărbaţilor le plac mai mult femeile machiate şi împodobite şi multe sunt geloase pe ele. Din această cauză, văzând că bărbatul lor trage cu ochiul după astfel de femei, “de ciudă” multe încep să se machieze. Părerea aceasta este falsă. Faptul că bărbaţii trag cu ochiul după femeile machiate şi împopoţonate nu este deloc o dovadă a frumuseţii acestora, ci pur şi simplu, prin ţinuta lor, acestea îşi exprimă predispoziţia lor pentru curvie. De aceea şi bărbaţii se uită mai mult după ele, deoarece ei ştiu că pentru a cuceri o femeie cuminte e nevoie de timp, răbdare şi seriozitate, ceea ce nu li se cere în cazul unei paparude cu care poţi să faci ce vrei fără nici o răspundere. Altfel cum s-ar explica faptul că atunci cînd vine vorba de căsătorie, toţi caută “fete cuminţi”? Astfel, cele care se machiază şi se împopoţonează chiar cred că sunt frumoase, neştiind că bărbaţii care mai înainte le-au strâns în braţe şi le-au spus vorbe de alint, pe urmă, când rămân între ei, povestesc totul cu deamănuntul, le batjocoresc şi râd de ele, numindu-le proaste.

Glasul inimii

Dar nu cred că avem nevoie de chiar atât de multe dovezi pentru a ajunge la un răspuns atît de simplu! Dovada cea mai bună este ca fiecare să se aplece cu grijă mare peste sufletul său şi să privească în adâncuri cu sinceritate. Care este motivul pentru care o femeie se împodobeşte?

Nouă ne place să citim în aproapele pornirile inimii şi atât de uşor judecăm despre fiecare că a făcut cutare sau cutare lucru din cutare motiv. Suspectăm atât de lesne şi cu atâta fermitate lucrurile din inima aproapelui, chiar şi după ce ni se spune că nu-i adevărat. Cum dar vom crede că numai “eu”, că numai tu, suntem feriţi de ochiul aproapelui şi că numai despre noi nu se ştie adevărul? Toate cele tainice ale noastre sunt date pe faţă! Şi aşa ştiind, să ne aplecăm cu grijă mare peste sufletul nostru şi să ne întrebăm: care este motivul pentru care ne împodobim?

Ce ne-au adus toate acestea?

Ce au adus prietenelor noastre inflamaţiile şi durerile pe care le-au suportat din cauza găurilor din urechi, timpul pierdut cu smulsul sprâncenelor, cu frunzele de varză, castraveţii şi gălbenuşul de ou pe care şi le întind pe faţă? Epilările, pe care un bărbat, dacă ar fi, nu ştiu dacă le-ar suporta fără lacrimi; şi toate celelalte lucruri, pe cât de absurde, pe atât de jenante? Toate acestea, fără să urmărească nici un scop, ci “pur şi simplu”?

Iată ziua în care timpul le va egala pe toate, atunci şi cele blonde şi cele brunete vor încărunţi deopotrivă! Şi nu vor mai fi plete pe spate, nici fuste scurte, nici tricouri transparente. Căci de toate cu care acum ne lăudăm atunci ne vom ruşina. Atunci vom privi cu teamă şi îngreţoşare la propriul trup sau. mai bine zis, la ceea ce va rămâne din el. Şi atunci va fi mirosul cel greu, de bătrână, pe care nu-l vom înlătura cu nici un săpun, oricât l-am spăla. Lănţicuri, cercei, coliere care acum ne înfrumuseţează atunci ne vor sluţi şi vor arăta bătrâneţea noastră şi mai crudă, în timp ce iubiţii din tinereţea noastră vor juca table în parc sau se vor întoarce cu laptele de la alimentară, într-un oraş străin, pentru nepoţii de la altă femeie. Iar asta se va întâmpla negreşit. De ce nu vrem să fim veşnici, ci ne ucidem singuri, fără nici un rost?

Uite cu câtă migală înşiruieşte proorocul armele morţii noastre! “Inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lănţişoare, cingători, miresme, talismane, inele, verigi de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici”. Vrând de la noi parcă să-l oprim, să strigăm: “Ajunge! Nu mai vreau să le stiu!” Parcă ar aştepta să-i zicem: “Nu-i adevărat! Nu despre mine se zic acestea!”

Dar glasul nostru întârzie să se audă. Nu mai avem nici inocenţa să zicem: “Nu-i adevărat!” si nici puterea pentru: “Ajunge, nu mai vreau să le cunosc!” Căci setea noastră de plăceri nu ne dă voie. Inima noastră nu ne mai ascultă. Nu mai suntem stăpâni, ci robi.

Sf. Ioan Gură de Aur - Despre femeile care poartă podoabe de aur si se împodobesc

Domnul nostru Iisus Hristos, după învierea Sa, li S-a arătat mai întâi femeilor. Una dintre ele era si Maria Magdalena, desfrânata despre care se scrie în Evanghelii. Despre acest mare pogorământ al lui Dumnezeu către femei, Sf. Ioan Gură de Aur exclamă:

Uită-te cum si Domnul, prin femei, binevesteste ucenicilor! Domnul - lucru pe care l-am spus adeseori - ridică la cinste neamul cel mai dispretuit, neamul femeiesc, îi dă bune nădejdi si-i vindecă durerea.

Care dintre voi n-ar vrea să fie ca acelea si să cuprindă picioarele lui Iisus? Puteti si acum, toti câti vreti! Puteti să-I cuprindeti nu numai picioarele, ci si mâinile si capul acela sfânt, împărtăsindu-vă, cu cuget curat cu înfricosătoarele taine. Nu numai aici pe pământ; ci Îl veti vedea si în ziua aceea a judecătii, cu slava aceea nespusă, când va veni cu popor de îngeri, dacă veti vrea să fiti iubitori de oameni, dacă veti vrea să fiti milostivi si veti auzi nu numai aceste cuvinte: “Bucurati-vă!”, ci si cuvintele acelea: “Veniti, binecuvântatii Părintelui Meu, de mosteniti împărătia cea gătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Fiti, dar, milostivi, ca să auziti aceste cuvinte! Iar voi, femeilor, care purtati bijuterii de aur si ati văzut drumul acestor femei, lepădati, chiar târziu, boala poftei după aur! Deci, dacă doriti să fiti cu acele femei, schimbati podoaba cu care sunteti împodobite cu podoaba milosteniei. Spune-mi, ce folos ai de pe urma acestor podoabe pretioase, de pe urma hainelor tesute cu aur?

- Mi se bucură si mi se veseleste sufletul de ele!

- Eu te-am întrebat de folos, iar tu mi-ai vorbit de pagubă. Nimic nu este mai păgubitor ca a te interesa de bijuterii de aur, a te bucura de ele si a-ti lipi inima de ele. Robia aceasta cumplită ajunge si mai amară când îti face plăcută robia. De care faptă se va îngriji vreodată cum trebuie, când va nesocoti grijile lumesti cum se cuvine, o femeie care socoteste că merită să se bucure când e legată cu aur? Cel care se bucură că stă în închisoare nu va voi niciodată să scape de închisoare. Tot asa si femeia aceasta; ca un prizonier de război, robită de această poftă rea, nu va suferi să audă cu dorul si râvna cuvenită vorbindu-i-se de cele duhovnicesti si nici nu va face vreo faptă bună. Care, dar, îti este folosul de pe urma podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?

- Îmi fac plăcere bijuteriile!

- Iarăsi mi-ai vorbit de pagubă si de pierzare!

- Dar mă cinstesc mult cei ce mă văd.

- Si ce-i cu asta? O altă pricină de stricăciune, care te face când înfumurată, când obraznică. Haide, dară, îngăduie-mi să-ti arăt eu pagubele, odată ce tu nu mi-ai spus folosul.

Care sunt, dar, pagubele ce ti le aduc bijuteriile? Grija e mai mare decât plăcerea. Din pricina asta multi din cei ce te văd - negresit dintre cei legati de pământ - se bucură mai mult decât tine, care porti aurul si bijuteriile. Tu te împodobesti cu podoabe care-ti aduc griji; aceia îsi desfătează privirile fără să aibă vreo grijă. O altă grijă apoi. Esti umilită si invidiată de toti. Vecinele si prietenele, piscate de invidie, se înarmează împotriva bărbatilor lor si dezlăntuie împotriva ta războaie cumplite. Pe lângă aceste pagube, altele: îti cheltuiesti tot timpul liber si toată grija cu gătelile; nu te lipesti cu toată inima de faptele cele duhovnicesti; esti plină de înfumurare, de obrăznicie si slavă desartă; esti legată strâns de pămînt si se taie aripile si în loc de vultur, ajungi câine si porc. Încetând de a te mai uita si a zbura la cer, cauti în jos ca porcii; si, cotrobăind prin găurile pământului după aur, sufletul tău îsi pierde bărbătia si libertatea.

Spui că-si întorc oamenii privirile spre tine când te arăti în oras? Dar tocmai pentru asta n-ar trebui să porti aur, ca să nu ajungi spectacol de teatru, ca să nu intri în gura tuturor bârfitorilor. Nici unul din cei ce-si întorc privirile spre tine nu te admiră, ci-si bat joc de tine că-ti plac podoabele, că esti o înfumurată, că esti o femeie vanitoasă. Dacă te duci la biserică, nu pleci de acolo fără vreun folos sufletesc, ci cu mii si mii de cuvinte de batjocură, de ocări si de blesteme, nu numai de la cei care te văd, ci si de la profet. Isaia, cel cu mare glas, îndată ce te vede strigă: “Acestea zice Domnul către fetele cele îngâmfate ale Sionului: “Pentru că au umblat cu grumajii ridicati, pentru că au făcut cu ochiul, pentru că-si târăsc hainele cu păsitul picioarelor, pentru că joacă din picioare, Domnul va dezveli podoaba lor si în locul mirosului celui plăcut va fi praf si în loc de brâu se vor încinge cu funie” (Isaia 3,15. 23). De acestea vei avea parte si tu, în loc de podoabă. Că aceste cuvinte n-au fost spuse numai pentru fetele Sionului, ci oricărei femei care face ca ele. Împreună cu profetul Isaia stă acuzator si Pavel, spunând lui Timotei să poruncească femeilor “să nu se împodobească cu împletituri de păr sau cu aur sau cu mărgăritare sau cu haine scumpe” (1Timotei 2,9). Deci, în orice оmprejurare, îti este vătămătoare purtarea de bijuterii; dar mai cu seamă când te duci la biserică, când treci printre săraci. Dacă ai căuta să te învinuiesti amarnic pe tine însăti, n-ai putea-o face mai bine decât îmbrăcоndu-te cu astfel de haine si podoabe, semn de cruzime si neomenie.

Gândeste-te câte stomacuri flămânde lasi cu podoabele acestea, câte trupuri dezbrăcate, cu luxul acesta drăcesc! Cu mult mai bine ar fi să hrănesti sufletele celor flămânzi decât să-si găuresti lobul urechilor si să atârni de urechi, degeaba si fără de rost, hrana a mii si mii de săraci. Este oare o slavă să fii bogat? Este oare o laudă să porti pe tine bijuterii de aur? Chiar dacă podoabele acestea ar fi câstigate prin muncă cinstită, totusi vina ta este nespus de mare; gândeste-te însă cât de covоrsitoare este atunci când sunt câstigate cu necinste si nedreptate! Spui că-ti sunt dragi laudele si slava? Dezbracă această podoabă plină de batjocură si toti te vor admira si te vei bucura si de slavă si de plăcere curată; asa însă esti batjocorită si-ti pregătesti cu ele multe prilejuri de supărări. Dacă ierti vreuna din ele gândeste-te câte necazuri îti pricinuiesti! Câte slujnice nu-s bătute, câti oameni nu sunt necăjiti, câti nu sunt arestati, câti nu sunt întemnitati! Din pricina podoabelor acestora, judecăti, anchete, mii si mii de blesteme si învinuiri; femeia este blestemată si învinuită de bărbat, bărbatul de prieteni, iar sufletul de el însusi.

- Dar bijuteriile nu se pierd!

- Tocmai acest lucru nu este usor! Dar chiar dacă le-ai feri totdeauna e pierdere si asa păstrate dau multă bătaie de cap, multă grijă si scârbă si nici un câstig. Ce venit aduc ele în casă? Ce folos celei ce le poartă? Nici un folos, ci multă urâtenie si învinuiri din toate părtile. Cum vei putea săruta si cuprinde picioarele lui Hristos când esti împopotonată asa? Hristos Îsi întoarce fata de la această podoabă. De aceea a primit să Se nască în casa teslarului; dar, mai bine spus, nici în casa aceea, ci într-o colibă si într-o iesle. Cum vei putea să-L vezi pe El când nu ai frumusetea cea poftită de El, când nu porti podoaba plăcută Lui, ci una urâtă de El? Când te apropii de El nu trebuie să fii împodobită cu astfel de haine, ci îmbrăcată cu virtute. Gândeste-te ce este în definitiv aurul? Nimic altceva decât pământ si cenusă. Bagă-l în apă si s-a făcut glod! Gândeste-te si rusinează-te când faci din glod stăpân, când lasi toate si stai lângă aur, când îl porti si-l plimbi pretutindeni, chiar când te duci la biserică, atunci când mai cu seamă ar trebui să fugi de el. Nu s-a zidit biserica ca să-ti arăti în ea bogătia aceasta, ci bogătia cea duhovnicească. Tu însă, ca si cum te-ai duce la paradă, nu la biserică, asa te împodobesti din cap până în picioare; imiti pe cele de pe scenă si porti pe tine gunoiul acesta vrednic de batjocură. Din pricina asta sufletele multora se vatămă, iar după terminarea slujbei de la biserică, în case si la mese, ai să auzi pe cei mai multi vorbind tocmai de gătelile acestea. În loc să spună: “Profetul si apostolul au spus cutare si cutare”, vorbesc de luxul hainelor, de mărimea pietrelor scumpe si de toată împopotoneala celor ce se îmbracă asa. Aceste discutii vă fac si pe voi si pe casnicii vostri lenesi spre milostenie. Nici unul din voi n-ar dori să rupă repede ceva din aurăriile acestea si să hrănească un flămând. Cum ai putea hrăni pe un altul cu pretul uneia din aceste bijuterii, când tu însăti vrei mai degrabă să duci o viată amară decât să-ti vezi împutinate podoabele? Multe femei se uită la bijuteriile lor ca la niste fiinte si tin la ele mai mult decât la copiii lor.

- Doamne fereste! mi se răspunde.

- Arătati-mi asta! Arătati-mi-o prin fapte, pentru că eu văd că acum lucrurile stau cu totul astfel. Care femeie, stăpânită tare de dragostea de giuvaericale, si-a prefăcut în bani giuvaericalele ca să smulgă din ghearele mortii sufletul unui copil? Dar pentru ce vorbesc de sufletul unui copil? Care femeie si-a răscumpărat cu ele sufletul ei pierdut? Dimpotrivă, văd că multi îsi vând în fiecare zi sufletul de dragul bijuteriilor. Dacă li se оmbolnăveste trupul fac tot ce pot, dar dacă văd că li se strică sufletul, nu fac nimic, ci privesc cu nepăsare si sufletul lor si sufletul copiilor lor ca să le rămână giuvaericalele, care pier cu timpul si ele. Pui pe tine aurării în valoare de mii de talanti, iar mădularul lui Hristos nu are nici hrana cea de toată zilele. Stăpânul de obste al universului a dat deopotrivă tuturor si cerul si cele din ceruri si masa cea duhovnicească. Tu însă nu-i dai Lui nici pe cele pieritoare, ca să fii legat necontenit cu lanturile acestea cumplite. Din pricina aceasta miile si miile de păcate, din pricina aceasta bărbatii ajung niste desfrânati, pentru că voi, femeile, nu-i faceti să trăiască crestineste, nu-i faceti să filosofeze, ci-i învătati să le placă podoabele cu care se împodobesc femeile stricate; din pricina aceasta si cad repede în bratele desfrâului. Dar dacă i-ati învăta să dispretuiască astfel de podoabe si să le facă bucurie castitatea, evlavia si smerenia, n-ar fi prinsi cu atâta usurintă în ghearele desfrâului. Poate să se împodobească asa desfrânatele! Ba, chiar mai mult decât atоta, dar nu pentru bărbatii vostri!

Obisnuiti dar pe bărbatii vostri să le placă podoaba aceasta duhovnicească, pe care n-o pot vedea la desfrânate. Mă întrebi cum îl poti face pe bărbatul tău să capete acest obicei? Îndepărtează de la tine gătelile si giuvaericalele si pune-ti podoaba cea duhovnicească. Asa îti vei feri bărbatul de orice pericol, iar tu vei fi pretuită. Dumnezeu te va milui, toti oamenii te vor admira si vei avea parte si de bunătătile cele viitoare, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava si puterea în vecii vecilor, Amin.

Alte articole ale ieromonahului Savatie: www.savatie.cjb.net, email: savatieb@hotmail.com