Canonul Cel Mare

Alcătuire a Sfîntului Părintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul

JOI

în a cincea săptămână
a Sfântului si Marelui Post

    Se toacă pe la al patrulea ceas din noapte si adunându-se fratii în biserică, preotul face începutul după obicei si se zic: Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru..., Doamne miluieste (de 12 ori), Slavă..., Si acum..., Veniti să ne închinăm... (de 3 ori) si Utrenia, după rânduială.

    După psalmi, se cântă Aliluia si podobnicele glasului si se citeste Catisma a opta.

    Apoi se citeste viata Cuvioasei Maria Egipteanca, în două stări.

Psalmul 50

    Stihurile: Să cântăm Domnului... nu se cântă, ci îndată se începe Canonul Mare, care se zice rar, cu glas umilit si cu inimă înfrântă, făcând la fiecare tropar câte 3 închinăciuni.

CANONUL MARE

Alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul.

Cântarea 1, glasul al 6-lea:

Irmosul:

    Ajutor si acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu si-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu si-L voi înălta pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).

    Stih: Miluieste-mă, Dumnezeule, miluieste-mă.

    De unde voi începe a plânge faptele vietii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare gresealelor.

    Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseste la Ziditorul tuturor. Si îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăintă.

    Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, si de împărătia cea pururea fiitoare si de desfătare, pentru păcatele mele.

    Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău si te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom si ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită.

    În locul Evei celei trupesti, făcutu-s-a mie Evă întelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute, si gustând pururea din băutura cea amară.

    După dreptate a fost lepădat Adam din Eden, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu, care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viată, ce voi pătimi?

    Covârsind eu de bunăvoie uciderea lui Cain, m-am făcut cu stiintă ucigas al sufletului, umplându-mi trupul de viermi, si războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

    Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptătii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ți-am adus Ție niciodată, nici fapte dumnezeiesti, nici jertfă curată, nici viată fără prihană.

    Precum Cain asa si noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor si jertfă vrednică de mustrare si viată ne-trebnică; pentru acestea ne-am si osândit împreună.

    Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup si oase si suflare si viată; dar, o! Făcătorul meu, Mântuitorul meu si Judecă-torul meu, primeste-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.

    Mărturisesc Ție, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, si rănile sufletului si ale trupului meu, care tâlhăreste le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele ucigătoare.

    De am si gresit, Mântuitorule, dar stiu că esti iubitor de oameni; bati cu milă si Te milostivesti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, si alergi ca un părinte, chemând pe cel rătăcit.

    Pe mine cel lepădat înaintea usilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrânete nu mă lăsa în iad, desert, ci, mai înainte de sfârsit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare gresealelor.

    Eu sunt cel căzut între tâlhari, în gându-rile mele; cu totul sunt rănit acum de ele si plin de bube; dar Tu însuti venind de fată, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă.

    Preotul, văzându-mă mai înainte, a trecut de mine, si levitul, văzându-mă gol în nenorocire, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venind de fată, miluieste-mă.

    Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de la mine lantul cel greu al păcatului si, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilintă.

    Vremea este a pocăintei, iar eu vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lantul cel greu al păcatului si, ca un îndurat, dă-mi iertare de gresealele.

    Să nu mă urăsti, Mântuitorule, să nu mă lepezi de la Fata Ta; ridică de la mine lantul cel greu al păcatului si, ca un milostiv, dă-mi iertare de gresealele.

    Gresealele mele cele de voie si cele fără de voie, Mântuitorule, cele vădite si cele ascunse, cele stiute si cele nestiute, toate iertându-le, ca un Dumnezeu, milostiveste-Te si mă mântuieste.

    Din tinerete, Mântuitorule, poruncile Tale le-am lepădat, si mi-am trecut toată viata cu pofte, neîngrijindu-mă si lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ție, Mântuitorule: măcar la sfârsit mântuieste-mă.

    Bogătia sufletului cheltuind-o întru păcate, pustiu sunt de virtuti crestinesti si, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, apucând înainte, miluieste-mă.

    Înaintea Ta cad, Iisuse;gresit-am Ție, milostiveste-Te spre mine; ridică de la mine lantul cel greu al păcatului si, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilintă.

    Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetând cuvintele si îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutătile mele, mântuieste-mă, Atotputernice.

    Stih: Cuvioasă maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Tu-mi dă har luminător, din osârdia ta cea dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul patimilor; si să laud din inimă faptele vietii tale cele frumoase, Marie.

    Plecându-Te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos, la Dânsul ai venit, lăsând pornirile desfătărilor cele neoprite, si toată virtutea, ca pe una singură, cu multă cucernicie ai săvârsit-o.

    Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Cu rugăciunile tale, Andrei, scapă-ne de patimile cele fără de cinste si te rugăm să ne arăti părtasi acum împărătiei lui Hristos, pe noi cei ce te lăudăm pe tine, strălucite, cu credintă si cu dragoste.

Slavă..., a Treimii:

    Treime, Fiintă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lantul cel greu al păcatului si, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilintă.

Si acum..., a Născătoarei:

    Născătoare de Dumnezeu, nădejdea si ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lantul cel greu al păcatului si, ca o stăpână curată, mă primeste pe mine cel ce mă pocăiesc.

    Si iarăsi se cântă în amândouă stranele irmosul: Ajutor si acoperitor...

Cântarea a 2-a:

Irmosul :

    Ia aminte, Cerule, si voi grăi; si voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).

    Miluieste-mă, Dumnezeule, miluieste-mă.

    Ia aminte, cerule, si voi grăi; pământule, primeste în urechi glasul celei ce se pocă-ieste lui Dumnezeu si-L laudă pe Dânsul.

    Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, si primeste mărturisirea mea cea călduroasă.

    Mai mult decât toti oamenii, eu însumi am gresit Ție; ci Te milostiveste, Mântuito-rule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.

    Viforul răutătilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, întinde-mi si mie mâna Ta.

    Lacrimile desfrânatei, Îndurate, si eu le vărs înaintea Ta; milostiveste-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.

    Întunecatu-mi-am, frumusetea sufletului cu plăcerile poftelor, si cu totul toată mintea tărână mi-am făcut.

    Ruptu-mi-am acum vesmântul cel dintâi, pe care mi l-ai tesut mie, Ziditorule, dintru început; si pentru aceasta zac acum gol.

    Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a tesut-o mie sarpele cu sfătuirea, si mă rusinez.

    Căutat-am la frumusetea pomului, si mi s-a amăgit mintea; si acum zac gol si mă rusinez.

    Lucrat-au pe spatele meu toti mai-marii răutătilor, lungind asupra mea fărădelegea lor.

    Pierdutu-mi-am frumusetea cea întâi-zidită si podoaba mea; si acum zac gol si mă rusinez.

    Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi tesută de Dumnezeu.

    Îmbrăcat sunt cu îmbrăcaminte de rusine, ca si cu niste frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvointa mea.

    Îmbrăcatu-m-am urât cu haina împestrita-tă si sângerată rusinos, prin curgerea vietii celei cu patimi si iubitoare de desfătări.

    Pătat-am haina trupului meu, si am întinat cu totul podoaba cea după chipul si după asemănarea Ta, Mântuitorule.

    Căzut-am întru întristarea patimi lor, si în stricăciunea cea materialnică; si pentru aceasta acum vrăjmasul mă necăjeste.

    Viată iubitoare de cele materiale si iubitoare de averi alegând eu în loc de sărăcie, Mântuitorule, m-am împresurat acum cu sarcină grea.

    Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gândurilor rusinoase si sunt osândit.

    Îngrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afară, nebăgând seama de cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.

    Făcându-mi urâtenia chip patimi lor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat frumusetea mintii.

    Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile frumusetea chipului celui dintâi; dar ca pe drahmă, oarecând, căutându-mă, asa mă află.

    Păcătuit-am ca si desfrânata si strig Ție: Eu însumi am gresit! Primeste, Mântuitorule, ca mir si lacrimile mele.

    Alunecat-am în desfrânare ca David si m-am umplut de noroi; dar Tu, Mântuitorule, spală-mă si pe mine cu lacrimile mele.

    Fii mie milostiv, strig Ție ca si vamesul; Mântuitorule, curăteste-mă; că nimeni din cei din Adam n-au gresit Ție, ca mine.

    Nici lacrimi, nici pocăintă nu am, nici umilintă; ci Tu însuti acestea, Mântuitorule, dăruieste-mi-le, ca un Dumnezeu.

    Usa Ta să nu mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne! Ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc către Tine.

    Iubitorule de oameni, Cel ce voiesti ca toti să se mântuiască, Tu mă cheamă si mă primeste ca un bun, pe mine cel ce mă pocăiesc.

    Ascultă suspinurile sufletului meu, si primeste picăturile ochilor mei, Doamne, si mă mântuieste.

A Născătoarei:

    Preacurată Fecioară, Născătoare de Dum-nezeu, ceea ce una esti prea lăudată, roagă-te îndelung, ca să ne mântuim noi.

Alt canon

Irmosul:

    Vedeti, vedeti! că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană, si apă din piatră am izvorât de demult, în pustie, poporului Meu, cu singură dreapta si cu tăria Mea .

    Vedeti, vedeti! că Eu sunt Dumnezeu; ascultă, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigă, si te depărtează de la păcatul cel dintâi; si te teme, ca de un judecător si Dumnezeu.

    Cui te-ai asemănat, mult-păcătosule suflete? Numai lui Cain celui dintâi si lui Lameh aceluia? Ucigându-ti cu pietre trupul prin fapte rele, si omorându-ti mintea cu pornirile cele nebunesti.

    Pe toti cei mai înainte de lege întrecându-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viata dreptilor.

    Tu însuti, suflete al meu, ai deschis zăvoarele mâniei Dumnezeului tău, si ti-ai înecat trupul, ca si tot pământul, si faptele si viata; si ai rămas afară de corabia cea mântuitoare.

    Bărbat am ucis spre rană mie, si tânăr spre vătămare, Lameh plângând a strigat; iar tu nu te cutremuri, o, suflete al meu, întinându-ti trupul si mintea pătându-ti.

    O, cum am râvnit lui Lameh, celui mai înainte ucigas! Sufletul ca pe un bărbat, mintea ca pe un tânăr si trupul ca pe un frate mi-am ucis, ca si Cain ucigasul, cu pornirile cele poftitoare de plăceri.

    Turn ti-ai închipuit să zidesti, o, suflete, si întăritură să faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale, si de n-ar fi surpat până la pământ mestesugirile tale.

    Plouat-a Domnul oarecând foc din cer, arzând fărădelegea cea înfierbântată a sodomenilor; iar tu ti-ai a prins focul gheenei întru care va să arzi, o, suflete.

    Rănitu-m-am, vătămatu-m-am, iată săgeti-le vrăjmasului au pătruns sufletul meu si trupul. Iată, rănile si bubele si zdruncină-turile strigă, si vătămăturile mele cele de voie alese.

    Cunoasteti si vedeti că Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ispitesc inimile, înfrânez cugetele si vădesc faptele, ard păcatele, judec pe orfan, pe smerit si pe sărac.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Întins-ai mâinile tale către înduratul Dumnezeu, Marie, afundată întru adâncul răutătilor, si ti-a întins mâna de ajutor cu milostivire, ca si lui Petru, căutând cu adevărat întoarcerea ta.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Cu toată osârdia si cu dragoste ai alergat către Hristos, urând calea cea dintâi a păcatului; si în pustiile cele neumblate hrănindu-te, si poruncile Lui cele dumnezeiesti curat săvârsind.

    Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

    Să vedem, să vedem, o suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu si a Stăpânului; pentru aceasta, mai înainte de sfârsit să cădem înaintea Lui cu lacrimi, strigând: cu rugăciunile lui Andrei, Mântuitorule, milu-ieste-ne pe noi.

Slavă..., a Treimii:

    Treime fără început, nezidită, nedespărtită Unime, primeste-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, si mă mântuieste pe mine, cel ce am gresit; a Ta zidire sunt, nu mă trece cu vederea; ci mă iartă si mă izbăveste de osânda focului.

Si acum..., a Născătoarei:

    Preacurată Stăpână Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine, si limanul celor înviforati, pe Milostivul si Făcătorul si Fiul tău, fă-L îndurat, si mie cu rugăciunile tale.

    Si iarăsi se zice, în amândouă stranele, irmosul al doilea: Vedeti, vedeti...
 

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

    Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreste inima mea (de două ori).

    Foc de la Domnul plouând, oarecând, a ars Domnul de demult pământul sodomenilor.

    În munte scapă, suflete, ca Lot acela si apucă si te izbăveste în Sigor.

    Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiască văpaie!

    Mărturisescu-mă Ție, Mântuitorule: păcă-tuit-am, păcătuit-am Ție fără măsură; dar lasă-mi, iartă-mi, ca un Îndurat.

    Păcătuit-am Ție, eu singur păcătuit-am mai mult decât toti; Hristoase Mântuitorule, nu mă trece cu vederea.

    Tu esti Păstorul cel Bun; caută-mă pe mine mielul si, rătăcit fiind, nu mă trece cu vederea.

    Tu esti dulcele Iisus, Tu esti Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.

A Treimii:

    Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi.

    O, Treime, Unime Dumnezeule, mântu-ieste-ne pe noi de înselăciune si de ispite si de primejdii!

A Născătoarei:

    Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.

    Bucură-te, pântece primitor de Dumne-zeu! Bucură-te, scaunul Domnului! Bucură-te, Maica vietii noastre.

Alt Canon

Irmosul:

    Întăreste, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintită; că Însuti esti sfânt si Domn (de două ori).

    Izvor de viată Te-am câstigat pe Tine, surpătorul mortii, si strig Ție din inima mea mai înainte de sfârsit: Gresit-am! Milosti-veste-Te si mă mântuieste.

    Păcătosilor din vremea lui Noe am urmat, Mântuitorule, mostenind osândirea acelora, întru cufundarea potopului.

    Gresit-am, Doamne, gresit-am Ție! Milostiveste-Te spre mine. Că nu este cineva între oameni, din cei ce au gresit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu gresealele.

    Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmând, suflete, n-ai acoperit rusinea aproapelui, cu fata înapoi întorcându-te.

    Binecuvântarea lui Sem nu ai mostenit, ticălosule suflete, si mostenire desfătată n-ai luat, ca Iafet în pământul iertării.

    Din pământul Haran, adică din păcat, iesi, suflete al meu, si vino la pământul care izvorăste de-a pururea nestricăciune vie, pe care Avraam a mostenit-o.

    De Avraam ai auzit, suflete al meu, care si-a lăsat oarecând pămâtul părintilor si s-a făcut străin. Urmează si tu alegerii aceluia.

    La stejarul din Mamvri ospătând patriarhul pe îngeri, a luat la bătrânete vânatul făgăduintei.

    Întelegând pe Isaac, ticălosule suflete al meu, că a fost jertfit tainic jertfă nouă, ca ardere de tot Domnului, urmează vointei lui.

    Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael, că a fost izgonit ca un fecior din slujnică; trezeste-te, vezi, ca nu cumva păcătuind, să suferi ceva asemenea.

    Agarei, egiptencei celei de demult, te-ai asemănat, suflete, făcându-te rob de bună-voia ta, si născând semetia, ca pe un nou Ismael.

    Scara lui Iacov o stii, suflete al meu, care s-a arătat de la pământ spre cele ceresti; pentru ce n-ai avut treaptă tare, credinta cea dreaptă?

    Preotului lui Dumnezeu, si împăratului celui înstrăinat între oameni de viata lumii, urmează, adică asemănării lui Hristos.

    Să nu te faci stâlp de sare, suflete, întorcându-te înapoi; să te înfricoseze pilda Sodomei; sus în Sigor mântuieste-te!

    De arderea păcatului fugi, suflete al meu, ca si Lot. Fugi de Sodoma si de Gomora; fugi de flacăra a toată pofta cea nebunească.

    Miluieste-mă, Doamne, miluieste-mă strig Ție, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplătesti tuturor după vrednicia faptelor.

    Rugăciunea celor ce Te laudă pe Tine, Stăpâne, nu o lepăda; ci Te milostiveste, Iubitorule de oameni, si dăruieste iertare celor ce se roagă Ție cu credintă.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Cuprins sunt de tulburarea valurilor si de furtuna păcatelor. Dar tu, maică, mântuieste-mă acum si mă scoate la limanul dumnezeiestii pocăinte.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Rugăciune cu osârdie aducând si acum, cuvioasă, către prea milostiva Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale deschide-mi dumnezeiestile intrări.

    Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Cu rugăciunile tale dăruieste-mi si mie iertare datoriilor, o Andreie, arhiereule al Cretei; că tu esti învătător preales al pocăintei.

Slavă..., a Treimii:

    Treime neamestecată, nezidită, Fire fără început, Care esti lăudată în Treimea Fetelor, mântuieste-ne pe noi, care ne închinăm stăpânirii Tale cu credintă.

Si acum..., a Născătoarei:

    Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, nestiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină! Că alăptând, ai rămas fecioară.

    Si iar irmosul: Întăreste, Doamne...

    Apoi sedealna, alcătuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:

Podobie: Înviat-ai din morti...

    Luminători de Dumnezeu luminati, cei ce însivă ati fost văzători ai Mântuitorului, luminati-ne pe noi cei ce suntem în întunericul vietii, ca să umblăm acum, ca în zi, cu bunăcuviintă, întru lumina postului, alungând patimile cele de noapte, si să vedem si noi luminatele Patimi ale lui Hristos, bucurându-ne.

Slavă..., altă Sedealnă, glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu taină...

    Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi, aduceti acum rugăciune lui Hristos, ca să trecem toti curgerea postului, săvârsind rugăciuni cu umilintă, si săvârsind virtuti cu osârdie; ca în acest chip să ajungem să vedem Învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă si laudă aducând.

Si acum..., a Născătoarei:

Acelasi glas si podobie:

    Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împre-ună cu Apostolii, Fiului si Cuvântului lui Dumnezeu, Cel necuprins, Care S-a născut în chip de negrăit din tine mai presus de gând, să dăruiască lumii pace curată si să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte de sfârsit, si să învrednicească pe robii tăi împărătiei ceresti, pentru bunătatea Sa cea prea multă.

    Apoi se citeste viata Preacuvioasei Maria Egipteanca, de la jumătate. După aceasta, Tricântarea de Joi, fără metanii.

Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

    Auzit-am, Doamne, auzul Tău si m-am temut, înteles-am lucrurile Tale si am slăvit puterea Ta, Stăpâne.

    Apostolii lui Hristos cei luminati, care au vietuit cu înfrânare, usurează nouă vremea postului, cu dumnezeiestile lor mijlociri.

    Organul cel cu douăsprezece coarde, ceata cea dumnezeiască a ucenicilor, a cântat cântarea de mântuire, tulburând cântările cele viclene.

    Cu ploile duhului ati adăpat toată lumea, alungând, preafericitilor, seceta multimii zeilor.

A Născătoarei:

    Mântuieste-mă pe mine, cel care mă smeresc, care am vietuit cu semetie, tu care ai născut pe Cel ce a înăltat firea cea smerită, Preacurată.

Altă Tricântare, acelasi glas:

Irmos: Auzit-am Doamne...

    Preacinstită ceată a Apostolilor, îndeamnă-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca să ne miluiască pe noi, care te lăudăm pe tine.

    Fiind ca niste lucrători ai lui Hristos, Apostoli, si lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt, toată lumea, I-ati adus totdeauna roade.

    Vie v-ati făcut lui Hristos, Celui cu adevărat iubit; că ati izvorât în lume vinul Duhului, Apostoli.

A Treimii:

    Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

    Sfântă Treime asemănătoare, Care esti mai presus stăpânitoare, cea preaputernică, Părinte, Cuvântule si Duhule Sfinte, Dumne-zeule, lumină si viată, păzeste turma Ta.

A Născătoarei:

    Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

    Bucură-te, scaun în chipul focului. Bucură-te, sfesnic purtător de făclie. Bucură-te, muntele sfintirii, chivotul vietii, cortul Sfintei Sfintelor.

Alt canon

Irmosul:

    Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, si s-a temut: că aveai să Te nasti din Fecioară, si oamenilor să Te arăti, si a grăit: Auzit-am auzul Tău si m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne (de două ori).

    Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, Drepte Judecătorule; că de am si păcătuit eu însumi ca un om, si mai mult decât tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.

    Se apropie, suflete, sfârsitul, se apropie si nu te îngrijesti, nu te pregătesti; vremea se scurtează, scoală-te; aproape lângă usi este Judecătorul: ca un vis, ca o floare trece vremea vietii. Pentru ce în desert ne tulburăm?

    Desteaptă-te, o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, si adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală faptele tale si cugetele tale lui Hristos, si te îndreptează.

    N-a fost în viată păcat, nici faptă, nici răutate, pe care să nu le fi săvârsit eu, Mântuitorule, cu mintea si cu cuvântul, cu vointa si cu gândul si cu stiinta, si cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.

    Din aceasta m-am judecat, din aceasta m-am osândit, eu, ticălosul, adică din cugetul meu, decât care nimic nu este în lume mai puternic; Judecătorule, Mântuitorul meu si cunoscătorule, crută-mă, izbăveste-mă si mă mântuieste pe mine robul Tău.

    Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare si a înăltării gândului; deci, de voiesti să vietuiesti cu lucrarea si cu cunostinta si cu înăltarea gândului, înnoieste-te.

    Arsita zilei a răbdat patriarhul pentru lipsă si frigul noptii a suferit, în toate zilele făcând câstig; păstorind, trudindu-se si slujind, ca să-si ia amândouă femeile.

    Prin două femei întelege, fapta si cuno-stinta întru înaltă gândire: prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu multi copii. Iar prin Rahela, gândirea, ca cea mult-ostenitoare. Că fără de osteneli nici fapta, nici gândirea nu se vor săvârsi, suflete.

    Priveghează, o, suflete al meu, si te fă deosebit, ca cel mare între patriarhi; ca să dobândesti fapta cu gândirea cea înaltă; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi în norul cel neapus cu gândirea, si să te faci negutător de lucruri mari.

    Pe cei doisprezece patriarhi născându-i cel mare între patriarhi, ti-a făcut tie tainic, suflete al meu, scară spre suirea cea de faptă, pe fiii săi, ca pe niste temeiuri si trepte, ca niste suisuri preaîntelepteste asezându-i.

    Lui Esau cel urât asemânându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia nastere, a frumusetii celei dintâi; si de la binecuvân-tarea părintească ai căzut, si îndoit te-ai amăgit, ticălosule, cu fapta si cu gândirea; pentru aceasta acum pocăieste-te.

    Edom s-a chemat Esau, pentru marea înversunare a amestecării cu femei. Căci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se si cu plăcerile întinându-se, Edom s-a numit, care înseamnă: înfierbântarea sufletului celui iubitor de păcate.

    De Iov cel de pe gunoi auzind, o, suflete al meu, că s-a îndreptătit, n-ai râvnit bărbăti-ei aceluia, n-ai avut tăria gândului lui, întru toate care ai cunoscut, în cele ce ai stiut si în cele ce te-ai ispitit; ci te-ai arătat nerăbdător.

    Cel ce era mai înainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu multi fii si mărit, de năprasnă fără de fii si de casă lipsit; că socotea gunoiul palat si rănile mărgăritar.

    După vrednicia împărătească fiind îmbrăcat cu diademă si cu porfiră, omul cel cu multă avere, si dreptul cel îndestulat de bogătie si de animale, degrab sărăcind de avere si de stare si de împărătie s-a lipsit.

    De a fost acela drept si fără prihană mai mult decât toti, si n-a scăpat de cursele si viclesugurile înselătorului, dar tu, fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face de se va întâmpla să vină asupra ta ceva din cele negândite?

    Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; dar ca un doctor, Hristoase, amândouă prin pocăintă mi le tămăduieste. Spală-le, curăteste-le, Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.

    Trupul Tău si sângele pentru toti Ți-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te; trupul, adică ca să mă înnoiesti, iar sângele ca să mă speli. Duhul ti-ai dat ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.

    Săvârsit-ai mântuirea în mijlocul pământului, Făcătorule, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe cruce ai fost răstignit si Edenul cel ce se încuiase s-a deschis; cele de sus si cele de jos, făptura si toate neamurile mântuindu-se, se închină Ție.

    Fie-mi mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată si băutură si apa iertării ce a izvorât, ca să mă curătesc cu amândouă, ungându-mă si bând, si ca o ungere si băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viată.

    Gol sunt, spre a intra în cămara mirelui, gol sunt si spre a merge la nuntă si la cină; candela mi s-a stins, fiind fără de untdelemn, cămara mi s-a închis dormind eu. Cina s-a mâncat; iar eu fiind legat de mâini si de picioare, am fost lepădat afară.

    Biserica a câstigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viată, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării si al cunostintei; spre închipuirea celei vechi si a celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.

    Timpul vietii mele este scurt, si plin de dureri si de viclesug, dar întru pocăintă primeste-mă si întru cunostintă mă cheamă, ca să nu mă fac câstig si mâncare celui străin; Mântuitorule, Tu Însuti mă miluieste.

    Falnic sunt acum si semet, cu inima în desert si în zadar. Să nu mă osândesti împreună cu fariseul; ci mai ales dă-mi smerenia vamesului, Unule Îndurate, drepte Judecătorule, si cu acesta împreună mă numără.

    Stiu, Îndurate, că am gresit, de am ocărât vasul trupului meu; ci întru pocăintă mă primeste, si întru cunostintă mă cheamă, ca să nu mă fac câstig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuti, Mântuitorule, mă miluieste.

    Însumi idol m-am făcut, vătămându-mi cu poftele sufletul meu. Ci întru pocăintă mă primeste, si întru cunostintă mă cheamă, ca să nu mă fac câstig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuti, Mântuitorule, mă miluieste.

    N-am auzit glasul Tău, n-am ascultat Scriptura Ta, Dătătorule de lege. Ci întru pocăintă mă primeste, si întru cunostintă mă cheamă, ca să nu mă fac câstig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuti, Mântuitorule, mă miluieste.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Petrecând viată fără de trup, cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevărat, ca să folosesti celor ce te cinstesc cu credintă. Pentru aceasta ne rugăm tie, izbăveste-ne pe noi cu rugăciunile tale de toate încercările.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru adânc de necuviinte mari pogorân-du-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lămurit la virtutea cea desăvârsită prin faptă, minunând, Cuvioasă Maică Marie, firea îngerească.

    Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Andrei, lauda părintilor, nu uita rugând cu rugăciunile tale, de fată fiind tu, pe Treimea cea înalt dumnezeiască, ca să ne izbăvim de osândă, cei ce te chemăm pe tine, dumnezeiescul ocrotitor si podoaba Cretei.

Slavă..., a Treimii:

    Nedespărtită în fiintă, neamestecată în Fete, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una în Treime, ca pe Ceea ce esti întocmai cu împărătia si întocmai cu tronul; si strig Ție cântarea cea mare, ce se cânta întreit întru cele de sus.

Si acum..., a Născătoarei:

    Si ai născut si esti fecioară, si ai rămas întru amândouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoieste legile firii, si pântecele a născut nesimtind dureri. Unde Dumnezeu voieste, se biruieste rânduiala firii; că face câte voieste.

    Si iarăsi se cântă irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta...

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

    Dis-de-dimineată, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă si mă îndreptează la poruncile Tale, si mă învată, Mântuitorule, să fac voia Ta (de două ori).

    În noapte viata mea mi-am petrecut pururea; că întuneric s-a făcut mie si negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule.

    Lui Ruben asemănându-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios si călcător de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt, întinându-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.

    Mărturisescu-mă Ție Hristoase Împărate; păcătuit-am, păcătuit-am ca mai înainte fratii lui Iosif, vânzând rodul curătiei si al întelepciunii.

    De cei de un sânge a fost dat, a fost vân-dut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutătilor tale.

    Lui Iosif cel drept si mintii lui celei curate, urmează, ticălosule si neiscusitule suflete, si nu te desfrâna cu pornirile cele nebunesti, făcând fărădelege pururea.

    De s-a si sălăsluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării si a scuipării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ți voi aduce Ție întru acest chip vreodată?

    Auzit-ai de cosul lui Moise, suflete, cel purtat de apele si de valurile râului, că a fost păzit de demult ca într-o cămară, scăpând de fapta cea amară a voii lui Faraon.

    De ai auzit, ticălosule suflete, de moasele ce ucideau oarecând partea bărbătească, cea nevârstnică, suge acum întelepciunea ca marele Moise.

    Nu ti-ai omorât mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticălosule suflete; si cum te vei sălăslui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăintă?

    În pustietăti a locuit marele Moise. Vino dar, suf1ete, de urmează vietii lui, ca să te învrednicesti a vedea si arătarea lui Dumnezeu cea din rug.

    Toiagul lui Moise te închipuieste, suflete, care a lovit marea si a închegat adâncul, cu însemnarea dumnezeiestii Cruci; prin care vei putea si tu să săvârsesti lucruri mari.

    Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără viclesug; iar Ofni si Fineas, ca si tine, suflete, au adus lui Dumnezeu viată străină si întinată.

    Greu la minte m-am făcut, Stăpâne, ca si Faraon cel cumplit; Ianis si Iamvri la suflet si la trup, cufundat cu gândul! Ci ajută-mi mie, Mântuitorule.

    Cu lut mi-am amestecat gândul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, mă rog Ție, albă ca zăpada făcând haina trupului meu.

    De voi cerceta faptele mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu păcatele; că întru cunostintă gândind am gresit, iar nu întru necunostintă.

    Crută, crută, Doamne, zidirea Ta. Păcătuit-am, iartă-mă, Cel ce esti însuti din fire curat, căci afară de Tine nimeni altul nu este fără pată.

    Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni vindecând pe cei leprosi si întărind pe cei slăbănogi; ai oprit curgerea de sânge, Mântuitorule, celei ce s-a atins de poalele Tale.

    Celei ce avea curgere de sânge urmează, ticălosule suflete, năzuieste, tine-te de poalele lui Hristos, ca să te izbăvesti de bătăi si să auzi de la Dânsul: credinta ta te-a mântuit!

    Celei gârbovite urmează, o suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să te îndreptezi, să umbli drept în căile Domnului.

    Desi esti fântână adâncă, Stăpâne, izvorăste-mi ape din preacuratele Tale vine. Ca bând, ca si Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viată izvorăsti.

    Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl si eu luminile sufletului si să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Cu neasemănată dragoste, preafericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit de dorire; învredniceste-mă dar si pe mine, să dobândesc slava cea de sus.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Repejunea Iordanului trecând-o, ai aflat odihnă, fugind de plăcerea trupească cea cu durere; din care si pe noi, cuvioasă, scoate-ne cu rugăciunile tale.

    Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Ca pe un păstor preaales, întelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă si cu frică te rog, ca să dobândesc mântuire si viată vesnică, prin rugăciunile tale.

Slavă..., a Treimii:

    Pe Tine, Treime, Te cântăm, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt esti, Părinte si Fiule si Duhule, Fiintă singură prin Sine, Unime căreia pururea ne închinăm.

Si acum..., a Născătoarei:

    Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce esti nestricată si nu stii de bărbat, si a unit Lui firea omenească.

    Si iarăsi irmosul: Dis-de-dimineată...

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

    Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu si m-a auzit din iadul cel mai de jos; si a scos din stricăciune viata mea (de două ori).

    Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, si suspinuri din adânc curat aduc Ție, strigând inima mea: Dumnezeule, păcătuit-am Ție, milostiveste-Te spre mine.

    Înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan si ca Aviron; dar din toată inima strigă: Iartă-mă! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pământului.

    Ca o junice sălbăticită, asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzeste-ti viata de curse, înăltându-ti mintea cu aripi, cu fapta si cu gândirea.

    Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească si să curete viata cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că esti lepros.

    Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, ca în Marea Rosie întorcându-se, m-au acoperit degrab, ca oarecând pe egipteni si pe conducătorii lor.

    Voie slobodă fără recunostintă ai avut, suflete, ca si Israel mai înainte; ca mai mult decât dumnezeiasca mană, ai ales neîntelepteste lăcomia patimilor cea iubitoare de plăceri.

    Cărnurile cele de porc si căldările si bucatele cele egiptenesti, mai vârtos decât cele ceresti ai voit, suflete al meu; ca si de demult nemultumitorul popor în pustie.

    Fântânile hananeiestilor gânduri mai mult le-ai cinstit, suflete, decât vâna pietrei, din care izvorul întelepciunii varsă izvorul teologiei.

    Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta cea de viată făcătoare; din care toti băutură de viată scoatem, Mântuitorule.

    Cercetează, suflete, si iscodeste ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pământul făgăduintei si locuieste în el cu bună legiuire.

    Ridică-te si împotriveste-te patimilor trupesti, ca Isus asupra lui Amalec; biruind pururea gândurile cele înselătoare, ca si pe gavaoniteni.

    Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte chivotul, si te fă mostenitor pământului aceluia al făgăduintei, suflete, Dumnezeu porunceste.

    Precum ai scăpat pe Petru, cel ce a strigat: scapă-mă, asa apucând înainte, Mântuitorule, scapă-mă si pe mine de fiară, întinzându-Ți mâna Ta, si mă scoate din adâncul păcatului.

    Pe Tine Te stiu liman linistit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase! Ci apucând înainte, izbăveste-mă din adâncurile păcatului cele neumblate, si din deznădăjduire.

    Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzând făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută si află chipul Tău.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.I

    Ca să stingi văpaia patimilor, ai izvorât pururea pâraie de lacrimi, Marie, arzându-ti sufletul. Al căror har dă-mi-l si mie, robului tău.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Nepătimire cerească ai dobândit, prin vietuirea cea preaînaltă de pe pământ maică; pentru aceasta roagă-te, să mântuiască din patimi, cu rugăciunile tale, pe cei ce te laudă pe tine.

    Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Cunoscându-te păstor si arhiereu al Cretei, si rugător pentru lume pe tine, Andrei, alerg si strig tie: Scoate-mă, părinte, din adâncul păcatului.

Slavă..., a Treimii:

    Treime sunt neamestecată, nedespărtită; despărtită după Fete, si Unime sunt din Fire unită: Tatăl si Fiul si dumnezeiescul Duh.

Si acum..., a Născătoarei:

    Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca si noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptătim.

    Si iarăsi irmosul: Strigat-am cu toată inima mea...

CONDAC, glasul al 6-lea:

    Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârsitul se apropie si vei să te tulburi. Desteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, si toate le plineste.

ICOS

    Cămara cea de vindecare a lui Hristos văzând-o deschisă, privind si sănătatea care izvorăste din aceasta lui Adam, a pătimit si s-a rănit diavolul, si ca în primejdie s-a tânguit si a strigat către prietenii săi: Ce voi face Fiului Mariei? mă ucide Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindeni si pe toate le plineste.

SINAXAR

ÎN JOIA DIN SĂPTĂMÂNA A CINCEA
A POSTULUI MARE

    Sinaxarul din Minei, apoi acesta.

    În aceeasi zi, în Joia din săptămâna a cincea a Postului Mare, după o veche predanie, cântăm slujba marelui canon de umilintă.

    Acest canon, cel mai mare într-adevăr dintre toate canoanele, l-a compus si l-a scris foarte frumos si cu mult mestesug cel între sfinti părintele nostru Andrei, arhiepiscopul Cretei, numit si Ierusalimiteanul. Acesta era de loc din Damasc. La vârsta de patrusprezece ani, după ce a fost dat la scoală si a învătat toate stiintele care-i dădeau o educatie desăvârsită, s-a dus la Ierusalim si a îmbrătisat viata monahală. Trăind cu cuviosie si bine plăcut lui Dumnezeu, într-o viată linistită si netulburată, a lăsat Bisericii lui Dumnezeu si alte scrieri folositoare vietii, cântări si canoane, dar a fost mai cu deosebire iscusit în cuvântări de laudă în cinstea sfintilor, a Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos. Împreună cu alte multe canoane, a alcătuit si acest Mare Canon plin de foarte mare umilintă. Culegând si strângând la un loc toată istoria Vechiului si Noului Testament, a alcătuit cântarea aceasta de la Adam până la înăltarea lui Hristos si predica Apostolilor. Prin canonul acesta îndeamnă tot sufletul să râvnească si să urmeze, după putere, toate faptele bune ale istoriei Vechiului si Noului Testament, să fugă de toate faptele rele si să alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocăintă, prin lacrimi si mărturisire si prin alte fapte bine plăcute lui Dumnezeu. Atât este de curgător si de armonios acest Mare Canon, încât poate să moaie si cea mai învârtosată inimă si să o destepte spre săvârsirea binelui, chiar numai dacă-l cântă cineva cu inimă zdrobită si cu potrivită luare-aminte. Andrei Criteanul a alcătuit acest canon pe timpul când si marele Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a scris viata Mariei Egipteanca. În adevăr, si această viată ne pune înainte o mare pildă de umilintă si dă multă gândire celor ce gresesc si păcătuiesc, numai dacă ar voi să se depărteze de rele.

    Si s-a rânduit să se cânte si să se citească Marele Canon si viata Cuvioasei Maria Egipteanca în ziua aceasta pentru următoarea pricină: Pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârsit si pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se îngrijească mai putin de nevointele cele duhovnicesti si să se deprteze cu totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învătător, prin cântările Marelui Canon, în care istoriseste virtutile marilor bărbati, precum si întoarcerea la credintă a celor răi, pregăteste pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj si să se îndrepte cu bărbătie spre nevointele postului ce-l mai au în fată. Iar Sfântul Sofronie, prin minunata povestire despre viata Mariei Egipteanca, înduplecă pe oameni să ajungă din nou cumpătati, îi ridică spre Dumnezeu, îi sfătuieste să nu mai cadă si să nu se deznădăjduiască, chiar dacă au căzut înainte în unele păcate. Si într-adevăr, povestirea vietii Mariei Egipteanca înfătisează cât este de mare iubirea de oameni si dragostea lui Dumnezeu fată de cei ce doresc să se întoarcăm de la păcatele lor cele de mai înainte.

    Canonul lui Andrei Criteanul se numeste Canonul cel Mare poate si din pricina ideilor si gândurilor înalte ce le cuprinde, căci într-adevăr alcătuitorul lui este iscusit si l-a compus într-un chip nespus de frumos, dar si pentru că acest canon, spre deosebire de celelalte, care au câte treizeci de tropare si chiar mai putine, are două sute cincizeci de tropare si fiecare din tropare pricinuieste nespusă plăcere. Prin urmare cu foarte bună socoteală si potrivit a fost asezat în marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are multă umilintă. Părintele nostru Andrei a fost cel dintâi care a adus la Constantinopol acest prea frumos si mare canon, odata cu Viata Cuvioasei Maria, când a fost trimis de Teodor, patriarhul Ierusalimului, să fie de ajutor la al saselea sobor ecumenic. Cu acest prilej a luptat în chipul cel mai strălucit împotriva monotelitilor si, cu toate că era simplu monah, a fost rânduit în clerul Bisericii din Contstantinopol. Apoi a fost făcut diacon si a fost însărcinat cu purtarea de grijă a orfanilor. După putină vreme a ajuns arhiepiscopul Cretei. Mai pe urmă, ajungând aproape de locul numit Ieriso din Mitilina, a călătorit spre Domnul, tocmindu-si bine scaunul său.

    Pentru rugăciunile Sfântului Andrei, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mântuieste. Amin.

    După aceasta se cântă Fericirile, cu închinăciuni, glasul al 6-lea.

    Întru împărătia Ta, când vei veni, pomeneste-ne pe noi, Doamne.

    Pe tâlharul l-ai făcut, Hristoase, locuitor raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine: pomeneste-mă! Învredniceste-mă si pe mine, nevrednicul, de pocăinta acestuia.

    Stih: Fericiti cei săraci cu duhul, că a acelora este împărătia cerurilor.

    Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, că a ajuns la arătare dumnezeiască, si a luat atuncea rodul făgăduintei din cea stearpă; să urmăm dreptei credinte a acestuia.

    Stih: Fericiti cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

    Râvnind lenevirii lui Samson, suflete, ti-ai tuns tăria lucrurilor tale, dându-ti celor de alt neam viata întreagă si fericită, pentru iubirea plăcerii.

    Stih: Fericiti cei blânzi, că aceia vor mosteni pământul.

    Cel ce a biruit mai înainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de desfrâu; ci fugi, suflete al meu, de asemănare, de fapta si de slăbirea lui.

    Stih: Fericiti cei ce flămânzesc si însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

    Barac si Ieftae, căpetenii de oaste, s-au ales judecătorii lui Israel, cu care împreună si Debora cea cu minte bărbătească. Deci îmbărbătându- te, suflete, cu vitejiile acelora, întăreste-te.

    Stih: Fericiti cei milostivi, că aceia se vor milui.

    Pe Iaila cea vitează ai cunoscut-o, suflete al meu, care a tras în teapă pe Sisera mai înainte, si a făcut mântuire; auzi stâlpul, prin care tie Crucea se însemnează.

    Stih: Fericiti cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

    Jertfeste, suflete, jertfă de laudă, adu fapta bună ca pe o fiică mai curată decât a lui Ieftae; si junghie ca pe o jertfă, Domnului tău patimile cele trupesti.

    Stih: Fericiti făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

    Întelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primeste roua din cer si te pleacă, precum câinele, de bea apa care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.

    Stih: Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, că a acelora este împărătia cerurilor.

    Osânda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu, pentru lipsa mintii, suferind a lucra întru tine patimile, ca si acela pe feciorii cei fără de lege.

    Stih: Fericiti veti fi când vă vor ocărî pe voi si vă vor prigoni si vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mintind pentru Mine.

    Între Judecători, levitul cu socoteală si-a împărtit femeia la cele douăsprezece neamuri, suflete al meu, ca să vădească întinăciunea cea fără de lege a neamului lui Veniamin.

    Stih: Bucurati-vă si vă veseliti, că plata voastră multă este în ceruri.

    Iubitoarea de întelepciune Ana, rugându-se, numai buzele si-a miscat spre laudă, iar glasul ei nu se auzea; si de aceea, desi era stearpă, a născut fiu vrednic de rugăciunea ei.

    Stih: Pomeneste-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împarătia Ta.

    Înnumăratu-s-a între judecători feciorul Anei, marele Samuel, pe care Armatem l-a crescut în casa Domnului. Aceluia râvneste, suflete al meu, si judecă lucrurile tale mai înainte decât pe ale altora.

    Stih: Pomeneste-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărătia Ta.

    Ales fiind David rege, ca un rege s-a uns din corn cu dumnezeiescul mir. Deci si tu, suflete al meu, de poftesti împărătia cea de sus, în loc de mir, unge-te cu lacrimi.

    Stih: Pomeneste-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărătia Ta.

    Miluieste zidirea Ta, Milostive; milosti-veste-Te spre făptura mâinilor Tale, si iartă tuturor păcătosilor si mie, celui ce am călcat poruncile Tale mai mult decât toti.

Slavă..., a Treimii:

    Si nasterii celei fără de început, si purcederii mă închin: Tatălui, Cel ce a născut, slăvesc pe Fiul cel născut, laud pe Duhul Sfânt, Cel ce străluceste împreună cu Tatăl si cu Fiul.

Si acum..., a Născătoarei:

    Nasterii tale celei mai presus de fire ne închinăm, nedespărtind slava cea după fire a pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; că Cel ce este unul după fată, se mărturiseste îndoit după fire.

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

    Păcătuit-am, fărădelege si nedreptate săvârsit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârsit, Dumnezeul părintilor (de două ori).

    Păcătuit-am, gresit-am si am călcat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit, si am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluieste, ca un îndurat, Dumnezeul părintilor.

    Cele ascunse ale inimii mele, le-am mărturisit Ție, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi si necazul meu, si ia aminte acum la judecata mea; si Tu mă miluieste, ca un îndurat, Dumnezeul părintilor.

    Saul oarecând, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrab a aflat în schimb împărătia; dar păzeste-te să nu gresesti, alegând mai degrabă poftele tale cele dobitocesti, decât împărătia lui Hristos.

    David, dumnezeiescul părinte, de a si gresit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata desfrâului săgetându-se, si cu sulita robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri bolesti, din pornirile cele de voia ta.

    Împreunat-a David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat desfrâul cu uciderea; dar îndată îndoită pocăintă a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.

    David oarecând a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care-si mustră fapta ce a lucrat, strigând: Miluieste-mă! Că Ție unuia am gresit, Dumnezeului tuturor; Însuti mă curăteste.

    Purtat fiind chivotul în car, când s-au întors junicile, numai cât s-a atins Zan acela de el, a fost certat de mânia lui Dumnezeu. Deci de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinsteste bine cele dumnezeiesti.

    Auzit-ai de Abesalom cum s-a sculat împotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele întinate, cu care a batjocorit patul lui David, tatălui său; dar si tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi si iubitoare de plăceri.

    Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită, si ca alt Ahitofel aflând pe vrăjmasul, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Însusi Hristos, ca tu să te mântuiesti cu adevărat.

    Solomon cel minunat, cel plin de harul întelepciunii, acesta făcând viclesug înaintea lui Dumnezeu oarecând, s-a depărtat de la El; căruia si tu ti-ai asemănat blestemata ta viată, suflete.

    De plăcerile patimilor sale fiind silit, s-a întinat, vai mie! Iubitorul întelepciunii, iubitor de femei desfrânate făcându-se si înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu, o suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări rusinoase.

    Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai râvnit, suflete, împreună si lui Ieroboam, slugii celei prea rele, care s-a viclenit oarecând; dar fugi de asemănarea lor, si strigă lui Dumnezeu: Păcătuit-am, miluieste-mă!.

    Necurătirilor lui Ahav ai râvnit, sufletul meu! Vai mie! Te-ai făcut locas întinăciunilor trupesti si vas urât al patimilor. Dar din adâncul tău suspină si spune lui Dumnezeu păcatele tale.

    A ars oarecând Ilie pe cei de două ori câte cincizeci, când a junghiat si pe proorocii cei de rusine ai Izabelei, spre mustrarea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de asemănarea acestor doi si te întăreste.

    Încuiatu-s-a tie cerul, suflete, si foamete de la Dumnezeu te-a cuprins de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tezviteanul, ca si Ahav oarecând. Ci Sareptencei asemănân-du-te, hrăneste sufletul proorocului.

    Păcatele lui Manase ti-ai îngrămădit cu vointa, suflete, punând ca niste lucruri de scîrbă patimile si înmultind cele dezgustătoare; dar pocăintei lui râvnind cu căldură, câstigă-ti umilinta.

    Cad înaintea Ta si aduc Ție, ca niste lacrimi, cuvintele mele: Păcătuit-am, cum a gresit păcătoasa, si am făcut fărădelege ca nimeni altul pe pământ. Dar fie-Ți milă, Stăpâne, de făptura Ta si iarăsi mă cheamă.

    Folosit-am rău chipul Tău, si am stricat porunca Ta; toată frumusetea mi s-a întunecat, si cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Dar milostivindu-Te, dă-mi bucurie, precum cânta David.

    Întoarce-te, căieste-te, descoperă cele ascunse; grăieste lui Dumnezeu Cel ce stie toate. Tu singur stii, Mântuitorule, cele ascunse ale mele; ci Însuti Tu mă miluieste, precum cânta David, după mare mila Ta.

    Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se desteaptă. Pentru aceasta ca Iezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge ani de viată. Dar care Isaia va să stea pentru tine, suflete? Fără numai Dumnezeul tuturor.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Strigând către Preacurata Maica lui Dumnezeu mai înainte, ai gonit turbarea poftelor celor cu silă supărătoare, si ai rusinat pe vrăjmasul cel ce te-a făcut să cazi în cursă. Ci dă-mi acum ajutor în necazuri si mie, robului tău.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Pe Hristos pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Căruia ai mers, Acesta a aflat pocăinta si ti-a dăruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roagă-L neîncetat, să ne izbăvească pe noi de patimi si de primejdii.

    Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Pe piatra credintei întăreste-mă, cu rugăciunile tale, părinte, îngrădindu-mă cu frica cea dumnezeiască, si mă rog dăruieste-mi mie acum pocăintă, Andreie; si mă izbăveste de cursa vrăjmasilor care mă caută pe mine.

Slavă..., a Treimii:

    Treime neamestecată, nedespărtită, de o fiintă si fire una; lumini si lumină, si trei sfinte, si Unul sfânt, este lăudată Treimea, Dumnezeu. Laudă si preaslăveste, suflete, viată si vieti, pe Dumnezeul tuturor.

Si acum..., a Născătoarei:

    Lăudămu-te, bine te cuvântăm, închinămu-ne tie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărtită, pe Unul Fiu si Dumnezeu; si tu însăti ne-ai deschis nouă celor de pe pământ cele ceresti.

    Si iarăsi irmosul: Gresit-am, fărădelege am făcut...

Tricântarea (fără metanii)

Cântarea a 8-a, glasul 8:

Irmosul:

    Pe Împăratul slavei, Cel fără început, de Care se înfricosează puterile ceresti, si se cutremură cetele îngerilor, preoti lăudati-L, popoare preaînăltati-L întru toti vecii .

    Ca niste cărbuni ai focului celui fără materie, ardeti patimile mele cele împădurite, aprinzând întru mine acum dorul dragostei celei dumnezeiesti, Apostolilor.

    Să cinstim trâmbitele cele cu glasuri bune ale Cuvântului, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale vrăjmasului, si s-au întărit zidurile cunostintei de Dumnezeu.

    Sfărâmati chipurile patimilor sufletului meu, cei ce ati sfărâmat capistile si idolii vrăjmasului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteti biserici sfintite.

A Născătoarei:

    Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toate; alăptat-ai, curată, pe Cel ce hrăneste făptura, pe Hristos dătătorul de viată.

Altă Tricântare

Irmos acelasi:

    Cu mestesugirea cea înaltă a Duhului, ati zidit toată Biserica, Apostoli ai lui Hristos; în aceasta binecuvântati pe Hristos în veci.

    Trâmbitând cu trâmbita dogmelor, au surpat Apostolii toată înselăciunea idolească, preaînăltând pe Hristos întru toti vecii.

    Apostoli ce sunteti bună adunare, păzitori ai lumii, cetăteni ceresti, izbăviti-ne din primejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.

A Treimii:

    Dumnezeiască stăpânie cea întreit însorită si prealuminată, fire de o slavă si de un tron, Părinte atoatefăcătorule, Fiule si Duhule cel dumnezeiesc, pe Tine Te laud în veci.

A Născătoarei:

    Ca pe un tron cinstit si preaînăltat să lăudăm neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce singură este după nastere maică si fecioară.

Altă Tricântare

Irmosul:

    Pe Cel pe Care-L slăvesc ostile ceresti si de El se cutremură heruvimii si serafimii, toată suflarea si zidirea, lăudati- L, binecuvântati-L si-L preaînăltati întru toti vecii (de două ori).

    Miluieste-mă pe mine cel ce am păcătuit, Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primeste-mă pe mine cel ce mă pocăiesc; miluieste-mă pe mine cel ce strig: Gresit-am Ție, mântuieste-mă; nelegiuit-am, miluieste-mă.

    Ilie cel ce a fost purtat în car, suindu-se în carul virtutilor, s-a înăltat ca spre ceruri oarecând, mai presus de cele pământesti; deci la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.

    Curgerea Iordanului oarecând a stat de o parte si de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de către Elisei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neînfrânării.

    Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har îndoit; iar tu, o, suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtăsit, pentru neînfrânare.

    Somaniteanca oarecând a primit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta tu vei fi lepădat afară din cămară, tânguindu-te.

    Mintii celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticălosule suflete; a cărui iubire de argint leapăd-o măcar la bătrânete. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de răutătile tale.

    Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; că cele necuvioase cugeti, si cele fără de lege faci; lasă cele ce ai si aleargă la pocăintă.

    De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac si cu cenusă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toti cei ce au gresit mai înainte de lege si după lege.

    De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, care a plâns cu tânguire cetatea Sionului si lacrimi a vărsat. Urmează vietii lui celei plângătoare si te vei mântui.

  Iona a fugit în Tars, cunoscând dinainte întoarcerea ninivitenilor; a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru că se ferea să nu mintă proorocia lui.

    De Daniel ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înteles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credintă văpaia cuptorului cea arzătoare.

    Pe toti cei din Legea Veche, i-am adus tie, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale dreptilor si fugi de păcatele celor vicleni.

    Drepte Judecătorule, Mântuitorule, miluieste-mă si mă izbăveste de foc si de groaza ce am a petrece la judecată, după dreptate; iartă-mă mai înainte de sfârsit, prin fapte bune si prin pocăintă.

    Ca tâlharul strig Ție: pomeneste-mă; ca Petru plâng cu amar; iartă-mă, Mântuitorule! strig ca vamesul, lăcrimez ca păcătoasa. Primeste-mi tânguirea ca oarecând pe a cananeencii.

    Tămăduieste putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule, Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare si untdelemn si vin, lucrurile cele de pocăintă, si umilintă cu lacrimi.

    Cananeencii si eu urmând, strig: Miluieste-mă, Fiul lui David! Mă ating de poală, ca ceea ce-i curgea sânge; plâng ca Marta si ca Maria pentru Lazăr.

    Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca niste mir, strig ca păcătoasa care cerea milă; rugăciune aduc si cer să iau iertare.

    De n-a si păcătuit nimeni ca mine, totusi primeste-mă, Milostive Mântuitorule, si pe mine, care cu frică mă pocăiesc si cu dragoste strig: păcătuit-am Ție Unuia, nelegiuit-am, miluieste-mă.

    Milostiveste-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta, si mă caută ca un păstor pe mine, oaia cea pierdută, si rătăcit fiind, răpeste-mă de la lup, si mă fă oaie în păsunea oilor Tale.

    Când vei sedea Judecător ca un milostiv, si vei arăta slava Ta cea înfricosătoare, Hristoase, o! ce frică va fi atuncea. Cuptorul arzând si toti temându-se de înfricosătoarea judecată a Ta.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; de unde primind tu harul Duhului, luminează, Marie, pe cei ce te laudă cu credintă.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Minune nouă cu adevărat văzând în tine, maică, dumnezeiescul Zosima s-a spăimântat; că înger în trup vedea si cu totul de minune s-a umplut, lăudând pe Hristos în veci.

    Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, Andrei cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog: Roagă-te, ca să aflu acum dezlegare de legătura fărădelegii prin rugăciunile tale, ca cel ce esti învătător al pocăintei si mărirea cuviosilor.

A Treimii:

    Binecuvântăm pe Tatăl si pe Fiul si pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

    Părinte, Cel ce esti fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule cel viu si făcător, Treime în Unime, miluieste-mă.

Si acum..., a Născătoarei:

    Ca din porfiră s-a tesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce esti porfiră întelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.

    Să lăudăm, bine să cuvântăm si să ne închinăm Domnului, cântându-I si preaînăltându-L pe Dânsul întru toti vecii.

    Si iarăsi irmosul: Pe Cel pe Care-L slăvesc...

TRICÂNTAREA

Cântarea a 9-a, glasul 8:

Irmosul:

    Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiti prin tine, cu cetele cele fără de trupuri mărindu-te pe tine.

    Apostoli, cei ce v-ati arătat izvoare de ape mântuitoare, răcoriti sufletul meu cel topit de setea păcatului.

    Pe mine cel ce înot în noianul pierzării si sunt cufundat, mântuieste-mă, Doamne, cu dreapta Ta, ca si pe Petru.

    Ca cei ce sunteti sarea învătături lor celor dulci, uscati putrejunea gândului meu, si alungati întunericul necunostintei.

A Născătoarei:

    Ca una ce ai născut bucuria, dă-mi plângere prin care să pot afla mângâiere, dumnezeiască stăpână, în ziua ce va să fie.

Altă Tricântare:

    Pe tine, ceea ce esti mijlocitoare între cer si între pământ, toate neamurile te fericim; că trupeste a locuit în tine plinirea Dumnezeirii, Fecioară .

    Cu cântări te slăvim pe tine, adunare lăudată a Apostolilor, că v-ati arătat lumii luminători, alungând înselăciunea.

    Cu mreaja voastră cea evanghelicească vânând pesti cuvântători, Îi aduceti pururea merinde lui Hristos, fericitilor Apostoli.

    Aduceti-vă aminte de noi, Apostoli, în rugăciunea voastră către Dumnezeu, ca să ne izbăvim de toată încercarea, rugămu-vă noi, care vă lăudăm cu dragoste.

A Treimii:

    Pe Tine, Unimea cea în trei Fete, Tată si Fiule si cu Duhul, pe un Dumnezeu de o fiintă laud; pe Treimea cea de o putere si fără început.

A Născătoarei:

    Pe tine, Născătoare de prunc si Fecioară, toate neamurile te fericim, ca cei ce ne-am izbăvit prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria noastră.

Altă Tricântare:

Irmosul:

    Nasterea zămislirii celei fără de sământă este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că nasterea lui Dumnezeu înnoieste firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credintă te mărim .

    Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul boleste; cuvântul a slăbit, viata s-a omorât, sfârsitul este lângă usi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze ale tale?

    Adusu-ti-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii, si toată Scriptura cea asezată de acela; care îti povesteste tie de cei drepti si de cei nedrepti; din care celor de al doilea, adică celor nedrepti ai urmat, o, suflete, păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.

    Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează si toată Scriptura în tine nu este băgată în seamă; profetii au slăbit si tot cuvântul Celui Drept. Si rănile tale, o, suflete al meu, s-au înmultit, nefiind doctor care să te însănătoseze.

    Pildele Scripturii celei noi îti aduc tie, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilintă; râvneste dar dreptilor, iar de păcătosi te leapădă, si înduplecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curătia si cu smerenia.

    Hristos S-a făcut prunc, împreunându-Se cu mine prin trup, si toate câte sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afară de păcat, arătându-ti tie, o, suflete, pilda si chipul smereniei Sale.

    Hristos S-a făcut om, chemând la pocăintă pe tâlhari si pe desfrânate. Suflete, pocăieste-te, că s-a deschis usa împărătiei acum, si o apucă mai înainte fariseii si vamesii si desfrânatii, pocăindu-se.

    Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, multimea pruncilor a făcut-o mucenici, pe bătrânul l-a slăvit si pe văduva cea bătrână. Cărora n-ai râvnit, suflete, nici faptelor, nici vietii; dar vai tie, când vei fi judecat!

    Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmasul, alungă-l cu rugăciuni si cu postire, departe de la picioarele tale.

    Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arătându-I pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să vadă toate împărătiile lumii într-o clipită. Teme-te, o, suflete, de înselăciune; trezeste-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.

    Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfesnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocăintă: Irod a săvârsit fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fără de lege, ci degrab îmbrătisează pocăinta.

    În pustie a locuit Înaintemergătorul harului, si Iudeea toată si Samaria auzind, au alergat si si-au mărturisit păcatele lor bucuros, botezându-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat.

    Nunta cinstită este si patul neîntinat, că Hristos amândouă le-a binecuvântat mai înainte, ospătându-Se trupeste, si în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcând, arătând întâia minune, ca tu să te prefaci, o, suflete.

    Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce si-a ridicat patul, si pe tânărul cel mort l-a înviat, pe fiul văduvei si pe al sutasului si, samarinencei arătându-Se, a închipuit mai înainte tie, suflete, închinarea în Duh.

    Pe ceea ce-i curgea sânge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leprosi i-a curătit, pe orbi i-a luminat si pe cei schiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muti si pe cea gârbovită până la pământ, i-a tămăduit cu cuvântul, ca tu să te mântuiesti, ticăloase suflete.

    Bolile tămăduind, săracilor a bine vestit Hristos-Cuvântul. Pe schiopi i-a vindecat, împreună cu vamesii a mâncat si cu păcătosii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atingerea mâinii.

    Vamesul s-a mântuit si păcătoasa s-a înteleptit; iar fariseul, lăudându-se, s-a osândit. Că vamesul striga: milostiveste-Te; si păcătoasa: miluieste-mă. Iar fariseul se îngâmfa strigând: Dumnezeule, multumescu-Ți, si celelalte graiuri ale nebuniei lui.

    Zaheu vames a fost, dar s-a mântuit; si fariseul Simon s-a înselat, si păcătoasa si-a luat dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta păcatele; căreia sîrguieste de urmează, suflete.

    N-ai râvnit păcătoasei, o, ticălosul meu suflet, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, si cu părul le-a sters. Căci i-a rupt zapisul păcatelor ei cele de demult.

    Cetătile cărora le-a dat Hristos bunavestire, stii, suflete al meu, cum au fost blestemate; teme-te de pildă, să nu te faci ca acelea; pe care asemănându-le Stăpânul cu Sodoma, până la iad le-a osândit.

    Să nu te arăti, o, suflete al meu, mai rău pentru deznădăjduire, auzind credinta cananeencei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tămăduit fiica ei. Strigă din adâncul inimii, ca si aceea lui Hristos: Fiul lui David, mântuieste-mă si pe mine.

    Milostiveste-Te, mântuieste-mă, Fiul lui David, miluieste-mă, Cel ce ai tămăduit cu cuvântul Tău pe cei îndrăciti, si glasul cel milostiv, ca si tâlharului, grăieste-mi: Amin zic tie, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.

    Un tâlhar Te-a hulit; un tâlhar ca Dumnezeu Te-a cunoscut. Că amândoi împreună pe cruce erau spânzurati. Dar, o, mult-Îndurate! Ca si tâlharului celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi si mie usa slăvitei Tale împărătii.

    Făptura s-a mâhnit văzându-Te răstignit; muntii si pietrele de frică s-au despicat, pământul s-a cutremurat si iadul s-a golit; si s-a întunecat lumina zilei, văzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.

    Roade vrednice de pocăintă nu cere de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dăruieste-mi inimă pururea umilită, si sărăcie duhovnicească; ca să-Ți aduc acestea ca o jertfă primită, Unule, Mântuitorule.

    Judecătorul meu si cunoscătorule, Cel ce va să vii iarăsi cu îngerii să judeci lumea toată; atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând, să Te milostivesti si să mă miluiesti, Iisuse, pe mine care am gresit mai mult decât toată firea omenească.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Toate cetele îngeresti si adunările omenesti le-ai uimit cu viata ta cea minunată; ca cei fără de trup vietuind si firea covârsind; pentru care ca si cum ai fi fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, si Iordanul ai trecut.

    Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne izbăvească de răutăti si de necazurile care ne împresoară. Ca izbăvindu-ne din încercări, să mărim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.

    Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

    Andrei cinstite si Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toata mânia, necazul si stricăciunea, si de greseale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credintă.

Slavă..., a Treimii:

    Treime de o fiintă, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl slăvind, pe Fiul slăvind si Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevărat; viată si vieti, împărătiei celei fără de sfârsit.

Si acum..., a Născătoarei:

    Cetatea ta păzeste-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credintă împărătind, în tine se si întăreste, si prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmasi si îndreptează pe supusii ei.

    Si iarăsi irmosul: Nasterea zămislirii celei...

Luminânda glasului, de trei ori.

LA STIHOAVNĂ

    Stihira zilei, de două ori, pe glasul al 8-lea:

    Călcând în căile cele tâlhăresti, suflete al meu, greu te-ai rănit de păcatele tale, dându-te vrăjmasilor celor nebuni; ci având vreme acum cu umilintă strigă: Nădejdea celor fără de nădejde, viata celor deznădăjduiti, Mântuitorule, ridică-mă si mă mântuieste.

A mucenicilor:

    Cu platosa credintei îmbrăcându-vă bine si cu chipul Crucii întrarmându-vă, ostasi puternici v-ati arătat; tiranilor bărbăteste ati stat împotrivă, si înselăciunea diavolului ati surpat; biruitori făcându-vă, cununilor v-ati învrednicit. Rugati-vă totdeauna pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.

Slavă..., Si acum..., a Născătoarei:

    Primeste graiurile robilor tăi, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, si te roagă neîncetat, să se dăruiască nouă dezlegare de păcate si pace.

    Si se citeste si Ceasul întâi, fără catismă.

    După Sfinte Dumnezeule..., se zice la toate Ceasurile Condacul: Suflete al meu, suflete al meu...