Diacon Prof. Dr. Andrei Kuraev (Moscova)

Traducere a colectivului revistei Ekklesia

Suspiciunea fată de aparente este una din virtutile crestine. Fără a cerceta, se poate încrede doar în Biserică, în rest crestinul trebuie sa fie suspicios. El nu trebuie să evite întrebările simple de genul: “Ce faceti? Unde mă duceti?”

Fiind în afara Bisericii, te intrebi: Unde am nimerit? Esti luat de mână si împins în horă: “Joacă!” Dar dacă hora e încinsă în jurul unui idol? Sau sub picioarele unde dansezi e un loc sfânt? În crestinism nu se admite ca cineva fără cunostintă de cauză “să sară cu capul în fântână”. În caz contrar, putem repeta o întâmplare ce s-a petrecut pe timpul lui Iulian Apostatul.

Iulian domnea după Împăratul Constantin, adică după ce o mare parte din Imperiu primise crestinismul. Dar noul împărat a dorit să întoarcă Imperiul înapoi cu fata spre păgânism si a recurs la un siretlic. “După un obicei străvechi, împăratul împărtea banii ostasilor. Însă de data aceasta el a pus între tron si ostasi un altar cu cărbuni încinsi si a poruncit ostasilor mai întâi să ardă putină tămâie si apoi să primească banii din mâna sa. O mare parte din armată, din nestiintă a fost înselată, dar unii au descoperit viclesugul si, prefăcându-se bolnavi, au ocolit această capcană.

După împărtire, unii ostasi stăteau la masă. Unul dintre crestinii ce primiseră banii în acest mod, luând cupa cu vin, a făcut asupra ei semnul crucii, la care alt ostas i-a reprosat: “Cum poti binecuvânta vinul cu semnul crucii, când nu demult ai ars tămâie Împăratului? Oare nu te-ai lepădat de Hristos prin acest gest?”. Auzind aceasta, multi din cei ce stăteau la masă si-au dat seama de ceea ce au făcut si au plâns. Lăsând cheful, ei au alergat în piată strigând că sunt crestini si că au fost înselati de împăratul viclean. Ajungând la palat, ei au cerut sa fie arsi pe rug, pentru că întinati fiind, să fie curătati prin foc.”

(Teodor, “Istoria Bisericii” 3,16-17)

După cum vedem, crestinul ar trebui să fie cel putin curios: ce se întâmplă, totusi, după cortină? Uneori însă această cortină, privită de departe, arată ca un perete după care nu mai este nimic. Dar chiar dacă “decoratorul” se jură că peretele este real si că nu e un decor, iată că un amănunt iese la iveală si compromite toate jurămintele lui. Unele din acest fel de amănunte m-au făcut să cercetez mai amănuntit ziua de 8 martie. M-am întrebat: De fapt, ce facem în această zi? Este oare această sărbătoare neutră cu privire la principiile crestine?

În religie, ca si în cultură, există un compartiment de cercetare: reconstructia mitologică. După cum un arheolog, bazându-se pe un fragment dintr-o coloană, reconstruieste aspectul unui templu, iar un istoric al religiei, după o referire neînsemnată, încearcă să refacă un cadru religios cândva actual, tot asa si eu, bazându-mă pe detaliile ce au ajuns până în zilele noastre, încerc să găsesc motivul pentru care se sărbătoreste 8 martie. Întrucât această zi este unica frоntieră din “dinozaurul” sovietic care s-a mai păstrat, apar întrebări: De ce anume ea a supravietuit perioadei comuniste? Ce asocieri, gânduri, sperante erau legate de acea dată când sărbătoarea de abia fusese inclusă în calendar? Cunoastem istoria înfiintării tuturor sărbătorilor comuniste, ca 1 mai sau 17 noiembrie, dar nu si 8 martie. Nu există o versiune oficială care să explice de ce a fost aleasă anume această dată pentru sărbătorirea “zilei internationale a femeii”.

Multi ani de-a rândul, când se apropia ziua de 8 martie, întrebam istoricii si jurnalistii care se pregăteau să scrie articole pe această temă, si chiar oameni de rând: ”De ce sărbătorim această zi?” Dar de fiecare dată primeam aceleasi răspunsuri: “Asa a fost lăsat” sau “Asa s-a hotărât.”

Sărbătorile nu apar de la sine. În special sărbătorile comuniste au fost stabilite de persoane istorice reale. Cine dar ne-a învătat să sărbătorim această zi? Cine si de ce? Putem reconstrui si întelege motivatiile acestor oameni?

Stiinta, înainte de a propune ipoteze noi, arată de ce nu sunt satisfăcătoare argumentele vechi. De aceea voi explica de ce nu sunt de acord cu unele explicatii cu privire la 8 martie. De exemplu, nu sunt de acord cu explicatia că această zi este ziua primăverii. Nu ar fi mai corect ca ziua primăverii să fie pe 1 martie (cum serbează românii, bulgarii sau sârbii), prima duminică din lună sau ziua echinoctiului de primăvară - 22 martie? De ce primăvara ar trebui sa vină pe 8 martie?

Dacă este o zi a femeii, n-ar fi mai comod să se sărbătorească într-una din duminicile primăverii si nu obligatoriu într-o zi care pică în diferite zile ale săptămânii? Este această zi o amintire a unui eveniment istoric? Nici o sursă oficială nu confirmă această presupunere.

Nu e straniu că oamenii serbează o zi de care nu stiu mai nimic? Nu face aceasta posibilă situatia în care cei invitati la o petrecere serbează una, iar organizatorii - cu totul altceva? Ei nu vor să descopere adevăratul motiv al petrecerii: “Bucuria noastră e mare si nu ne împotrivim ca lumea să ne felicite, însă sărbătoarea noastră nu e înteleasă tuturor. Totusi dorim o sărbătoare mondială, de aceea, pentru ca toti să fie veseli si să ne felicite cu sinceritate, îi vom da o altă denumire si o altă explicatie.”

Ce poate fi neînteles si ascuns în această zi? Cu totii stim că 8 martie este “ziua internatională a femeii”. De asemenea stim că femei există în toate tările lumii. Cu toate acestea, în ultimii ani ne-am dat seama că această zi se serbează doar în tările fostei URSS si în unele tări foste socialiste. De ce în celelalte tări nu se serbează această zi? 8 martie nu e ziua femeii, ci a unui tip special de femeie – „femeia revolutionar”. Iată de ce în tările unde miscarea comunistă nu a prins rădăcini, această sărbătoare nu există.

Este înteleasă nevoia miscării revolutionare de a avea sărbătorile proprii în locul unor sărbători populare, bisericesti sau nationale. De asemenea este înteleasă si dorinta de a trezi si încrederea în tovarăsii de luptă. Destul de ingenioasă a fost ideea de a încadra în miscarea revolutionară nu numai bărbati muncitori, ci si femei, creându-le si o sărbătoare a lor.

De ce însă ziua femeii-revolutionar a fost pusă pe 8 martie? A fost concediat cineva dintre liderii miscării? Cine a fost arestat? Cine din ei s-a născut în această zi? Nici un răspuns. De aici reiese că motivele creării acestei sărbători nu au fost istorice, sociale sau publice. Ceva personal îi lega pe fondatorii acestei sărbători cu această dată. Odată ce motivele au fost personale, ar trebui să cercetăm mai îndeaproape persoanele, care de altfel ne sunt cunoscute încă din copilărie. Numai că abia nu demult ne-am permis să observăm că nu doar apartenenta la Internationala Comunistă si ideile revolutionare erau comune pentru ei, ci si o anumită legătură etnică. Internationala, cum s-a constatat mai tîrziu, în mare parte era uninatională. Este un fapt fără de care nu se poate vorbi despre miscarea revolutionară din Europa sfârsitului sec. 19 - începutul sec. 20. Evreii sunt cei care au ridicat popoarele împotriva “lumii violentei” si au propus ca ea să fie “distrusă din temelie”. Să ne amintim de sprijinul organizatiei evreiesti BUND în organizarea primului congres al Partidului Revolutionar Social-Democrat din Rusia. “Comitetul Central al BUND-ului a luat parte activă în organizarea primului congres al partidului si s-a ocupat în special de partea organizatorică. Kremer, care locuia la Minsk, avea o influentă destul de mare în sesiunile congresului. Primul congres a avut loc chiar în sediul BUND din Minsk.” (Tolghin. Despre primul congres al PRSDR / Slăbiciunea socialismului. Revolutia din Rusia si evreii, A. Serebrenicov, sub îndrumarea lui A. I. Soljenitîn. Paris; M., 1995. p.27).

Iată cum explică cauzele esuării revolutiei din 1905 V. Jabotinski, unul din liderii miscării sioniste din Rusia. “Îmi amintesc că atunci gloatele erau în stare de orice. Un orator iscusit i-ar fi putut conduce usor la asaltul Odessei si la spânzurarea lui Dimitrie Neidgard pe stâlpul unui felinar. Într-adevăr, oratorii erau ascultati cu sufletul la gură, numai că toti erau fete cunoscute, “cu ochii rotunzi, urechile mari si gura p...” si nici nu începea bine să vorbească că în gloată se auzea: ”Ăsta-i jidan.” Era o remarcă, în nici un caz o exclamatie sau un răcnet, si în această remarcă nu se găsea nici urmă de răutate, doar că acest amănunt se lua în consideratie si imediat se observa cum temperamentul gloatelor scădea. În acele momente, poporul si oratorul trebuiau să fie una, ei însă nu aveau nimic comun cu Rusia, cu traditiile ei - ei erau străini pentru popor. Evreii ieseau si vorbeau despre ceva, iar lumea îi asculta fără ură, dar si fără înflăcărare. Se observa că odată cu aparitia primului orator evreu, rusii concluzionau: ”Dacă vorbesc jidanii, înseamnă că doar pe jidani îi priveste.” Se crea senzatia unei cauze străine, profitul căreia îl vor avea tot străinii.” (Jabotinski V. Revolutia Iudeilor / Slăbiciunea socialismului. p.485-486.)

Acum să ne amintim de revolutia care a reusit bolsevicilor. Se zice că Feldman, întâlnindu-se cu niste tărani “deputati”, a zis: “Curând, tovarăsi, în toată lumea se va instaura puterea sovietelor!” La care i se răspunse: ”Asa ceva nu va fi.” “De ce nu va fi?” întrebă Feldman tulburat. “Nu-s destui jidani.”

Recunoscând omogenitatea etnică a “revolutiei ruse”, să pătrundem în vietile acestor oameni. Închipuiti-vă în locul Clarei Tetkin, să zicem. Va venit în gând să înfiintati o grupare revolutionară de femei, să folositi forta feminină în lupta contra “exploatatorilor capitalisti”. Pentru o consolidare si o propagandă mai bună a acestei miscări, aveti nevoie de o zi simbolică, care va fi ziua Femeii-Revolutionar.

Revolutia, după cum se stie, porneste dintr-un patos religios. Ea însăsi este un mit, iar unui mit îi este caracteristic să aibă antecedente. Actiunea prezentă ar trebui să readucă în actualitate un oarecare model din mitologia veche. Instinctul mitic al revolutiei pune întrebarea astfel: “Au fost în istorie femei care au ridicat poporul în lupta contra tiraniei si au avut succes?” Rugând un european să dea un nume de femeie-lider, el negresit va răspunde: Ioana d’Arc. Dar Clara Tetkin era evreică si pentru ea mai familiare sunt asocierile cu evenimentele din istoria poporului său. Pentru evrei Ioana d’Arc corespunde Esterei din istoria biblică. De aceea, atunci când Partidul a pus problema înfiintării unei sărbători feminine, Clara Tetkin si-a adus aminte de Estera.

Cu multe secole în urmă Estera si-a salvat poporul de mânia unui tiran. Istoria aceasta este prezentă nu numai în Biblie. Esterei îi este închinată cea mai veselă sărbătoare a evreilor - Sărbătoarea Purim. Ea se serbează la sfârsitul lunii februarie - începutul lui martie. Această sărbătoare nu are o dată fixă (ca si Pastele crestin) si e posibil că în anul când s-a înfiintat “ziua internatională a femeii”, Purimul să fi coincis cu 8 martie. A schimba în fiecare an data ar fi fost incomod, de aceea s-a hotărât ca ziua femeii-revolutionar să se serbeze separat de Purim. Indiferent de aceasta însă, în fiecare an ziua de 8 martie este o chemare a lumii de a slăvi Femeia-Lider - pe Estera, adică a serba Purimul.

Această idee ar fi fost cel putin ingenioasă, dacă sărbătoarea Purim ar fi asemenea Sărbătorii Secerisului. Dar aceasta nu este o sărbătoare religioasă. Enciclopedia Ebraică mentionează: “...sărbătoarea nu este motivată de Templu sau de un alt eveniment religios.” (Enciclopedia Ebraică, M. Terra, 1991.v.13, p. 123)

Robia babiloniană se încheiase. Drumul spre casă era deschis, dar doritori de a se întoarce erau mai putini decât s-a asteptat (din Rusia - socotită “închisoare a popoarelor”- de asemenea au plecat mult mai putini evrei decât si-ar fi dorit liderii miscării sioniste). Multi si-au deschis afaceri si treburile nu le mergeau deloc prost. Ei nu doreau să piardă totul în schimbul întoarcerii. Mii de familii evreiesti au rămas atunci să trăiască în diaspora pe întreg teritoriul Imperiului Persan, într-o stare departe de a fi numită robie. Persii mirati se întrebau: armata babiloniană a cucerit Ierusalimul sau evreii au invadat Babilonul? Aman, “ministrul apărării”, merge la împăratul Artaxerxe si-i prezintă situatia. Timpurile nici pe departe nu erau crestine si evident că reactia împăratului a fost categorică: să fie nimiciti toti evreii din imperiu. Vestea poruncii este aflată de regina Estera a cărei etnie regele nu o cunostea. Într-un moment anume, Estera îl provoacă pe Artaxerxe: “Mă iubesti? Dacă mă iubesti, atunci îi iubesti pe cei pe care îi iubesc eu? Înseamnă că iubesti poporul meu si că îi urăsti pe cei pe care îi urăsc eu? Urăsti dusmanii poporului meu? Atunci arată-ti mânia si nimiceste-i pe cei pe care îi socoti dusmanii tăi!” Si Artaxerxe lasă în grija lui Mardoheu formularea poruncii:

“Mardoheu a scris în numele regelui Artaxerxe, scrisorile le-au pecetluit cu inelul regelui si le-a trimis prin curieri călări, pe caii din herghelia regelui, spunând că regele îngăduie iudeilor din cetate să se adune ca să-si apere viata lor, să bată, să ucidă si să piardă pe toti cei puternici din popor si din tară, care ar vrea să-i atace, cu femeile si cu copiii lor, iar averea lor să o jefuiască” (Estera 8:10-11) .

“Atunci iudeii s-au adunat în toate tările lor, prin toate tările lui Artaxerxe, ca să pună mâna pe cei ce le doreau răul si nimeni n-a putut sta împotriva fetei lor, pentru că frica de iudei apăsa asupra tuturor popoarelor (...) Căci Mardoheu era mare în casa regelui.(...) Atunci au stârpit Iudeii pe toti dusmanii lor, ucigând cu sabia, omorând, pierzând si făcând cu dusmanii lor după voia lor (Estera 9:3-5).

Aman a fost spânzurat împreună cu familia sa, iar după el au fost nimiciti 75000 de oameni - elita tării - oricine putea concura cu iudeii. Soarta Imperiului era hotărâtă.

Cum se poate sărbători o zi de măcel? Nici un popor din lume nu serbează o asemenea zi cu bucurie. Purimul - sărbătoare în special pentru copii (unde se cântă, se joacă, iar Talmudul recomandă celor maturi chiar să bea băuturi spirtoase până nu mai deosebesc diferenta dintre expresiile “blestemat fie Aman” si “binecuvântat este Mardoheu”) este comemorarea unui masacru în care au murit poate mii de copii. Nu a fost o bătălie (cum încearcă unii să explice), în care si evreii si persii să fi luptat cu armele în mână, ci un măcel.

Biserica nu are nimic împotriva personajelor biblice, doar că întelegerea evenimentelor petrecute în cartea Estera este diferită în crestinism si iudaism. Crestinismul vede în aceasta cum Dumnezeu nu a permis ca poporul Său să fie nimicit de dusmanii persi, iar iudaismul vede în toate popoarele un dusman care trebuie nimicit asemenea persilor.

În “Disputa lui Nahmadin” din Evul Mediu se explică Ps.109,1: ”Zis-a Domnul Domnului meu: ”Sezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmasii Tăi asternut picioarelor Tale” astfel: “Dumnezeu va ajuta Mesiei până ce toate popoarele vor fi sub picioarele lui. Ei îl resping, nu-l recunosc, iar unii si-au creat un alt Mesia.” Există deci în istoria gândirii iudaice o părere cum că toate popoarele sunt ostile evreilor, iar evenimentele Purimului arată cum trebuie să se procedeze cu ele.

În crestinism, războaiele si robia babiloniană din Vechiul Testament sunt întelese în mod duhovnicesc. În iudaism însă s-a păstrat întelegerea literală a normelor si exemplelor vechi-testamentare.

Astfel, consultantul pe probleme de presă a Ambasadei Israelului la Moscova, Zecv Ben Arie, în discutia cu corespondentul publicatiei “Segodnea”, a subliniat însemnătatea simbolică a sărbătorii: “Aceasta a fost o izbăvire deosebită: după voia Celui Preaînalt, regele persan a permis evreilor să se apere cu arma în mână si să atace preventiv”.

De ce un popor în istoria căruia au fost atâtea suferinte, care a trecut prin atâtea devastări, sărbătoreste un masacru care în vechime i-a reusit?

Din păcate, la baza iudaismului există o dogmă care îi poate face pe evrei reci fată de durerea altor popoare. În unele texte iudaice se afirmă că din punct de vedere al iudaismului oameni sunt doar evreii!

“Orice evreu, fie că este drept, fie că este păcătos, are două suflete - afirmă un tratat rabinic. Unul din ele este legat de lumi si e numit klipa sau sitra ahara. Acest suflet este sângele omului si dă viată trupului. De la el îsi iau începutul toate viciile si patimile care se compun din 4 elemente. Tot din suflet provin si toate calitătile bune ce sunt caracteristice fiecărui evreu, cum sunt compătimirea si ajutorarea aproapelui. Întrucât este legat de partea opusă si provine de la asa-zisa klipat noga în care este binele, iar originea lui este legată de taina pomului cunoasterii binelui si răului.

Sufletele neevreilor provin însă din restul klipatelor, care sunt necurate si în care nu există binele, asa cum este spus în cartea ET NAIM, 49, cap 3: “Tot binele făcut de păgâni este asupra lor”. Sau cum comentează Ghemara expresia: “Mila popoarelor e un păcat”. “Toate actiunile de dreptate si milă ale popoarelor sunt săvârsite din mândrie”. Al doilea suflet care-l deosebeste pe evreu este o părticică din esenta nemărginită a lui Dumnezeu, asa cum e spus: “Si Tu ai suflat în nările lui duh de viată”. Sufletele evreilor au apărut din gândirea lui Dumnezeu.

Internationala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: că Purimul e sărbătoarea nimicirii dusmanilor, iar dusmanii Revolutiei bineînteles au fost nu numai capitalistii, ci si Biserica. În acest caz e lipsită oare de motivatie presupunerea că în constiinta liderilor evrei ai Internationalei, miscarea revolutionară feminină se asocia cu Estera, iar 8 martie - din obisnuintă cu sărbătoarea Purim?

Motivul repulsiei mele fată de 8 martie e foarte simplu: de mic copil nu puteam suferi această zi, iar devenind un om al Bisericii am îndrăgit sărbătoarea ortodoxă a femeilor - Săptămâna Mironositelor, sărbătorită după a treia duminică de la Paste.

Am scris acest articol nu pentru ca noi crestinii să avem o atitudine neprietenoasă fată de cei de un neam cu Clara Tetkin, ci pentru a întelege ce sărbătorim de fapt pe 8 martie si pentru a reveni la traditiile noastre ortodoxe. Motivele Clarei Tetkin sunt clare. Nu înteleg de ce noi ar trebui să serbăm Purimul evreilor. N-ar fi timpul să uităm de sărbătorile “rosii”, ostile crestinismului si de 8 martie în special, zi care nu are nimic comun cu femeia crestină?

Bogdan Mateciuc:

Unii afirmă că este bine si frumos a cinsti femeia cu ocazia zilei de 8 martie. Ca idee sună frumos, dar să privim însă în ce duh se face această „cinstire” si vom vedea astfel cât de falsă este ea.

În primul rând această „cinstire” merge exclusiv de la bărbati către femei, nu si de la femeie la femeie. În această zi, bărbatii care în restul anului le-au batjocorit sau insultat pe femei, pe colegele de la serviciu, devin brusc galanti si le oferă o floare în semn de respect. De partea lor, femeile acceptă această mascaradă. A doua zi, pe 9 martie, totul revine la normal.

De partea femeilor, se observă că cele care se bucură cel mai mult de „ziua internatională a femeii” sunt femeile căzute, femeile departe de orice virtute crestină, femei care au ocazia să se „simtă bine” de ziua lor. Femeile adevărate nu au nevoie de o zi anume pentru a fi mai femei. Ele sunt femei prin ele însele, fără ajutoare din afară. Respectul lor de sine provine în mod natural din firea lor, din constiinta de sine, nu din stimulente gen „ziua femeii”. În mod similar, bărbatul adevărat nu are nevoie să fumeze sau să aibă relatii cu cât mai multe femei pentru a demonstra că e bărbat. Bărbatul adevărat, ca si femeia adevărată, zdravănă la cap, sunt ei însisi prin ei însisi.